Interpretarea juridică a “situațiilor temeinic justificate” în contextul obligațiilor de serviciu ale polițiștilor

Rezumat

Prezentul articol analizează interpretarea juridică a sintagmei “situații temeinic justificate” în contextul obligației polițiștilor de a se prezenta la serviciu în afara programului normal de lucru. Studiul identifică lipsa unei definiții legale precise a acestei sintagme în Legea nr. 360/2002 privind Statutul Polițistului, ceea ce generează vulnerabilități din perspectiva principiilor de previzibilitate și accesibilitate a legii. Articolul propune criterii obiective pentru delimitarea situațiilor excepționale de practicile administrative abuzive, examinând relevanța conceptelor de caz fortuit, forță majoră și stare de necesitate. Analiza include și implicațiile Deciziei Curții Constituționale nr. 258/2017 (privind o exceptie invocata de Emil Păscuț si Sindicatul Diamantul pentru membrul de sindicat Dan Adobeschi) asupra interpretării normelor cu conținut ambiguu. În concluzie, se recomandă elaborarea unor instrucțiuni administrative clare pentru asigurarea unui echilibru între imperativele serviciului public și dreptul la timp liber și odihnă al polițiștilor.

Cuvinte-cheie

Statutul polițistului, situații temeinic justificate, planificare abuzivă, dreptul la timp liber, obligații de serviciu, previzibilitatea legii, stare de necesitate

I. Introducere

Profesia de polițist presupune un angajament special față de siguranța publică, adesea necesitând disponibilitate dincolo de programul standard de lucru. Legea nr. 360/2002 privind Statutul Polițistului stabilește cadrul juridic pentru drepturile și obligațiile acestei categorii profesionale. Deși nu se specifică explicit în textul furnizat, se face referire la obligația polițiștilor de a se prezenta la serviciu în “situații temeinic justificate”, însă conținutul exact al acestei sintagme rămâne insuficient definit în textul normativ.

În contextul actual în care se semnalează practici administrative de planificare defectuoasă a resurselor umane și chemări frecvente ale personalului din timpul liber, devine esențială o analiză riguroasă a limitelor juridice ale acestei obligații profesionale. Prezentul articol își propune să examineze această problematică din perspectiva principiilor constituționale și a conceptelor juridice conexe.

II. Cadrul normativ și absența unei definiții legale precise

O analiză atentă a Legii nr. 360/2002 privind Statutul Polițistului relevă absența unei definiții explicite a “situațiilor temeinic justificate” care ar legitima convocarea polițiștilor la serviciu în timpul liber. Această lacună legislativă nu este una minoră, ci reprezintă o vulnerabilitate juridică semnificativă, întrucât permite interpretări subiective și poate facilita practici administrative discreționare.

Principiul legalității, consacrat în art. 1 alin. (5) din Constituția României, impune ca normele juridice să prezinte un grad suficient de claritate și previzibilitate. Așa cum se menționează în textul analizat, normele de lege trebuie să fie previzibile și accesibile, iar lipsa de claritate în definirea “situațiilor temeinic justificate” ar putea conduce la interpretări subiective și abuzuri.

Din perspectiva dreptului Uniunii Europene, Directiva 2003/88/CE privind anumite aspecte ale organizării timpului de lucru stabilește cadrul general pentru asigurarea echilibrului dintre viața profesională și cea privată. În preambulul directivei se specifică faptul că “toți lucrătorii trebuie să dispună de perioade de repaus suficiente” și că “noțiunea de repaus trebuie exprimată în unități de timp, adică în zile, ore sau fracțiuni ale acestora”. Aceste principii, deși nu se aplică direct situațiilor excepționale, ar trebui să stea la baza interpretării “situațiilor temeinic justificate” în care polițiștii pot fi chemați la serviciu în timpul liber.

La nivel național, Ordinul MAI nr. 577/2008 privind programul de lucru al polițiștilor, formele de organizare a acestuia și acordarea repausului săptămânal stipulează la art. 14 alin. (1) că “Caracterul permanent și obligatoriu al serviciului polițienesc obligă polițistul ca pentru îndeplinirea atribuțiilor de serviciu să se prezinte la programul de lucru stabilit, precum și în afara acestuia, în situații temeinic justificate.” Totuși, nici acest act normativ nu definește ce se înțelege prin “situații temeinic justificate”, lăsând loc pentru interpretări subiective.

În plus, același ordin prevede la art. 8 alin. (2) că “În situații neprevăzute, care impun desfășurarea de activități peste durata normală a programului de lucru, șeful unității dispune în scris, cu justificarea temeinică a hotărârii sale, efectuarea de ore suplimentare.” Această prevedere sugerează că situațiile care justifică munca suplimentară trebuie să aibă un caracter neprevăzut și trebuie să fie temeinic justificate printr-un act administrativ scris.

III. Criterii propuse pentru interpretarea “situațiilor temeinic justificate”

În lipsa unei definiții legale exprese, propunem următoarele criterii cumulative pentru identificarea legitimă a “situațiilor temeinic justificate” care ar putea justifica chemarea polițiștilor din timpul liber:

1. Caracterul excepțional și imprevizibil al situației – evenimentul care necesită convocarea polițiștilor din timpul liber trebuie să prezinte un grad ridicat de imprevizibilitate, care să nu fi putut fi anticipat în mod rezonabil în procesul normal de planificare a resurselor.
2. Urgența intervenției – situația trebuie să impună o intervenție imediată, care să nu permită amânarea până la începutul programului normal de lucru sau până la organizarea unei schimbări planificate a personalului.
3. Imposibilitatea gestionării cu personalul disponibil – situația trebuie să depășească capacitatea de răspuns a personalului aflat în serviciu, făcând absolut necesară suplimentarea forțelor.
4. Proporționalitatea măsurii – numărul polițiștilor convocați și durata intervenției trebuie să fie proporționale cu gravitatea situației, limitându-se strict la necesarul operațional.

Exemple de situații care ar putea îndeplini aceste criterii includ:

• Infracțiuni grave cu impact major asupra ordinii publice (acte teroriste, violențe în masă, evadări periculoase);
• Dezastre naturale sau accidente majore care necesită mobilizarea imediată a forțelor de ordine;
• Situații de criză care implică riscuri iminente pentru viața sau integritatea cetățenilor (luări de ostatici, amenințări cu bombă);
• Tulburări semnificative ale ordinii publice care depășesc capacitatea de răspuns a efectivelor planificate.

Aceste criterii sunt în concordanță cu principiile statuate în jurisprudența Curții Constituționale, în special în Decizia nr. 258/2017, unde s-a subliniat importanța clarității și previzibilității legii, precum și necesitatea evitării situațiilor în care autoritatea administrativă poate acționa discreționar.

IV. Delimitarea de planificarea abuzivă

O distincție fundamentală trebuie făcută între “situațiile temeinic justificate” și practicile administrative de planificare inadecvată a resurselor umane. Prin definiție, planificarea reprezintă un act deliberat și anticipativ de organizare a activității, care ar trebui să țină cont de toate necesitățile previzibile ale serviciului.

Convocarea repetată și sistematică a polițiștilor din timpul liber pentru activități care puteau fi prevăzute și planificate corespunzător (cum ar fi constituirea echipelor de cercetare la fața locului pentru evenimente rutiniere) nu poate fi considerată o “situație temeinic justificată”, ci reprezintă mai degrabă o practică administrativă deficitară. Aceasta contravine principiilor de bună administrare și poate constitui o încălcare a drepturilor fundamentale ale polițiștilor.

Respectarea timpului liber și a dreptului la odihnă reprezintă componente esențiale ale dreptului la viață privată, iar orice ingerință în exercitarea acestor drepturi ar trebui să fie prevăzută clar de lege, să urmărească un scop legitim și să fie necesară într-o societate democratică.

V. Obligații intuitu personae și expertiza specifică

În anumite circumstanțe rare, expertiza unică a unui anumit polițist poate justifica convocarea sa din timpul liber. Aceste situații se încadrează în categoria obligațiilor intuitu personae, care presupun că o anumită sarcină poate fi îndeplinită doar de o persoană specifică datorită competențelor, experienței sau calificărilor sale deosebite.

Exemple de astfel de situații pot include:

• Necesitatea intervenției unui specialist cu expertiză rară;
• Convocarea unui negociator cu experiență specifică într-un anumit tip de situație de criză;
• Evenimente neprevazute si importante intr-un dosar de urmarire penala, care impun reactie urgenta.

Totuși, invocarea unei obligații intuitu personae ca “situație temeinic justificată” trebuie să rămână excepțională și să fie solid fundamentată. Ea nu ar trebui să servească drept pretext pentru a ocoli normele privind timpul de lucru sau pentru a masca deficiențe organizatorice.

VI. Relevanța conceptelor de caz fortuit, forță majoră și stare de necesitate

Conceptele juridice de caz fortuit, forță majoră și stare de necesitate, deși nu sunt explicit menționate în Legea nr. 360/2002 în contextul chemării din timpul liber, oferă repere interpretative valoroase pentru delimitarea “situațiilor temeinic justificate”:

a) Cazul fortuit

Reprezintă un eveniment imprevizibil și inevitabil care împiedică executarea unei obligații, dar care nu provine dintr-o cauză externă sferei de control a celui obligat. În contextul organizării serviciului de poliție, un exemplu ar putea fi îmbolnăvirea subită a unui număr semnificativ de polițiști din aceeași unitate, care face imposibilă asigurarea efectivelor minime necesare cu personalul planificat.

b) Forța majoră

Este definită în doctrină și jurisprudență ca un eveniment extern, imprevizibil, absolut invincibil și inevitabil. Exemple relevante pentru activitatea polițienească ar include calamități naturale majore (cutremure, inundații catastrofale), conflicte sociale de amploare sau alte evenimente excepționale care afectează radical capacitatea instituțională de răspuns.

c) Starea de necesitate

Presupune existența unui pericol iminent care amenință o valoare socială importantă, iar înlăturarea acestui pericol necesită sacrificarea parțială sau temporară a unei alte valori sociale de importanță mai redusă în acel context. În cazul polițiștilor, starea de necesitate ar putea justifica convocarea din timpul liber pentru a preveni sau gestiona o amenințare gravă la adresa ordinii publice sau a siguranței cetățenilor.

Elementul comun al acestor trei concepte – imprevizibilitatea și inevitabilitatea – ar trebui să caracterizeze și “situațiile temeinic justificate” care legitimează convocarea polițiștilor din timpul liber. Planificarea defectuoasă sau abuzivă, fiind prevenibilă prin măsuri administrative adecvate, nu poate fi asimilată niciunuia dintre aceste concepte juridice.

VII. Relevanța Deciziei Curții Constituționale nr. 258/2017

Decizia Curții Constituționale nr. 258/2017 are o importanță deosebită pentru analiza sintagmei “situații temeinic justificate” în contextul obligațiilor polițiștilor. Prin această decizie, Curtea a examinat constituționalitatea articolului 22 alin. (8) teza întâi din Legea nr. 360/2002, care prevedea posibilitatea punerii la dispoziție a polițiștilor “în situații temeinic justificate, menționate în actele administrative emise în acest scop”.

Curtea a constatat că această sintagmă este neconstituțională, reținând următoarele considerente esențiale:

1. Prin utilizarea acestei formulări vagi, legea permitea autorității administrative să determine, după libera sa apreciere, care sunt cazurile în care se poate dispune punerea la dispoziție, completând astfel prevederile legii organice, ceea ce aduce atingere art. 73 alin. (3) lit. j) din Constituție, care prevede că statutul funcționarilor publici se reglementează prin lege organică.
2. Curtea a statuat că “o dispoziție legală trebuie să fie clară, precisă și previzibilă, iar aplicarea acesteia să nu permită arbitrariul sau abuzul”. Prin lăsarea la latitudinea unei autorități administrative a stabilirii unor elemente esențiale ale raportului de serviciu al polițistului, legea imprima un caracter relativ, nepermis cazurilor de modificare a raporturilor de serviciu.
3. Prin delegarea unei atribuții ce aparține în exclusivitate legiuitorului către o autoritate administrativă au fost încălcate prevederile art. 1 alin. (4) din Constituție referitor la principiul separației și echilibrului puterilor în stat, precum și art. 1 alin. (5) în componenta sa referitoare la previzibilitatea și precizia legii.

Curtea a mai reținut că, similar cu alte decizii anterioare (nr. 244/2016), punerea la dispoziție este un caz de modificare a raportului de serviciu, iar lăsarea acestui caz în competența de reglementare a ministrului afacerilor interne aduce atingere dispozițiilor constituționale menționate.

Este important de remarcat că, ulterior acestei decizii, legiuitorul a intervenit prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 21/2016, care a abrogat prevederile art. 22 alin. (8) din Legea nr. 360/2002 și a introdus în Legea nr. 360/2002 o secțiune specifică dedicată modificării și suspendării raportului de serviciu al polițistului, cu reglementarea expresă a cazurilor de punere la dispoziție.

Această decizie a Curții Constituționale are relevanță directă pentru analiza noastră, întrucât demonstrează că sintagma “situații temeinic justificate” nu respectă exigențele constituționale de claritate, precizie și previzibilitate atunci când este utilizată pentru a justifica măsuri administrative care afectează drepturile polițiștilor. Prin analogie, aceeași argumentație poate fi aplicată și în contextul chemării polițiștilor la serviciu în timpul liber, unde lipsa unei definiții precise a “situațiilor temeinic justificate” poate conduce la interpretări subiective și abuzuri.

VIII. Libertatea muncii și interzicerea muncii forțate în raport cu “situațiile temeinic justificate”

Analiza “situațiilor temeinic justificate” pentru chemarea polițiștilor la serviciu în timpul liber trebuie să ia în considerare și principiile fundamentale ale dreptului muncii referitoare la libertatea muncii și interzicerea muncii forțate, principii consacrate la cel mai înalt nivel normativ – în Constituția României.

Constituția României prevede la art. 41 – Munca și protecția socială a muncii:

(1) Dreptul la muncă nu poate fi îngrădit. Alegerea profesiei, a meseriei sau a ocupaţiei, precum şi a locului de muncă este liberă. (2) Salariaţii au dreptul la măsuri de protecţie socială. Acestea privesc securitatea şi sănătatea salariaţilor, regimul de muncă al femeilor şi al tinerilor, instituirea unui salariu minim brut pe ţară, repausul săptămânal, concediul de odihnă plătit, prestarea muncii în condiţii deosebite sau speciale, formarea profesională, precum şi alte situaţii specifice, stabilite prin lege. (3) Durata normală a zilei de lucru este, în medie, de cel mult 8 ore.

Iar la art. 42 – Interzicerea muncii forțate, Constituția stabilește:

(1) Munca forţată este interzisă. (2) Nu constituie muncă forţată: a) activităţile pentru îndeplinirea îndatoririlor militare, precum şi cele desfăşurate, potrivit legii, în locul acestora, din motive religioase sau de conştiinţă; b) munca unei persoane condamnate, prestată în condiţii normale, în perioada de detenţie sau de libertate condiţionată; c) prestaţiile impuse în situaţia creată de calamităţi ori de alt pericol, precum şi cele care fac parte din obligaţiile civile normale stabilite de lege.

Aceste prevederi constituționale sunt dezvoltate în Codul Muncii, care detaliază la art. 3 și art. 4 principiile enunțate în legea fundamentală:

Art. 3 (1) Libertatea muncii este garantată prin Constituţie. Dreptul la muncă nu poate fi îngrădit. (2) Orice persoană este liberă în alegerea locului de muncă şi a profesiei, meseriei sau activităţii pe care urmează să o presteze. (3) Nimeni nu poate fi obligat să muncească sau să nu muncească într-un anumit loc de muncă ori într-o anumită profesie, oricare ar fi acestea.

Art. 4 (1) Munca forţată este interzisă. (2) Termenul muncă forţată desemnează orice muncă sau serviciu impus unei persoane sub ameninţare ori pentru care persoana nu şi-a exprimat consimţământul în mod liber. (3) Nu constituie muncă forţată munca sau activitatea impusă de autorităţile publice: […] d) în caz de forţă majoră, respectiv în caz de război, catastrofe sau pericol de catastrofe precum: incendii, inundaţii, cutremure, epidemii sau epizootii violente, invazii de animale sau insecte şi, în general, în toate circumstanţele care pun în pericol viaţa sau condiţiile normale de existenţă ale ansamblului populaţiei ori ale unei părţi a acesteia.

Suplimentar, în Codul Civil, la art. 1.349 privind răspunderea delictuală, se prevede:

(1) Orice persoană are îndatorirea să respecte regulile de conduită pe care legea sau obiceiul locului le impune şi să nu aducă atingere, prin acţiunile ori inacţiunile sale, drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane. (2) Cel care, având discernământ, încalcă această îndatorire răspunde de toate prejudiciile cauzate, fiind obligat să le repare integral.

Această prevedere din Codul Civil este deosebit de relevantă în contextul analizat, întrucât stabilește principiul general al răspunderii pentru prejudiciile cauzate prin încălcarea regulilor de conduită impuse de lege. Astfel, șefii ierarhici care, invocând în mod abuziv “situații temeinic justificate”, constrâng polițiștii să muncească în timpul liber, încălcând prevederile legale privind timpul de muncă și de odihnă, pot fi ținuți responsabili pentru prejudiciile cauzate subordonaților.

Este deosebit de relevant că, atât în Constituție cât și în Codul Muncii, excepțiile de la interzicerea muncii forțate sunt strict delimitate și se referă în principal la situații excepționale precum calamități sau alte pericole majore. Această delimitare strictă a excepțiilor ar trebui să ghideze și interpretarea “situațiilor temeinic justificate” în care polițiștii pot fi chemați la serviciu în afara programului normal.

Deși polițiștii au un statut special, reglementat de Legea nr. 360/2002, principiile constituționale menționate le sunt pe deplin aplicabile. Aceasta înseamnă că “situațiile temeinic justificate” pentru chemarea polițiștilor la serviciu în timpul liber ar trebui interpretate restrictiv, limitându-se la situații similare celor menționate la art. 42 alin. (2) lit. c) din Constituție, respectiv “situaţia creată de calamităţi ori de alt pericol”.

Chemarea repetată a polițiștilor la serviciu din timpul lor liber, pentru activități curente care ar putea fi planificate în cadrul programului normal de lucru, poate fi asimilată unei forme de muncă forțată, contrară principiilor fundamentale ale dreptului muncii consacrate în Constituție și reglementărilor internaționale în materie.

IX. Consecințele planificării abuzive asupra performanței profesionale

Convocarea frecventă și nejustificată a polițiștilor în timpul liber – in special a celor planificati abuziv sa asigure, de la domiciliu, continuitatea serviciului de politie judiciara, ca membri in compunerea echipelor de cercetare la fata locului, pentru perioade care exced programul legal de munca, in scopul eludarii normelor privind numarul maxim de ore de munca si eludarii obligatiilor de plata a muncii- nu reprezintă doar o problemă juridică, ci are și implicații semnificative asupra calității serviciului public. Studiile în domeniul psihologiei organizaționale și al managementului resurselor umane evidențiază efectele negative ale suprasolicitării și nerespectării timpului de odihnă asupra performanței profesionale.

Între consecințele documentate se numără:

• Creșterea nivelului de stres și epuizare profesională (burnout);
• Diminuarea capacității de concentrare și a acurateței decizionale;
• Deteriorarea stării de sănătate fizică și psihică;
• Scăderea motivației și a atașamentului organizațional;
• Creșterea ratei de erori profesionale.

În cazul specific al polițiștilor, aceste efecte pot avea implicații deosebit de grave, întrucât activitatea lor implică frecvent decizii cu impact direct asupra drepturilor și libertăților cetățenilor, precum și asupra siguranței publice. Un management responsabil ar trebui să prioritizeze o planificare adecvată, care să asigure capacitatea de răspuns în situații reale de urgență fără a compromite drepturile fundamentale ale personalului.

X. Concluzii și recomandări

Analiza efectuată evidențiază necesitatea unei interpretări restrictive a sintagmei “situații temeinic justificate” care legitimează convocarea polițiștilor la serviciu în afara programului normal. Această interpretare trebuie să fie ancorată în principiile constituționale ale legalității, previzibilității și proporționalității, precum și în respectarea dreptului fundamental la timp liber și odihnă.

În absența unei definiții legale precise, “situațiile temeinic justificate” ar trebui să se limiteze exclusiv la evenimente excepționale, urgente și imprevizibile, similare conceptelor de caz fortuit, forță majoră sau stare de necesitate. Planificarea defectuoasă sau abuzivă a resurselor umane, fiind un act deliberat și previzibil, nu poate constitui o “situație temeinic justificată” în sensul legitim al acestei sintagme.

Este regretabil ca, pana in prezent, desi exista cadru legal care impune efectuarea serviciului de permanenta din unitate, de catre functiile de executie, functionarii cu functii de conducere din Aparatul Central al MAI, din Politia Romana si din Politia de Frontiera, in complicitate cu structurile de control intern, au dezvoltat si mentin un sistem de santaj prin care functionarii de executie sunt constransi, inclusiv prin hartuire cu cercetari si sanctiuni disciplinare, sa execute permanenta neplatita de la domiciliu, in afara orelor de program, in contra cadrului legal in vigoare, doar pentru a nu deranja factorii competenti, cu solicitari de fonduri banesti si resurse umane adecvate.

Deci solutia la o problema sistemica, relativ usor de rezolvat, dar care necesita asumare in fata decidentilor de la nivelul superior, de catre un management toxic si abuziv, este supra-munca, umilirea, demotivarea si deteriorarea resursei umane existente.

Sunt tradati oamenii si legea, ca sa nu fie iritat, seful de nivelul ierarhic superior.

Cu alte cuvinte, exista lasitate, lipsa de caracter, dispret pentru demnitatea si drepturilor subordonatilor, de sus pana jos! De la Bogdan Despescu, secretar de stat si ministrul “de facto”, pana la Benone Matei si Miritescu (sefii IGPR) , Cornel-Laurian Stoica (seful IGPF) si coborand mai jos, la indivizii din conducerea SPF Siret ( seful sectorului, Silviu Diaconescu, si adjunctul Danut Tcaciuc, patronati de chestorul Florin Coman, seful ITPF SIGHETU MARMATIEI) care il hartuiesc pe agentul de politie Alin Sebastian Rusu, exact in stilul descris, cu o a doua cercetare disciplinara deschisa in cateva luni, in scopul de a-i infrange rezistenta la ilegalitate si de a-l convinge sa accepte munca fortata si neplatita de la domiciliu. Este o “mafie”, in sensul de sistem organizat pentru a eluda legea, cum tot le zice Ioan Canarau de la Neamt. Inclusiv procurorii participa la sprijinirea acestui sistem mafiot si sclavagist. O plangere penala facuta de Alin Rusu ( nr. 5622/138/P/2024) zace nemiscata la Parchetul de pe langa Curtea de Apel Suceava, in timp ce conducerea ITPF SIGHETU isi continua activitatea infractionala de a supune politistii din echipa CFL, in particular pe Alin Rusu, la munca fortata.

Pentru remedierea acestei vulnerabilități juridice și prevenirea abuzurilor, recomandăm:

1. Completarea legislativă – Inițierea unui demers de modificare a Legii nr. 360/2002 pentru a include o definiție clară și restrictivă a “situațiilor temeinic justificate” care pot legitima convocarea polițiștilor din timpul liber. (Actuala formulare este vadit neconstitutionala, avand in vedere precedentul deja stabilit prin Decizia 258/2017)
2. Elaborarea de instrucțiuni administrative – Adoptarea de către Ministerul Afacerilor Interne a unor ghiduri sau ordine care să detalieze și să exemplifice concret ce anume constituie “situații temeinic justificate”, pentru a asigura o aplicare unitară și echitabilă a acestor prevederi.
3. Consolidarea mecanismelor de control – Implementarea unor proceduri de monitorizare și raportare a cazurilor de convocare din timpul liber, pentru a preveni abuzurile și a identifica deficiențele de planificare
4. Formarea managerilor – Instruirea superiorilor ierarhici cu privire la importanța respectării timpului liber al subordonaților și la metodele eficiente de planificare a resurselor umane.

Aceste măsuri ar contribui la crearea unui echilibru just între imperativele serviciului public și drepturile fundamentale ale polițiștilor, cu beneficii atât pentru calitatea actului polițienesc, cât și pentru moralul și capacitatea operațională a personalului.

Bibliografie

1. Constituția României
2. Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului
3. Decizia Curții Constituționale nr. 258/2017
4. Codul Civil – prevederile referitoare la starea de necesitate, forța majoră și cazul fortuit: art. 624, art. 1.351-1.352, art. 1.361
5. Directiva UE nr. 1158/2019 privind echilibrul dintre viața profesională și cea privată a părinților și îngrijitorilor
6. Directiva 2003/88/CE privind anumite aspecte ale organizării timpului de lucru
7. Ordinul MAI nr. 577/2008 privind programul de lucru al polițiștilor, formele de organizare a acestuia și acordarea repausului săptămânal

Emil Păscuț