IGPR-tabara Dragan a refuzat sa ne comunice informatii esentiale privind comunicatul de presa din 22 mai 2026, reactie la reportajul Recorder “Politie aservita”. Ii chemam la judecata!

SINDICATUL POLIȚIȘTILOR DIN ROMÂNIA „DIAMANTUL”

CIF: 19544011

Sediu social: Str. Corbița nr. 39, Sector 5, București

Adresă de corespondență: Str. Ienăchiță Văcărescu nr. 17A, Sector 4, București

E-mail: petitii.sprdiamantul@yahoo.com  |  Tel: 021.315.28.26

CĂTRE

TRIBUNALUL BUCUREȘTI

Secția de Contencios Administrativ și Fiscal

Subscrisul SINDICATUL POLIȚIȘTILOR DIN ROMÂNIA „DIAMANTUL”, persoană juridică de drept privat, cu sediul social în București, str. Corbița nr. 39, sector 5, și sediul pentru corespondență în București, str. Ienăchiță Văcărescu nr. 17A, sector 4, înființat prin Sentința civilă nr. 22PJ/23.11.2006 pronunțată în dosarul nr. 15033/302/2006 al Judecătoriei Sectorului 5 București, având CIF 19544011, cont nr. RO96CECEB31231RON1692764 deschis la CEC Bank, telefon 0213152826, e-mail petitii.sprdiamantul@yahoo.com, reprezentat legal prin președinte Vitalie Josanu,

în contradictoriu cu

INSPECTORATUL GENERAL AL POLIȚIEI ROMÂNE, cu sediul în București, str. Mihai Vodă nr. 4-6, sector 5, cod poștal 050043,

formulează prezenta cerere prin care solicită instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună:

1. Obligarea pârâtului să comunice subscrisei răspunsul, cu înscrisurile aferente, la următoarele solicitări formulate prin cererea nr. 90/25.05.2026 și rămase necomunicate prin adresa nr. 407.220/15.06.2026:

• dovezile concrete — petiții, adrese, cereri, memorii, note, procese-verbale, corespondență sau orice alt document — din care ar rezulta că subscrisa a solicitat vreodată Inspectoratului General al Poliției Române, Ministerului Afacerilor Interne sau oricărei alte structuri să împuternicească sau să numească o anumită persoană pe o funcție de conducere (pct. 1 din cerere);
• dovezile concrete din care ar rezulta că subscrisa a exercitat, în orice mod, presiuni asupra conducerii pentru a impune anumite persoane pe funcții de conducere asigurate prin împuternicire (pct. 2 din cerere);
• identificarea precisă a situațiilor la care s-a referit chestorul Drăgan prin sintagma „ceea ce au încercat să facă mulți ani de zile”, cu indicarea datelor, persoanelor implicate și a documentelor relevante (pct. 3 din cerere);
• temeiul legal în baza căruia un reprezentant oficial al instituției formulează acuzații publice împotriva unor organizații sindicale legal constituite, în cadrul unei conferințe de presă instituționale (pct. 4 din cerere);
• dacă afirmațiile formulate de chestorul Drăgan reprezintă o poziție oficială a instituției sau o opinie personală exprimată în cadru instituțional (pct. 5 din cerere);
• informația privind existența și, după caz, stadiul unei proceduri de cercetare disciplinară față de chestorul de poliție Georgian Drăgan pentru faptele din 22.05.2026 (pct. 6 din cerere);
• dacă chestorul Georgian Drăgan s-a aflat în interiorul programului de lucru la momentul susținerii conferinței de presă din 22.05.2026 și dacă a avut dispoziție din partea inspectorului general al Poliției Române de a prelua sarcinile de purtător de cuvânt pentru acea conferință (pct. 7 din cerere);
• dacă chestorul Georgian Drăgan are în fișa postului atribuții de purtător de cuvânt al instituției, cu comunicarea unei copii de pe fișa postului acestuia (pct. 9 din cerere);
• identitatea purtătorilor de cuvânt oficiali ai instituției, cu comunicarea unei copii de pe fișa postului fiecăruia (pct. 10 din cerere);
• documentul (dispoziție, ordin, notă internă sau orice alt act) prin care chestorul Georgian Drăgan a fost desemnat să susțină conferința de presă din 22.05.2026 în numele instituției (pct. 11 din cerere).

sau, după caz, confirmarea în scris a inexistenței în evidențele instituției a înscrisurilor solicitate;

2. Obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu.

Cererea este de competența materială a tribunalului — secția de contencios administrativ și fiscal — și se judecă în procedură de urgență, conform art. 22 din Legea nr. 544/2001.

În fapt și în drept, arătăm următoarele.

I. SITUAȚIA DE FAPT

1. La data de 22 mai 2026, ca reacție la materialul jurnalistic de investigație intitulat „Poliție aservită”, publicat de Recorder, chestorul de poliție Georgian Drăgan a susținut o conferință de presă în numele Inspectoratului General al Poliției Române, transmisă public și publicată integral pe site-ul Ministerului Afacerilor Interne (www.mai.gov.ro). În cadrul acesteia, vorbind în calitate oficială de reprezentant al instituției, chestorul Drăgan a formulat public următoarea afirmație:

„Indiferent câtă presiune publică vor pune reprezentanții, ca să nu îi mai numesc celor două sindicate, Poliția Română și Ministerul Afacerilor Interne, noi împreună, nu vom accepta ceea ce au încercat să facă mulți ani de zile și vor încerca și mulți ani de aici înainte să ne impună domniile lor ce șefi să fie împuterniciți pe anumite funcții de conducere. Management-ul Poliției Române este făcut de către conducerea Poliției Române, nu de către sindicate și nicidecum de către domnul Josanu, care a fost dat afară din Poliția Română.”

Afirmația este reprodusă întocmai după transcrierea oficială a conferinței de presă, publicată pe pagina de internet a Ministerului Afacerilor Interne, la adresa https://www.mai.gov.ro/conferinta-de-presa-sustinuta-de-chestor-de-politie-georgian-dragan/, pe care o anexăm prezentei (Anexa 4).

2. Prin această afirmație, formulată în calitate oficială și difuzată public, s-a imputat în mod direct conducătorilor a două organizații sindicale legal constituite — subscrisa și Sindicatul Europol — că ar fi încercat, „mulți ani de zile”, să impună conducerii instituției numirea anumitor persoane pe funcții de conducere prin mecanismul împuternicirii. Afirmația a vizat nominal pe președintele subscrisei, domnul Vitalie Josanu, desemnat expres în declarație, precum și, în mod implicit, pe fondatorul și președintele de onoare al subscrisei, domnul Emil Păscuț.

3. Prin cererea înregistrată la subscrisa sub nr. 90/25.05.2026, întemeiată pe Legea nr. 544/2001 și pe O.G. nr. 27/2002, transmisă pârâtului pe cale electronică, pe adresele oficiale de contact, inclusiv pe adresa dedicată legea544@politiaromana.ro, subscrisa a solicitat comunicarea următoarelor informații și înscrisuri, structurate în unsprezece puncte:

1. dovezile concrete (petiții, adrese, cereri, memorii, note, procese-verbale, corespondență sau orice alt document) din care ar rezulta că SPR „Diamantul” a solicitat vreodată Inspectoratului General al Poliției Române, Ministerului Afacerilor Interne sau oricărei alte structuri să împuternicească sau să numească o anumită persoană pe o funcție de conducere;
2. dovezile concrete din care ar rezulta că SPR „Diamantul” a exercitat, în orice mod, presiuni asupra conducerii IGPR sau MAI pentru a impune anumite persoane pe funcții de conducere asigurate prin împuternicire;
3. identificarea precisă a situațiilor la care se referea chestorul Drăgan prin sintagma „ceea ce au încercat să facă mulți ani de zile”, cu indicarea datelor, persoanelor implicate și a documentelor relevante;
4. temeiul legal în baza căruia un reprezentant oficial al IGPR formulează acuzații publice împotriva unor organizații sindicale legal constituite, în lipsa oricărei dovezi, în cadrul unei conferințe de presă instituționale;
5. dacă acuzația formulată de chestorul Drăgan reprezintă o poziție oficială a IGPR sau o opinie personală exprimată în cadru instituțional;
6. informația privind existența și, după caz, stadiul unei proceduri de cercetare disciplinară față de chestorul de poliție Georgian Drăgan pentru faptele din 22.05.2026;
7. dacă chestorul Georgian Drăgan s-a aflat în interiorul programului de lucru la momentul susținerii conferinței de presă din 22.05.2026 și dacă a avut dispoziție din partea inspectorului general al Poliției Române, domnul Benone Matei, de a prelua sarcinile de purtător de cuvânt al IGPR pentru acea conferință de presă;
8. funcția pe care chestorul Georgian Drăgan o ocupă în cadrul IGPR și data de la care o ocupă;
9. dacă chestorul Georgian Drăgan are în fișa postului atribuții de purtător de cuvânt al IGPR, cu comunicarea unei copii de pe fișa postului acestuia;
10. identitatea purtătorilor de cuvânt oficiali ai IGPR, cu comunicarea unei copii de pe fișa postului fiecăruia;
11. documentul (dispoziție, ordin, notă internă sau orice alt act) prin care chestorul Georgian Drăgan a fost desemnat să susțină conferința de presă din 22.05.2026 în numele IGPR.

Se observă că, dincolo de elementele de argumentare care însoțesc întrebările, fiecare punct privește fie un înscris existent în evidențele instituției, fie o informație factuală verificabilă — adică tocmai obiectul pe care Legea nr. 544/2001 îl pune la dispoziția solicitantului. Primirea cererii de către instituție este neîndoielnică.

4. Prin adresa nr. 407.220/15.06.2026 a Centrului de Informare și Relații Publice, comunicată subscrisei pe cale electronică, pârâtul a comunicat efectiv un singur element din cele solicitate — funcția și data ocupării acesteia de către ofițerul vizat (pct. 8). Pentru restul de zece solicitări, pârâtul a refuzat comunicarea, susținând global că Legea nr. 544/2001 „vizează comunicarea unor informații existente și aflate în posesia ori gestionarea instituției, iar nu formularea unor interpretări sau aprecieri cu privire la declarații publice”, însoțind acest refuz de considerații generale privind libertatea presei și deontologia jurnalistică.

II. RECALIFICAREA „NU DĂM INTERPRETĂRI” NU CONSTITUIE UN REFUZ LEGAL DE COMUNICARE

Răspunsul pârâtului nu reprezintă o comunicare a informațiilor solicitate, în sensul Legii nr. 544/2001, ci un refuz deghizat într-un argument privind obiectul cererii, pentru următoarele motive cumulative.

În primul rând, calificarea informațiilor solicitate drept „interpretări sau aprecieri” este vădit greșită. Cu excepția elementelor de argumentare care însoțesc întrebările, fiecare dintre cele zece puncte nesoluționate privește fie un înscris existent în evidențele instituției (petiții, adrese, note, procese-verbale, corespondență — pct. 1-3; fișe de post — pct. 9-10; act de desemnare — pct. 11), fie o informație factuală verificabilă (programul de lucru și dispoziția — pct. 7; existența unei proceduri disciplinare — pct. 6; poziția oficială ori personală a afirmațiilor — pct. 5; temeiul normativ — pct. 4). Niciuna nu presupune o „interpretare”, ci comunicarea unui document ori a unei informații deținute de instituție.

În al doilea rând, caracterul selectiv al răspunsului demontează singur pretextul invocat. Pârâtul a răspuns punctului 8 — funcția exactă a ofițerului și data ocupării acesteia —, comunicând o informație pur factuală. Or, punctele 7, 9, 10 și 11 sunt de aceeași natură factuală și documentară. Împrejurarea că pârâtul a putut și a ales să răspundă punctului 8, dar a refuzat puncte de natură identică, demonstrează că pretextul „544 nu vizează interpretări” nu este aplicabil acestor solicitări și a fost invocat selectiv, pentru a evita comunicarea unor înscrisuri incomode.

În al treilea rând, refuzul comunicării trebuia, în orice caz, motivat. Art. 7 alin. (2) din Legea nr. 544/2001 impune ca refuzul comunicării să fie comunicat solicitantului în termen și motivat. Pârâtul nu a invocat niciuna dintre excepțiile de la comunicare prevăzute limitativ de art. 12 din lege — informațiile solicitate nu sunt clasificate, nu privesc date cu caracter personal protejate și nu afectează vreo procedură de natură a fi vătămată prin comunicare. Nu există, așadar, un refuz motivat, ci o eludare a obligației legale de comunicare.

În al patrulea rând, prin chiar răspunsul său, pârâtul a recunoscut implicit caracterul oficial al afirmațiilor: invocând art. 30 din O.M.A.I. nr. 201/2016, potrivit căruia persoana desemnată „prezintă punctul de vedere oficial al instituției, potrivit mandatului încredințat”, pârâtul a confirmat că declarațiile ofițerului au reprezentat poziția oficială a instituției, iar nu o opinie personală — confirmare care, departe de a soluționa punctul 5, atrage răspunderea instituției pentru conținutul declarațiilor și face cu atât mai necesară comunicarea documentelor solicitate. Se cuvine subliniat că același art. 30 din O.M.A.I. nr. 201/2016 prevede, în teza sa finală, că persoanelor desemnate „le este interzis să emită păreri personale”. Astfel, însuși temeiul invocat de pârât conduce la o dilemă pe care numai comunicarea informației de la punctul 5 o poate lămuri: ori afirmațiile au constituit poziția oficială a instituției — caz în care aceasta răspunde pentru conținutul lor —, ori au cuprins păreri personale exprimate de pe tribuna oficială — caz în care s-a încălcat chiar norma invocată de pârât. În ambele ipoteze, clarificarea solicitată la punctul 5 este nu doar legitimă, ci necesară.

Cu privire la punctul 5, existau, de altfel, indicii obiective că intervenția conținea o componentă de natură personală, exprimată profitând de cadrul comunicatului instituțional. Astfel, în chiar cuprinsul conferinței (Anexa 4), ofițerul a deschis o paranteză pe care a calificat-o el însuși drept una ce „nu se referă neapărat la subiectul conferinței de presă de astăzi”, ci la chestiuni „chiar personale”, arătând că „profită de această conferință de presă” pentru a-i solicita public președintelui subscrisei să aducă probe într-un diferend personal de mai mulți ani. Or, potrivit art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului, polițistul este învestit cu exercițiul autorității publice pe timpul și în legătură cu îndeplinirea atribuțiilor de serviciu, iar autoritatea funcției nu poate fi exercitată în interes personal. Tocmai existența acestor indicii de personalizare a discursului — formulat însă de pe tribuna oficială a instituției și prezentat ulterior de pârât drept poziție oficială — face pe deplin justificată și legitimă solicitarea de la punctul 5, prin care subscrisa urmărește să afle dacă afirmațiile reprezintă poziția oficială a instituției ori opinia personală a ofițerului. Departe de a constitui o cerere de „interpretare”, această clarificare privește calificarea propriei comunicări instituționale a pârâtului — informație de interes public prin definiție.

Cu privire la punctele 7, 9, 10 și 11, existau, de asemenea, indicii că ofițerul a preluat o atribuție care, în cadrul instituției, revenea altor persoane. Astfel, chestorul Georgian Drăgan ocupă funcția de director de cabinet al inspectorului general, iar nu pe cea de purtător de cuvânt al instituției. De altfel, din informații publice afișate pe pagina oficială de internet a Poliției Române rezultă că funcția de purtător de cuvânt al Inspectoratului General al Poliției Române este deținută de alte persoane decât ofițerul care a susținut conferința de presă din 22.05.2026. Împrejurarea că un ofițer aflat într-o funcție de cabinet susține, în numele instituției, o conferință de presă — atribuție specifică purtătorului de cuvânt — ridică indicii privind temeiul în care a acționat și o eventuală imixtiune în activitatea altui polițist, în sensul art. 57 lit. i) din Legea nr. 360/2002. Tocmai aceste indicii fac necesară și legitimă comunicarea oficială a înscrisurilor solicitate la punctele 7 (existența unei dispoziții de preluare a sarcinilor de purtător de cuvânt), 9 (fișa postului ofițerului), 10 (identitatea și fișele de post ale purtătorilor de cuvânt oficiali) și 11 (actul de desemnare la conferința din 22.05.2026) — înscrisuri care, spre deosebire de informațiile afișate pe o pagină de internet, au valoare oficială și ar stabili cu certitudine cine deținea legal această atribuție și în ce temei a acționat ofițerul. Subscrisa nu solicită instanței o constatare a abaterii, ci comunicarea acestor documente existente, de natură să lămurească împrejurarea.

În concluzie, adresa nr. 407.220/15.06.2026 nu constituie un răspuns în sensul Legii nr. 544/2001. Din cele unsprezece puncte ale cererii, zece nu au primit răspuns.

III. CU PRIVIRE LA INTERESUL LEGITIM AL SUBSCRISEI

Deși, în materia Legii nr. 544/2001, solicitantul nu este ținut să justifice un interes pentru a obține informații de interes public, subscrisa arată instanței contextul care demonstrează că solicitarea are un fundament concret, iar nu caracterul unei simple curiozități.

Subscrisa nu acționează, prin prezenta, în calitatea sa de reprezentant al membrilor, ci în nume propriu, exercitându-și propriul drept de acces la informații, drept pe care art. 6 din Legea nr. 544/2001 îl recunoaște oricărei persoane. Din această perspectivă, subscrisa se află în aceeași situație ca orice altă persoană juridică ori organizație neguvernamentală care solicită informații de interes public.

Dreptul de acces la informațiile de interes public este, totodată, o componentă a libertății de exprimare garantate de art. 10 din Convenția europeană a drepturilor omului. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a extins protecția acordată „câinilor de pază” ai societății — recunoscută inițial presei — și asupra organizațiilor și entităților societății civile care, prin activitatea lor, pregătesc și alimentează dezbaterea publică pe chestiuni de interes general (cauza Társaság a Szabadságjogokért împotriva Ungariei, hotărârea din 14 aprilie 2009). În cauza Magyar Helsinki Bizottság împotriva Ungariei (Marea Cameră, hotărârea din 8 noiembrie 2016), Curtea a stabilit criteriile în raport cu care accesul la informații este protejat de art. 10: scopul solicitării — contribuția la dezbaterea publică; natura informației cerute — de interes public; rolul solicitantului — de câine de pază; și împrejurarea că informația este deținută și disponibilă autorității.

Subscrisa — persoană juridică fără scop patrimonial, care participă în mod constant la dezbaterea publică privind legalitatea și transparența activității structurilor Ministerului Afacerilor Interne — se încadrează în această categorie de entități cărora le este recunoscut rolul de control social asupra autorităților publice. Această participare nu are un caracter formal: subscrisa administrează o pagină publică de comunicare cu peste 44.000 de urmăritori, al cărei conținut atinge lunar milioane de vizualizări, o audiență comparabilă cu ori superioară celei a unor publicații. Toate cele patru criterii sunt astfel întrunite în cauză.

Interesul subscrisei prezintă și o dimensiune directă, izvorâtă din însăși acuzația publică. Afirmația formulată de ofițerul pârâtului — aceea că subscrisa ar fi încercat „mulți ani de zile” să impună numiri pe funcții de conducere prin împuternicire — descrie, în termeni juridici, o conduită gravă, imputată public conducătorilor organizației de pe tribuna oficială a instituției. Tocmai documentele și informațiile solicitate sunt de natură să stabilească dacă această acuzație are vreun fundament. Prin refuzul de a le comunica, pârâtul a blocat accesul subscrisei la informații și, implicit, atât posibilitatea de a-și forma o opinie întemeiată, cât și posibilitatea de a-și apăra reputația și de a-și valorifica drepturile în justiție față de o afirmație publică ce îi aduce atingere.

Mai mult, toate informațiile și înscrisurile solicitate îi erau necesare subscrisei și pentru a stabili dacă sunt întrunite condițiile pentru promovarea unei acțiuni în răspundere împotriva Inspectoratului General al Poliției Române și a funcționarilor implicați în calomnierea subscrisei și în afectarea reputației organizației și a conducătorilor săi — domnul Vitalie Josanu, președinte, și domnul Emil Păscuț, fondator și președinte de onoare al sindicatului, ambii vizați de acuzația publică. Refuzul comunicării acestor informații lipsește subscrisa de elementele necesare valorificării drepturilor sale în justiție, vătămând astfel, în continuare, însuși dreptul său de acces la justiție.

De altfel, prezumția legală a interesului este consacrată constant în jurisprudența internă. Astfel, instanțele au reținut că „vătămarea în dreptul de liber acces nu poate fi legată de interesul pentru care partea solicitantă cere comunicarea informațiilor de interes public” (Curtea de Apel Cluj, decizia civilă nr. 4290/2018). Tot astfel, s-a statuat că, potrivit art. 2 lit. b) din Legea nr. 544/2001, dacă informația are legătură cu activitatea curentă a autorității, atunci caracterul public al acesteia nu poate fi pus în discuție (Curtea de Apel București, decizia civilă nr. 1226/10.05.2021, pronunțată într-un litigiu anterior între aceleași părți din prezenta cauză — subscrisa și Inspectoratul General al Poliției Române).

IV. SOLUȚIONAREA CERERII DE CĂTRE STRUCTURA VIZATĂ — CONFLICT DE INTERESE

Răspunsul nr. 407.220/15.06.2026 a fost emis de Centrul de Informare și Relații Publice — structură condusă chiar de ofițerul a cărui conduită publică este vizată de cererea subscrisei. Astfel, soluționarea unei cereri prin care se reclamă conduita publică a conducătorului unei structuri și se solicită, între altele, informația privind o eventuală procedură disciplinară împotriva acestuia (pct. 6) a fost realizată de însăși structura condusă de acesta.

Or, potrivit art. 11 din Ordonanța Guvernului nr. 27/2002 privind reglementarea activității de soluționare a petițiilor, atunci când prin petiție sunt sesizate aspecte din activitatea unei persoane, petiția nu poate fi soluționată de persoana în cauză ori de un subordonat al acesteia. Această dispoziție are o dublă natură. Pe de o parte, ca normă a procedurii de soluționare a petițiilor, Ordonanța Guvernului nr. 27/2002 fixează cadrul general și reprezintă norma comună în materie, astfel încât se aplică oricărei cereri adresate autorităților, inclusiv celei formulate de subscrisa, indiferent de procedura specială incidentă. Pe de altă parte, sub aspectul conținutului său, art. 11 aparține regimului juridic special al conflictului de interese, formând un tot unitar cu celelalte reglementări din materie cuprinse în alte acte normative, și impune o anumită conduită — o interdicție legală: persoana a cărei activitate este vizată ori un subordonat al acesteia nu poate soluționa cererea. Nefiind o simplă regulă dispozitivă, ci o normă imperativă de imparțialitate, ea nu poate fi nici eludată, nici înlăturată. Identitatea dintre persoana a cărei conduită este vizată și structura chemată să se pronunțe asupra cererii confirmă, prin urmare, un vădit conflict de interese, contrar acestei interdicții legale, și lipsește de orice garanție de obiectivitate soluționarea cererii subscrisei.

Acest conflict de interese este cu atât mai evident în privința solicitării de la punctul 5. Poziția oficială a unei instituții cu privire la un anumit aspect este de presupus că se stabilește urmând o anumită procedură, care la final trebuie să aibă încuviințarea ori acordul reprezentantului legal al instituției, întrucât numai reprezentantul legal poate angaja și exprima poziția oficială a acesteia. De altfel, potrivit chiar reglementării invocate de pârât, structura specializată de informare și relații publice se subordonează nemijlocit șefului instituției (art. 7 alin. (3) din O.M.A.I. nr. 201/2016), iar pentru materialele făcute publice de o asemenea structură răspunderea revine șefului unității care a aprobat conținutul și difuzarea lor (art. 13 alin. (1) din același ordin). Rezultă că poziția oficială a instituției și soluționarea unei cereri prin care se reclamă tocmai conduita publică a unui ofițer trebuiau să provină de la nivelul șefului Inspectoratului General al Poliției Române, iar nu de la structura subordonată condusă chiar de ofițerul vizat.

În cauza dedusă judecății, răspunsul comunicat subscrisei a fost însă întocmit de Centrul de Informare și Relații Publice — structură controlată chiar de ofițerul a cărui conduită formează obiectul cererii. Astfel, tocmai cererea de clarificare a faptului dacă afirmațiile ofițerului reprezintă poziția oficială a instituției a ajuns să fie soluționată de structura condusă de acel ofițer, ceea ce plasează persoanele care au întocmit răspunsul într-un evident conflict de interese pe acest aspect și confirmă necesitatea ca cererea să fie soluționată la nivelul reprezentantului legal al instituției, singurul în măsură să exprime poziția oficială a acesteia.

V. TEMEIUL DE DREPT

Potrivit art. 31 alin. (1) și (2) din Constituția României, dreptul persoanei de a avea acces la orice informație de interes public nu poate fi îngrădit, iar autoritățile publice sunt obligate să asigure informarea corectă a cetățenilor asupra treburilor publice.

Potrivit art. 1, art. 2 lit. b), art. 6 și art. 7 din Legea nr. 544/2001, orice persoană are dreptul de a solicita și de a obține de la autoritățile și instituțiile publice informațiile de interes public, acestea fiind obligate să le comunice solicitantului în termenele legale. Constituie informație de interes public orice informație care privește activitățile sau rezultă din activitățile unei autorități ori instituții publice, indiferent de suportul acesteia — categorie în care se înscriu înscrisurile și informațiile solicitate prin cererea nr. 90/2026. Refuzul comunicării, întemeiat pe vreuna dintre excepțiile prevăzute de art. 12, trebuie motivat și comunicat în termenul prevăzut de art. 7 alin. (2) — ceea ce în cauză nu s-a întâmplat.

Cu privire la pct. 9 și 10, precizăm că funcția și calitatea persoanelor care exercită atribuții în cadrul unei autorități publice constituie informație de interes public, iar nu date cu caracter personal exceptate de la comunicare, solicitarea nevizând date din sfera vieții private, ci exclusiv identificarea funcțională a persoanelor.

Refuzul de a comunica informațiile și documentele solicitate, deghizat în recalificarea obiectului cererii, atrage, în temeiul art. 22 din Legea nr. 544/2001, dreptul persoanei vătămate de a se adresa instanței de contencios administrativ.

Aceeași orientare rezultă și din jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului pronunțată împotriva României în materia Legii nr. 544/2001. În cauza Roșiianu împotriva României (hotărârea din 24 iunie 2014), în care Curtea a constatat încălcarea de către România a art. 6 și a art. 10 din Convenție, instanțele interne, citate aprobativ de Curte, au statuat că publicarea unei informații pe pagina de internet a autorității nu exonerează autoritatea de obligația de a o comunica persoanei interesate, iar autoritatea nu susținuse niciodată că informațiile nu ar fi disponibile, complexitatea ori volumul acestora putând explica, cel mult, o întârziere, iar nu un refuz.

VI. CONCLUZII

Pentru considerentele de fapt și de drept expuse, solicităm admiterea cererii astfel cum a fost formulată.

ÎN DREPT

Ne întemeiem cererea pe dispozițiile art. 31 din Constituția României, art. 1, art. 2 lit. b), art. 6, art. 7, art. 12 și art. 22 din Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public, ale Normelor metodologice aprobate prin H.G. nr. 123/2002, ale art. 11 din O.G. nr. 27/2002, ale art. 2 din Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului, ale art. 10 din Convenția europeană a drepturilor omului, precum și pe art. 194 și următoarele din Codul de procedură civilă.

PROBE

În dovedire, solicităm încuviințarea probei cu înscrisuri, respectiv:

1. cererea de informații nr. 90/25.05.2026, adresată pârâtului;
2. adresa-răspuns nr. 407.220/15.06.2026 a Centrului de Informare și Relații Publice, care atestă totodată primirea cererii de către pârât;
3. certificat de grefă cu datele de identificare ale subscrisei;
4. transcrierea conferinței de presă din 22.05.2026, astfel cum a fost publicată pe pagina oficială de internet a Ministerului Afacerilor Interne, la adresa https://www.mai.gov.ro/conferinta-de-presa-sustinuta-de-chestor-de-politie-georgian-dragan/ (accesată la data de 28.06.2026).

În temeiul art. 223 alin. (3) din Codul de procedură civilă, solicităm judecarea cauzei și în lipsa părților.

SINDICATUL POLIȚIȘTILOR DIN ROMÂNIA „DIAMANTUL”

prin reprezentant legal

Președinte

Vitalie Josanu