Tribunalul Brăila a respins acțiunea a 37 de polițiști din posturile comunale care reclamau condițiile de igienă de la locul de muncă. Sindicatul Polițiștilor din România „Diamantul” a formulat recurs.
Prin Sentința nr. 175 din 2 aprilie 2026, pronunțată în dosarul nr. 2046/113/2025, Tribunalul Brăila a respins acțiunea formulată de 37 de polițiști din posturile de poliție comunale ale județului Brăila, reprezentați de Sindicatul Polițiștilor din România „Diamantul”.
Reclamanții au cerut instanței să constate că sunt supuși unei discriminări pe criteriul locului de muncă (rural față de urban): în timp ce la sediile din mediul urban ale IPJ Brăila există personal contractual de curățenie sau contracte cu firme specializate, la posturile de poliție comunale această facilitate lipsește, iar polițiștii sunt nevoiți să efectueze ei înșiși curățenia. Au solicitat, de asemenea, constatarea unei situații de hărțuire morală la locul de muncă și obligarea instituției la asigurarea unor condiții de igienă corespunzătoare.
Ce a reținut instanța
Tribunalul a admis mai întâi excepția lipsei calității procesuale pasive a Inspectoratului General al Poliției Române, reținând că reclamanții nu se află în raport de serviciu cu IGPR, ci doar cu IPJ Brăila.
Pe fond, instanța a respins acțiunea ca neîntemeiată, pe baza următoarelor considerente:
Privind discriminarea. Instanța a reținut că diferențele de tratament dintre mediul urban și cel rural „nu reprezintă discriminare, ci cel mult o consecință a organizării administrative”, apreciind că este vorba despre „o problemă de dezvoltare a localității” și despre o „incapacitate financiară dovedită” a IPJ Brăila. A reținut totodată că „nu există o intenție a pârâtului I.P.J. Brăila de a discrimina”.
Privind activitățile de curățenie. Instanța a apreciat că „păstrarea curățeniei după propria utilizare a tuturor spațiilor comune nu este degradantă, nu înseamnă prestarea muncii de femeie de serviciu, ci respectarea unor norme minime de conviețuire și igienă, obligatorii în orice colectivitate”. A reținut că activitățile reclamate „fac parte din întreținerea curentă a spațiilor” și „nu intră în categoria muncilor degradante, ci a normelor de igienă personală”.
Privind munca forțată. Instanța a constatat că reclamanții „nu au prezentat niciun ordin, decizie sau alt document din care să rezulte obligativitatea polițiștilor de a face curățenie” și nici dovada unor sancțiuni aplicate pentru refuzul de a presta astfel de activități.
Aspectele contestate prin recurs
Sindicatul a formulat recurs împotriva sentinței, invocând mai multe motive de nelegalitate. Principalele puncte aflate în dezbatere sunt următoarele:
Definiția legală a discriminării prevăzută de art. 2 din O.G. nr. 137/2000 reține că o diferență de tratament este discriminatorie atunci când are „ca scop sau efect” restrângerea unui drept. Potrivit acestui text, intenția nu constituie o condiție necesară pentru constatarea discriminării — este suficient efectul. Recurentul susține că respingerea acțiunii pe motivul lipsei intenției adaugă o cerință pe care legea nu o prevede.
În ceea ce privește calificarea activităților, recurentul arată că activitățile descrise în acțiune — curățarea toaletelor, manevrarea deșeurilor menajere, spartul lemnelor și curățarea cenușii la posturile încălzite cu sobe — depășesc noțiunea de „igienă personală” și pun în discuție obligația angajatorului de a asigura condiții de muncă, prevăzută de Codul muncii și de Legea nr. 319/2006 privind securitatea și sănătatea în muncă.
Recurentul invocă, de asemenea, faptul că instanța a recunoscut ea însăși că „lipsa resurselor financiare nu poate exonera de orice răspundere angajatorul care are obligația de a asigura angajaților condiții de igienă”, solicitând clarificarea raportului dintre această constatare și soluția de respingere.
Cu privire la probatoriu, recurentul susține că reclamanții solicitaseră administrarea mai multor probe — interogatoriul pârâților, depunerea fișelor de post aflate la IPJ, punctul de vedere al CNCD — asupra cărora instanța nu s-ar fi pronunțat, ceea ce este invocat ca motiv de nelegalitate alături de regula privind sarcina probei prevăzută de art. 27 alin. (4) din O.G. nr. 137/2000.
Etapa următoare
Am fomulat recurs. Sindicatul Polițiștilor din România „Diamantul” va suatine in continuare demersul reclamanților, considerând că dreptul polițiștilor din mediul rural la condiții de muncă corespunzătoare reprezintă o chestiune de principiu, cu relevanță pentru toate posturile de poliție comunale la nivel național. Nu credem ca judecatorii de la Tribunalul Braila sunt obligati sa spele wc-uri si podele la locul de munca.
