I.G.P.R. ne-a confirmat că va plăti în cinci tranșe o sentință câștigată de cinci polițiști. Răspunsul spune ce lege aplică, dar nu spune nici cât, nici când, nici ce se întâmplă cu dobânda pe care aceeași lege o acordă.
Pe 23 octombrie 2026, Direcția Financiară a Inspectoratului General al Poliției Române a răspuns, prin adresa nr. 49.077, cererii prin care S.P.R. „Diamantul” solicitase punerea în executare a Sentinței civile nr. 2410/12.03.2026 a Tribunalului București. Sentința obligă I.G.P.R. să recalculeze, pentru cinci polițiști, majorarea pentru lucrări de excepție și misiuni speciale cuvenită între 9 decembrie 2021 și 31 decembrie 2023 și să le plătească diferențele, actualizate cu inflația și cu dobânda legală. Hotărârea a rămas definitivă în vara lui 2026, după ce niciuna dintre părți nu a declarat recurs.
Răspunsul instituției este scurt: sentința a devenit executorie în 2026, deci se plătește eșalonat, potrivit art. XXIII din Legea nr. 141/2025 privind unele măsuri fiscal-bugetare și Ordinului ministrului afacerilor interne nr. 19/2026. Prima tranșă, de 5%, urmează să fie achitată „în primul an de la data la care hotărârea judecătorească devine executorie”, adică de la 21 august 2026.
Ce prevede legea
Art. XXIII alin. (1) din Legea nr. 141/2025 se aplică tuturor hotărârilor judecătorești definitive pe drepturi salariale ale personalului bugetar devenite executorii între 1 ianuarie și 31 decembrie 2026. Valoarea titlului se plătește în cinci ani: 5% în primul an, 10% în al doilea, câte 25% în al treilea și al patrulea și 35% în al cincilea. Potrivit alin. (4), „în cursul termenului prevăzut la alin. (1), orice procedură de executare silită se suspendă de drept”. Suspendarea nu ține însă cinci ani: prin Decizia nr. 39/2025, obligatorie pentru instanțe, Înalta Curte a stabilit, pe un text identic, că ea se raportează „la termenul prevăzut pentru fiecare tranșă de eșalonare în parte”. Odată împlinit termenul unei tranșe, suma acesteia devine exigibilă, iar neplata ei, a reținut Curtea, „reflectă eșecul debitorului în respectarea graficului de plăți” și justifică executarea silită. Mecanismul nu este nou și nici excepțional: a fost introdus prin O.U.G. nr. 71/2009 și reluat, cu un conținut practic identic, aproape an de an, prin O.U.G. nr. 92/2012, nr. 103/2013, nr. 83/2014, nr. 57/2015, nr. 99/2016, nr. 114/2018 și, pentru 2026, prin Legea nr. 141/2025, după cum arată chiar Înalta Curte în Decizia nr. 4/2024. O măsură prezentată drept temporară se aplică, astfel, de 17 ani.
Același articol mai conține două prevederi care contează pentru polițiști. Alin. (5) stabilește că „la sumele eșalonate […] se acordă dobânda legală remuneratorie, calculată de la data la care hotărârea judecătorească a rămas executorie”. Alin. (7) prevede că nerespectarea acestor reguli de către ordonatorul principal de credite și de către conducătorul compartimentului financiar-contabil „constituie abatere disciplinară”.
Răspunsul I.G.P.R. citează integral alin. (1) și sare peste alin. (5).
„În primul an” sau „în ultima zi a primului an”
Cititorul grăbit ar putea crede că 5% din bani vin imediat. Nu este așa. Legea dă instituției un an întreg pentru prima tranșă, iar Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut, în Decizia nr. 4/2024 pronunțată pe un text identic din O.U.G. nr. 114/2018, că norma evidențiază „termene pe ani, calculate de la data la care hotărârea judecătorească devine executorie”. Prin urmare, o plată făcută în ultima zi a anului nu depășește, prin ea însăși, termenul legal, iar o tranșă neplătită nici în acea zi poate fi executată silit a doua zi. Legea însă nu obligă instituția să aștepte până în ultima zi.
Practica pe care o vedem în dosarele membrilor noștri este însă aceea a datei celei mai îndepărtate. Un inspectorat județean a comunicat unui membru că prima tranșă, de 125 de lei, îi va fi plătită pe 2 iunie 2027. Hotărârea rămăsese definitivă pe 3 iunie 2026, deci plata a fost fixată în ultima zi a primului an. În cazul de față, formularea I.G.P.R. lasă deschisă orice dată până la 20 august 2027.
Termenul de un an nu este însă un drept fără margini. El a fost acordat statului ca să aibă timp să prevadă banii în buget. Din momentul în care creditele bugetare sunt deschise și banii există, rațiunea amânării dispare. Care este atunci motivul pentru care o instituție care are banii nu plătește, lasă să curgă dobânda și inflația și achită în ultima zi? Nu am găsit niciunul, iar instituțiile nu au invocat vreunul.
Codul civil răspunde direct acestei situații. Art. 14 cere ca drepturile să fie exercitate cu bună-credință, iar art. 15 prevede că „niciun drept nu poate fi exercitat în scopul de a vătăma sau păgubi pe altul ori într-un mod excesiv și nerezonabil, contrar bunei-credințe”. Un termen folosit fără niciun motiv în modul cel mai dezavantajos pentru creditor, când plata ar putea fi făcută, intră în această interdicție. Abuzul de drept nu mai este o chestiune de politețe administrativă, ci o încălcare a legii, iar în dreptul administrativ poartă un nume: exces de putere, adică exercitarea dreptului de apreciere al autorității cu încălcarea drepturilor cetățenilor, potrivit art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004.
Amânarea are și un preț, pe care nu îl plătește instituția care amână, ci bugetul public. Dobânda remuneratorie din alin. (5) curge de la data la care hotărârea a devenit executorie, iar suma din titlu se actualizează cu inflația, așa că fiecare lună de întârziere a unei plăți posibile sporește suma datorată din fonduri publice, fără niciun câștig pentru nimeni.
Legea finanțelor publice nr. 500/2002 interzice tocmai acest lucru. Potrivit art. 22 alin. (2) lit. c), ordonatorii de credite răspund de „angajarea și utilizarea cheltuielilor […] pe baza bunei gestiuni financiare”, iar art. 2 alin. (3) trimite, pentru înțelesul termenilor „economicitate” și „eficiență”, la Ordonanța Guvernului nr. 119/1999. Acolo, art. 5 obligă conducătorii entităților publice să realizeze o bună gestiune financiară „prin asigurarea legalității, regularității, economicității, eficacității și eficienței în desfășurarea activității”, iar art. 2 definește economicitatea drept „minimizarea costului resurselor alocate pentru atingerea rezultatelor estimate” și eficiența drept „maximizarea rezultatelor unei activități în relație cu resursele utilizate”. O plată amânată fără motiv, care ajunge la același rezultat cu un cost mai mare, este contrariul ambelor definiții.
Rămân puține explicații pentru o asemenea practică, iar niciuna nu o justifică: comoditatea administrativă, reaua-credință față de creditori sau necunoașterea regulilor de bună gestiune financiară pe care legea le impune ordonatorilor de credite.
Ce lipsește din răspuns
Dincolo de calendar, adresa I.G.P.R. ocolește aproape tot ce i-am cerut.
Sentința obligă instituția, la punctul 5 al dispozitivului, să recalculeze majorarea pentru fiecare reclamant. Recalcularea este o obligație de a face, distinctă de plată, iar eșalonarea din Legea nr. 141/2025 privește „plata sumelor”. Răspunsul nu menționează niciun act de recalculare și nici vreun termen pentru emiterea lui.
Nu există nicio sumă. Instituția anunță că va plăti „5% din valoarea titlului executoriu”, fără să spună cât reprezintă titlul pentru fiecare dintre cei cinci polițiști. Nu există nici nota de calcul lunară pe care am solicitat-o, cu salariul de funcție luat ca bază, cota majorării, suma cuvenită, suma încasată, diferența, inflația și dobânda. Fără ea, reclamanții nu au cum să verifice dacă 5% înseamnă 5% din suma corectă.
Nu există nicio mențiune despre dobânda remuneratorie, deși textul care o acordă este în același articol pe care I.G.P.R. îl citează. Și nu există o dată de plată, ci doar un interval de un an.
Data de 21 august, de la care I.G.P.R. socotește primul an, nu este aleasă la întâmplare. Drepturile salariale ale polițiștilor izvorăsc, prin natura lor, din raporturi de muncă, dar litigiile lor se judecă la instanțele de contencios administrativ, iar acestea aplică în mod constant regulile de executare ale contenciosului, nu pe cele din litigiile de muncă. Potrivit acestei practici, sentința primei instanțe se execută după ce rămâne definitivă, adică, atunci când nimeni nu declară recurs, după expirarea termenului de recurs de 15 zile, care curge de la comunicare (art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004). Răspunsul I.G.P.R. nu arată însă când a primit comunicarea și cum a ajuns la această dată.
Ce am făcut
Pe 26 octombrie, sindicatul i-a informat pe reclamanți despre conținutul răspunsului și i-a întrebat dacă au primit ei înșiși vreo comunicare. Unul dintre ei ne-a scris că și-a trimis cererea individuală de executare prin platforma de petiții a Poliției Române pe 12 octombrie, a primit numărul de înregistrare automat și, până astăzi, niciun răspuns.
S.P.R. „Diamantul”
Surse
- Adresa I.G.P.R. – Direcția Financiară nr. 49.077/23.10.2026, la cererea S.P.R. „Diamantul” nr. 177/EP/09.10.2026
- Sentința civilă nr. 2410/12.03.2026 a Tribunalului București – Secția a II-a contencios administrativ și fiscal (dosarul nr. 46336/3/2024), pct. 5 și 6 din dispozitiv
- Legea nr. 141/2025, art. XXIII alin. (1), (4), (5) și (7) (forma consolidată); Ordinul M.A.I. nr. 19/2026
- Decizia Î.C.C.J. – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 4/29.01.2024 (M. Of. nr. 220/15.03.2024), § 84 și § 113–114; Decizia Î.C.C.J. – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 39/17.02.2025 (M. Of. nr. 831/09.09.2025), dispozitivul și § 67
- Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, art. 2 alin. (3) și art. 22 alin. (2) lit. c); O.G. nr. 119/1999, art. 2 lit. h) și j) și art. 5 alin. (1) (forme consolidate, legislatie.just.ro)
- Codul civil, art. 14 și 15; Legea nr. 554/2004, art. 2 alin. (1) lit. n) și art. 20 alin. (1)
