Nu de puține ori am atins subiectul ”eminențelor cenușii” din IGPR care sudează – fără rușine – majorări de excelențe, pentru aceasta operându-se reducerea procentului de la maxim 5% pe unitate la aproximativ 3%. Sumele strânse astfel din provincie se împart întru potolirea veșnicilor nesătui-merituoși din Aparatul Central. Cu ceva vreme în urmă, personaje cu greutate din fruntea IGPR ne-au asigurat că vor analiza, cu atenție, orice sesizare venită din partea noastră, cu privire la modul defectuos de acordare a Oscarurilor. E drept că nu a precizat dacă această deschidere îi vizează și pe ”excelenții” din cadrul IGPR.
Până la urmă, încercăm marea cu degetul și facem proba seriozității nobilelor intenții. Nu avem timpul și resursele necesare să ne ocupăm de fiecare BOSS în parte, dar dacă mai pică în plasă câte un fazan, de ce să-l evităm? Înainte de toate, ne așteptăm ca evaluarea unui coordonator la nivel național să reflecte capacitatea și eficiența managerială a acestuia.
Așadar, după cum ne stă în obișnuință, mă apucasem să fac niște sondaje privind situația patrimoniului cultural național. Nu ascund că am oarecare afinități în domeniu, o calitate de expert acreditat și o serie de implicații în eforturile de elaborare a legislației. De aceea, întrebările adresate vizau o situație statistică pe infracțiuni, contravenții, problematica detectoarelor de metale astfel încât să pot înțelege evoluția domeniului în ultimii 20 de ani. Imediat din ziua următoare, distinsul șef al Serviciului patrimoniu cultural național din cadrul IGPR – DIC mă apelează precipitat, nu atât pentru a cere detalii – cum ar fi voit să sune întrebarea sa – cât o reacție a unui ins deranjat și pus în încurcătură. Spun asta pentru că a scăpat porumbelul recunoscând că nu deține date statistice pentru atâta interval de timp, le-a arhivat (=distrus) pe toate. La mirarea mea a reușit să adauge că analizele sale anuale se fac strict prin comparație cu anul anterior! Restul, pleacă la tocător, adaug eu…
Dacă ne-am referi la o structură locală, mai treacă-meargă, dar noi vorbim despre managementul de vârf al unui domeniu, locul de unde așteptăm ordine, dispoziții și strategii luminate. O viziune și predictibilitate izvorâtă din analiza – nu doar numărarea – datelor statistice obținute prin comparație, nu doar cu anul trecut ci an de an, câteva decenii la rând. Cu cât mai mult, cu atât mai bine. Este vorba despre o analiză pe verticală, bazată pe evoluția anuală, cât și pe orizontală, urmărind dinamica și specificul infracționalității pe județe, regiuni precum și capacitatea de reacție a efectivelor. Deși a avut dintotdeauna la îndemână intervenția pentru detalierea formularelor statistice, abia după 2015 (!) acesta a înțeles să includă o situație a sancțiunilor contravenționale (sunt sancțiuni extrem de consistente, cea mai mare ajunge până la 85000 lei). Până în prezent, nu a înțeles să detalieze specificul infracțiunilor de distrugere, se referă la bun mobil ori la imobil (aici: monument ori sit arheologic), e distrugere din culpă…
Cum poți obține o imagine obiectivă a mecanismului pe care-l gestionezi, doar printr-o simplă comparație cu datele anului trecut? Confruntarea datelor interne cu situația statistică livrată de alte instituții, înainte de toate din domeniul justiției, reprezintă un alt pas, față de care am profunde îndoieli că ar fi căutat vreodată conexiune.
Informațiile puse la dispoziția noastră au fost încropite cu mare dificultate și având grijă să controleze și răspunsul unităților. Observăm asta din anumite greșeli, cum ar fi menționarea eronată a legii privind autorizarea lucrărilor de construcție (Legea 50/1995 în loc de 50/1991), regăsită în răspunsurile mai multor inspectorate și IGPR sau preocuparea pentru GDPR, deși – fără a se cere detalii legate de identitatea persoanelor – s-au solicitat date legate de pregătirea de specialitate a celor aflați pe funcție.
Așadar, un asemenea șef IGPR, își consolidează drepturile de pensie asigurat de Oscarul permanent deși sub managementul său ”inteligent” Poliția Română a rămas practic fără specialiști. Pierderea este importantă dacă ne gândim și la resursele investite de stat în formarea acestora dar și experiența practică dobândită de ei. Dacă până prin 2016, în fiecare județ activa câte un specialist în domeniu, sub înțeleapta coordonare a distinsului, astăzi au mai rămas pe funcții maxim 6-7 ofițeri la nivel național. Și aceia cocoșați de alte linii de muncă lăsând în plan secund preocupările pentru care au fost recrutați și irosiți acum pe demersuri străine. În context, multă lume nutrește convingerea că distinsul șăf – trântit în scaun fără dram de pregătire de specialitate – și-ar fi îndeplinit misiunea de a determina împrăștierea în toate zările a specialiștilor și desființarea de facto a acestei linii de muncă, ce crea destule neplăceri unor puternice cercuri de influență. Am respins întotdeauna această ipoteză din simplul motiv că individul nu este marcat atât de rea voință cât de crasă impotență managerială.
Dovada rezultă din câteva date statistice analizate, folosind bazele de date ale Consiliului Superior al Magistraturii și răspunsurile primite de la Curțile de Apel. Până în prezent nu ne-au fost livrate răspunsurile tuturor inspectoratelor de poliție astfel încât nu putem face o coroborare cu dinamica lucrărilor înregistrate la nivelul Poliției Române. Oricum, din cele aproape 20 de răspunsuri primite constatăm unele omisiuni și incertitudini, explicabile prin prisma faptului că elaboratorii răspunsurilor nu sunt – în marea lor majoritate – și cei care au prestat volumul de muncă la care se referă. Astfel, din perspectiva finalității avem următorul tablou general:

Aici se poate constata volumul muncii în domeniu, într-un ansamblu ce vizează atât sfera penalului cât și contravențională, în perioada 2011-2024. Aici avem tabloul unor activități consistente de căutare, capacitatea de identificare a bunurilor culturale puse într-un circuit ilicit, răscolirea platformelor de vânzări on-line, case de licitații cu rulaje de zeci și sute de mii de euro, identificarea de bunuri pe teritoriul altor state, ori de bunuri importate ilicit, colaborări cu autorități străine, sunt zeci de mii de bunuri culturale intrate în patrimoniul muzeelor țării. Grație acestei munci de înaltă calificare, Poliția Română – pe banii și eforturile Fundației Collegium XXI, în colaborare cu specialiștii autori ai recuperărilor – se laudă acum cu un album Millenia Opes, al celor mai valoroase bunuri culturale recuperate, așa cum puțini omologi din străinătate ar putea avea, https://www.politiaromana.ro/files/pages_files/milleniaopes.pdf.
Un asemenea șef nu a reușit să priceapă valoarea unui ofițer specialist în domeniu, acceptând senin orice părăsire a domeniului, deși doar Poliția Română se putea lăuda cu specialiști capabili să cuprindă prin experiență întreaga sferă a patrimoniului cultural național. Diferența dintre un specialist în domeniu și un lucrător nespecializat – oricât ar fi bun pe penal – este tot atât de mare cât face diferența dintre un pietroi nebăgat în seamă și ceea ce acesta este capabil să recunoască a fi un molar de mamut sau ou de dinozaur. Este diferența dintre un tablou de Corneliu Baba și o zugrăvire cu scena ”Răpirea din Serai”, o tinichea obișnuită și o cruce encolpion unicat de secol XIII, un cuțit de Nuremberg de orice butaforie mișcată pe piață și prezentată ca obiect de valoare. Aici sunt necesare cunoștințe speciale, destul de vaste, ce nu pot fi acoperite de programul Academiei de Poliție. Din acest motiv, în ultima vreme, șeful Serviciului PCN de la IGPR umblă naiv cu traista-n băț, plângându-se la întruniri regionale că nu mai dispune de oameni pregătiți și structura e în colaps. Mai mult decât atât, parteneri din străinătate care priveau cu admirație și oarecare invidie această structură a Poliției Române – deși proaspăt formată dovedise performanțe extraordinare – ne transmit prin canale private uimirea legată de degradarea calitativă a delegaților noștri în cadrul reuniunilor internaționale. Până și delegații cu pricina revin acasă rezumându-și întreaga misiune la valoarea unui ospăț copios, asortat cu băutură fină.
Vedem în acest tablou, lipsa de uniformitate; faptul că doar un sfert dintre subunități prestează pe această linie de muncă reprezintă oglinda clară a unui management superior dezastruos, de aici trebuiau să pornească activitățile de sprijin, susținere, intervenție, motivare, formare. Să ai arheolog gata format, istoric de artă, restaurator, specialist în paleografie/epigrafie și să-i irosești priceperea pe linii de muncă pentru care puteai angaja oricând polițiști reprezintă nu doar o lipsă crasă de inteligență managerială dar și o imbecilitate blocată în satisfacerea strictă a nevoii prezente. Putem vedea aceeași stare de fapt strict pe penal, în ceea ce privește confiscarea specială:

Aici este strict oglinda activităților de cercetare penală care au implicat procedura confiscării speciale a bunurilor, procedură pentru care – obligatoriu – se solicită judecătorul de drepturi și libertăți. Aici este vorba doar despre numărul dosarelor penale nu însă și de numărul total al bunurilor recuperate în fiecare dosar, ce poate varia de la unul până la câteva mii, în același timp același obiect singular poate avea o valoare unicat ce trage mai mult decât importanța recuperării câtorva tezaure monetare. Faptul că în celelalte județe avem ”terra deserta” ar putea fi – cu titlu excepțional pentru câteva cazuri – o omisiune prin eroare umană dar pentru cele mai multe, neimplicarea totală a șefului Structurii de patrimoniu din cadrul IGPR, ceea ce a dus la irosirea și împrăștierea resursei umane calificate.
Ceva mai bine arată situația în domeniul protejării patrimoniului arheologic, chiar dacă este departe de a motiva ”lucrarea de excepție” la nivelul managementului superior:

Întrucâtva, se respectă cam aceleași suprapuneri peste județele active, reflecție a faptului că specialiștii au fost capabili să gestioneze întreg domeniul – independent de implicarea centrului -, adăugându-se și câteva noi prezențe. Aici vorbim despre infracțiuni de furt din situri arheologice, acces neautorizat cu detectoare în situri, comerț neautorizat cu detectoare de metale. Sunt infracțiuni ce necesită deplasare și capacitate de recunoaștere în teren, colaborare strânsă cu arheologii și specialiștii din muzee. Proveniți din aceste medii, ofițerii specialiști au avut mereu un dialog familiar, dezinhibat, cu colegii rămași în profesie și respectiv o capacitate aparte de culegere și valorificare a informațiilor. Cea mai accentuată pondere o au județele cu cele mai multe și valoroase situri arheologice din țara, Hunedoara, Alba, Caras Severin, Constanța. Nu se vede aici dar și extrem de modest – în graficele de mai sus – Bucureștii, mai ales că tocmai aici era de așteptat să dea tonul performanței (”ora exactă”), însuși șeful structurii de patrimoniu. Bioxid de clei…
Dacă nu se poate lăuda în materie penală, situația în domeniul contravențiilor la regimul monumentelor istorice – în condițiile unei presiuni extraordinare față de patrimoniul construit – situația pentru 13 ani este de-a dreptul descalificantă:

Trebuie arătat aici că Bucureștii marchează 22,25% din total, dar se raportează la un volum de 2651 entități (monumente, ansambluri și situri), de aproape cinci ori cât județul Neamț, plasat la egalitate la capitolul rezultate și față de 340 entități cât are Timișul, plasat în top! Ceea ce coboară extraordinar de mult volumul prestațiilor structurii de patrimoniu atât la nivelul Poliției Capitalei, cât și cu completarea Serviciului PCN de la nivelul IGPR. Practic, sub nasul lor, în București fiecare a făcut cam ce-l taie capul, dacă mai adăugăm aici și observația că la Timiș și București o pondere consistentă o au sancțiunile contravenționale aplicate de Poliția Locală. Așadar, ce ai păstorit frățioare vreme de 13 (treisprezece!) ani? Pentru ce ai sudat atâtea Oscaruri?
În locul Oscarului, conducerea IGPR ar trebui să-l destituie imediat din funcție – având în față un exemplu notoriu de ”management defectuos” și să reorganizeze întreaga structură, implicit cu reintegrarea specialiștilor încă risipiți prin sistem.
Analiza și datele obținute – nu doar de la IGPR sau IPJ-uri – implică o analiză mult mai profundă și complexă, față de ceea ce se poate reliefa aici și vor face obiectul unui demers aparte. Dar pentru că acum se analizează propunerile de Oscar a trebuit să formulez un scurt material în atenția conducerii Poliției Române, ca pe un apel la responsabilitate și seriozitate, pornind de la exemple de curățenie în propria curte.
Vitalie Josanu
Sursa imagine: Antena 3 CNN