Prin școala generală încă învățam că există diferențe de limbaj – extindem termenul la noțiunea de ”comunicare” – pentru diverse tipuri de scrieri, în funcție de destinatar, calitatea comunicatorului și tipul mesajului transmis. Este ceea ce face diferența dintre un cotidian de satiră și unul de știri și analiză; între seriozitatea și profunzimea demersului academic față de dezinvoltura unui răvaș adresat iubitei sau familiei, sobrietatea hotărârii judecătorești și un comentariu pe Facebook, între comunicatul sobru, încorsetat în trimiteri exacte, oficial al unei instituții publice și specificul familiar, critic, ușor subiectiv, uneori ironic al mesajului sindical ori chiar al unui partid politic. Pe vremuri – nu cu mult în urmă – dar pe când generalii din ”arma” comunicării publice încă nu se născuseră pe fața Pământului (am fi râs atunci cu mana pe burtă doar la gândul că ne-ar trebui conducători de oști de rang înalt cu rol de portavoce), învățam pe seama propriului buzunar valoarea stilului laconic al telegramei.
România s-a mai ”educat” de atunci, măcar sub efectul dezideratelor ultimelor două mandate prezidențiale și uite că am produs primul chestor purtător de fițuici și încă în condiții record de vârstă, cu o ascensiune în ierarhia gradelor de poliție ce a făcut țăndări orice cutume, prevederi legale sau reguli de bun simț… Ascensiunea atât de precipitată nu a mai lăsat timp de coacere și maturizare tânărului nostru purtător de vorbe al Poliției Române, inspirat poreclit de Emil Păscuț aseară ”bebe-chestor”. Urmărindu-l, ai aceeași senzație a roșiilor turcești, cumpărate în miez de iarnă: au culoare dar n-au gust, fiind grăbite artificial la coacere.
Nu de puține ori am tot bătut șaua, în speranța că cei care au de priceput se vor prinde, în legătură cu degradarea mesajului public asigurat la nivelul Poliției Române. Adesea vedem postări care i-ar face să plesnească de invidie pe directorii de grădiniță (nu mai sus!), în căutarea unui limbaj asortat cu diminutive și sensibilități copilărești.
În data de 15 iunie 2024, pe pagina oficială a Poliției Române https://www.politiaromana.ro/ro/stiri/precizari-referitoare-la-afirmatiile-transmise-public-de-reprezentantul-sindicatului-europol-la-un-post-tv, dar și a MAI https://www.mai.gov.ro/precizari-referitoare-la-afirmatiile-transmise-public-de-reprezentantul-sindicatului-europol-la-un-post-tv/ apare postat un material kilometric, în care – punct cu punct – se combat declarațiile unui lider sindical într-o emisiune TV. Volumul în sine al muncii nu este de neglijat și o înțelege oricine a lucrat cu prelucrarea înregistrărilor audio-video. Până la urmă, este lăudabil că Poliția Română înțelege să ia atitudine față de unele acte publice de dezinformare. Am fi vrut să vedem atitudini de acest fel, mai cu seamă atunci când polițiștii și Poliția Română sunt atacați public pe nedrept în atâtea alte producții media, tot așa cum s-au grăbit acum să apere imaginea serios șifonată a ministrului Predoiu – personaj cu pretenții de jurist ”de asfalt” – prins la braț cu… Ciolacu în hora rușinoasă a promovării unor reglementări vădit abuzive.
Palpitațiile și fervoarea citită printre rândurile comunicatului nu sunt născute de preocupări față de imaginea Poliției Române (dacă ar fi pentru asta, atunci avansarea intempestivă a purtătorului de vorbe, Georgian Drăgan, la gradul de chestor, ar fi prima pată de rușine pe obrazul instituției potrivită pentru o lăudabilă probă de onoare militară), ci tocmai din nevoia demonstrării utilității proprii prin bravade de cartier în apărarea boss-ului, care l-a și făcut ”gospodar”. La pachet vine și lipsa de cavalerism specifică parveniților, intrând în duel anonim, din spatele paravanului instituției: se folosește de pagina(ile) oficială(e) pentru a-și vărsa bruma de inteligență emotivă de parcă ar fi pe pagina personală Facebook. Tipul specific individului ce nu ține la tăvăleală dar e silit să muște.
Nu putem să nu observăm că, ultima vreme, chestorașul e puțin cam nervos și le cam scapă din condei, încercând să ne mustre obrăznicia de a-i cere informații pe care – vezi Doamne! – ”sunteți polițist și ar trebui să știți”, formulă pe care insistă să o pună sub semnătura trepădușilor (purtători de vorbe) din teritoriu. Or, pe domnul chestor n-ar cam trebui să-l ”frece grija” mai mult decât aceea de a oferi un răspuns complet și transparent solicitărilor petenților. În demersurile de apărare a intereselor angajaților, importanța lui ”sunt polițist și știu!” valorează – de multe ori – cât o ceapă degerată, comparativ cu documentul scris negru pe alb. Ar fi trebuit să fie elementar și pentru purtătorul de vorbe al Poliției Române, fie el și chestor de fițuici.

Revenind la comunicatul cu pricina, am rămas cu impresia că asist la un soi de vendetă a unui individ ce și-a găsit brusc prilej de utilitate în fața BOSS-ului, pentru care ar fi o umilință să intre în polemici, iscate din propriile gafe. Pentru asta avem utili de serviciu, ce vor îngropa cu bucurie în nisip ceea ce a lăsat ”pisica” dar n-a vrut să-și murdărească propriile lăbuțe. Numai că distinsul nostru ”util” ori s-a cam lăsat dus de val, ori îl strânge sacoul de chestor, confundând stilul de comunicare sobru, pe care l-am aștepta în pagina unei autorități fundamentale a statului, cu izul de pamflet și atac la persoană ce și-l putea pune în pagina personală. În chip firesc, un comunicat al unei instituții publice nu poate face abstracție de Regulile polemicii civilizate, indiferent de încărcătura emoțională, este ceea ce a scos-o ieri din Parlamentul European pe doamna Șoșoacă, cu tot cu icoană și botnița pusă pe față. Acolo a existat reacție fermă: nu acceptăm o asemenea formă de dialog, fie și polemică, ceea ce ar fi de așteptat și din partea conducerii Poliției Române și chiar M.A.I.
Trimiteri repetate (și subliniate) la lipsa de experiența adversarului (noi ne judecăm cu președintele României ca să aflăm ce experiență l-a propulsat pe Georgian Drăgan la gradul de chestor!), încercarea de a crea un val ostil în tabăra acestuia, vădita emfază și tendința de umilire, uitând că se adresează unui lider național de sindicat – cu nume și prenume – nu ”domnului sindicalist” oarecare (o poziție care trădează oarecare calități personale și un grup de oameni în spatele acestuia ce merită tratați cu respect). Finalul cu trimiteri la anecdote este bomboana pe coliva: deși s-a țintit a fi o jubilare peste cadavrul adversarului făcut harcea-parcea, denotă prezența unui saltimbanc pe metereze.
Slugarnic, umil, tratat și simțit ca atare zi de zi, un asemenea individ aburcat pe culme – eludând un parcurs firesc de acumulare treptată a maturității profesionale – dezvoltă orgolii artificial sporite, direct proporționale frustrărilor personale, inevitabil născute din criza de valoare. Cu cât insul este mai nemernic, cu atât va căuta să-și împace golul valoric, cu satisfacția umilirii celor aflați sub decizia sa. Cu cât aceștia din urmă se dovedesc mai deștepți și vertebrali, cu atât sporește nevoia strivirii lor, într-o atitudine de autoritate categorică. Căutând să fie văzut în mijlocul lor ca un zeu, sfârșește prin a fi privit ca un bufon.
Vitalie Josanu
Sursa imagine: crayon.com