Dacă totuși se pune problema unor ”sacrificii” la MAI (din nou), am propune lui Bolojan să intre cu maceta in DGPI, este o structură anacronică, moștenită și caracteristică vremurilor când românii de rând mâncau glucoză în loc de ciocolată. Din desființarea acestei instituții toxice și nocive, statul ar face economii consistente la bugetul de stat și ar sălta o treaptă în parcursul propășirii democratice. Unii ar fi surprinși de această idee dar și mai surprins am fost eu să constat că în toată Europa, DGPI nu are corespondent… și nu se plânge nimeni de o asemenea nevoie.
GENEZA ȘI PERSISTENȚA UNUI HIBRID DE SECURITATE ÎN MINISTERUL AFACERILOR INTERNE
Într-o perioadă istorică definitorie pentru arhitectura de securitate a Uniunii Europene, caracterizată printr-o tendință accentuată de transparentizare și de consolidare a controlului civil asupra structurilor de forță, România prezintă un paradox instituțional profund îngrijorător. În inima sistemului său de ordine publică, Ministerul Afacerilor Interne (MAI) găzduiește și protejează o entitate care, prin structura, mandatul și modul său de operare, sfidează principiile fundamentale ale statului de drept modern. Direcția Generală de Protecție Internă (DGPI), succesoarea controversatei “Doi și-un sfert”, nu reprezintă doar o relicvă a unei tranziții incomplete, ci o structură activă, reconfigurată legislativ pentru a funcționa ca un instrument de putere politică și administrativă, imun la mecanismele de control democratic standardizate la nivel continental.
Într-o democrație funcțională, forțele însărcinate cu protejarea legii nu pot deveni ele însele deasupra legii. Cu toate acestea, DGPI operează într-o zonă de penumbră legislativă, unde confuzia deliberată între activitatea de intelligence (culegerea de informații secrete) și cea de control administrativ (gestionarea carierelor și drepturilor angajaților) a creat premisele perfecte ale abuzului.
Această confuzie nu este un accident birocratic, ci rezultatul unui design instituțional moștenit și păstrat (cu înverșunare) pentru a proteja interesele de putere, nu securitatea națională în sensul său strict. Chiar dacă Predoiu încerca mai deunăzi să laude DGPI pentru ”reușită” în cazul Potra (predat voluntar), eșecurile în cazul Plahotniuc – dezvăluind o vulnerabilitate internă la structurile de evidență ale populației, cu consecințe extrem de grave – ori mega scandalul presupusului ”amestec rusesc” în electorale, scapat neobservat și nici acum dovedit public, prin documentare riguroasă, subliniază inutilitatea și inoperabilitatea DGPI în domeniul securității naționale pe ogorul MAI.
În timp ce partenerii europeni ai României au ridicat “ziduri de foc” între serviciile de spionaj și poliția judiciară, pentru a preveni alunecarea spre practicil totalitare, legiuitorul român a cimentat această legătură prin Ordonanța de Urgență nr. 76/2016. Acest act normativ, adoptat într-un context de instabilitate și suspiciune publică, nu a rezolvat problema controlului civil, ci a agravat-o, transformând DGPI într-un pretorian al ministrului de interne, capabil să execute “sentințe” profesionale definitive fără proces, fără probe publice și fără posibilitate reală de apel.
Pentru a înțelege mai bine fenomenul, am încercat să fac o analiză comparativă vastă a modelelor de securitate din toate cele 27 de state membre ale UE, o examinare detaliată a cadrului legislativ românesc și documentarea unor cazuri specifice de instrumentalizare a DGPI împotriva vocilor critice din sistem, printre care și amestecul dovedit al DGPI în supravegherea ilegală a organizațiilor sindicale deranjante. Aceste elemente, puse cap la cap, compun imaginea unui “stat în stat”, o enclavă de autoritarism care supraviețuiește în interiorul unei democrații europene, sub pretextul securității naționale.
MECANISMUL LEGALIZAT AL POLIȚIEI POLITICE
Gravitatea situației rezidă din faptul că DGPI funcționează ca o poliție politică de facto. Problema centrală nu constă neapărat în existența unui serviciu de informații departamental – deși și aceasta este o raritate în Europa civilă – ci în cumulul de funcții incompatibile atribuit acestei structuri.
Fuziunea toxică: Intelligence și Control Administrativ
Nucleul anomaliei este consacrat în articolul 10 al OUG nr. 76/2016. Acest text de lege conferă DGPI o natură duală, schizoidă din punct de vedere funcțional. Pe de o parte, conform literei a), DGPI este un serviciu secret clasic, mandatată să desfășoare activități de informații, contrainformații și protecție. Aceasta implică utilizarea metodelor specifice muncii de spionaj: surse umane conspirate, interceptări, filaj, și operarea într-un mediu strict secretizat. Scopul declarat este identificarea, prevenirea și contracararea amenințărilor la adresa securității naționale și a ordinii publice.
Pe de altă parte, litera b) a aceluiași articol conferă DGPI o putere administrativă imensă și directă: coordonarea și controlul activităților pentru protecția informațiilor clasificate la nivelul MAI. Aceasta include monopolul asupra procesului de security vetting (verificare de securitate) pentru emiterea avizelor ORNISS. Într-un minister militarizat, unde accesul la informații clasificate este o condiție sine qua non pentru ocuparea funcțiilor de conducere și a multor poziții operative, controlul asupra acestor avize echivalează cu controlul asupra carierelor. Ca o paranteză, în fiecare structură MAI este organizată și funcționează câte o ”structură de securitate”, care se ocupă exact de monitorizarea gestionării și manipulării informațiilor clasificate, precum și un soi de interfață a DGPI pentru autorizări de acces. Practic, și aici se cam calcă pe ștaifuri, în condițiile în care ne plângem de criza resursei umane în operativ, acolo unde societatea are pretenții întemeiate.
Aceeste suprapuneri configurează un conflict de interese insurmontabil. Un serviciu de informații operează, prin definiție, cu date care nu pot fi întotdeauna probate în instanță – zvonuri, informații de la informatori, suspiciuni rezonabile, dar nedovedite judiciar. Într-un stat de drept, aceste informații ar trebui să fie doar punctul de plecare pentru o anchetă judiciară sau disciplinară transparentă, desfășurată de un organ independent. În modelul românesc, DGPI este și culegătorul informației și judecătorul administrativ. Ea poate folosi o informație necoroborată (sau chiar fabricată) pentru a retrage un aviz de securitate – este la modă în ultima vreme ca armă de executare a incomozilor -, ceea ce duce automat la eliberarea din funcție a ofițerului vizat, ocolind complet necesitatea de a dovedi o abatere disciplinară sau penală.
Subordonarea politică și eliminarea filtrelor
Contextul adoptării OUG 76/2016 și modificările legislative ulterioare au agravat acest potențial de abuz. În timpul dezbaterilor parlamentare, au existat avertismente lucide că noua structură riscă să devină “un serviciu politic”. Aceste temeri s-au materializat prin eliminarea avizului Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAT) pentru numirea șefului DGPI și prin excluderea prim-ministrului din acest proces decizional. Astfel, directorul general al DGPI a ajuns să fie numit și revocat exclusiv de către ministrul afacerilor interne.
Această modificare a transformat DGPI dintr-o instituție de stat într-un instrument la dispoziția ministrului. Într-un sistem extrem de centralizat, ministrul deține acum butonul nuclear: prin intermediul șefului DGPI, pe care îl controlează direct, poate elimina orice subordonat incomod – fie el șef de inspectorat județean, ofițer cu funcție de comandă sau lider de opinie din interior – prin simpla invocare a unor “riscuri de securitate” care nu trebuie justificate public. Curtea Constituțională a validat aceste modificări sub pretextul că numirea unui civil (ministrul) asigură controlul democratic, însă în practică, efectul a fost politizarea extremă a funcției de protecție internă.
STUDII DE CAZ ȘI EVIDENȚA ABUZULUI – INSTRUMENTALIZAREA SECRETULUI DE STAT
Câteva cazuri bine documentate în spațiul public demonstrează că abuzul posibil reprezintă o realitate a abuzului comis. Mecanismul avizelor ORNISS s-a dovedit a fi arma perfectă pentru epurări, iar secretul de stat a devenit scutul sub care se ascund nereguli flagrante.
Cazul “Recorder” și precedentul Silviu Condruț
Investigația jurnalistică “Puterea din umbră”, realizată de Recorder, a oferit o radiografie detaliată a modului în care Direcția Securitatea Informațiilor din cadrul DGPI a operat ca un pluton de execuție profesională. Cazul ofițerului Ionuț Mihalache și, mai ales, cel al comisarului Silviu Condruț, adjunct al șefului IPJ Ialomița, sunt emblematice. Condruț este unul dintre extrem de rarii ofițeri care au reușit să spargă zidul secretizării în instanță. Curtea de Apel, având acces la documentele clasificate care au stat la baza retragerii avizului său, a constatat lipsa de temeinicie a acuzațiilor DGPI și a dispus repunerea sa în funcție. Această sentință este o dovadă judiciară solidă că DGPI a acționat arbitrar, distrugând cariere pe baza unor motive neîntemeiate.
Reacția sistemului la expunerea acestor abuzuri a confirmat cultura impunității. În loc de o reformă structurală și o asumare a răspunderii, actorii principali identificați în investigație au fost extrași din sistem prin pensionare, fiind clasați “apt limitat” medical. Această manevră a blocat orice anchetă administrativă ulterioară și a protejat rețeaua de influență din spatele deciziilor, lăsând mecanismul intact pentru viitoare utilizări.
Monitorizarea sindicatelor ca amenințare la securitatea națională
Cel mai recent și poate cel mai grav exemplu de derivă instituțională este cazul de monitorizare a președintelui Sindicatului Polițiștilor din România “Diamantul”. Documentele descoperite de noi din pură întâmplare – grație ”prostiei” celor din DCI – relevă că DGPI a extins spectrul “amenințărilor la adresa securității naționale” pentru a include activitatea sindicală legitimă, o practică specifică regimurilor totalitare.
Conform solicitării oficiale formulate de SPR Diamantul către ministrul afacerilor interne și IGPR la data de 02.02.2025, cercetarea disciplinară, demarată prin Raportul de cercetare prealabilă nr. S/486.211 din 20.12.2024, are la bază o Notă secretă emisă de DGPI. Documentul, identificat cu numărul 001834860 din data de 26.06.2024 și clasificat “Strict Secret“, vizează în mod direct activitățile desfășurate de ofițer în calitatea sa de lider sindical. Prin adresa noastră am ridicat întrebări fundamentale într-o democrație: “În ce temei legal DGPI a urmărit activitățile mele de președinte de sindicat?” și “Dacă DGPI a avut mandat de la un magistrat pentru urmărirea acestor activități?”.
Gravitatea acestui caz rezidă în faptul că activitatea sindicală este protejată constituțional și prin tratate internaționale. Transformarea revendicărilor sindicale sau a criticilor publice aduse conducerii MAI în subiect de notă informativă strict secretă indică faptul că DGPI funcționează ca o poliție politică menită să asigure liniștea decidenților, nu securitatea statului. Faptul că o cercetare disciplinară (o procedură administrativă deschisă) se bazează pe un document strict secret (o procedură de intelligence ocultă) demonstrează contaminarea completă a procesului administrativ cu metode specifice serviciilor secrete.
Zidul tăcerii: răspunsul DGPI Nr. 2411382
Răspunsul instituțional al DGPI este definitoriu pentru opacitatea sistemului. Prin adresa nr. NS 1991563 din februarie 2025, DGPI a refuzat să comunice orice informație legată de monitorizarea liderului sindical. Argumentația juridică invocată este circulară și kafkiană:
- Se invocă articolul 3 din OUG nr. 76/2016, care stabilește că “activitatea DGPI în domeniul securității naționale are caracter secret de stat”.
- Se utilizează excepția prevăzută de art. 12 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public, care exceptează informațiile clasificate.
Acest răspuns consfințește “Paradoxul controlului”: cetățeanul (sau polițistul) este subiectul unor acțiuni bazate pe informații culese de o instituție publică, dar nu are dreptul să știe ce informații sunt folosite împotriva sa, deoarece însăși existența acestor informații este secretizată. DGPI afirmă, practic, că are dreptul să monitorizeze pe oricine, inclusiv lideri sindicali, fără a da socoteală nimănui, ascunzându-se în spatele etichetei generice de “securitate națională”. Această interpretare abuzivă a legii transformă DGPI într-o entitate incontrolabilă, care își definește singură limitele competenței și care decide unilateral ce este și ce nu este legal sau de interes public.
ROMÂNIA – O INSULĂ DE OPACTITATE ÎN ARHIPELAGUL TRANSPARENȚEI EUROPENE
Pentru a evalua corect magnitudinea deviației modelului românesc, este imperativă o analiză comparativă detaliată cu sistemele de securitate din Uniunea Europeană. Această analiză relevă faptul că România este, fără echivoc, o anomalie. Modelul DGPI – un serviciu militarizat, cu puteri de intelligence și control administrativ asupra poliției – nu are echivalent în democrațiile consolidate.
Principiul fundamental al separării (Trennung)
Consensul european se bazează pe separarea funcțională și instituțională între activitatea de poliție (aplicarea legii, investigarea infracțiunilor și abaterilor) și activitatea de intelligence (culegerea de informații pentru securitatea statului). Această separare este menită să protejeze drepturile fundamentale și să prevină concentrarea excesivă de putere. În verificările efectuate am putut observa că structurile europene au dezvoltat structuri interne de control în domeniul anticorupție sau control administrativ, ceea ce deja avem și în modelul românesc, DGA, structuri de securitate și structuri de control intern; DGPI fiind un soi de rara avis (pasăre rară… pe cale de extincție) și raportat la trecutul său plin de scandaluri, un soi de Pasărea Phoenix, în mâinile ministrului afacerilor interne.
Tabelul de mai jos sintetizează discrepanța majoră dintre modelul românesc și practicile europene, evidențiind izolarea structurală a MAI:
| Stat Membru | Organism principal de Control Intern / Disciplinar | Relația cu serviciul de Intelligence | Caracteristici cheie ale modelului |
| Austria | BAK (Biroul Federal Anticorupție) | Separare totală | După scandalul BVT, Austria a separat complet anchetarea polițiștilor (BAK) de noul serviciu de intelligence (DSN). BAK este o structură de poliție judiciară, nu de spionaj. |
| Germania | Ministerul de Interne / Comisii Parlamentare | Separare constituțională | Principiul Trennungsgebot interzice serviciului de informații interne (BfV) să aibă puteri de poliție. Controlul disciplinar este strict administrativ, nu operativ-informativ. |
| Franța | IGPN / IGGN (“Poliția Polițiilor”) | Separare funcțională | Inspectoratele Generale sunt organisme de control administrativ și judiciar, distincte de DGSI (intelligence). Un ofițer IGPN anchetează fapte, nu zvonuri. |
| Spania | Unidad de Asuntos Internos | Separare instituțională | Unitate specializată în cadrul Poliției, separat de CNI (serviciul de informații). CNI nu gestionează carierele polițiștilor. |
| Polonia | BSWP (Biroul Afaceri Interne) | Separare clară | BSWP este dedicat exclusiv integrității poliției, separat de ABW (securitate internă). ABW se ocupă de spionaj, nu de disciplina agenților de circulație. |
| Irlanda | GSOC (Fiosrú) | Control civil extern | Organism independent, condus de civili, care anchetează poliția (Garda). Este standardul de aur al transparenței. |
| Belgia | Comité P | Control tparlamentar direct | Un organism extern, independent de poliție, care raportează Parlamentului, asigurând o supraveghere civilă reală. |
| Danemarca | DUP (Autoritatea Independentă) | Independență totală | Autoritate civilă, separată complet de poliție și procuratură, care gestionează plângerile împotriva polițiștilor. |
| Slovenia | Parchet Specializat | Model judiciar | Un departament special al procuraturii anchetează abuzurile, plasând controlul în sfera justiției, nu a executivului. |
| România | DGPI | FUZIUNE (Anomalie) | Intelligence + Control Administrativ + Vetting. Un serviciu secret militarizat controlează carierele civile prin instrumente clasificate. |
Studii Comparative detaliate
Germania: Modelul german este antiteza celui românesc. Serviciul de informații interne, Bundesamt für Verfassungsschutz (BfV), are un mandat explicit limitat la culegerea de informații și nu are dreptul legal de a exercita puteri de poliție (keine polizeilichen Befugnisse). Aceasta înseamnă că BfV nu poate aresta, nu poate percheziționa și nu are autoritate administrativă asupra polițiștilor federali. Este echivalentul SRI. Controlul integrității în Bundespolizei este o chestiune de management și justiție, nu de contrainformații.
Franța: Deși Franța are o tradiție puternică a statului centralizat, a înțeles necesitatea unor corpuri de control specializate. Inspection Générale de la Police Nationale (IGPN) este temută și respectată, dar este o structură de anchetă transparentă procedural, care operează pe baza codului de procedură penală și administrativă, este echivalentul structurilor de Control Intern. Nu există conceptul ca un serviciu secret (DGSI) să retragă avize de securitate polițiștilor de rând pentru a-i elimina din sistem. DGSI se concentrează pe terorism și spionaj economic, lăsând “rufele murdare” ale poliției în seama IGPN.
Statele Nordice și Irlanda: Aici, accentul cade pe independența totală. În Irlanda, transformarea Garda Síochána Ombudsman Commission în Fiosrú subliniază direcția către un control exclusiv civil. Cetățenii și polițiștii știu că plângerile lor sunt analizate de o entitate care nu face parte din “frăția” uniformelor și nici din lumea umbrelor a spionajului. În Danemarca, Politiets Efterretningstjeneste (PET) este tehnic parte a poliției, dar mandatul său este strict delimitat la securitatea națională, fără a interfera în problemele disciplinare interne, care sunt apanajul Autorității Independente de Plângeri.
Izolarea României
Analiza comparativă din statele Uniunii Europene demonstrează că modelul DGPI este un unicat periculos. Niciun alt stat nu permite unei singure structuri să dețină monopolul informațiilor secrete despre propriii angajați și puterea de a le decide soarta administrativă. În Estonia, KAPO are competențe de anchetă, dar acestea vizează corupția la nivel înalt și infracțiunile împotriva statului, nu hărțuirea sindicală sau disputele interne din poliție. România a rămas blocată într-o paradigmă de securitate specifică Războiului Rece, unde “inamicul din interior”, ”dușmanul de clasă”, ”cu atitudini dușmănoase” și ”comportament necorespunzător” (știți de câte ori am găsit această expresie de lemn în dosarele de cercetare disciplinară ale polițistilor?!) este o obsesie constantă, iar controlul asupra propriului aparat este mai important decât eficiența în combaterea criminalității externe.
ILUZIA CONTROLULUI DEMOCRATIC ȘI FAȚADA TRANSPARENȚEI
Apărătorii modelului actual invocă adesea existența controlului parlamentar ca o garanție a legalității. Cu toate acestea, o analiză a mecanismelor de supraveghere relevă că acestea sunt mai degrabă formale și decorative.
Paradoxul controlului parlamentar
Legea nr. 194/2017 și OUG nr. 76/2016 prevăd controlul parlamentar al DGPI prin comisiile de apărare. Totuși, clasificarea integrală a activității DGPI ca “secret de stat” golește acest control de conținut. Parlamentarii nu au acces la dosarele operative, la identitatea surselor sau la detaliile cazurilor individuale precum cel al președintelui SPR Diamantul. Ei primesc rapoarte de sinteză, curățate de orice informație sensibilă, care prezintă o realitate edulcorată.
Raportul de activitate al DGPI pentru anul 2022 este un exemplu de comunicare strategică menită să ascundă, nu să dezvăluie. Documentul abundă în statistici impresionante: peste 5.000 de produse informative, peste 54.000 de avize de securitate gestionate, 700 de informări către parchet. Narațiunea construită este cea a unei instituții moderne, esențiale în lupta contra amenințărilor hibride. Însă raportul tace asurzitor în privința controverselor: nu există date despre numărul avizelor retrase și contestate în instanță, despre plângerile privind abuzurile sau despre criteriile reale care stau la baza verificărilor de securitate. Este un raport de legitimare, nu de responsabilitate.
Impotența justiției în fața secretului de stat
În teorie, actele administrative ale DGPI pot fi contestate în justiție. În practică, justițiabilitatea este extrem de limitată. Instanțele de contencios administrativ se lovesc adesea de refuzul DGPI de a desecretiza documentele care stau la baza deciziilor, invocând securitatea națională. Judecătorii, care nu au întotdeauna certificate ORNISS de nivel înalt sau proceduri clare pentru a gestiona probe secrete în contradictoriu, sunt puși în situația de a judeca “pe nevăzute”. Cazul Silviu Condruț este excepția care confirmă regula: a fost nevoie de curaj judiciar rar pentru a intra în fondul problemei și a demonta narațiunea DGPI. Pentru marea majoritate a ofițerilor abuzați, calea justiției este un drum înfundat, blocat de ștampila “Strict Secret”.
DGPI nu este doar o structură anacronică, ci reprezintă un risc activ la adresa integrității democratice a României. Prin contopirea funcțiilor de intelligence cu cele de control administrativ, statul român a creat un Leviatan intern, capabil să își devoreze propriii funcționari sub pretextul protecției. Cazul implicării DGPI în supravegherea ilegală a activităților liderilor sindicali, monitorizați prin note strict secrete pentru activitatea lor de reprezentare și refuzul obstinat al DGPI de a oferi explicații legale, demonstrează că deriva autoritară nu este o speculație, ci o practică curentă. Faptul că DGPI, sub conducerea directă a ministrului, poate folosi resursele statului pentru a supraveghea opoziția sindicală internă este o trăsătură specifică polițiilor politice, incompatibilă cu valorile Uniunii Europene.
Fără desființarea acestei structuri de poliție politică, România va continua să funcționeze cu o “fractură de logică democratică” în centrul aparatului său de securitate, tolerând existența unei instituții care, sub masca protecției interne, protejează de fapt sistemul de propriii săi cetățeni și angajați care îndrăznesc să vorbească.
dr. Vitalie Josanu
