Un ofițer reclamă hărțuirea morală la locul de muncă. Ministerul calcă procedura legală de instrumentare a plângerilor de hărțuire și îi trimite plângerea exact structurii pe care o reclama. Când ofițerul cere cercetarea disciplinară a celor care au făcut asta, Corpul de Control al Ministrului răspunde, într-o frază, că „nu se impune”. Semnează un colonel care conduce, cel puțin din mai 2025, structura de control a ministerului doar „desemnat”, adică nici măcar împuternicit. Veți vedea în continuare că acest funcționar acționează ca și cum ar fi patronul unei spălătorii private în care se spală discret, fără chitanță și factură (fără preocupare pentru lege și competențe legale), rufele murdare ale șefilor reclamați.
O plângere trimisă înapoi la cei reclamați
Un ofițer din Poliția Transporturi, membru al S.P.R. „Diamantul”, are din octombrie 2024 o restricție a portului de armă. Ea a fost dată „până la clarificarea situației medicale” și a rămas în vigoare, fără termen, de peste doi ani. Ofițerul a considerat că tratamentul e discriminatoriu și că înseamnă hărțuire morală la locul de muncă. A depus plângere la Ministerul Afacerilor Interne.
Prin adresa nr. 52418 din 10.06.2026, Direcția Secretariat General a ministerului l-a anunțat că plângerea a fost trimisă „spre competentă soluționare” la Inspectoratul General al Poliției Române. Temeiul a fost regula generală a petițiilor, art. 6¹ din OG nr. 27/2002. Altfel spus, plângerea a ajuns la inspectoratul în subordinea căruia lucrează chiar șefii pe care îi reclama. IGPR a răspuns, previzibil, că restricția e legală și că acuzația de discriminare e „neîntemeiată”.
Ofițerul s-a adresat atunci ministrului, cu o sesizare disciplinară. A cerut cercetarea celor din minister care, în loc să pornească procedura specială pentru hărțuire, au trimis plângerea la partea reclamată. Sesizarea a fost înregistrată cu nr. 54168 din 22.07.2026 și dată Corpului de Control al Ministrului. Răspunsul, adresa nr. 580420 din 14.08.2026, are trei paragrafe. Partea esențială spune că redirecționarea s-a făcut „în baza Notei de prezentare nr. 83589/04.06.2026, aprobată de către conducerea Ministerului Afacerilor Interne, sens în care, apreciem că nu se impune declanșarea cercetării disciplinare în această cauză”. Restul îl trimite la Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării sau în instanță.
Așadar, faptul că decizia a fost aprobată de șefi devine argumentul pentru care nimeni nu o mai verifică. Adresa nu indică niciun temei legal pentru soluție, deși art. 13 din OG nr. 27/2002 cere ca în răspuns să se indice „în mod obligatoriu, temeiul legal al soluției adoptate”.
Nici „conducerea Ministerului” nu e o noțiune pe care legea să o cunoască. Legea nu știe de conduceri colective, ci de un conducător. Art. 13 din OG nr. 27/2002 cere ca răspunsul la petiție să fie semnat de „conducătorul autorității sau instituției publice ori de persoana împuternicită de acesta”. Metodologia hărțuirii pune obligația de a constitui comisia tot în sarcina „conducătorului instituției”. Instituția are un singur șef, iar ceilalți sunt ajutoarele și executanții lui. „Aprobată de conducere” nu spune cine a aprobat, cu ce semnătură și în ce calitate. Altfel spus, decizia nu are un autor care să răspundă pentru ea. Iar Corpul de Control a folosit tocmai această lipsă de autor ca motiv să nu cerceteze pe nimeni.
Vinovăția se stabilește prin cercetare, nu prin apreciere
Nu există cale legală prin care să afli dacă un polițist a comis sau nu o abatere disciplinară fără să-l cercetezi. Art. 59 alin. (1) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului spune că cercetarea prealabilă „are ca scop stabilirea existenței/inexistenței abaterii disciplinare și a vinovăției”. Cu alte cuvinte, întrebarea dacă există o abatere are un singur răspuns legal: cel care iese din cercetare. Sancțiunea, la rândul ei, „se stabilește și se dispune numai după cercetarea prealabilă” (art. 38 alin. 1 din HG nr. 725/2015, normele de aplicare ale capitolului disciplinar din Statut).
Declanșarea nu e nici ea opțională. Potrivit art. 6 alin. (3) din HG nr. 725/2015, „persoana în drept care a luat cunoștință, în scris, de comiterea unei abateri disciplinare este obligată să dispună, prin rezoluție, declanșarea cercetării prealabile”. O sesizare scrisă, înregistrată la minister, este exact această luare la cunoștință în scris.
Mai important, legea spune și cine decide. „Persoana în drept” e cea prevăzută la art. 59 alin. (2) din Statut: cea care are competența de numire în funcție a polițistului vizat sau șeful unității ierarhic superioare. Corpul de Control nu e nici una, nici alta pentru funcționarii Secretariatului General. Rolul său e descris de art. 25 din HG nr. 725/2015: dacă organele de control găsesc fapte care pot fi abateri, „pot sesiza, prin notă motivată, persoana care a dispus activitatea de control, pentru a decide cu privire la declanșarea cercetării prealabile”. Corpul de Control propune, deci, iar decizia aparține altcuiva.
Formula din adresa nr. 580420, „apreciem că nu se impune declanșarea cercetării disciplinare”, face două lucruri pe care legea nu le permite. Întâi, stabilește că nu există abatere fără cercetare, adică exact concluzia pe care doar cercetarea o poate da. Apoi, o stabilește o structură care nu are competența de a dispune cercetarea. Dacă cei vizați nu sunt polițiști, ci funcționari publici, regulile se schimbă (Codul administrativ și comisia de disciplină), dar principiul rămâne același: verificarea o face organul disciplinar, nu cel care semnează răspunsul la petiție.
Procedura legală pe care au călcat-o
O plângere de discriminare sau de hărțuire morală adresată angajatorului nu e o petiție oarecare, pe care ministerul o poate trimite unde crede. Metodologia aprobată prin HG nr. 970/2023, modificată prin HG nr. 27/2025, spune la art. 1 că instituțiile administrației publice centrale și locale, „civile și militare”, „au obligația de a pune în aplicare” procedura de prevenire și combatere a hărțuirii. Ministerul Afacerilor Interne intră fără discuție în această categorie.
Procedura e scrisă pas cu pas în metodologie și nu lasă loc de interpretare. Conducătorul instituției desemnează prin act administrativ o persoană responsabilă sau constituie o comisie „pentru primirea și soluționarea plângerilor/sesizărilor” (pct. 6.1 lit. e). La alcătuirea comisiei, pct. 6.2 interzice expres: „nu pot face parte din comisia de anchetă niciuna dintre persoanele implicate direct sau indirect în evenimentele sesizate și conducătorul unității”. După caz, în comisie intră și reprezentantul sindical. Odată primită, plângerea parcurge pașii de la pct. 7.2 și 7.3, cu termene fixe. Tabelul arată, pentru fiecare pas, ce s-a întâmplat în cazul ofițerului din Poliția Transporturi.
| Ce cere metodologia (HG nr. 970/2023) | Ce s-a întâmplat |
|---|---|
| Plângerea ajunge la persoana responsabilă sau la comisie și se înregistrează în registrul special (pct. 7.2 pct. 1) | A fost înregistrată ca petiție obișnuită la Secretariatul General. Nu a ajuns la nicio comisie. |
| Victimei i se explică procedura, i se respectă alegerea și poate fi asistată de reprezentantul sindical (pct. 7.2) | A primit doar o adresă prin care afla că plângerea a plecat la IGPR. |
| Raportul de caz, în maximum 7 zile lucrătoare, cu audierea victimei și a celui acuzat (pasul 2) | Nu există raport de caz. |
| Ancheta: interviuri separate cu victima, cu cel acuzat și cu terții, apoi raport de anchetă (pasul 3) | Nu a fost audiat nimeni. |
| Raportul final, cu investigațiile, constatările și măsurile, în cel mult 45 de zile lucrătoare (pasul 3 lit. h și pct. 7.3) | În locul lui, un răspuns de la structura reclamată: restricția e legală, iar discriminarea „neîntemeiată”. |
| Din anchetă nu fac parte persoanele implicate direct sau indirect (pct. 6.2) | Plângerea a fost trimisă chiar inspectoratului în subordinea căruia lucrează cei reclamați. |
Niciunul dintre pași nu a fost făcut. Nu e vorba de o procedură aplicată cu greșeli, ci de una ocolită cu totul. Ministerul a ales calea generală a petițiilor, art. 6¹ din OG nr. 27/2002, deși pentru plângerile de hărțuire există o procedură specială și obligatorie. Regula specială se aplică înaintea celei generale.
Ministerul cunoaște aceste reguli. În adresa nr. 704634 din 12.05.2026, trimisă sindicatului cu o lună înainte de redirecționare, secretarul de stat recunoștea că HG nr. 970/2023 a instituit „obligația instituțiilor publice de a pune în aplicare Metodologia”. Arăta, de asemenea, că MAI are propriul mecanism: Ordinul ministrului nr. 60/2013, linia telefonică antidiscriminare, adresa discriminare@mai.gov.ro și Procedura operațională nr. 71272 din 22.08.2022. În teritoriu, regula se aplică. IPJ Gorj, de exemplu, a desemnat prin Dispoziția nr. 600 din 17.02.2025 persoana responsabilă de cazurile de hărțuire și a difuzat un ghid intern tuturor structurilor (adresa nr. 91508 din 02.06.2026).
Încălcarea procedurii e tocmai abaterea pe care ofițerul a cerut să fie cercetată. Nu a cerut Corpului de Control să decidă dacă a fost sau nu hărțuit. A cerut să se cerceteze de ce plângerea lui nu a fost instrumentată așa cum cere legea. Răspunsul nr. 580420 nu spune nici măcar o dată că procedura ar fi fost respectată. Nu pomenește HG nr. 970/2023, nu explică de ce nu s-a constituit comisia și nu explică de ce plângerea a fost dată părții reclamate. Spune doar că redirecționarea a fost aprobată de conducere. Prin urmare, încălcarea procedurii devine chiar motivul pentru care nimeni nu răspunde pentru ea.
Ce era de cercetat: psihologul și șeful de unitate
Corpul de Control nu avea de căutat departe. Actele pe care ofițerul le-a primit de la propria unitate arată două șiruri de încălcări, unul la psiholog și unul la șeful de unitate. Amândouă se pot verifica pe hârtie.
Psihologul. După un eveniment din 21.10.2024, șeful biroului a trimis un formular de „semnalare a potențialelor comportamente dezadaptive”. După el, psihologul I.P.J. Olt a întocmit un raport care, în actele instituției, se numește când „raport de evaluare psihologică” (S.R.P.T. Craiova, adresa nr. 4.451.915), când „raport de monitorizare psihologică nr. 108702” (IGPR, adresa nr. 583266). Diferența contează. Ordinul MAI nr. 23/2015 privind activitatea de psihologie leagă fiecare tip de evaluare de un rezultat precis. Cea inițiată în situații speciale se încheie cu un raport de evaluare (art. 16 alin. 1 și art. 19 alin. 3). Monitorizarea presupune un aviz „Apt condiționat” sau o evaluare anterioară și se face „în vederea clarificării situației” (art. 27 alin. 1). Niciuna nu înseamnă aviz de inaptitudine. Totuși, efectul a fost exact al unei inaptitudini: ofițerul a rămas fără armă. Numai că inaptitudinea, când e declarată prin aviz, se poate contesta în trei zile lucrătoare la o comisie (art. 20). Raportul de monitorizare nu se poate contesta nicăieri. Ofițerul a suportat consecințele unui aviz „Inapt” fără să primească actul pe care l-ar fi putut ataca.
Ordinul prevede și calea pentru cazurile neclare. Dacă are nevoie să-și fundamenteze concluziile, psihologul „poate solicita” o evaluare psihologică clinică suplimentară, făcută de psihologii clinicieni ai MAI (art. 16 alin. 2). Procedura IGPR PS-IGPR-SPS-03 o descrie pas cu pas, cu termene. Psihologul nu a mers pe această cale. A recomandat un „consult medical de specialitate prin rețeaua M.A.I.”, adică un consult psihiatric la Spitalul „Prof. Dr. Dimitrie Gerota”. A justificat recomandarea, potrivit unității, prin „constatarea […] unei funcționări cognitive, afective și comportamentale modificate cu potențial degenerativ”. Când ofițerul a cerut diagnosticul, i s-a răspuns că „un compartiment de psihologie nu emite «diagnostice medicale»”. Deci psihologul a formulat o concluzie cu aer de diagnostic, dar fără să-i asume forma juridică.
Au trecut peste doi ani de la raport și nu există nicio monitorizare ulterioară, nicio reevaluare și nicio „clarificare”, deși monitorizarea are tocmai acest scop. Restricția legată de un aviz „Apt condiționat” poate fi ridicată la recomandarea psihologului (art. 27 alin. 3). Pentru o restricție fără aviz, nici măcar această cale nu există.
Șeful de unitate. Pe 23.10.2024, în aceeași zi cu raportul psihologului, adjunctul șefului S.R.P.T. Craiova a emis Dispoziția nr. 3462299. Ea impune „restricții cu privire la portul, uzul și manipularea armamentului”, fără termen, „până la clarificarea situației”. Portul armei nu e un detaliu de organizare a muncii. Legea nr. 360/2002 îl trece printre drepturile polițistului: „portul permanent al armamentului din dotare” (art. 28 alin. 1 lit. l). În plus, spune că statutul special al polițistului e conferit și „de portul de armă” (art. 1 alin. 3). Când scutirea de port de armă are motive medicale, ea e o măsură pe care regulamentul comisiilor de expertiză medico-militară o rezervă comisiei. Se acordă personalului clasat „apt limitat”, „pe perioada clasării” și cu termen de revizuire (art. 5 alin. 1 lit. m din Regulamentul aprobat prin Ordinul nr. M.66/98/3.005/8.966/2016). IGPR susține contrariul: recomandarea psihologului ar fi „un temei juridic distinct, de sine stătător și suficient”, iar șeful unității ar fi obligat să o respecte. Chiar și așa, o recomandare provizorie nu poate deveni o măsură fără sfârșit.
Unitatea nu a făcut, în peste doi ani, niciunul dintre pașii care ar fi „clarificat situația”. Nu a sesizat comisia de expertiză medico-militară și nu a cerut evaluarea clinică suplimentară. Nici trimiterea la consult nu a dispus-o. În adresa nr. 4.450.065 din 23.01.2026, S.R.P.T. Craiova spune că „nu a dispus trimiterea dvs. la compartimentul psihiatrie”. Ofițerului i s-au comunicat doar condițiile spitalului, iar consultul se face „doar în urma programării solicitate, în mod direct, de către persoana ce urmează a fi evaluată”. Restricția durează, așadar, cât o clarificare pe care unitatea nici nu a cerut-o, iar sarcina clarificării a fost mutată pe umerii celui restricționat.
Când ofițerul a contestat dispoziția, plângerea prealabilă a fost respinsă ca tardivă (adresa nr. 4.452.119 din 09.06.2026). Motivul invocat e că au trecut mai mult de 30 de zile de la comunicare. Asta în condițiile în care măsura produce efecte în fiecare zi și nu are termen. Plângerea lui de hărțuire, adresată în iunie 2026 Direcției de Poliție Transporturi, a primit răspunsul nr. 173111 din 03.07.2026, care menține restricția. Nici atunci nu a fost pornită procedura din HG nr. 970/2023 descrisă mai sus. Iar în octombrie 2026, potrivit ofițerului, adjunctul pe care îl reclamase penal pentru abuz în serviciu a cerut șefului de birou o analiză a activității lui pe ultimele șase luni.
În afară de ultima, toate acestea sunt fapte consemnate în adresele instituției. Fiecare ridică o întrebare despre respectarea atribuțiilor de serviciu, iar răspunsul legal la o astfel de întrebare e cercetarea disciplinară. Corpul de Control a decis că nu e cazul să se pună întrebarea.
Să fie limpede poziția sindicatului: S.P.R. „Diamantul” nu apără și nu ascunde sub preș polițiștii care au probleme psihologice. Situația lor trebuie clarificată cât mai repede, pe căile prevăzute de lege, ca să primească ajutorul de care au nevoie. Dacă nu se poate altfel și e cu adevărat necesar, polițistul trebuie îndepărtat din poliție. Ce nu se poate face este ce s-a făcut aici. Un polițist despre care instituția crede că nu poate purta arma nu poate fi lăsat peste doi ani într-o structură operativă, fără pistol și într-o stare de incertitudine, expus zilnic acelorași riscuri ca colegii lui. Fie e apt, și atunci își primește arma înapoi. Fie nu e, și atunci se clarifică prin comisie, cu decizie motivată și cale de atac, iar măsurile se iau în consecință. Calea de mijloc aleasă de unitate, o restricție fără termen și fără clarificare, nu protejează pe nimeni. Nu îl protejează pe polițist, nu îi protejează pe colegii lui și nu protejează nici cetățeanul pe care ar trebui să-l apere.
Aceeași semnătură, același rezultat
Adresa nr. 580420 poartă două semnături. Prima e a colonelului Viorel Lefterache, „p. Director General”. A doua e a comisarului-șef de poliție Claudiu Boncea, „p. Șef Serviciu Control Intern Managerial și Coordonare Structuri de Control”. Amândoi semnează în locul altcuiva. Numele colonelului Lefterache apare pe răspunsurile Corpului de Control primite de sindicat și de membrii lui din mai 2025 încoace. În cele de mai jos, concluzia e de fiecare dată aceeași: nicio încălcare, nimic de cercetat, adresați-vă altcuiva.
| Adresa CCM | Data | Cine a sesizat | Semnează alături de col. Lefterache | Ce răspunde |
|---|---|---|---|---|
| 580452 | 17.09.2026 | S.P.R. „Diamantul” | cms.-șef Pavel Nicolae | „nu au fost identificate elemente care să atragă răspunderea disciplinară a personalului implicat” |
| 530.398 | 25.08.2026 | S.P.R. „Diamantul” | cms.-șef Cristina Pascu | „nu au fost constatate încălcări ale normelor legale” la IGPR; conferința de presă IGPR din 21.05.2026 a respectat „principiul transparenței” |
| 580403 | 17.08.2026 | S.P.R. „Diamantul” (petiția 203/VJ, IPJ Neamț) | — | trimite la un răspuns anterior, nr. 916140/14.08.2026 |
| 580420 | 14.08.2026 | ofițerul din Poliția Transporturi | cms.-șef Claudiu Boncea | „nu se impune declanșarea cercetării disciplinare” |
| 580402 | 13.08.2026 | S.P.R. „Diamantul” (petiția 206/VJ, IPJ Neamț) | — | trimite la un răspuns anterior, nr. 916164/10.08.2026 |
| 580.400 | august 2026 | Vitalie Josanu | cms.-șef Pavel Nicolae | „nu au fost identificate încălcări ale normelor legale”; pentru incompatibilitate, la ANI |
| 580.366 | 01.07.2026 | Vitalie Josanu | cms.-șef Pavel Nicolae | răspuns care nu a examinat starea de incompatibilitate reclamată |
| 717.608 | 03.12.2025 | S.P.R. „Diamantul” | — | ROF-ul IGPR „se regăsește” pe site, în extrase; versiunea nouă „urmează a fi publicată” |
| 717375 | 30.05.2025 | S.P.R. „Diamantul” | cms.-șef Pavel Nicolae | petiția trimisă la IGPR, pentru conexare |
Cazul adresei nr. 580.400 arată cel mai limpede cum funcționează mașinăria de spălat rufe murdare condusă de Lefterache. Sesizarea președintelui sindicatului, Vitalie Josanu, critica tocmai adresa nr. 580.366, semnată de colonelul Lefterache și de comisarul-șef Pavel Nicolae. A fost adresată ministrului și preciza expres că nu e adresată Corpului de Control. A ajuns totuși la Corpul de Control și a fost soluționată de aceleași două persoane. Art. 11 din OG nr. 27/2002 interzice exact acest lucru: o petiție despre activitatea unei persoane „nu poate fi soluționată de persoana în cauză sau de către un subordonat al acesteia”. Adresa nr. 580.400 afirmă că totul s-a făcut „în conformitate cu prevederile O.G. nr. 27/2002”, adică tocmai cu ordonanța pe care o încalcă.
Nu e un episod izolat. Într-o scrisoare adresată ministrului pe 17.12.2025, un ofițer din Direcția Generală de Poliție a Municipiului București descrie aceeași schemă. Patru plângeri ale sale, de 129 de pagini cu 399 de înscrisuri, au primit un răspuns de o pagină, la șapte zile după ultima înregistrare: nu s-au descoperit nereguli. Plângerea pe care a făcut-o apoi împotriva colonelului Lefterache și a comisarului-șef Adrian Păun a fost, potrivit scrisorii, „întocmită și semnată” tot de ei doi. Ofițerul a numit-o „autoverificare”.
Procedeul nu se oprește la Corpul de Control. La Direcția Control Intern din IGPR, una dintre structurile pe care Corpul de Control, potrivit propriei prezentări, le „îndrumă, sprijină și controlează”, se procedează la fel. Sesizările împotriva directorului Ionică Iulian Vincențiu le soluționează tot domnul Ionică, împreună cu subordonații săi. De exemplu, sesizarea care critica o adresă semnată de el a primit răspunsul nr. 781546 din 26.06.2025, semnat tot de el.
Statutul polițistului trece expres printre abaterile disciplinare „încălcarea prevederilor referitoare la îndatoriri, incompatibilități, conflicte de interese și interdicțiile stabilite prin lege” (art. 57 lit. k din Legea nr. 360/2002). Interdicția din art. 11 din OG nr. 27/2002 este una dintre ele. Pentru colonelul Lefterache, întrebarea rămâne. Cine îl cercetează pe un cadru militar care conduce, „desemnat”, structura care cercetează polițiști, și după ce reguli? Răspunde ca polițist pentru încălcarea interdicției sau are o scutire pe care n-o vede nimeni?
Un șef de control care nici măcar nu e numit
Pe pagina oficială a ministerului, la rubrica „Conducere” a Corpului de Control, postul de director general e gol. Gol este și unul dintre cele două posturi de director general adjunct. Colonelul Lefterache e trecut „locțiitor șef Direcție Generală”, iar la programul de audiențe apare drept „desemnat director general al C.C.M.” (mai.gov.ro, consultată la 26.10.2026). „Desemnat” nu e nici numire în funcție, nici măcar împuternicire. Este forma cea mai slabă și cea mai ușor de revocat prin care cineva poate exercita atribuțiile unei funcții de conducere. Iar colonelul Lefterache e cadru militar, nu polițist: un colonel conduce, „desemnat”, structura care verifică și cercetează polițiști. Din cauza asta, structura lui acționează doar ca o mașinărie de spălat rufele murdare ale șefilor reclamați.
Din acest motiv, problema nu ține de persoană, ci de construcție. Corpul de Control e, potrivit propriei prezentări, „în subordinea directă a ministrului”. Omul care îl conduce poate fi înlocuit oricând de cei care l-au desemnat, fără concurs și fără motivare. Iar în cazul ofițerului din Poliția Transporturi, decizia pe care ar fi trebuit s-o verifice era „aprobată de către conducerea Ministerului”. O structură de control condusă de un desemnat nu are cum să spună „nu” conducerii. Poate doar să îi spele deciziile. Adresele din tabelul de mai sus arată că exact asta face, cu o regularitate care ar trebui să-l intereseze pe orice ministru care vrea să știe ce se întâmplă în propriul minister.
Cercetarea pe care Corpul de Control a declarat-o inutilă poate fi dispusă în continuare de persoana în drept. Legea nu a lăsat această decizie în seama celor care semnează „p.”.
S.P.R. „Diamantul”
