Sâmbătă, 27 iunie 2026, ministrul de Interne Cătălin Predoiu a premiat angajați ai MAI „care s-au remarcat prin profesionalism și curaj în misiuni dificile” și a regretat public că nu îi poate răsplăti și financiar: „Mi-aș fi dorit să avem și posibilitatea de a-i recompensa financiar, pe lângă aprecierea și distincțiile oferite. Din păcate, în acest moment, resursele nu ne permit acest lucru.”
Frumoasă vorbă. Doar că, în exact aceleași zile în care domnul ministru întindea diplome celor care și-au pus viața în joc, instituția pe care o conduce derula, fără nicio problemă de buget, un alt mecanism: majorarea salarială de până la 50% pentru „lucrări de excepție sau misiuni speciale”, prevăzută de art. 15 din Anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017 și de O.M.A.I. nr. S/7/2018, pentru perioada iulie–decembrie 2026.
Deci să înțelegem: pentru a-i recompensa financiar pe cei care chiar au făcut acte de excepție — resursele nu permit. Dar pentru a plăti o majorare de jumătate de salariu, denumită tot „lucrări de excepție”, resursele s-au găsit. Întrebarea care îl deconspiră pe domnul ministru nu e „de unde bani?”. Întrebarea este: cine îi încasează?
Cine culege „lucrările de excepție”
Răspunsul nu e o bănuială. Stă scris negru pe alb în propria circulară a Inspectoratului General al Poliției Române (Direcția Management Resurse Umane), aprobată de inspectorul general și transmisă structurilor din aparatul central și unităților subordonate.
Circulara împarte indicatorii majorării pe cote fixe: minimum 70% către structurile operative și maximum 30% către structurile suport — iar în interiorul fiecărei categorii, până la 40% pentru funcțiile de conducere. Cu alte cuvinte, chiar norma de aplicare rezervă, din start, o felie consistentă din banii de „misiuni speciale” pentru oameni care nu au văzut niciodată o misiune specială altfel decât pe hârtie: șefii și funcționarii din financiar, resurse umane, control intern, juridic, inspecția muncii și relații publice — din aparatul central și din IGPR.
Acolo se duce, în bună parte, majorarea pentru „lucrări de excepție”: la cei care „o sudează” confortabil de ani de zile la birou, ferit de orice risc operativ, și care semnează apoi unii pentru alții propunerile de premiere. „Lucrarea de excepție” a multora dintre ei este că au știut să fie în structura potrivită la momentul potrivit.
Ipocrizia nu e lipsa banilor. Este alegerea.
Aici e nervul problemei, și pe el îl rugăm pe domnul ministru să ni-l explice. Bugetul e același buget de austeritate. Legea e aceeași Lege 153/2017. Dar din acest buget MAI alege să finanțeze majorarea de 50% — pe care o încasează, în mare măsură, conducerea și structurile suport — și tot din acest buget MAI alege să nu aibă bani pentru a recompensa polițistul care s-a întors viu, dar nu întreg, dintr-o intervenție reală.
Nu „resursele” sunt vinovate. Vinovată este ierarhia priorităților. Iar prioritatea, an după an, e limpede: bani pentru cine stabilește cine ia banii.
Și mai grav: nimeni nu poate verifica
Întreaga schemă are un păcat de origine. Criteriile concrete după care se decide cine primește majorarea de 50% sunt ascunse într-un ordin clasificat — O.M.A.I. nr. S/7/2018. Polițistul de rând nu are dreptul să vadă grila pe baza căreia este (sau nu este) evaluat. În schimb, circulara prin care se aplică acest ordin secret este… NESECRET. Adică modul de împărțire a banilor circulă liber prin sistem, dar regula după care se împart e ținută la secret față de cei care produc, prin munca lor, salariile tuturor.
Și nu e vorba doar de polițist. Banii aceștia sunt bani publici. Sunt banii societății — ai fiecărui cetățean care contribuie, prin taxe și impozite, la bugetul Ministerului de Interne. Or, dacă nici polițistul care îi produce prin munca lui, nici contribuabilul care îi plătește din buzunarul propriu nu au dreptul să vadă cum și după ce criterii sunt cheltuiți acești bani, atunci secretizarea nu mai e o măsură de protecție — e o perdea trasă între banul public și cei care au tot dreptul să știe ce se întâmplă cu el.
Un drept salarial care produce efecte directe în buzunarul fiecăruia nu poate avea criterii secrete. Este exact genul de opacitate pe care Sindicatul Polițiștilor din România „Diamantul” o contestă, în instanță și prin demersuri de declasificare, de ani de zile.
Un pas înapoi față de acum două decenii
Și aici e partea care ar trebui să ne usture pe toți. Mecanismul nu e nou. Sub Ordonanța Guvernului nr. 38/2003 — vechea lege de salarizare a poliţiştilor — exista exact acelaşi instrument: “salariul de merit” (art 4 din OG 38/2002), echivalentul sporului de până la 50% pentru „lucrări de excepţie şi misiuni speciale”, cu criteriile de repartizare stabilite prin ordin al ministrului de interne. Acel ordin — Ordinul nr. 132/2004 — nu era secret dar nu era publicat în Monitorul Oficial. Totuşi era accesibil public: oricine voia să vadă regula după care se împart banii o putea consulta.
Mai mult, criteriile de astăzi nu sunt nici măcar noi. Exigenţe precum „acte exemplare de curaj şi devotament” sau „contribuţii remarcabile la apărarea ordinii de drept şi la respectarea legilor, a regulamentelor şi a ordinelor” se regăseau deja, accesibile oricui, în Ordinul nr. 132/2004 — şi continuă să existe, aproape neschimbate, în Ordinul secret S/7/2018. În peste două decenii, substanţa regulii aproape că nu s-a schimbat; s-a schimbat doar regimul ei.
Astăzi, la peste 35 de ani de la Revoluţie — într-un moment în care orice cetăţean s-ar fi aşteptat ca statul să fi avansat pe calea unei democraţii transparente — aceste criterii au fost ascunse într-un ordin secret: O.M.A.I. nr. S/7/2018. Am mers, aşadar, înapoi: de la „nepublicat, dar accesibil” la „clasificat şi interzis”.
Iar secretizarea nu protejează niciun interes de securitate naţională. Cum ar putea grila după care un şef de birou primeşte jumătate de salariu în plus să fie o chestiune de siguranţă a statului? Secretizarea protejează altceva: este exact instrumentul prin care o clică de profitori, instalată confortabil în structurile de conducere şi de suport, îşi împarte banii în linişte, pe spatele poliţiştilor de la talpă — cei care chiar fac muncă de teren şi care nu vor vedea niciodată grila pe care sunt măsuraţi. Cati dintre cei dovedeti de sindicat ca sunt abuzivi in munca lor, vor primi si pentru semestrul urmator o “excelenta” sudata la fiecare 6 luni? Grecu si Bornagel, tartorii la DGF, vor primi? Minoiu, Lefterache? Coborand la IGPR, ce credeti? Vor primi ” excelenta”, Dragan (ajuns direct de cabinet nu prin concurs, ci printr-o procedura nemaiauzita si nemaivazuta la ocuparea unei functii de politie, “pe durata mandatului demnitarului”) pentru eroismul cu care a combatut reportajul Recorder si sindicatele Diamantul si Europol? Ionica Iulian (seful DCI), Iaru Claudiu ( seful de la arest imputernicit sef la juridic din 2021)?
Ce cerem
Cerem domnului ministru Predoiu să înceteze cu spectacolul diplomelor și al regretelor de fațadă și să răspundă la o singură întrebare onestă: dacă „resursele nu permit” recompensarea celor care își riscă viața, cum de permit majorarea de 50% pentru șefii din financiar, resurse umane, control intern, juridic, inspecția muncii și relații publice?
Cerem declasificarea criteriilor din O.M.A.I. S/7/2018 și publicarea modului real în care s-au alocat indicatorii majorării — pe structuri, pe funcții de conducere și de execuție, pe operativ și suport. Transparență, nu distincții.
Pentru că respectul pentru polițist nu se măsoară în diplome înrămate. Se măsoară în corectitudinea cu care i se împart banii pe care alții îi încasează în locul lui.
Sindicatul Polițiștilor din România „Diamantul”
