INTRODUCERE: DESPRE DISCURSURI ȘI REALITĂȚI PARALELE
În timp ce Ministerul Afacerilor Interne ne anunță festiv că a declanșat o nouă campanie „MAI multă grijă, MAI multă siguranță”, o familie din mediul rural așteaptă cu disperare sosirea unui echipaj de poliție. Așteaptă zeci de minute, poate chiar o oră, pentru că cel mai apropiat agent se află la o distanță de zeci de kilometri, copleșit de un munte de dosare și de un sector mult prea vast pentru un singur om. Această scenă, tragic de comună în România de astăzi, nu apare în spoturile publicitare promovate insistent de Ministerul Afacerilor Interne. Ea este realitatea crudă, ascunsă cu grijă în spatele unui slogan menit să vândă iluzia siguranței, în timp ce siguranța reală se erodează pe zi ce trece. Acest articol își propune să ducă cititorul în spatele cortinei de fum a propagandei ministeriale. Vom analiza, cu date și fapte concrete, criza reală de personal care sugrumă Poliția Română, eșecul strategic în lupta împotriva drogurilor, materializat în subfinanțarea Agenției Naționale Antidrog, și încălcarea flagrantă a normelor internaționale privind justiția pentru minori. Vom demonstra, punct cu punct, cum campania „MAI multă grijă” este nu doar o insultă la adresa inteligenței cetățenilor, ci și un act de o iresponsabilitate profundă față de siguranța acestora.
Sursa imagine: MAI
Decalajul dintre angajamentele publice și capacitatea reală de implementare este atât de pronunțat, încât transformă bunele intenții declarate într-un set de promisiuni greu de onorat, o veritabilă „alifie de uns buletine de vot”.
ANGAJAMENTUL OFICIAL: O CONSTRUCȚIE RETORICĂ ATENT CALIBRATĂ
Discursul public care fundamentează campania este construit pentru a proiecta o imagine de control și acțiune hotărâtă. La începutul anului școlar 2023, ministrul afacerilor interne a stabilit un ton ferm, asigurând publicul că „siguranța dumneavoastră în școală este o prioritate” și reconfirmând un „angajament serios, puternic și permanent”. Această strategie de comunicare se concentrează pe promisiuni maximaliste și pe acțiuni vizibile, ușor de comunicat publicului larg.
Obiectivele declarate ale campaniei au fost structurate în jurul unor piloni de acțiune concreți :
- Prezență fizică sporită: Piesa centrală a angajamentului a fost promisiunea de a asigura prezența zilnică a polițiștilor și jandarmilor în zona fiecărei unități școlare, cu o intensitate crescută la orele de început și de final ale cursurilor. Ministrul a instruit forțele de ordine să aibă „sarcini precise și extinse privind securitatea în școli și în jurul acestora”.
- Combaterea drogurilor: Ca răspuns direct la o criză națională, MAI a anunțat lansarea unui „program amplu de măsuri pentru prevenirea traficului și consumului de droguri în școli”. Acest program includea activități specifice de combatere a traficului în proximitatea școlilor, inclusiv prin utilizarea de patrule canine, o imagine puternică menită să sublinieze seriozitatea demersului.
- Prevenirea violenței și a bullying-ului: Campania a vizat în mod explicit prevenirea violenței și a fenomenului de bullying, recunoscându-le ca amenințări directe la adresa unui climat școlar sigur.
- Componenta educativ-preventivă: Pe lângă măsurile de aplicare a legii, planul a inclus și o dimensiune educativă, propunând lecții de prim-ajutor, educație rutieră și, ca element de noutate, campania „Lecția de la MAI”. Prin aceasta din urmă, elevii ar urma să fie primiți în unitățile MAI pentru a se familiariza cu activitatea instituțiilor statului, într-un efort de a construi încredere și de a promova carierele în minister.
Cadrul de colaborare inter-instituțională
Un element recurent în discursul oficial a fost sublinierea necesității unei acțiuni coordonate, care să implice nu doar structurile MAI, ci și Ministerul Educației, Ministerul Sănătății, Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului și alte instituții partenere. Deși logică în teorie, invocarea colaborării inter-instituționale este un clișeu administrativ în România, care, în absența unor mecanisme clare de implementare, a unor bugete dedicate și a unei asumări clare a responsabilităților, adesea duce la diluarea răspunderii și la blocaje birocratice. Succesul întregului program a fost condiționat de această coordonare, transformând-o într-o potențială scuză pentru un eventual eșec.
REALITATEA DIN TEREN: O CRIZĂ IGNORATĂ DE DISCURSURILE OFICIALE
În timp ce ministerul produce campanii de imagine, datele colectate de organizații non-guvernamentale și chiar de agențiile statului conturează un tablou îngrijorător, demonstrând că amploarea problemei depășește cu mult capacitatea de intervenție a instituțiilor responsabile.
Principala vulnerabilitate care subminează din start întreaga campanie este deficitul masiv și cronic de personal din cadrul MAI. Promisiunea de a asigura o prezență polițienească zilnică la fiecare școală din țară se lovește de o imposibilitate matematică. Conform datelor semnalate constant de sindicatele din poliție, sistemul se confruntă cu o criză severă. Din datele noastre, în mare parte fundamentate pe informațiile oficiale comunicate de Poliția Română, constatăm un deficit de personal operativ de 40-45% la nivel național, cu procente care ajung la 50% în secțiile rurale de poliție.
Consecințele acestui deficit sunt vizibile în capacitatea de răspuns a poliției la solicitările curente, făcând fantezistă ideea unei prezențe proactive extinse. Numeroase municipii abia reușesc să asigure o singură patrulă pe schimb, în timp ce în mediul rural un singur polițist este adesea responsabil pentru siguranța a zeci de sate. Cazul tragic din comuna Mircea Vodă, județul Brăila, unde două echipaje de poliție nu au reușit să localizeze la timp o femeie care a sunat la 112 pentru a semnala că este agresată și a cărei viață era în pericol, ilustrează dramatic incapacitatea structurală de intervenție eficientă, chiar și în situații de urgență maximă. Această realitate face ca promisiunea unei prezențe constante în mii de școli să fie nerealistă.
Mai mult, problema nu este doar una numerică, ci și una de atractivitate a profesiei. Condițiile de muncă, salarizarea și politizarea funcțiilor de conducere, constituind cauzele managementului defectuos, au dus la un exod al personalului experimentat și la un eșec al politicilor de recrutare. Faptul că posturile scoase la concurs nu mai atrag candidați nici măcar cu media de admitere 5 este un simptom al unei probleme profunde de management al resurselor umane, pe care discursul ministerial o ignoră complet.
O EPIDEMIE TĂCUTĂ: VIOLENȚA ȘCOLARĂ ÎN CIFRE
Datele privind violența în școli, provenite în principal din studiile realizate de organizația Salvați Copiii, sunt alarmante și descriu un fenomen endemic:
- O majoritate covârșitoare a elevilor (82%) au fost martori la situații de bullying în școala unde învață, iar 73% au asistat la astfel de incidente chiar în propria clasă.
- Aproape jumătate dintre elevi (49%) afirmă că au fost la un moment dat victime ale bullying-ului.
- Mai mult de un sfert dintre elevi (27%) recunosc că s-au aflat în postura de agresor.
- Gravitatea situației plasează România pe locul 3 în Europa în ceea ce privește prevalența bullying-ului, conform unui raport al Organizației Mondiale a Sănătății.
Această realitate documentată este aproape invizibilă în documentele oficiale. Raportul privind starea învățământului preuniversitar, de exemplu, menționează adoptarea de măsuri și parteneriate, dar omite să prezinte date statistice concrete privind incidența violenței.
DROGURILE LA POARTA ȘCOLII: PORTRETUL CONSUMULUI ÎN RÂNDUL TINERILOR
Datele din Raportul Național privind situația drogurilor 2024, care centralizează informațiile din anul 2023, confirmă o tendință îngrijorătoare de creștere a consumului și de scădere a vârstei de debut, în special în rândul tinerilor (categoria de vârstă 15-34 de ani), considerați a fi grupul cu cel mai mare risc.
Canabisul rămâne cel mai consumat drog ilicit, atât în populația generală, cât și în cea școlară. Mai mult de jumătate (53.4%) dintre tinerii consumatori au debutat înainte de vârsta de 19 ani. Însă cele mai alarmante tendințe se înregistrează în cazul drogurilor de mare risc. Consumul de cocaină/crack și ecstasy (MDMA) a atins cele mai ridicate valori de la începutul perioadei de monitorizare. Vârsta de debut este extrem de fragedă: 41.8% dintre consumatorii de cocaină și 51.4% dintre cei de ecstasy au început înainte de a împlini 19 ani, adică în perioada liceului. Aceste cifre indică faptul că școlile și zonele adiacente acestora au devenit piețe de desfacere și spații de recrutare pentru rețelele de trafic.
Datele agregate arată că aproximativ unul din zece români a consumat un drog ilicit cel puțin o dată în viață, iar vârsta consumatorilor este în scădere constantă. Acest tablou statistic, furnizat chiar de agenția guvernamentală aflată în proces de desființare, arată o criză de sănătate publică în plină desfășurare, al cărei epicentru se află în rândul populației tinere. Răspunsul statului, marcat de reorganizări birocratice și campanii de imagine subfinanțate, pare complet decuplat de la urgența și gravitatea situației din teren.
Tabelul 1: Profilul Consumului de Droguri în Rândul Tinerilor (15-34 ani) – Date 2023
| Tipul de drog | Prevalență de-a lungul vieții (15-34 ani) | Prevalență ultimul an (15-34 ani) | Vârsta medie de debut | Procentul celor care au debutat <19 ani | |
| Canabis | 9.6% | 3.8% | 20.1 ani | 53.4% | |
| NSP | 4.0% | 1.5% | 20.8 ani | 52.4% | |
| Cocaină/Crack | 3.0% | 1.3% | N/A | 41.8% | |
| Ecstasy (MDMA) | 2.4% | 0.9% | 20.1 ani | 51.4% | |
| Amfetamine | 1.2% | 0.6% | 23.8 ani | N/A | |
| Heroină | 0.5% | 0.3% | 26.8 ani | N/A |
FALIMENTUL SISTEMIC: CONTRANARAȚIUNEA DIN INTERIORUL MAI
Mecanismul campaniei este unul clasic pentru manualele de relații publice: un slogan emoțional, „MAI multă grijă, MAI multă siguranță”, imagini cu actori zâmbitori care întruchipează cetățeni mulțumiți și polițiști ideali, și o difuzare masivă pe toate canalele media.
Limbajul campaniei este, în sine, o capodoperă a înșelăciunii. Cuvinte precum „grijă” și „aproape de tine” sunt alese pentru a crea o legătură emoțională, pentru a sugera o proximitate și o empatie pe care instituția, în starea sa actuală de degradare, este fizic incapabilă să le ofere. Cum poate fi MAI „aproape de tine” când timpul mediu de răspuns la apelurile de urgență 112 a crescut alarmant, tocmai din cauza lipsei de personal? Cum poate pretinde că oferă „mai multă grijă” când, în secțiile de poliție, minorii sunt tratați în disprețul normelor internaționale de protecție?
Contrastul dintre promisiunile de marketing și realitatea documentată este atât de flagrant, încât necesită o prezentare directă. Tabelul de mai jos sintetizează teza centrală a acestei analize, demontând, punct cu punct, construcția artificială a campaniei.
Tabelul 1: Analiza Comparativă: Discurs Oficial vs. Realitatea din Sistem
| Promisiunea Campaniei MAI | Realitatea Documentată (Date/Fapte) | Implicații |
| “Suntem alături de tine, în siguranță.” | Deficit de 25% personal operativ; timp mediu de răspuns la 112 crescut cu 15%. | Sloganul este golit de conținut. Nu poți fi “alături” de cetățean cu echipe subdimensionate și personal epuizat. |
| “MAI multă grijă pentru comunitate.” | Încălcarea sistematică a Regulilor de la Beijing privind justiția juvenilă. | “Grija” se oprește la ușa secției de poliție, unde minorii sunt tratați fără respectarea normelor internaționale, adesea de personal nespecializat. |
| “Profesionalism și Promptitudine.” | Creștere de 30% a demisiilor în rândul polițiștilor cu experiență (5-10 ani vechime). | Profesionalismul este erodat de burnout și de un exod al cadrelor experimentate, lăsând în urmă un sistem slăbit și vulnerabil. |
| “O prioritate absolută: lupta cu drogurile.” | Bugetul Agenției Naționale Antidrog (ANA) tăiat cu 40%; lipsa unei strategii naționale coerente și a resurselor. | Prioritatea declarată este contrazisă flagrant de subfinanțarea și neglijarea structurii cheie responsabile, transformând lupta antidrog într-un exercițiu de imagine. |
Lansarea unei astfel de campanii nu este o coincidență. Ea survine într-un context de erodare a încrederii publice, alimentată de cazuri de înaltă vizibilitate în care răspunsul statului a fost deficitar. Prin urmare, campania nu este o celebrare a succesului, ci o măsură defensivă, reactivă, menită să gestioneze percepția publică și să distragă atenția de la problemele de fond. Decizia de a investi energii și bani în publicitate în detrimentul personalului și al dotărilor nu este o simplă greșeală de management; este o alegere strategică ce dezvăluie o cultură politică în care aparențele sunt mai presus de substanță, iar gestionarea scandalurilor politice este mai importantă decât rezolvarea crizelor care le generează
CAZUL ANA ȘI EȘECUL STRATEGIC: O LUPTĂ CU DROGURILE PIERDUTĂ DIN FAȘĂ
Un pilon central al campaniei MAI este combaterea traficului și consumului de droguri. Paradoxal, exact în perioada lansării acestor angajamente ferme, arhitectura instituțională responsabilă de acest domeniu a intrat într-un proces de reorganizare haotică, care riscă să paralizeze pe termen scurt și mediu capacitatea de răspuns a statului.
Punctul de plecare a fost recunoașterea oficială a ineficienței Agenției Naționale Antidrog (ANA), o structură din subordinea MAI, a cărei activitate a fost criticată în rapoarte ale Curții de Conturi și în investigații jurnalistice. Soluția propusă a fost o schimbare de paradigmă: trecerea de la o abordare preponderent polițienească la una axată pe sănătate publică. Aceasta s-a materializat prin desființarea ANA și înființarea Agenției Naționale pentru Politici și Coordonare în domeniul Drogurilor și al Adicțiilor (ANPCDA), în subordinea directă a prim-ministrului, în timp ce componenta de asistență și tratament a fost transferată către Ministerul Sănătății.
Deși binevenită în principiu, această reorganizare suferă de vicii fundamentale de proiectare, moștenind și creând noi probleme structurale:
- Subfinanțare și subdimensionare: Vechea ANA opera deja cu un deficit de personal de aproximativ 30%. În mod inexplicabil, noua agenție centrală, ANPCDA, responsabilă de coordonarea tuturor politicilor naționale în domeniu, a fost proiectată cu un număr maximal de doar 50 de posturi. Această structură este complet inadecvată pentru o sarcină de o asemenea complexitate. Faptul că, la scurt timp după înființare, a fost necesară o suplimentare bugetară de urgență din fondul de rezervă al Guvernului, în special pentru cheltuieli de personal, confirmă o planificare financiară precară și o subestimare gravă a resurselor necesare.
- Fragmentarea responsabilității: Noua arhitectură instituțională dispersează responsabilitățile: elaborarea politicilor este la ANPCDA (în subordinea premierului), coordonarea asistenței medicale este la Ministerul Sănătății (prin reorganizarea a 47 de centre teritoriale și integrarea lor în spitale), iar polițiștii specializați din fosta ANA rămân la MAI. Această fragmentare, în loc să creeze un sistem integrat, riscă să genereze blocaje birocratice, conflicte de competență și o diluare a responsabilității, făcând extrem de dificilă implementarea unui răspuns coerent la o problemă care necesită, prin excelență, o abordare unitară.
REGULILE DE LA BEIJING, O LITERĂ MOARTĂ: CÂND STATUL ÎȘI VULNERABILIZEAZĂ COPIII
Dacă eșecurile operaționale și administrative pot fi, cu indulgență, puse pe seama incompetenței, abandonarea principiilor legale și etice fundamentale reprezintă o trecere într-un alt registru al responsabilității. Aici, campania „MAI multă grijă” atinge apogeul ipocriziei. Vorbim despre tratamentul aplicat minorilor care intră în contact cu sistemul de justiție, un domeniu guvernat de standarde internaționale clare, cunoscute sub numele de „Regulile de la Beijing” ale Națiunilor Unite. Aceste reguli nu sunt opționale; ele stabilesc obligația statelor de a asigura proceduri speciale pentru minori, de a utiliza personal specializat și de a prioritiza reabilitarea în detrimentul pedepsei.
În România, aceste reguli sunt, în mare parte, literă moartă. Un raport recent al unei organizații non-guvernamentale documentează încălcări sistematice și grave ale acestor standarde în cadrul structurilor MAI. Raportul scoate la iveală practici inacceptabile: minori interogați de polițiști nepregătiți pentru a gestiona trauma și vulnerabilitatea specifice vârstei, lipsa unor spații de detenție separate, care duce la situații în care copiii sunt ținuți alături de infractori adulți, și nerespectarea dreptului fundamental la prezența imediată a unui avocat sau a unui tutore.
Această realitate sumbră nu este rezultatul unor politici deliberate, ci consecința directă și inevitabilă a crizei de personal pe care am descris-o anterior. Într-un sistem care abia reușește să trimită un echipaj la un jaf, conceptul de „polițist specializat în justiție juvenilă” devine un lux de neconceput. Când o secție de poliție rurală are un singur agent pe tură, acesta este nevoit să se ocupe de toate: de la accidentul rutier, la conflictul domestic și, inevitabil, la audierea unui adolescent victimă sau suspect. Agentul respectiv, oricât de bine intenționat ar fi, nu are pregătirea necesară și aplică, din instinct și din lipsă de alternative, aceleași proceduri ca în cazul unui adult. Astfel, criza de resurse umane se transformă direct într-o criză a drepturilor omului. Statul, prin incapacitatea sa de a-și gestiona propriul personal, își agresează și își traumatizează propriii copii, producând daune psihologice pe termen lung. Aceasta este adevărata față a „grijii” oferite de MAI, o față pe care nicio campanie de imagine nu o poate ascunde.
Poate cea mai frapantă contradicție dintre discursul public și acțiunea administrativă se regăsește în domeniul combaterii violenței școlare. În timp ce ministrul promitea măsuri ferme, conducerea Inspectoratului General al Poliției Române (IGPR) a luat o decizie care subminează direct capacitatea de intervenție specializată: retragerea avizului de poliție judiciară pentru aproximativ 200 de polițiști din cadrul structurilor de siguranță școlară.
Această măsură administrativă înseamnă că ofițerii cei mai familiarizați cu mediul școlar, cu specificul delincvenței juvenile și cu protocoalele de lucru cu minorii, nu mai au competența legală de a instrumenta dosare penale încalcând flagrant spiritul și litera bunelor practici internaționale, consacrate de Regulile Standard Minime ale Națiunilor Unite privind Administrarea Justiției Juvenile, cunoscute sub numele de „Regulile de la Beijing”.
Consecințele practice ale acestei decizii sunt grave. Dosarele penale care implică elevi sunt acum dispersate către polițiști nespecializați, la cine se nimerește. Acest lucru nu doar că riscă să scadă calitatea actului de justiție, dar poate duce la revictimizarea minorilor și la ignorarea principiului fundamental al interesului superior al copilului. Este un exemplu clar de auto-sabotaj instituțional, unde o decizie birocratică, luată departe de ochii publicului, anulează efectiv o componentă esențială a politicii de siguranță școlară promovată la nivel declarativ.
MINISTRUL ȘI MEMORIA SCURTĂ: O COLECȚIE DE PROMISIUNI UITATE
Orice analiză a unui eșec sistemic trebuie să se îndrepte, în cele din urmă, către vârful ierarhiei, acolo unde se iau deciziile strategice și unde se stabilește direcția. Un exercițiu simplu de comparare a declarațiilor publice ale actualului ministru de Interne cu realitatea din teren dezvăluie un model constant de disonanță cognitivă sau, mai grav, de dezinformare deliberată.
În urmă cu un an, ministrul Predoiu promitea solemn că va „prioritiza angajările și va face din nou atractivă cariera de polițist”. Astăzi, cifrele oficiale arată un deficit care se adâncește și un număr record de demisii în rândul celor mai valoroși angajați. Promisiunea s-a evaporat, lăsând în urmă un sistem mai slăbit ca niciodată.
Într-o audiere parlamentară, același ministru declara că „lupta împotriva traficului de droguri este o prioritate cu toleranță zero”. La scurt timp, bugetul instituției menite să ducă această luptă, ANA, era redus drastic cu 40%, o acțiune care anulează complet și anihilează orice urmă de credibilitate a declarației politice.
Recent, într-o sfidare a tuturor evidențelor, ministrul a afirmat că „siguranța cetățeanului nu a fost niciodată la un nivel mai ridicat”. Această declarație este nu doar falsă, ci și o insultă la adresa cetățenilor care așteaptă minute în șir sosirea poliției și la adresa familiilor victimelor unor infracțiuni grave care au șocat opinia publică.
Acest tipar nu indică doar o serie de promisiuni încălcate. El demonstrează o ruptură totală între discursul politic și realitatea administrativă. Declarațiile ministrului nu mai funcționează ca obiective de politici publice, ci ca simple instrumente de relații publice, la fel ca și campania „MAI multă grijă”. Ele nu sunt menite să rezolve probleme, ci să creeze o realitate paralelă, una în care totul este sub control, iar siguranța este garantată. Din nefericire pentru cetățeni, infractorii operează în lumea reală, nu în cea creată de comunicatele de presă ale ministerului.
DINCOLO DE FAȚADĂ, NEVOIA URGENTĂ DE REFORMĂ REALĂ
Radiografia prezentată în aceste pagini conduce la o concluzie unică și inevitabilă: campania „MAI multă grijă, MAI multă siguranță” nu este doar o inițiativă de marketing neinspirată, ci un act periculos, care maschează o criză profundă și creează un fals sentiment de securitate. Ea distrage atenția publică și, mai grav, deturnează resurse prețioase de la problemele reale și urgente care macină din interior Ministerul Afacerilor Interne: un deficit de personal catastrofal, o luptă împotriva drogurilor abandonată strategic, o desconsiderare a normelor internaționale privind protecția minorilor și o conducere politică ruptă de realitatea din stradă.
Tabelul 2: Sinteza Decalajului: Angajamente vs. Realități
| ANGAJAMENT PUBLIC | REALITATE SISTEMICĂ / CONTRADICȚIE |
| Prezență sporită a polițiștilor în zona fiecărei unități școlare | Deficit de personal operativ de 40-45%; incapacitate de a asigura patrularea de bază |
| Program amplu de prevenire a traficului și consumului de droguri | Agenția Antidrog (ANA/ANPCDDA) este subfinanțată, subdimensionată și într-un proces haotic de reorganizare |
| Combaterea eficientă a violenței școlare și a delincvenței juvenile | Despecializarea polițiștilor de siguranță școlară prin retragerea avizului de poliție judiciară, contrar bunelor practici |
| Acțiune coordonată și fermă pentru siguranța copiilor | Politici interne contradictorii și o lipsă de date oficiale centralizate privind violența școlară |
În lumina acestor dovezi, interesul real al MAI nu pare a fi îndeplinirea efectivă a angajamentelor, ci mai degrabă gestionarea pe termen scurt a unei crize de imagine și capitalizarea politică a unei teme de maximă sensibilitate publică. Acțiunile concrete – sau, mai precis, lipsa acțiunilor coerente și a resurselor adecvate – trădează discursul public, transformând campania într-un exercițiu de comunicare golit de conținut. Eșecul unor astfel de inițiative are consecințe grave pe termen lung: erodează și mai mult încrederea publicului în instituțiile statului, lasă problemele reale să se agraveze și perpetuează un ciclu vicios de crize gestionate prin soluții de moment, în detrimentul unor reforme structurale curajoase și necesare.
Vitalie Josanu
