Înființarea serviciului public de poliție în Țările Române ține să-și afunde rădăcinile cât mai adânc în trecut, întrucâtva aliniindu-se curentului din european (știți povestea ce ne tot uzează urechile în fiecare an, de 25 martie, cu ”în 1822, când Mihăiță Filipescu primește steagul Agiei…). Un serviciu care, altminteri, are ceva mai multă vechime, la noi dar și în Europa, cu oarecare interferențe cu serviciul militar pe vremuri pașnice. Eu aș fi coborât și mai devreme, în veacul XVII, cu episodul din Țara Moldovei, când fratele cronicarului Miron Costin, Nicolae, era însărcinat de domnie – cu leafă – să curețe țara de răufăcători. Dar, asta ar presupune să se rescrie toate discursurile tocite și papagalicite de șefi an de an, ceea ce ne apare drept o așteptare exagerată.
Dacă la noi, încă pe la finele sec. XIX, polițiștii se plângeau că nu au uniforme și cereau măcar ”un tesacu”, să se poată apăra de răufăcători, cu vreo 50 de ani înainte, în Occident s-a ajuns deja la elaborarea unor concepte privind rolul și trăsăturile serviciului polițienesc în societate.
Un episod istoric ilustrativ legat de rolul poliției în societate este înființarea Poliției Metropolitane din Londra în 1829 de către Sir Robert Peel (vezi foto). Acest eveniment este semnificativ nu doar pentru Marea Britanie, ci și pentru întreaga lume, deoarece a pus bazele poliției moderne.
Peel a înțeles că o forță de poliție bine organizată și bine pregătită era esențială pentru menținerea ordinii publice și pentru protecția cetățenilor. Conceptul său de „politie prin consimțământ” a subliniat importanța încrederii și colaborării dintre poliție și comunitate. Această abordare a pus accent pe respectul și protecția drepturilor cetățenilor, argumentând că poliția ar trebui să fie percepută ca un serviciu, nu ca o forță represivă.
Așa cum am precizat mai devreme, principiile lui Peel, cunoscute sub numele de „Peelian Principles”, au fost adoptate ulterior de polițiile din întreaga lume și au stat la baza filozofiei poliției moderne. Acest episod subliniază importanța prețuirii structurilor de ordine publică, nu doar pentru menținerea securității, ci și pentru construirea unei societăți bazate pe încredere și respect reciproc. Astfel, rolul poliției în societate devine esențial nu doar pentru prevenirea criminalității, ci și pentru promovarea unei comunități armonioase și sigure.
Spre deosebire de conceptul poliției moderne, „politia prin consimțământ”, care pune accent pe colaborarea și încrederea între poliție și comunitate; văzută ca un serviciu public menit să protejeze și să servească cetățenii conceptul de Miliție urmează altă filosofie de funcționare.
Miliția Comunistă, înțelegând aici, milițiile din blocul comunist a funcționat pe baza unei filosofii autoritare. Rolul acestora era mai degrabă de control și represiune, cu scopul de a menține puterea politică și de a suprima dizidența. Cetățenii erau adesea priviți cu suspiciune și subiecți ai supravegherii constante.
În ceea ce privește relația cu cetățeanul, scopul Poliției Moderne este prevenirea criminalității și asigurarea securității publice prin cooperare. Poliția caută să construiască relații de încredere, promovând respectul și drepturile fundamentale.
Prin contrast, interacțiunea Miliției Comuniste cu cetățenii era adesea marcată de frică și neîncredere. Miliția a fost mereu percepută ca un instrument de opresiune, iar cetățenii se simțeau vulnerabili și controlați.
Sechelele trecutului în Poliția Română: DGIPI este moștenitoarea fidelă și promotoarea Miliției Comuniste.
Schimbările sociale se produc mult mai greu decât durata unei mișcări de stradă, cu trăsături revoluționare. Nu trebuie să facem abstracție că vreme de câteva decenii după 1989, noi avem pretenția să construim capitalismul cu oameni instruiți/îndoctrinați/învățați să atingă socialismul. Deprinderile democratice nu le poți lua din mers: ai nechezat ca un măgar toată viața, e greu să o faci pe armăsarul, mai ales dacă ai fost mufat perfect la sistem, n-ai pășit odată în lături, executant perfect… Asemenea transformări vedem doar în poveștile de genul Harap Alb.
Procesul facerii încă pare să mai frământe cu destule încercări, reflexe, inconștiente spre negrul trecut. Cât și-ar mai dori unii șefi să-și poată închide subalternii la beci măcar pentru vreo câteva zile, pentru abateri disciplinare! Încă în Poliția de tranziție, până nu demult, se cunosc în țară exemple de șefi care își pălmuiau subalternii în plină stradă, indivizi care – până odinioară – își permiteau să arunce cu scrumiera după angajați; am mai relatat și noi situații de boși care aveau pretenția de la subalterni să le dădăcească odraslele ori să urle ca descreierații în public, umilindu-și colegii. Nu știu dacă au trecut zece ani de când s-au strâns de prin fișete instrumentele de tortură și vinele de bou, cu urme serioase de experiență practică și care încă mai făceau din ochi.
De aceea, tranziția spre democrație, este pentru Poliția Română la fel de anevoioasă, în ciuda tușelor reformatoare, cu care se laudă. Ne-am săturat să vorbim despre transparență, față de angajați și cetățeni, să criticăm mania secretizărilor abuzive și ilegale, comunicarea defectuoasă cu cetățenii, modul de selecție a cadrelor în funcțiile de conducere, sistemul de recompense, conceptul de prevenire, atâtea și atâtea! Toate fiind legate de metehnele vechii Miliții, față de care ținem să ne disociem, înainte de toate declarativ. Aceste reflexe ale trecutului comunist în Poliția Română primesc un feedback din partea societății, manifestate prin neîncredere și rezistența față de perpetuarea unor tactici de control anacronice, în raport cu prezentul.
Circulara lui Benone Matei ce conține dispoziția de identificare și cercetare a polițiștilor vocali dar – atenție! – și a liderilor de sindicat, protejați de Legea dialogului social, cu stabilire de măsuri concrete, indicând chiar el în adresă că știe despre conținutul art. 10 din Legea 367/2022 ne pune clar în fața unui abuz, pentru care juristul Catălin Predoiu ar trebui să-l demită imediat:
Aici nu poate fi vorba despre o simplă solicitare de verificare, ci despre o directivă clară ce urmărește sancționarea, călcând în picioare prevederile legii dialogului social, doar pentru simplul motiv că s-a deranjat chestorul Benone Matei și alții de teapa lui, cu greață față de sindicatele ce nu pot fi controlate. Mai mult decât atât, acțiunea semnată de Benone Matei îmbracă forma unei instigări la comiterea infracțiunii prevăzute la art. 176 alin. 2 din Legea 367/2022: ”(2) Condiționarea sau constrângerea, în orice mod, având ca scop limitarea exercitării atribuțiilor funcției membrilor aleși în organele de conducere ale organizațiilor sindicale constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.” Nu e nevoie de cunoștințe juridice speciale să înțelegi conținutul art. 10 din Legea 367/2022, doar dacă ne confruntăm cu cea mai proastă formulă posibilă, aceea de analfabeți funcționali, în rolul prostului cu putere:
Nu degeaba reacționăm atât de vehement, în primul rând, în apărarea unui drept câștigat odată cu demilitarizarea Poliției Române, când am devenit funcționari publici cu statut special: dreptul de asociere sindicală cu reprezentanți care să poată vorbi liber, apărați de lege. Este bruma de libertate pe care o mai pot avea polițiștii și chiar militarii, în condițiile în care nu avem reprezentativitate la nivel politic, nimeni altcineva în afară de Sindicat, prin liderii săi, nu are interesul să ne apere, să vorbească pentru noi, în deplină cunoștință de cauză. De câte ori am văzut reacții ferme din partea Aparatului Central, atunci când a fost terfelită imaginea Poliției Române și a polițiștilor în presă, când indivizi de teapa lui Rareș Bogdan se considerau public umiliți doar pentru gestul de a sta la masă cu polițiști?! https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/rares-bogdan-despre-actiunea-jandarmilor-la-o-terasa-din-capitala-daca-voiam-sa-mananc-langa-oameni-in-uniforma-ma-faceam-politist-1531717.
Reflexele de milițian ale lui Benone Matei naște excese de zel în provincie, cu accente deosebit de periculoase. Am sesizat pericolul la nivelul maxim de alertă și am văzut cu toții șarjele lui Emil Păscuț printr-o reacție proporțională https://sprd.ro/?p=3554 și https://sprd.ro/?p=3520, în cazul circularei Biroului Control Intern de la IPJ Neamț. Redau un pasaj doar:
De la culegerea de ”date și informații” până la întocmirea Dosarului de Urmărire Informativă așa cum lucra odinioară Securitatea și Miliția (dar le-am prins și noi, cei mai vechi, până în 2011) nu este decât un pas, deocamdată prin șefi; aceștia sunt determinați să joace rolul de milițian. Nu știm câți dintre ei s-au executat cuminte (mulți dintre lucrători au aflat doar de la noi) și și-au deschis lucrări de ”încadrare calificată” sau deja au pus în mișcare denunțuri, dar avem cazuri de șefi care au simțit că ceva nu e în regulă, măcar au ținut să fie corecți și au cerut subalternilor să-și clarifice situația. Se putea și mai mult, adică să refuze aplicarea până la precizarea temeiului legal dar… Uite un episod când Sindicatul trage semnalul de alarmă, blochează și descurajează apariția și dezvoltarea unor reflexe antidemocratice, retarde, extrem de periculoase!
Democrația nu este un dat natural, trebuie sa lupți zi de zi pentru apărarea acestui privilegiu. Lupți ca să gândești și să te exprimi liber ori accepți să devii oaie!
Rigiditatea în Poliția Română este dictată înainte de toate de cea mai îmbâcsit milițienizată structură din Ministerul Afacerilor Interne: Direcția Generală de Protecție Internă. O structură militară cu profil securist, care sub aparența unei ”protecții interne” exercită, în continuare, un serviciu de miliție comunistă, în deplin înțelesul cuvântului. Scopul acestei structuri este să protejeze interesele politice, Aparatul Central, să înăbușe și să descurajeze polițiștii vocali, prin culegerea de date și informații compromițătoare despre aceștia. Se realizează exact prin aceleași metode securiste pe care odinioară le credeam uitate, chiar dacă – pentru aceste păcate – au fost desființați acum câțiva ani. Metehnele au rămas aceleași.
Departe de a exercita atribuții de ”protecție internă”, DGPI nu a mișcat un deget și nu am văzut minime reacții în legătură cu abuzurile și ilegalitățile sesizate de sindicate și societatea civilă. Indivizi cu trecut dubios, cumetri, prieteni, coincidențe suspecte, nulități profesionale, anonimi ai succesului, corupți, executanți ai clasei politice, sunt în continuare numiți în funcții de mare răspundere în Poliția Română. Dimpotrivă, anume aceștia sunt protejați, față de exact cei care iau atitudine!
Crede cineva că alde Benone Matei poate produce realmente o democratizare a Poliției Române atacând exact puroiul, prin demilițienizarea DGPI? Ar putea măcar ministrul Predoiu, tartorul Despescu? Mă tem că nu… pentru că ”cel care deține informația, are puterea”, iar DGPI este o nucă tare chiar în fața acestor cocoșei.
Vitalie Josanu
Sursa imagine: https://www.gov.uk/government/history/past-prime-ministers/robert-peel-2nd-baronet
