Ce calitati trebuie sa aiba un lider sindical? Cum aleg politistii in ce sindicate sa intre?

Un fost lider sindical care a avut epoca lui de glorie, cu un statut care imi este confuz acum (ba e sef de partid, ba e in continuare cu preocupari sindicale), a venit discret, pe 17 ianuarie, in Piata Constitutiei, sa capitalizeze un pic la imagine, sa iasa si el pe sticla cu o cuvantare de “specialist fin” al problemelor salariale ale politistilor.

Cand apari in spatiul public si te erijezi in reprezentant al politistilor, te expui si criticilor, mai ales daca spui reporterului niste aiureli, insa le spui cu o convingere absoluta si cu voce grava si hotarata. Adica nu servesti real, interesul politistilor.

Am facut un clip video ca sa il ironizez un pic.

Am facut-o si sa infatisez celor mai tineri sau sa amintesc veteranilor care poate au uitat, un model de lider “old school”, care a fost odata, al politistilor.

(Si poate va mai fi, poate se reactiveaza, cine stie).

Imi pregatisem odata, cu gandul de a pune in dezbatere si a educa liderii sindicatului referitor la calitatile pe care sa le urmarim cand cautam oameni ( lideri) noi, o lista cu calitatile pe care cred eu ca ar trebui sa le aiba un lider de sindicat. O pun si aici.

N-am indraznit sa fac o ordine de importanta pentru ca e greu sa alegi. Prefer sa consider ca toate sunt dezirabile si necesare, in special la liderul de top care isi asuma sa fie locomotiva sindicatului. Observati ca sunt multe si nu cred ca este vreuna care poate lipsi din bagajul liderului principal, cel de la varful sindicatului.

Calitati dezirabile:

• Integritatea – care este un fundamentul încrederii.

• Capacitatea de comunicare – Claritatea mesajului și puterea de mobilizare.

• Curajul – Confruntarea cu presiunile externe.

• Intelectualitatea – Serveste la ințelegerea profundă a contextelor complexe. Educatia juridica este de dorit intrucat amplifica intelectualitatea generala dar mai ales serveste eficienta liderului. Poti vorbi frumos ca Paleologu, dar daca intelectualitatea nu serveste si sa ofere solutii unor probleme tehnice, profesionale, ale membrilor, e doar o haina frumoasa.

• Empatia – Legătura cu membrii sindicatului.

• Capacitatea de negociere – Obținerea de soluții prin dialog.

• Eficiența – Maximizarea rezultatelor cu resurse limitate. (eficiența combină toate celelalte calități într-un mod practic. Un lider care nu știe să prioritizeze, să organizeze sau să aducă rezultate concrete, va fi ineficient)

• Reziliența – Capacitatea de a rezista presiunilor și eșecurilor.

• Viziunea strategică – Planificarea pe termen lung.

• Capacitatea de mobilizare – Unirea membrilor si chiar a altor sindicate pentru acțiuni colective.

• Flexibilitatea – Adaptarea la contexte imprevizibile.

Realitatea ne invata insa ca ce se intampla, nu este ceea ce ar trebui sa fie. Realitatea nu tine cont de standarde teoretice. Politistii nu isi aleg sindicatele pe care sa le sustina, in baza unor criterii stiintifice, ideale, de calitate “profesionala” a liderilor centrali.

In procesul alegerii, apar si multi factori subiectivi (criteriile subiective nu sunt automat gresite, ci mai degraba insuficiente pentru a face cea mai buna alegere).

Polițiștii isi aleg sindicatul mai degrabă pe baza unor factori precum carisma, identificarea personală sau familiaritatea liderilor, sau chiar relatiile bune, amicale ale acestora cu aparatul puterii.

As putea aprecia si ca ar exista un anumit grad de reticența față de liderii cu educație superioară sau cu un profil mai intelectual care reflectă dorința de a avea reprezentanți care să pară autentici, practici și conectați la realitatea lor cotidiană. (Educatia superioara sau intelectualitatea reala nu e ce rezulta din maldarul de diplome. Multi dintre cei care scriu cu “a-ti facut” au si ei o diploma universitara ascunsa sub perna, obtinuta in perioada de varf a fabricilor de diplome. Einstein zicea ca “Educaţia este ceea ce rămâne după ce ai uitat tot ceea ce ai învățat în școală” )

Exemplu de criterii subiective de alegere a sindicatului:

1. Identificarea personală cu liderul

Polițiștii preferă lideri care le seamănă, care împărtășesc experiențele și valorile lor. Aceștia sunt percepuți ca fiind „de-ai noștri” și, prin urmare, demni de încredere. Liderii prea „intelectuali” sau cu un profil sofisticat riscă să fie percepuți ca distanți sau elitisti. Intelectualul trebuie sa aiba forta, inteligenta emotionala, preocupare sa sparga bariera asta care il separa de mediul politistilor conservatori, segregationisti. Trebuie sa ii convinga ca e ” de-al lor”.

2. Carisma și stilul de comunicare

Un lider care vorbește cu convingere, voce hotărâtă și limbaj simplu poate câștiga rapid încrederea membrilor, chiar dacă mesajul său nu este întotdeauna bine fundamentat. Carisma devine, adesea, mai importantă decât competența. Surugiu e un foarte bun exemplu de caz ( N-am nimic cu el, el stie ca am chiar simpatie pentru el. Insa a iesit la televizor sa ne explice cum e cu rotatia soarelui, asa ca il dau exemplu). Varza la cunostinte juridice, dar top la goange. Orice traznai avea de zis le zicea (si vad ca le zice si in prezent) cu convingere, cu voce adanca si captiveaza un anumit segment. Daca spui prostii cu incredere, publicul informat va detecta rapid lipsa de substanță, dar pentru publicul neinformat, increderea cu care spui prostii face minuni. Si ce te faci cand cei neavizati sunt mai multi decat cei vizati? Risti sa considerat un lider sindical de succes!

3. Familiaritatea

Familiaritatea creează un sentiment de încredere, de siguranta chiar dacă nu este neaparat justificat, rational. Insa cand avem o problema, toti cautam in cercul nostru social, un avocat cunoscut de un prieten, un mecanic cunoscut de un prieten, un zugrav, un instalator si tot asa.

4. Rezultatele vizibile sau promisiunile directe

Liderii care promit ușuratic soluții rapide sau care reușesc să obțină ( sau sa manipuleze ca au obtinut ei, ca s-au zbatut ei in secret, contrar realitatii) concesii vizibile, chiar dacă minore, sunt percepuți ca eficienți. Polițiștii, confruntați cu probleme imediate, sunt mai receptivi la rezultate concrete sau imediate decât la planuri si strategii pe termen lung;

5. Ma inscriu in sindicatul in care este si seful, ca sa imi fie bine. (punctul asta chiar nu are nevoie de explicatii)

Etc…etc…etc….

Ma opresc aici ca asta este un subiect mult prea vast pentru o noapte. Ce am scris e doar un strop. Am vrut doar sa testez marea cu degetul, pe un subiect care pe mine ma framanta de ani de zile. Cred ca se poate scrie o lucrare de doctorat sau o carte pe tema asta. Si atentie, nu scriu din perspectiva celui care considera ca el e vreun Luceafar care le bifeaza pe toate. Scriu din perspectiva unui imperfect curios care cauta raspunsuri. Socrate credea că a te întreba, a cauta raspunsuri este cel mai important act intelectual si semn al unei vieti bine traite.

Emil Pascut

PS: Nu e un text cu pretentii! Insa daca nimeni nu a incercat, de ce sa nu incerc eu sa ating subiectul asta? Mai ramane sa vad si daca chiar prezinta interes pentru voi.