Se poate ca nefinalizarea alegerilor prezidentiale sa genereze niste efecte practice pozitive in viitorul foarte apropiat, pentru poporul din “ordine si aparare”? Este foarte probabil!

0

Se poate ca nefinalizarea alegerilor prezidentiale sa genereze niste efecte practice pozitive in viitorul foarte apropiat, pentru poporul din “ordine si aparare”? Este foarte probabil!

Partidele vor prezenta din nou candidati pentru presedintie si au in continuare nevoie de voturi. Electoratul are inca un grad de volatilitate, poate fi pastrat, poate fi indepartat, poate fi atras din alte zone, ocupate de alte partide/ideologii.

Retinand aceasta chestiune, va prezint practic, doua-trei chestii importante care au deadline scurt si se pot rezolva avantajos pentru politisti si militari, activi si pensionari in acest context politic neobisnuit.

I.

Perioada de acordare a majorarii de pana la 30% stabilita prin OUG 26/2024 ( Ordonanta Bayraktar) este lasata la latitudinea ministrilor MAI si MAPN. La MAI, se termina pe 31 decembrie 2024. Ar indrazni PSD si PNL sa taie acest supliment pana cand nu se finalizeaza alegerile prezidentiale? Eu nu cred. Daca sunt intelepti, nu vor sa antagonizeze si mai tare, electoratul din familia ordine si aparare. Deci trebuie urmarit daca si cand apare ordin de ministru MAI pentru prelungirea acordarii majorarii. Chiar ma mir cat de neglijenti sunt cei din aparatul central care tac si nu intervin proactiv, ” din oficiu”, sa lamureasca poporul ce se intampla cu majorarea asta, din ianuarie. Ma intreb in ce tabara joaca baietii astia. Sunt treji, dorm? I-a furat peisajul politic, au uitat ca au indatorirea sa fie transparenti si previzibili in ceea ce priveste salarizarea?

II.

PSD si PNL raman la guvernare, inclusiv in noul guvern, deci au interesul sa le arate pensionarilor militari ca se tin de cuvant si ca rezolva cu OUG ( asa cum a promis Ciolacu) problema pensiilor militare. ( Ciolacu s-a laudat ca rezolva acum, in decembrie!) Ca de nu, ii imping pe multi dintre ei si mai tare, in zona taberei suveraniste. Pana in martie, dai 100 de ordonante, nu una. Si oare vor PSD si PNL sa existe in luna martie, pensionari militari suparati ca au fost din nou, tradati, inselati, dusi cu zaharelul?

III.

Poate este o ocazie rara ca alianta la guvernare sa decida ca e timpul sa renunte urgent la practica alocarii unor ministri de paie pentru MAI si sa trimita in sfarsit un om puternic, respectat, inteligent, dedicat insarcinarii de ministru MAI, eficient. Care sa castige rapid ( desi timpul este foarte scurt) respectul politistilor si militarilor din sistem si sa recupereze macar o parte din randul celor dezamagiti de PSD si PNL, deveniti simpatizanti suveranisti.

IV.

Ne apropiem rapid de mijlocul lui decembrie. Este vremea in care in alti ani apareau ordonantele de inghetare sporuri, inclusiv a compensatiei de chirie, salariului de comanda, etc. etc. Sunt curios daca apare, in contextul asta delicat, OUG de inghetare pentru 2025. Orice actiune provoaca reactie. Cand n-ai putere, taci si injuri printre dinti. Insa asta e un moment aparte, special, cand cei mărunți și umiliți au un strop de putere, cand pot reactiona, pot cauza disconfort. Ce mutari vor aparea pe tabla de sah, din zona decidentilor politici? Nu stiu, ca eu nu am legaturi cu partide, nu socializez in zona asta. Eu sunt doar un observator critic.

Emil Pascut

Leave a reply

Please enter your comment!
Please enter your name here