MAI pastreaza reflexe de regim autoritar comunist!
În regimurile autoritare, etichetarea opiniilor critice ca „opinii politice” sau ca acte anti-sistem, care denigreaza sistemul, este o strategie de control social care transformă orice formă de disidență într-o fapta pedepsibila. Acest mecanism subminează principiile statului de drept și creează un climat de frică.
Regimurile autoritare se caracterizează prin:
• Represiunea disidenței;
• Controlul informației: Cenzura opiniilor critice, permiterea doar a propagandei care lauda conducerea si performantele ei, manipularea narativelor publice
În astfel de regimuri autoritare, critica este interpretată ca o amenințare la adresa stabilității regimului, indiferent de conținutul ei.
La Ministerul Afacerilor Interne – o institutie care pastreaza in cel mai inalt grad, reflexe ale fostului regim autoritar comunist – avem toate aceste simptome ( caracteristici) mai sus enuntate, facilitate de legislatie defectuoasa si imprecisa, precum si de calitatea morala si profesionala scazuta a unor functionari de conducere de la varful MAI si IGPR.
Astfel, avem in legea 360/2002, un cadru normativ redactat defectuos si folosit preponderent in a suprima dizidenta si opiniile critice, indiferent ca sunt sau nu legitime, indiferent ca au o baza obiectiva in politici publice defectuoase si/sau conduite incorecte ale unor functionari din aparatul de conducere al MAI si unitatilor de politie.
Legea 360/2002 nu defineste precis “opinia politica” pentru a permite delimitarea ei clara de opinia care are doar componenta critica.
Aceasta lipsa grava a unei definitii permite extinderea artificială a noțiunii de „opinie politică” astfel incat orice acțiune sau declarație care contravine narativei oficiale (chiar și non-politice) poate fi interpretata ca fiind “opinie politica”.
Pana la cazul Valter Kovacs si Sosoaca, cercetarile disciplinare pentru opinii politice, daca au existat, au fost rare si nu au atras atentia. Nu exista o jurisprudenta cunoscuta a instantelor judecatoresti, avand ca obiect “opiniile politice” ale politistilor. Insa dupa acest eveniment, la care s-a adaugat la scurt timp si polarizarea extraordinara a societatii privind fenomenul Calin Georgescu, aceste cercetari disciplinare au capatat brusc intensitate si au devenit periculoase, mai ales pentru ca s-a trecut granita separatiei intre, pe de o parte, activitatea si opiniile liderilor sindicali, si pe de alta parte, interdictiile statutului functiei de politie.
Pentru acest motiv, avand in vedere si gravitatea sanctiunii disciplinare aplicabile ( destituirea) am prezentat aspectul “opiniei politice” mai inainte de fenomenul cercetarii si sanctionarii disciplinare a politistilor care sunt acuzati ca, prin diverse postari pe retele sociale, au incalcat obligatia mentionata la art 42 lit d) din legea 360/2002 (“sa nu COMPROMITA prin activitatea sa publică ori privată, prestigiul funcției sau al instituției din care face parte”).
Problema sancționării polițiștilor pentru exprimarea de opinii critice pe rețelele sociale, sub motivul protejării imaginii instituției conform art. 42 din Legea 360/2002 implica o analiza complexa care de cele mai multe ori nu se face.
Astfel, trebuie facuta o necesara distincție între critica legitimă și compromiterea imaginii politiei:
• Critica legitimă se referă la expunerea obiectivă a problemelor structurale, a abuzurilor sau a ineficienței în cadrul instituției. Aceasta contribuie la transparență și este protejată de CEDO (cazul Guja v. Moldova).
• Compromiterea imaginii presupune acțiuni sau declarații care subminează încrederea publică în poliție (ex: atacuri la adresa colegilor, dezinformări, utilizarea abuzivă a informațiilor interne).
Jurisprudența CEDO
• Cazul Vogt v. Germania: Sancționarea unui funcționar public pentru opinii politice este permisă doar dacă există un risc real pentru neutralitatea instituției. Criticile bazate pe fapte, exprimate în interes public, sunt protejate.
• Cazul Baka v. Ungaria: Restricțiile la adresa libertății de exprimare a funcționarilor publici trebuie să fie proporționale și să nu ducă la autocenzură.
Tendința observata in MAI este de a penaliza orice critică publică, chiar și cea obiectivă. Acest lucru contravine standardelor CEDO, care cer o evaluare concretă a impactului declarațiilor asupra imaginii instituției.
Testul proporționalității trebuie aplicat în fiecare caz:
1. Legalitate: Sancțiunea trebuie să aibă temei în lege;
2. Scop legitim: Protejarea reputației poliției.
3. Necesitate: Să se demonstreze că critica a afectat real prestigiul instituției, nu doar a generat discomfort.
Exemple de aplicare corectă vs. abuz:
• Aplicare corectă: Sancționarea unui polițist care denigrează public colegii
• Abuz: Sancționarea unui polițist care semnalează acte abuzive, de corupție internă pe Facebook. Politistul are o obligatie de neutralitate politica, nu de neutralitate intre “lege” si “nelege” ( sau faradelege)
Restricționarea libertății de exprimare a polițiștilor trebuie să fie excepțională și justificată printr-un risc concret pentru autoritatea instituției. Interpretarea extensivă a art. 42 lit. d) riscă să submineze rolul poliției ca instituție transparentă care protejeaza drepturile cetatenilor și să încalce drepturile fundamentale ale cetatenilor politisti.
Emil Pascut
PS: Am peste 18 ani de observare critica a MAI si de activitate juridica specializata, din postura de lider sindical, asa ca am destula experienta ca sa pot formula concluziile din acest articol.
