Dupa experienta cu Vitalie, credeam ca am atins un abis al incompetentei si relei credinte, cu controlorii interni din IPJ Neamt si IGPR, subordonati lui Ionica Iulian!
Ce am vazut aici insa, intr-un proiect de raport intocmit de un cms sef de la DGPMB-Serviciul Control, Intern, este de Stan si Bran!
Asta aplica exact vorba aia, “sefu e sef si in curu gol!”
Auzi cugetare slugarnica la individul asta din DGPMB: ” Relevant in cazul sau este pozitia sefului Serviciului ( o ea, care este si cea care a cerut cercetarea agentului), singurul care poate da raspunsuri OBIECTIVE...”! Politistul cercetat cere cu inteligenta si pertinent sa fie audiati martori, propune intrebari utile, pertinente, avand legatura cu cauza, toate respinse pe criteriul ca intrebarile sunt “subiective” iar martorii nu mai erau necesari ca exista sefa care, nu-i asa, spunea adevarul!
Potrivit art 22 din HG 725, Poliţistul desemnat este obligat să strângă probele care pot conduce la aflarea adevărului, nu doar vorbele sefului.
Avem multe expresii si cugetari, adevarate perle care i-ar face invidiosi pe Giani si Celentano din Las Fierbinti. Una e ” s-a procedat la AUDIEREA pe baza de raport a mai multor politisti…”
Hai vedem impreună ce inseamna ” audierea” asta, că se pare ca este un concept extrem de dificil pentru analfabetii (unii, nu toti) de la control intern!
Etimologia termenului
Termenul „audiere” își are originea în limba latină, derivând de la verbul „audire”, care înseamnă „a auzi” sau „a asculta”. Această etimologie latină oferă baza lingvistică pentru înțelegerea sensului fundamental al cuvântului în limba română.
Dezvoltarea lingvistică
În limba română, „audiere” este un derivat al verbului „a audia”, care păstrează aceeași rădăcină latină. Această evoluție lingvistică demonstrează continuitatea istorică între latina clasică și română modernă, reflectând moștenirea vocabularului juridic din tradiția romană.
Sensul principal și utilizarea
Sensul principal al termenului „audiere” în limba română este acela de „ascultare”, fiind folosit predominant în context juridic. În acest domeniu specializat, termenul desemnează acțiunea de a asculta:
*Depoziția unui martor
*Declarațiile unei persoane implicate într-o procedură legală
*Mărturiile în cadrul unei anchete sau proces
Sa ne uitam si la CPP, ca acolo este detaliata ca la prosti, “audierea”:
Modul de ascultare (Art. 109)
Persoana este lăsată să declare tot ce dorește referitor la faptă
Apoi i se pot pune întrebări
Are dreptul să se consulte cu avocatul înainte și în cursul audierii
Poate exercita dreptul la tăcere
Consemnarea declarațiilor (Art. 110)
Cine redactează declarația:
Organul judiciar redactează declarația în scris
Se consemnează întrebările adresate și cine le-a formulat
Se menționează ora începerii și încheierii
Cine semnează:
Suspectul/inculpatul (dacă este de acord cu conținutul)
Organul de urmărire penală care a procedat la audiere
Judecătorul de drepturi și libertăți
Avocatul (dacă a fost prezent)
Interpretul (când este cazul)
Astia sunt oamenii crescuti sa apere “dreptatea”, legalitatea, de catre Ionica Iulian, Lazar si care mai sunt pe acolo, conducatorii cei “competenti” ai DCI! Ei stiu ca sefu’ e ăl mai tare, care spune intotdeauna adevarul si stiu sa “audieze” ( sa asculte) pe baza de raport!
Am si eu un raport aici, pe birou! Ma uit la el si al dracu nu spune nimic! Il poftesc sa vorbeasca, i-am zis ca sunt pregatit sa il ascult, dar tace ca mortul! Inseamna ca isi exerseaza dreptul la tacere?
Emil Păscuț
