Practica “audierii pe baza de raport” în sistemul disciplinar MAI: Analiză juridică
Ieri seara, un agent mi-a cerut ajutor pentru obiectiuni la un raport de cercetare prealabilă. Nu era pe lista mea de priorități – scriu pentru Vitalie, pentru Alin Rusu, pentru încă o mana de colegi în situații similare. Sunt si altii in sindicat care pot sa scrie “aparari”, nu doar eu, musai.
Însă proiectul de raport de cercetare prealabilă pe care parea atât de defectuos, cu paragrafe care sfidau logica juridică primară, cu date incoerente, cu multiple “audieri pe baza de raport”, încât nu m-am putut stăpâni. Am lăsat totul baltă și, până la 1:30 AM, i-am scris obiectiunile. După care, într-o “nevoie de scriitor”, am realizat că trebuie să spun mai mult.
Rezultatul acestei nopți albe este analiza imperfecta de mai jos (la 4.45 apas in sfarsit, publish)- despre o lume juridică paralelă care s-a instalat în MAI, unde cuvintele par desprinse dintr-un alt dicționar…
Deci, cum s-a ajuns ca MAI să funcționeze într-o altă lume, o altă bulă juridică, în care conceptele si cuvintele par a fi desprinse dintr-un alt dicționar?
Factorii istorici și structurali care au generat “bula juridică” MAI
1. Moștenirea culturii organizaționale militarizate și autoritarismul instituționalizat
MAI a păstrat o cultură instituțională în care:
- Ordinul ierarhic prevalează asupra procedurii legale
- “Eficiența operațională” este motiv pentru shortcut-uri din lege
- Obediența este mai valoroasă decât respectarea legii si garantiilor legale
- Tradițiile interne au mai multa greutate decât norma juridica publicata si evoluția jurisprudențială (Primii profesori la proaspata Academie de Politie erau fosti comandanti de companie care, peste noapte, se transformasera in doctrinari si profesori ai dreptului. Schimbasera bocancul si gamela, cu pantoful si cartea. Ne incurajau subtil sa nu invatam, in fapt isi scuzau ignoranta spunand unor tineri ca ” una e dreptul din carti, alta e practica”)
Modelul autoritar și cultura servității:
- Autoritarismul de la vârf (exemplificat de figuri precum Bogdan Despescu, secretar de stat și “ministrul din umbra”, cunoscut ca un om orgolios, care se enervează repede si nu isi uita oponentii) creează un tipar care se întinde de sus până jos
- Nu poți rezista acestui autoritarism energic decât dacă ai o structură internă servila (Despescu nu este primul autocrat in uniforma albastra, el este doar un continuator al unei linii intinse de conducatori MAI pe acelasi tipar).
- Obediența devine “meritocrația” ascunsă, informală, în MAI
- Promovarea se face pe criterii de supunere, nu de competență juridică
2. Izolarea față de sistemul juridic general
MAI s-a dezvoltat ca un “sistem închis” care:
- Își interpretează propriile norme în afara contextului juridic general
- Rezistă la “intruziunea” principiilor din dreptul administrativ
- Consideră jurisprudența ICCJ pentru funcționarii civili “neaplicabilă”
- Perpetuează practicile prin “obiceiul casei”
3. Lipsa formării juridice specializate și degradarea calității profesionale
Personalul responsabil cu cercetările disciplinare:
- Nu înțelege diferența dintre procedura operațională și cea disciplinară
- Confundă rapiditatea cu legalitatea
- Nu cunoaște evoluțiile jurisprudențiale din dreptul administrativ
- Aplică mecanic proceduri fără înțelegerea principiilor fundamentale
Factori agravanti:
- “Fabricile de diplome” care produc absolvenți fără competențe reale
- Concursurile TCO care, imi pare rau sa o spun, nu conving la evaluarea meritocrației și pare ca permit trecerea din corpul agenților în corpul ofițerilor fără pregătire juridică adecvată (cel putin doi in consiliul de disciplina la Vitalie erau fosti agenti, mult mai tineri ca vitalie, dar cu functii de conducere in IGPR. Unul era Leutu Cotroceanu, cunoscut celor din DGPMB, ajuns Director tocmai la Siguranta Scolara, adica exact structura care nu avea structuri teritoriale in ROF-urile IPJ -urilor. Leutu nu stia nici ca structurile conduse de el nu exista in ROF-urile IPJ, nu stia nici tainele “audierii” disciplinare, desi lucrase ani buni la control intern. Dar era “Director”!)
- Promovarea în funcții de conducere pe baza relațiilor de încredere personală, nu de competență
- Scăderea interesului față de cariera în poliție care nu mai este nici stabilă (cu final cunoscut – pensie militară), nici atractivă financiar
Instabilitatea în conducere și managementul improvizat:
- Din cele 41 de IPJ-uri: la aproape jumatate, conducerea este asigurată prin împuterniciți și desemnați
- Deci aproape jumătate din structurile teritoriale sunt conduse de personal în regim provizoriu
- Managementul improvizat nu poate asigura stabilitatea procedurilor legale. Ei gandesc doar de pe o zi pe alta si sunt preocupati in principal sa nu isi dezamageasca binefacatorul, astfel ca sa isi poata eterniza, ocuparea temporara a functiei de conducere prin imputernicire si/sau desemnare ( cum il avem pe Minoiu la DGMRU, Grecu la DMRU-IGPR, etc)
- Lipsesc viziunea pe termen lung și capacitatea de implementare a reformelor procedurale
4. Consecințele deteriorării sistemului de selecție și promovare
Mediocritatea instituționalizată a generat:
- Personal incompetent în poziții cheie de decizie
- Lipsa de interes pentru perfecționarea profesională
- Cultul loialității personale în detrimentul competenței juridice
- Dezinteresul față de respectarea standardelor procedurilor legale
- Mentalitatea operațională ( de executant )s e păstrează în funcții cu responsabilități juridice de conducere
- Lipsa pregătirii adecvate în drept administrativ și proceduri disciplinare
- Confuzia între “eficiența,” ” celeritate” și “legalitatea procedurală”
- Perpetuarea practicilor simplificate în contexte nepotrivite care necesită rigoare juridică si viziune
- Selecția pe obediență – cei care demonstrează supunere sunt favorizati sa ajunga în poziții de conducere
Manifestari simptomatice ale bulei MAI
1. Vocabularul distorsionat in procedura disciplinara
În “dicționarul MAI”:
- “Audiere” = inexistentă în realitate, înlocuită cu citirea unui raport scris
- “Cercetare” = colectarea de semnături pe documente
- “Probă” = orice document care confirmă poziția ierarhică
- “Obiectivitate” = punctul de vedere al șefului
2. Logica inversată și eliminarea/simplificarea procedurii disciplinare
În dreptul normal: Procedura servește la aflarea adevărului prin audiere
În “lumea MAI”: Procedura servește la confirmarea deciziei deja luate fără audiere
În dreptul normal: Audierea testează versiunea persoanei prin dialog interactiv
În “lumea MAI”: Nu există audiere – doar intocmirea unui raport scris.
3. Rezistența la schimbare in domeniul disciplinar
MAI a dezvoltat “anticorpi instituționali” împotriva modernizării:
- Minimalizarea importanței hotărârilor ICCJ
- Considerarea garanțiilor procedurale ca “formalități birocratice” care mai mult incurca deca ajuta ( pe acuzatori, bineinteles)
- Credinta eronata că “specificul activității” si dorinta de rapiditate a superiorului, justifică excepțiile, shortcut-urile
- Cultivarea sentimentului de “superioritate procedurală”
Factori psihologici și sociologici
1. Sindromul “excepționalității”
MAI s-a autoconvins că:
- “Misiunea specială” justifică proceduri speciale
- “Urgența operațională” permite ocolirea garanțiilor
- “Specificul muncii” necesită reguli diferite
- “Eficiența” este mai importantă decât legalitatea
2. Cultura “șefului care știe totul” și meritocrația informală a obedienței
Ierarhia a devenit sursa adevărului:
- Părerea superiorului înlocuiește cercetarea si tine loc de adevar
- Poziția în organigramă determină credibilitatea
- Ordinul ierarhic prevalează asupra probelor
- “Loialitatea” este mai valoroasă decât obiectivitatea
Meritocrația distorsionată:
- Obediența funcționează ca sistem informal de evaluare și promovare
- Rezistența la arbitrar este penalizată și descurajată sistematic
- Supunerea devine calitatea profesională cea mai apreciată
- Competența juridică este secundară față de capacitatea de a “nu deranja”
3. Evitarea responsabilității și cultura mediocrității
Procedurile simplificate disciplinare permit:
- Transferarea responsabilității către cel cercetat (care scrie raportul)
- Evitarea deciziilor complexe de evaluare a probelor
- Reducerea timpului și efortului investit în cercetare
- Minimalizarea riscului de erori procedurale (aparent)
Contextul degradării profesionale:
- Lipsa stimulentelor pentru performanță și competență
- Sistemul de promovare bazat pe loialitate personală, nu pe merit
- Dezinteresul pentru cariera în poliție din cauza instabilității și neatractivității financiare
- Acceptarea mediocrității ca standard normal de funcționare
Consecințele acestei separări artificiale
1. Deteriorarea profesionalismului juridic și a calității resursei umane
- Personalul MAI nu mai înțelege principiile procedurale fundamentale
- Se pierde capacitatea de evaluare obiectivă a probelor
- Se atrofiază abilitățile de cercetare reală
- Se instalează o falsă siguranță procedurală
Agravată de:
- Ofiteri care poate au o sacoșa de diplome si certificate insa real sunt analfabeti functionali si ocupă poziții fără sa aiba real competențele necesare ( un test dat pe bune, cu oameni din afara MAI, ar arata imediat adevarata lor valoare; sa ne imaginam un test simplu in care celor de la control intern li se cere sa explice conceptul de “audiere”. Sau principiul confidentialitatii cercetarii disciplinare. Cati il trec?)
- Promovarea pe criterii extra-meritocratice în funcții de răspundere
- Lipsa motivației pentru perfecționare din cauza perspectivelor de carieră incerte
- Acceptarea incompetenței ca normalitate instituțională
2. Vulnerabilitatea sistemică
- Toate sancțiunile devin contestabile în instanță
- Se multiplică procesele și contestațiile
- Se erodează credibilitatea instituțională
- Se creează precedente negative
3. Perpetuarea prin “învățarea greșită”
Generațiile succesive de personal MAI:
- Învață procedurile viciate ca fiind “normale”
- Transmit cunoștințele greșite mai departe
- Consolidează practica prin repetare
- Rezistă la corectarea erorilor
Ciclul dependenței și conformismului:
- Personalul tinut ca in lagar de interdictii si incompatibilitati, ca sa fie dependent economic de o singura sursa de venit, învață rapid să nu conteste
- Se transmite cultura “capul plecat, sabia nu-l taie””
- Se normalizează acceptarea oricăror practici, indiferent de legalitate
- Se perpetuează sistemul prin selecția celor mai obedienți
Prăpastia lingvistică și conceptuală în contextul dependenței sistemice
MAI a dezvoltat efectiv “un alt dicționar juridic” în care:
- Cuvintele au semnificații diferite față de dreptul general
- Conceptele procedurale sunt reinterpretate arbitrar
- Principiile juridice sunt adaptate “nevoilor operaționale”
- Logica juridică este înlocuită cu logica administrativă
Aceasta explică de ce personalul MAI din structura de control intern poate să utilizeze cu bună credință expresii ca “audierea pe baza de raport” – în vocabularul lor intern, aceasta are sens, devine o procedură “normală”, deși este un nonsens.
Dependența economică amplifică această distorsiune:
- Polițiștii dependenți nu își permit să conteste “vocabularul oficial”
- Adaptarea lingvistică devine strategie de supraviețuire
- Acceptarea nonsensurilor juridice este preferată încălcării “păcii sociale”
- Critica conceptuală este evitată pentru a nu atrage atenția negativă
Exemplul concret al cultivarii obedientei : șantajul prin evaluare profesionala, sanctiuni secrete, ascunse adanc in OMAI S/7/2018, și sistemul recompenselor secrete ( excelenta):
- Evaluarea “foarte bine” devine condiție pentru majorări salariale (Bayraktar)
- Polițistul știe că orice contestare a practicilor ilegale poate afecta evaluarea
- Supunerea devine mai valoroasă pentru supravietuire decât respectarea procedurii legale
- Sancțiunea disciplinară atrage automat pierderea majorării Bayraktar (OUG 26/2024)- o amendă financiară ascunsă care nu apare în textul sancțiunii dar se aplică prin ordinul secret
- Suplimentele pentru lucrări de excepție recompensează obediența selectivă pe criterii cunoscute doar de conducere, creând dependența de bunăvoința șefilor
Analiza juridică fundamentală a conceptului de “audiere” in materie disciplinara
Fundamentele etimologice și juridice
Termenul “audiere” derivă din latina “audire” (a auzi, a asculta), păstrând în dreptul modern sensul fundamental de ascultare activă și interactivă. În contextul juridic, audierea presupune:
- Un dialog direct între organul de cercetare și persoana audiată
- Posibilitatea punerii de întrebări și solicitării de clarificări
- Spontaneitatea declarațiilor în raport cu întrebările adresate
- Consemnarea în timp real a schimbului de replici
Dimensiunea psihologică și neurologică a audierii – perspectiva ignorată
Audierea orală nu este doar o formalitate procedurală, ci o necesitate psihologică pentru exercitarea efectivă a dreptului la apărare:
Funcționarea cognitivă optimă în audierea orală:
- Creierul se concentrează exclusiv pe procesarea întrebărilor
- Atenția este focalizată pe formularea răspunsurilor defensive
- Gândirea se orientează către strategia de apărare
- Energia mentală se canalizează asupra argumentării
Interferența scrisului cu procesul cognitiv:
- Se divizează atenția între conținut și redactare
- Se pierde concentrarea asupra esențialului – apărarea
- Energia mentală se risipește în activități tehnice (formulare, ortografie, structurare)
- Calitatea argumentării scade din cauza supraîncărcării cognitive
Concluzia psihologică: Când politistul anchetat trebuie să scrie, scrisul devine o activitate suplimentară care împiedică concentrarea totală asupra apărării, compromițând substanțial exercitarea dreptului la apărare.
Standardele procedurale din dreptul românesc
Codul de procedură penală – Modelul de referință
Art. 109 CPP stabilește modul corect de audiere:
- Persoana este lăsată să declare tot ce dorește referitor la faptă
- Apoi i se pot pune întrebări de clarificare
- Are dreptul să se consulte cu avocatul înainte și în cursul audierii
- Poate exercita dreptul la tăcere
Art. 110 CPP reglementează consemnarea:
- Organul judiciar redactează declarația în scris
- Se consemnează întrebările adresate și cine le-a formulat
- Se menționează ora începerii și încheierii
- Semnează toate părțile implicate
Legea 360/2002 – Garanții specifice pentru polițiști
Art. 58³ alin. (2) prevede explicit: “Citarea și ascultarea polițistului cercetat, înregistrarea cererilor/rapoartelor scrise ale acestuia și consemnarea susținerilor sale sunt obligatorii.”
Analiza juridică a textului:
- “Ascultarea” și “înregistrarea rapoartelor” sunt proceduri distincte și cumulative
- Legea nu permite substituirea ascultării cu raportul
- Procedurile sunt obligatorii, nu opționale
HG 725/2015 – Obligația administrării probelor
Art. 22 stabilește: “Polițistul desemnat este obligat să strângă probele care pot conduce la aflarea adevărului” – nu doar să colecteze confirmări ale unor documente prestabilite.
Aberația procedurii: Eliminarea completă a “audierii” de catre structurile de control intern in MAI
Inversarea rolurilor procedurale și anularea dialogului
În practică, ceea ce se numește “audierea pe raport” presupune:
- Politistul cercetat redactează un raport scris
- Anchetetorul citește acest raport (fără dialog)
- Nu există nicio audiere reală – doar parcurgerea unui document
- Se elimină complet conceptul de dialog interactiv între anchetator și cercetat
Contradicțiile juridice fundamentale
Din perspectiva rolurilor procedurale:
- În audierea corectă: Anchetatorul întreabă → Politistul răspunde oral → Anchetetorul consemnează
- În “lumea MAI”: Nu există dialog → Politistul scrie → Anchetatorul citește documentul
Din perspectiva conceptului de audiere:
- Audierea presupune ca UNUL să vorbească iar ALTUL să asculte și să întrebe
- În MAI nu există audiere deloc – doar parcurgerea unui text scris
- Se anulează complet esența procedurii prin eliminarea oricărui dialog
Comparația cu jurisprudența pentru funcționarii publici civili
Principiile stabilite de ICCJ
ICCJ, in Decizia nr. 4787/2012 (pe baza Legii 188/1999, art. 78) a stabilit că este nelegal ordinul de sancționare emis fără audierea efectivă a funcționarului.
Curtea a reținut că art. 78 alin. (3) din Legea nr. 188/1999 (abrogat de Codul administrativ)prevedea imperativ: “Sancțiunile disciplinare nu pot fi aplicate decât după cercetarea prealabilă a faptei săvârșite și după audierea funcționarului public. Audierea funcționarului public trebuie consemnată în scris, sub sancțiunea nulității.”
Decizia ICCJ (2025) pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a clarificat că pentru toate sancțiunile disciplinare – inclusiv mustrarea scrisă prevăzută în art. 493 alin. (3) din Codul administrativ – este obligatorie cercetarea prealabilă și audierea funcționarului public.
Curtea a interpretat că art. 493 alin. (3) din Codul administrativ, care permite aplicarea directă a mustrării scrise, face totuși trimitere expresă la respectarea dispozițiilor alin. (1), care prevăd obligativitatea cercetării prealabile și audierii.
Continuitatea principiilor juridice
De la Legea 188/1999 la Codul administrativ, principiul audierii obligatorii s-a menținut constant:
Legea 188/1999, art. 78 alin. (3):
- Audierea obligatorie pentru toate sancțiunile
- Consemnarea în scris sub sancțiunea nulității
- Principiul inderogabil al dreptului la apărare
Codul administrativ, art. 493:
- Menținerea acelorași garanții procedurale
- Aplicarea “directă” se referă la competența, nu la eliminarea procedurii
- Trimiterea expresă la respectarea garanțiilor din alin. (1)
Aplicabilitatea principiilor la polițiști
Principiul egalității în fața legii impune ca polițiștii să beneficieze de aceleași garanții procedurale ca orice alți funcționari publici.
Comparația textelor legale:
Legea 188/1999, art. 78 alin. (3) (abrogată): “Sancțiunile disciplinare nu pot fi aplicate decât după cercetarea prealabilă a faptei săvârșite și după audierea funcționarului public.”
Codul administrativ, art. 493 alin. (1): Menține aceleași principii pentru funcționarii publici civili.
Legea 360/2002, art. 58³ alin. (2): “Citarea și ascultarea polițistului cercetat […] şi consemnarea susţinerilor sale sunt obligatorii.”
“Ascultare” si “consemnare”….(Oare ce-o insemna “consemnarea” asta?)
Nu există justificare juridică pentru un standard diferit de protecție procedurală. Toate aceste texte impun audierea reală și efectivă, nu substituirea acesteia cu alte proceduri.
Consecințele juridice ale practicii viciate
Vicierea procedurii disciplinare
Eliminarea completă a audierii determină:
- Încălcarea art. 58³ din Legea 360/2002 prin anularea dialogului obligatoriu (“Citarea şi ascultarea poliţistului cercetat…şi consemnarea susţinerilor sale sunt obligatorii”)
- Eliminarea dialogului real dintre anchetator și persoana cercetată
- Transformarea celui audiat în redactor de informații scrise
- Compromiterea psihologică a dreptului la apărare prin împiedicarea concentrării totale asupra argumentării defensive
- Vicierea cognitivă a procesului de apărare prin supraîncărcarea cu activități tehnice de redactare
Vulnerabilitatea actelor de sanctiune disciplinara
Sancțiunile aplicate pe baza acestei proceduri sunt vulnerabile la:
- Anularea de către instanțele de contencios administrativ
Răspunderea celor implicați
Personalul care aplică această procedură poate fi tras la răspundere pentru:
- Încălcarea obligațiilor de serviciu
- Aplicarea necorespunzătoare a procedurii legale
- Crearea de prejudicii prin acte administrative nule
Implicațiile practice ale acestei confuzii procedurale
Implicațiile practice și psihologice ale observațiilor
- Demonstrează că eliminarea audierii nu doar încalcă forma procedurii
- Viciază substanțial exercitarea dreptului la apărare din cauze neurologice
- Creează o barieră artificială în exercitarea drepturilor procedurale
- Compromite egalitatea de șanse prin reducerea capacității defensive
- Transformă o necesitate psihologică (audierea) într-o povară tehnică (redactarea)
Necesitatea reformării practicilor disciplinare
Alinierea la standardele juridice
MAI trebuie să își alinieze practicile disciplinare la:
- Principiile stabilite de jurisprudența ICCJ
- Standardele procedurale din legislația generală
- Garanțiile prevăzute în Legea 360/2002
- Obligațiile din HG 725/2015
Măsurile necesare
La nivel instituțional:
- Instruirea personalului responsabil cu cercetările disciplinare de catre specialisti, formatori autorizati, nu de catre sefii de resurse umane
- Elaborarea de proceduri conforme cu standardele legale
- Implementarea controlului de calitate asupra procedurilor
- Abandonarea practicilor demonstrabil ilegale
La nivel individual:
- Respectarea garanțiilor procedurale în toate cazurile
- Administrarea corespunzătoare a probelor
- Aplicarea principiilor contradictoriu și al dreptului la apărare
- Evitarea practicilor care viciază procedura
Concluzia: Reintegrarea necesară în sistemul juridic normal
MAI nu a ajuns în această “bulă juridică” dintr-o singură decizie sau greșeală, ci prin acumularea progresivă de practici deviante care s-au cristalizat în timp într-o cultură instituțională separată de principiile dreptului administrativ modern.
Reintegrarea în sistemul juridic normal necesită nu doar schimbarea procedurilor, ci recondiționarea unei întregi mentalități instituționale care a evoluat timp de decenii în izolare față de standardele juridice generale.
Practica “audierii pe baza de raport” reprezintă o abatere gravă de la principiile fundamentale ale dreptului procesual românesc. Această procedură viciată:
- Încalcă dispozițiile explicite ale Legii 360/2002
- Contravine standardelor stabilite de jurisprudența ICCJ
- Viciază administrarea probelor și exercitarea dreptului la apărare
- Creează premise pentru anularea actelor administrative emise
Menținerea acestei practici expune MAI la:
- Contestații sistematice ale sancțiunilor disciplinare
- Deteriorarea credibilității instituționale
- Acțiuni în răspundere pentru prejudiciile cauzate
- Critici pentru încălcarea principiilor statului de drept
Reforma sistemului disciplinar din MAI prin alinierea la standardele juridice normale nu este o opțiune, ci o necesitate dictată de principiile fundamentale ale dreptului administrativ românesc și de imperativul egalității tuturor funcționarilor publici în fața legii.
Emil Păscuț
PS: Va recomand sa cititi Lucian Boia, ” De ce este Romania altfel?“. Daca o cititi, o sa observati cum autorul sugereaza ca romanii au supravietuit peste veacuri mai degraba dezvoltand o tehnica de supravietuire prin supunere, prin cooperare, cu unele exceptii de eroism notabile, spre deosebire de Polonia si Finlanda (Razboiul de iarna). Are, n-are dreptate, nu stiu. El este expertul in istorie. Insa supunerea asta “de supravietuire” in MAI, eu o observ de cand am intrat in profesie. Si nu m-am adaptat, dovada ca am evadat construind un sindicat. Si nici acum nu m-am linistit.
Analiză bazată pe prevederile Legii 360/2002, HG 725/2004 și jurisprudența ICCJ în materia procedurilor disciplinare
