Ministerul Afacerilor Interne a ales un proces, două întâmpinări și 2.000 de lei din bani publici în locul unei operațiuni de câteva minute: scanarea a două ordine care reglementează asistența medicală a polițiștilor.
Un polițist de la o secție sau de la un post comunal își începe tura cu dosarele care nu așteaptă: plângeri, cercetări, termene date de procuror, câte o semnătură pentru care răspunde disciplinar și, uneori, penal. Munca lui se vede în stradă, la intervenție, în fața unui om care are nevoie de ajutor. În același minister există însă și structuri care nu au în față nici victime, nici infractori, ci hârtii. Unele dintre ele par să fi descoperit că o cerere simplă poate fi transformată, cu puțin efort, într-un dosar care ține ocupați juriști, direcții și un tribunal timp de luni de zile.
Povestea de mai jos e una mică, dar tocmai de aceea arată limpede cum funcționează mecanismul.
Ce am cerut și ce ni s-a răspuns
Pe 26 mai 2026, S.P.R. „Diamantul” a cerut Ministerului Afacerilor Interne și Inspectoratului General al Poliției Române, în temeiul Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public, textul a două ordine ale ministrului: Ordinul nr. 516/2003 privind acordarea asistenței medicale în rețeaua sanitară a ministerului și Ordinul nr. 563/2003 privind inspecția sanitară și sanitar-veterinară. Sunt acte care se aplică polițiștilor, dar pe care un polițist nu le găsește nici în Monitorul Oficial, nici pe site-ul ministerului. Am întrebat și dacă sunt în vigoare, câte exemplare s-au difuzat și dacă pot fi consultate pe INTRAPOL, rețeaua informatică internă a Poliției. Răspunsul l-am cerut în format electronic, pe e-mail.
Ministerul a răspuns pe 22 iunie, tot pe e-mail. A confirmat că ordinele sunt neclasificate și că le are în evidență: 52 de pagini în total, după socoteala ministerului. Ne-a anunțat însă că documentele sunt „disponibile numai pe suport de hârtie format A4” și că ni le pune la dispoziție după ce plătim 26 de lei (4,86 euro) pentru copiere, într-un cont de trezorerie sau la casieria Direcției Generale Financiare din strada Eforie, deschisă între orele 12.00 și 14.30.
Din același răspuns am aflat că Ordinul nr. 516/2003 a fost tipărit în 550 de exemplare, iar Ordinul nr. 563/2003 în 360, difuzate prin poștă structurilor ministerului. Un act tipărit în sute de exemplare nu este o filă rară dintr-o arhivă, iar o instituție care ne scrie exclusiv pe e-mail are, evident, și un scaner.
Răspunsul ministerului: adresa M.A.I. nr. 1753302 din 22.06.2026 (PDF, 2 pagini).
Răspunsurile I.G.P.R.: adresele nr. 407.264 din 22.06.2026 și nr. 407.363 din 06.07.2026 (PDF, 3 pagini).
Muncă creată din nimic
Ca să ne răspundă, ministerul a cerut puncte de vedere de la patru structuri: Direcția Generală Juridică, Direcția Medicală, Inspectoratul General al Poliției Române și Direcția Generală Management Resurse Umane. Patru direcții au fost puse în mișcare pentru o cerere care se rezolva cu un scaner și un e-mail. Rezultatul acestei mobilizări a fost un refuz învelit într-o factură de 26 de lei.
Am dat ministerul în judecată pe 18 iunie 2026, la Tribunalul București, în dosarul nr. 24680/3/2026. De aici a început adevărata muncă. Direcția Generală Juridică a redactat o întâmpinare, I.G.P.R. pe a sa, cu anexe, adrese și trimiteri la regulamente din 2003, iar instanța a fixat termene, a ascultat părțile și a deliberat. Toate acestea s-au făcut în timp plătit din bugetul public, de oameni care, în acele ore, nu au rezolvat nimic pentru siguranța cuiva.
Comparația cu polițistul din stradă este inevitabilă. Acela nu-și poate alege dosarele și nici nu-și poate inventa de lucru, pentru că lucrul vine peste el, la orice oră. În structurile de relații cu publicul și în cele juridice ale ministerului, o cerere simplă a fost transformată într-un litigiu care justifică, pe hârtie, luni de activitate. Greu de citit altfel acest refuz decât ca pe o alegere: nimeni din minister nu a pretins, nici în răspuns, nici în fața instanței, că nu ar avea un scaner.
Nota de plată a venit pe 12 octombrie. Tribunalul a obligat ministerul și I.G.P.R. să plătească sindicatului 2.000 de lei (374 de euro) cheltuieli de judecată, adică bani publici, de aproape 77 de ori mai mult decât „costul copierii” cerut de la noi.
Actele acestui dosar au și semnături. Răspunsul ministerului din 22 iunie poartă doar mențiunea „Serviciul de presă”, iar răspunsurile I.G.P.R. pe cea a Centrului de Informare și Relații Publice. Întâmpinarea ministerului este semnată, ca director general adjunct al Direcției Generale Juridice, de Raluca Dinu. Întâmpinarea I.G.P.R. este semnată de comisar-șef de poliție Marius-Claudiu Iaru, ca director al Direcției Juridice, de subcomisar de poliție Ioana-Cătălina Mincă, șef al Serviciului Contencios, și de inspector de poliție Dana-Maria Latu, consilier juridic. Toți și-au „câștigat” astfel salariul, în aceste luni, cu dosarul sindicatului, iar rezultatul muncii lor este, deocamdată, o pierdere de 2.000 de lei pentru bugetul ministerului.
Întâmpinările: întâmpinarea M.A.I. nr. 118766/S3/DG din 16.07.2026 (PDF, 3 pagini) și întâmpinarea I.G.P.R. nr. 2046780/C-LDM din 24.07.2026 (PDF, 6 pagini).
Douăzeci și cinci de ani de întârziere
Legea nr. 544/2001 a intrat în vigoare pe 22 decembrie 2001. Din prima zi, art. 5 alin. (1) lit. a) a obligat fiecare autoritate să facă publice din oficiu „actele normative care reglementează organizarea și funcționarea” ei, iar alin. (4) lit. a) a prevăzut că accesul la ele se asigură inclusiv prin publicare „în pagina de Internet proprie”. Un ordin pus pe internet există, prin definiție, în format electronic. Când ministerul ne spune, în 2026, că deține două ordine din 2003 „numai pe suport de hârtie”, recunoaște de fapt că nu și-a făcut această obligație timp de aproape un sfert de secol, iar apoi ne trimite nouă nota de plată pentru propria întârziere.
Normele de aplicare a legii, aprobate prin H.G. nr. 123/2002, sunt la fel de clare. Art. 15 alin. (3) spune că informațiile „vor fi comunicate în formatul precizat în cererea solicitantului”, iar art. 18 prevede că accesul este gratuit și că se plătește numai copierea pe hârtie. Singura excepție admisă de art. 7 alin. (3) din lege este lipsa condițiilor tehnice, pe care ministerul nici n-a invocat-o.
Nu este un caz izolat. Mai multe inspectorate județene au pierdut definitiv procese la Înalta Curte de Casație și Justiție pentru regulamentele lor de organizare și funcționare, iar Inspectoratul de Poliție Județean Bacău își are astăzi regulamentul publicat integral pe site. Inspectoratul General al Poliției Române, care coordonează aceste inspectorate, afișează în schimb pe politiaromana.ro, la rubrica „Cadru legal”, doar câteva fragmente „din Regulamentul de Organizare și Funcționare” propriu, nu regulamentul întreg (verificare din 27 octombrie 2026).
Ce a decis tribunalul
Prin Sentința civilă nr. 9384 din 12 octombrie 2026, Tribunalul București a respins excepția prin care ministerul ne contesta însăși dreptul de a ne adresa instanței și a admis acțiunea în parte. Ministerul și I.G.P.R. trebuie să ne comunice dacă cele două ordine sunt în vigoare, pentru că la Ordinul nr. 516/2003 ministerul enumerase niște acte modificatoare fără să spună limpede ce se aplică azi, iar despre Ordinul nr. 563/2003 nu spusese nimic. Trebuie să ne spună și dacă ordinele se află pe INTRAPOL. La această întrebare ni se răspunsese doar că nu există obligația de a le publica acolo, iar tribunalul a constatat că asta nu este un răspuns.
Cererea de a primi textul ordinelor a fost însă respinsă. Tribunalul a reținut că solicitantul plătește copierea și că autoritatea nu ar fi obligată să scaneze un document pe care îl deține numai pe hârtie. Ne-a opus, cu alte cuvinte, chiar starea de fapt creată de nerespectarea legii timp de douăzeci și cinci de ani.
Hotărârea nu este definitivă. S.P.R. „Diamantul” o atacă cu recurs la Curtea de Apel București, în partea care privește textul ordinelor. Normele de aplicare a legii lasă alegerea formatului solicitantului, iar o condiție de felul „documentul să existe deja în format electronic” nu apare nicăieri în lege.
Hotărârea poate fi citită integral aici: Sentința civilă nr. 9384/12.10.2026 a Tribunalului București (PDF, 14 pagini).
Pentru ce primesc salariu
Ordinul nr. 516/2003 stabilește cum primește asistență medicală un polițist în rețeaua sanitară a ministerului. Este, așadar, un text care îl privește direct pe omul care se întoarce de la o intervenție rănit sau bolnav. Ca să îl poată citi, sindicatul lui a trebuit să facă o petiție, o acțiune în instanță și, acum, un recurs.
Un minister care preferă să plătească un proces decât să scaneze 52 de pagini nu are o problemă de aparatură. Are o problemă cu ideea că polițiștii și sindicatul lor au dreptul să cunoască regulile care li se aplică. Fiecare astfel de refuz consumă timpul juriștilor ministerului, al instanțelor și al sindicatului, iar dialogul pe care legea îl cere între minister și reprezentanții polițiștilor se transformă într-un șir de dosare. Contribuabilii plătesc, pe de o parte, salariile celor care redactează refuzurile și, pe de alta, cheltuielile de judecată pe care instanțele le pun în sarcina ministerului când refuzurile cad.
Pentru alte birouri din minister, un refuz bine ambalat e tot muncă, însă creată artificial, ca să-și justifice în fiecare lună plata salariului și chiar a faimosului supliment numit „majorare pentru lucrări de excepție”, de până la 50% din salariul de funcție (art. 15 din Anexa VI la Legea-cadru nr. 153/2017).
Polițiștii care țin ordinea publică nu au timp să-și fabrice dosare, pentru că dosarele îi găsesc singure. Le-ar fi de folos o administrație care să lucreze pentru ei și care, atunci când i se cer două ordine, să le trimită.
S.P.R. „Diamantul”
