Asmuțați și bine îmbuibați de politicieni cu bani publici, ”câinii de pază ai democrației” s-au angajat într-o campanie abjectă împotriva a tot ce înseamnă uniformă. La reacțiile noastre că suntem plătiți la nivelul anului 2009 și suntem bugetarii uitați de către clasa politică în coada priorităților, au năvălit peste noi urlând în microfoane de primă audiență că avem sporuri și privilegii la care bietul muncitor necalificat, cu salariu minim pe economie nu visează… Și multe altele.
Dincolo de iresponsabilitatea prorogării aplicării unei legi pe care tot tu (politicianule) ai dat-o și fluturat-o, inclusiv în campanii electorale, de discriminarea extraordinară între bugetari, astfel încât – pe lângă discrepanțele enorme între salariul unui judecător/medic și un polițist (de exemplu) – au creat o castă de privilegiați (aleși, magistrați și medici), care a confiscat și încorsetat întreg Statul Român. Ați văzut recenta declarație a Președintelui (!) CCR (care opinteste lunar peste 15000 euro! vezi https://ziare.com/pensii-speciale-magistrati/penstie-speciala-presedinte-ccr-marian-enache-1754258), ”dacă nu ne atinge pe noi, magistrații, puteți reduce salariile celorlalți, cât vreți” (https://www.mediafax.ro/politic/marian-enache-presedintele-ccr-in-afara-de-magistrati-pentru-restul-pensiilor-speciale-o-decizie-a-ccr-trebuie-sa-fie-si-adecvata-realitatilor-socio-economice-21133903). Pe cât ni se pare de cinic mesajul, pe atât reflectă o realitate crudă dar limpede ca apa de izvor. ”După noi, potopul!”
Legea a devenit deja un arbitrariu…
Dincolo de asta, ”mulțimea privilegiilor” – la noi, devenind o mână de firfirici (monedă otomană din argint, mult devalorizată) – constituie realmente o compensație pentru sacrificiile, prestațiile și angajamentele pe care ni le asumăm. Uniforma nu este doar un zorzon de paradă, ci și un pact cu viața, pentru care nu găsești întotdeauna moca forța de muncă dispusă dar și cu aptitudinile (intelectuale, fizice și psihice) corespunzătoare. Asta se întâmplă nu doar din vremurile vechi medievale, când societatea era împărțită în oratores (cei care conduc), laboratores (cei care muncesc) și milles (cei care luptă), ci și mult mai timpuriu. Mai jos este tradusă scrisoarea unui soldat roman din sec. II, proaspăt recrutat în armata romană și observațiile celui care o semnalează, Madia Renzo Giuseppe. Abia ajuns pe țărmul Italiei (venit din Egipt), tânărul primea trei monede de aur (= 300 sesterți), reprezentând contravaloarea unei solde anuale, plătită ”ca un spor de inserție”, ca sa nu mai zicem și de privilegiile veteranilor, deveniți cetățeni romani și proprietari de moșii.
”Apion către tatăl său și domnul Epimachos: La mulți ani!
In primul rand sper ca esti bine si sa iti mearga bine sora mea fata ei si fratele meu Îi mulțumesc Domnului Serapis [un zeu egiptean] pentru că m-a salvat imediat când eram în pericol pe mare.
Când am ajuns în Miseno [portul roman de război, lângă Napoli], am primit trei monede de aur de la împărat [Trajan? ] Ca bani pentru călătorie, și sunt bine.
Te rog să-mi scrii un rând, domnul meu tată, despre bunăstarea ta, al doilea după cea a fratelui și surorii mele, și al treilea, ca să-ți pot saluta mâna, căci m-ai crescut bine și pot, deci, să sper la o promovare rapidă, cu voia zeilor. Transmite salutările mele lui Capiton [un prieten] și fratelui meu și surorii mele și Serenilla [un sclav al familiei? ] Și prietenii mei. Vă trimit micul meu portret prin Euktemon. Numele meu [nou] roman este Antonius Maximus.
Toate cele bune!”
Scrisoarea a fost scrisă în greacă pe papirus, nu de către băiat însuși, ci de către un scriitor de scrisori publice angajat.
Doi dintre prietenii lui Apion care s-au înrolat cu el și-au adăugat salutările în marginea stângă.
Scrisoarea a fost inițial împăturită și sigilată.
A trecut prin postul militar roman foarte eficient și a ajuns în siguranță până în micul sat din Egipt, unde tatăl și familia băiatului au citit-o acum aproape două mii de ani. După moartea tatălui său, scrisoarea s-a pierdut în deșeurile menajere și arheologii au găsit-o nu cu mult timp în urmă sub pereții prăbușiți ai casei. Alături de ea a fost o altă scrisoare scrisă de Apion ani mai târziu către sora sa, după ce el a stat mult timp undeva la frontiera romană și a avut o soție și copii Asta e tot ce ştim.
Dacă îmi permiteți, aș dori să fac câteva considerații.
Recunosc că am fost mișcat să observ mândria acestui băiat de a se înrola în armata romană.
Găsesc admirabile afecțiunea și recunoștința pentru ceea ce a făcut tatăl său pentru el, ceea ce acum este rar.
Generos per diem pentru transfer, de 3 aurei, corespunzând la 300 de sesterți, adică salariile pe un an.
Surprinzător că pe lângă scrisoare a trimis un portret, cred că în uniformă, foarte modern!
Cursus Publicus este uimitor, suficient pentru a livra scrisoarea într-un mic sat egiptean.
Astăzi vorbim mult despre incluziune: ar trebui să învățăm de la strămoșii noștri.
Sa ne aducem aminte ca pe vremea aceea provincialii erau “Peregrini”, adica nu cetateni romani.
sursa: Madia Renzo Giuseppe/Roman History
