Mandatul chestorului Benone Matei, început în mai 2021, a adus cu sine o schimbare de paradigmă în relația dintre management și executiv. Deși background-ul său provine din zona operativă (Direcția Operațiuni Speciale), stilul de management impus la nivel național este unul de tip „micro-management” represiv, concentrat pe imagine și control, mai degrabă decât pe eficiență reală.
Este artizanul unei atmosfere tensionate, în care IGPR a emis circulare controversate menite să sancționeze polițiștii care „prejudiciază imaginea instituției” prin postări pe rețelele sociale sau prin exprimarea unor opinii critice. Această obsesie pentru „imagine” – o fațadă de carton vopsit – a înlocuit, în multe cazuri, preocuparea pentru substanță. Într-un astfel de climat, un polițist care acționează ferm în stradă, riscând să creeze valuri sau să genereze plângeri din partea unor cetățeni vocali, devine un risc de imagine pentru instituție. Sistemul preferă liniștea.
Mai mult, utilizarea structurilor de suport, precum Direcția Control Intern și, mai grav, implicarea Direcției Generale de Protecție Internă (DGPI) în monitorizarea activității sindicale și a vocilor critice , sugerează o militarizare a relațiilor de muncă și o revenire la practici de supraveghere specifice altor epoci. Dispoziția IGPR nr. 586721/06.09.2024, un instrument de intruziune abuzivă în viața privată a polițiștilor, este doar vârful aisbergului într-o strategie de „pacificare” a sistemului prin frică.
Inevitabil, ca-n orice pădure cu uscături, au apărut și aici zeloții, dând uitării orice criterii de onoare, camaraderie și profesionalism, până la urmă, doar pentru a bifa o nouă execuție. IPJ Neamț s-a dovedit a fi epicentru după ce a importat două împuterniciri cu vădite promisiuni de statornicire pe funcții de conducere, astfel încât a adunat toată pleava și nevertebratele gata să se prostitueze profesional.
Am mai atras atenția asupra unor cazuri de cercetare disciplinară trase urât de păr, dar cea pe care mi-a fost dat să o întâlnesc acum câteva zile, pare că le întrece pe toate: în vara anului 2025, într-un bâlci doi agenți de poliție constată că un comerciant nu prea folosește casa de marcat și decid să cumpere un cozonac, pentru care primesc un bon. Ulterior revin cu bonul pentru a verifica și constată că respectiva casa de marcat trebuia serios alimentată la priză, nefiind folosită de câteva ceasuri de inactivitate. La încercarea de legitimare a angajaților, se declanșează istericalele – strigând acuzații de pretindere de mită (un cozonac) – și după negocieri/insistențe de 5-7 minute, colegii noștri decid să conducă o vânzătoare la sediu, pentru verificări. Comportamentul violent și lipsa de cooperare au impus încătușarea acesteia, dar și păstrarea BodyCam în funcțiune, inclusiv în incintă, din motive evidente de protecție. Motivul istericalelor a ieșit repede la iveală: doamna încătușată era angajată la negru și alături de ea încă alți trei!
Între timp, setea de răzbunare a celor sancționați îi aduce pe cei doi polițiști pe mâna puritanilor de la Biroul Control Intern, dar și în fața procurorului, cu un set de acuze simetrice cu acelea din cercetarea disciplinară. Fără a suspenda cercetarea administrativă, așa cum scrie la carte, anchetele au mers în paralel: în penal procurorul finalizează cu o mare CLASARE, iar cercetarea disciplinară îl găsește vinovat pe unul dintre aceștia, motivele fiind HALUCINANTE:
- lipsa de solicitudine față de cetățean, din imaginile folosite ILEGAL de BCI, agentul nostru a fost găsit că ținea mâinile în buzunare și că… țipa la cetățeanul delicvent!
- a înregistrat cu BodyCam în interiorul sediului de poliție…
Păi ce ați vrut, mă, să facă polițistul pentru a se face auzit în vacarmul bâlciului și acoperind istericalele celor controlati?! Voi ați participat vreodată la o operațiune de acest fel? Puneți mâna, pe carte – un manual de tactică polițienească – să studiați măcar ce înseamnă ”Comandă fermă”. Iar mâna în buzunare nu presupune exclusiv un gest de sfidare a cetățeanului.
Decizia sa de a menține camera de corp (BWC) pornită, inclusiv în timpul transportului și în biroul de la sediul poliției, nu a fost un act de sfidare a normelor administrative de securitate, ci un act disperat și absolut necesar de auto-apărare. Agentul știa – din experiența sa și a colegilor vânați de sistem – că, fără o înregistrare continuă, cuvântul său ar fi fost nul în fața unor acuzații ulterioare de abuz (fizic, verbal sau sexual) fabricate de persoanele reținute. Ironia supremă, demnă de un roman distopic, este că tocmai această probă video, care l-a exonerat penal (procurorul clasând acuzațiile de purtare abuzivă și luare de mită pe baza probelor), a fost folosită de șefii săi pentru a-l „arde” disciplinar. Sistemul i-a transmis un mesaj clar: „Bravo că nu ai luat mită, dar ai încălcat procedura filmând dovada că nu ai luat mită. Pentru asta, îți tăiem 5% din salariu!”.
Rezultatul „judecății” IPJ Neamț? Agentul este sancționat. Mesajul subliminal transmis întregului corp polițienesc din județ este devastator și demobilizator: „Nu vă legați de evazioniști, de interlopi sau de oameni vocali dacă nu aveți ținuta de paradă, dicția unui crainic de știri și răbdarea unui sfânt. Mai bine lăsați infractorul să plece, închideți ochii la evaziune, decât să riscați să vi se descheie un nasture sau să ridicați vocea în timpul încătușării.”
Această doctrină a „nasturelui încheiat” este refugiul clasic al incompetenței manageriale. Un șef care nu poate gestiona criminalitatea reală se va refugia întotdeauna în controlul excesiv al formei. Este mult mai ușor să măsori lungimea părului unui agent, să verifici dacă are șapca pe cap sau să numeri secundele de filmare neautorizată, decât să organizezi un flagrant complex de corupție sau să destructurezi o rețea de trafic de persoane. Birocrația devine un scop în sine, un buncăr în care incompetența se simte în siguranță.
Josanu Vitalie
