Ce arată răspunsurile inspectoratelor de poliție despre comitetele de securitate și sănătate în muncă — și de ce s-a putut ajunge la 56 de ore de serviciu în patru zile

„Non ragioniam di lor, ma guarda e passa.”

Dante, Infernul, cântul III — Să nu vorbim de ei; privește-i și treci.

Prin petiția nr. 40/JV din 14 martie 2026, formulată în temeiul Legii nr. 544/2001, am întrebat inspectoratele de poliție județene cum își îndeplinesc obligațiile legale în domeniul securității și sănătății în muncă și cine face parte din comitetele constituite la nivelul lor.

Au răspuns 30 de unități de poliție — 29 de inspectorate județene și Direcția Generală de Poliție a Municipiului București —, la care se adaugă Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, Inspectoratul de Jandarmi Județean Mehedinți și Ministerul Afacerilor Interne, prin adresa nr. 12.935 din 22 aprilie 2026.

Ceea ce urmează nu este o listă de nereguli. Este descrierea unei instituții care există pe hârtie și nu funcționează în realitate — și a cărei nefuncționare are consecințe pe care le-am documentat separat, în cazul de la Poliția orașului Târgu Neamț, la care revenim în epilog.

I. TEXTUL CARE SE REPETĂ

Prima constatare nu privește conținutul, ci forma.

Răspunsurile analizate mai jos sunt, în porțiunile esențiale, identice cuvânt cu cuvânt. Inspectorate fără nicio legătură operativă între ele, aflate la sute de kilometri distanță și răspunzând la săptămâni sau luni una de alta, formulează aceleași fraze, în aceeași ordine, cu aceleași trimiteri legale și cu aceleași omisiuni.

Ceea ce citim nu este poziția unui inspectorat. Este o poziție difuzată centralizat, pe care fiecare a semnat-o. Sălaj, Suceava, Satu Mare, Ialomița — patru județe, patru semnături, un singur text.

Am extins verificarea la toate răspunsurile primite la petiția din martie. Rezultatul nu mai este o impresie, ci o măsurătoare. Din cele 29 de unități de poliție care au răspuns, 28 folosesc formula „consultare directă” pentru desemnarea reprezentanților, iar 25 reproduc, cuvânt cu cuvânt, teza potrivit căreia modalitatea concretă rămâne „la latitudinea angajatorului”. O singură unitate — Inspectoratul de Poliție Județean Iași — nu conține niciuna dintre cele două formule.

Nu patru județe, așadar. Douăzeci și cinci. Iar dintre cele 29 de unități, 23 refuză comunicarea componenței nominale folosind exact aceeași propoziție: „datele cu caracter personal ale persoanelor nominalizate în cadrul acestui comitet nu pot fi comunicate”. Aceeași frază, aceeași ordine a cuvintelor, de la Arad la Vrancea.

Un detaliu de calendar se potrivește constatării: Inspectoratul de Poliție Județean Botoșani și Inspectoratul de Poliție Județean Vaslui au răspuns chiar în ziua petiției, iar alte trei inspectorate în două zile. O cerere care presupune verificarea componenței unui comitet, a modului în care au fost aleși membrii lui, a instruirilor efectuate și a rapoartelor anuale nu se soluționează în aceeași zi prin verificare. Se soluționează prin completarea unui formular.

Iar dacă cineva ar crede că este o impresie, avem dovada materială. Nu una, ci două.

În răspunsul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare nr. 546.010 din 14 august 2026, transmis în cadrul unei alte campanii despre care vom vorbi la capitolul IX, paragraful final afirmă textual că „la nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Suceava sunt îndeplinite obligațiile legale”.

Satu Mare, în numele Sucevei. Într-un act oficial, cu număr de înregistrare, semnat și expediat. Este reziduul unei copieri din exemplarul altui inspectorat, rămas în text pentru că nimeni nu a recitit.

A doua o avem la dosar și o reproducem alăturat. Adresa Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara nr. 8503 din 9 aprilie 2026 — antet Deva, Serviciul Cabinet, semnătură proprie — începe astfel: „Activitatea de securitate și sănătate în muncă la nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Iași este organizată și se desfășoară în conformitate cu prevederile…”

Hunedoara, în numele Iașului. Aceeași frază, același loc în text, aceeași scăpare.

Adresa I.P.J. Hunedoara nr. 8503/09.04.2026 — antet Deva, text despre I.P.J. Iași.

Nu mai avem, așadar, o bănuială despre un text-tip. Avem amprenta lui — de două ori, în două campanii diferite, la patru luni distanță.

Consecința este importantă pentru tot ce urmează. Neregulile pe care le vom descrie nu sunt greșeli locale, comise de un inspectorat neatent. Sunt aplicarea consecventă a unei interpretări comune — iar o interpretare comună are, întotdeauna, o sursă comună.

II. CE AR TREBUI SĂ FIE COMITETUL

Înainte de a arăta ce este, să spunem ce ar trebui să fie — pentru că altfel nu se înțelege dimensiunea diferenței.

Comitetul de securitate și sănătate în muncă este organismul prin care se realizează, potrivit art. 18 și 19 din Legea nr. 319/2006, informarea, consultarea și participarea lucrătorilor. Nu e un for consultativ decorativ. Potrivit art. 67 din Normele aprobate prin H.G. nr. 1425/2006, comitetul analizează și face propuneri privind politica de securitate și planul de prevenire și protecție, efectuează verificări proprii privind aplicarea instrucțiunilor de lucru și dezbate raportul anual al conducătorului unității privind situația securității și sănătății în muncă.

Iar art. 73 conține propoziția care arată ce a avut legiuitorul în minte: dacă angajatorul nu ia în considerare propunerile comitetului, trebuie să își motiveze decizia în fața comitetului, iar motivația se consemnează în procesul-verbal.

Cu alte cuvinte: legea a construit un organism în fața căruia șeful unității trebuie să dea socoteală în scris. Nu un organism pe care îl convoacă atunci când are timp.

Pentru ca acest lucru să funcționeze, legea a prevăzut trei garanții: paritatea — art. 58 alin. (2): numărul reprezentanților lucrătorilor este egal cu cel al angajatorului și al reprezentanților săi; competența — art. 55 alin. (1): reprezentanții trebuie să urmeze un program de pregătire de cel puțin 40 de ore; și ritmul — art. 66 alin. (1): angajatorul are obligația de a asigura întrunirea comitetului cel puțin o dată pe trimestru.

Toate trei sunt, în cazurile pe care le-am putut verifica, formale.

III. „LA LATITUDINEA ANGAJATORULUI” — FRAZA CARE NU ARE ACOPERIRE ÎN LEGE

Aceasta este piesa centrală, iar ea se repetă identic în răspunsuri:

„Legislația aplicabilă stabilește principiul conform căruia reprezentanții lucrătorilor sunt aleși de către lucrători, fără a impune o procedură sub forma unei metodologii interne distincte, lăsând la latitudinea angajatorului și a colectivului de lucrători modalitatea concretă de organizare a procesului de desemnare.”

Afirmația este falsă. Nu inexactă — falsă.

Art. 52 din H.G. nr. 1425/2006: reprezentanții lucrătorilor cu răspunderi specifice „sunt aleși de către și dintre lucrătorii din întreprindere și/sau unitate, *conform celor stabilite prin contractul colectiv de muncă, regulamentul intern sau regulamentul de organizare și funcționare*”.

Art. 60 alin. (1) din aceleași norme: „Modalitatea de desemnare a reprezentanților lucrătorilor în comitetele de securitate și sănătate în muncă *va fi stabilită* prin contractul colectiv de muncă, regulamentul intern sau regulamentul de organizare și funcționare.”

Legea nu lasă modalitatea „la latitudinea angajatorului”. Legea cere ca modalitatea să fie stabilită într-un act normativ intern — contract colectiv, regulament intern sau regulament de organizare și funcționare. Adică într-un document scris, cunoscut dinainte, opozabil, pe care lucrătorul îl poate citi și invoca.

Diferența dintre „stabilită prin regulament” și „la latitudinea angajatorului” este diferența dintre o procedură și un aranjament.

Iar ce s-a întâmplat în locul procedurii ni se spune tot acolo, tot identic: desemnarea s-a făcut „în urma unui proces de consultare directă desfășurat la nivelul unității”.

Adresa I.P.J. Suceava nr. 128.558/09.04.2026 — formula regăsită identic în toate cele zece acte examinate — Satu Mare, Sălaj, Mehedinți, Caraș-Severin, Hunedoara, Prahova, Tulcea, Timiș și Ialomița: modalitatea de desemnare, „lăsată la latitudinea angajatorului”.

Nu alegeri. Consultare. Organizată de angajator, după reguli pe care tot el le stabilește, fără document prealabil care să spună cine votează, cum, când și cu ce cvorum.

Dar nu noi suntem cei care spunem asta. O spune ministerul.

Prin adresa nr. 705368 din 25 mai 2026, Ministerul Afacerilor Interne — Secretar de stat ne comunică, negru pe alb, că „potrivit art. 60 alin. (1) și (2) din normele metodologice anterior invocate, modalitatea privind desemnarea reprezentanților lucrătorilor în comitetele de securitate și sănătate în muncă este stabilită prin contractul colectiv de muncă, regulamentul intern sau regulamentul de organizare și funcționare, iar reprezentanții lucrătorilor în cadrul comitetelor de securitate și sănătate în muncă sunt desemnați de către lucrători, dintre reprezentanții acestora, care au atribuții specifice în domeniul securității și sănătății în muncă”.

Citiți încă o dată. Este stabilită. Nu „poate fi lăsată la latitudinea angajatorului”.

Avem, așadar, două poziții oficiale, ambele în scris, ambele ale aceleiași instituții: inspectoratele susțin că legea nu impune o procedură; ministerul care le coordonează spune că procedura se stabilește prin unul dintre cele trei documente. Nu e o divergență de interpretare între doi juriști. Este eșalonul central care infirmă textul-tip semnat de eșaloanele județene — la o lună și jumătate după ce acestea îl expediaseră.

Adresa M.A.I. — Secretar de stat nr. 705368/25.05.2026: modalitatea de desemnare „este stabilită” prin contractul colectiv, regulamentul intern sau cel de organizare și funcționare; componența comitetului „va fi adusă la cunoștință tuturor lucrătorilor”.

Iar aici apare o contradicție pe care ne-o oferă chiar unul dintre acte. Inspectoratul de Poliție Județean Sălaj comunică, în aceeași adresă, că modul de organizare și funcționare a comitetului este stabilit prin Dispoziția pe zi de unitate nr. 2502/2 din 08.01.2026 și prin Regulamentul de Organizare și Funcționare a C.S.S.M.

Există, așadar, un regulament de organizare și funcționare. Adică exact unul dintre cele trei documente în care art. 60 alin. (1) cere ca modalitatea de desemnare să fie stabilită. Din două una: ori regulamentul o conține — și atunci „consultarea directă” a ocolit-o —, ori nu o conține, și atunci regulamentul însuși este incomplet față de lege. Inspectoratul nu poate invoca simultan existența regulamentului și inexistența procedurii. În aceste condiții, cel care alege reprezentanții lucrătorilor este, în fapt, cel în fața căruia aceștia urmează să îl reprezinte.

Iar afirmația se poate verifica, nu doar contrazice. Testul e la îndemâna oricui: se deschide regulamentul de ordine interioară sau regulamentul de organizare și funcționare al inspectoratului și se caută capitolul care descrie cum se aleg reprezentanții lucrătorilor. Dacă el există, „consultarea directă” era inutilă — procedura era deja scrisă și trebuia doar aplicată. Dacă nu există, atunci inspectoratul nu a îndeplinit, din 2006 încoace, o obligație care îi revenea prin lege, iar desemnarea s-a făcut fără niciun temei procedural.

Am cerut și deținem regulamentul de ordine interioară pe 2026 și regulamentul de organizare și funcționare ale Inspectoratului de Poliție Județean Neamț. Rezultatul verificării îl vom prezenta separat, cu trimitere la pagină.

Și încă o întrebare pe care niciun răspuns nu o atinge. Art. 59 alin. (1) din aceleași norme prevede că reprezentanții lucrătorilor în comitet se aleg pe o perioadă de 2 ani. Un mandat cu termen presupune alegeri care se repetă. Niciun act nu ne comunică data ultimei alegeri, iar dacă „consultarea directă” ține loc de scrutin, atunci nu există nici mandat, nici expirare a lui — doar o desemnare care durează cât vrea cel care a făcut-o.

Mai adăugăm un amănunt tehnic pe care niciun răspuns nu îl atinge: art. 60 alin. (2) prevede că membrii comitetului se desemnează de către lucrători dintre reprezentanții cu răspunderi specifice aleși în prealabil potrivit art. 52. Sunt două etape distincte, cu temeiuri diferite. „Consultarea directă” le contopește și le sare pe amândouă.

IV. CINE ÎI REPREZINTĂ, DE FAPT, PE ANGAJAȚI

Inspectoratul de Poliție Județean Suceava, adresa nr. 128.558 din 9 aprilie 2026. Singurul care comunică nominal componența. Cei cinci „reprezentanți din partea angajaților cu răspunderi specifice, aleși de către angajați din rândul lucrătorilor” sunt, în ordinea din act:

•  șeful Biroului Control Intern;

•  șeful Serviciului Criminalistic;

•  un agent principal de poliție de la Serviciul Acțiuni Speciale;

•  un ofițer de la Structura de Securitate;

•  șeful Biroului Juridic.

Trei din cinci sunt șefi de structuri. Patru din cinci sunt ofițeri. Un singur agent — pentru categoria care formează majoritatea covârșitoare a personalului și care execută turele.

Adresa I.P.J. Suceava nr. 128.558/09.04.2026 — componența nominală a reprezentanților angajaților. Numele au fost acoperite de noi; funcțiile sunt cele comunicate de instituție.

Două dintre aceste funcții merită reținute, pentru că transformă o problemă de reprezentativitate într-una de logică pură.

Angajații sunt reprezentați de șeful Biroului Control Intern — conducătorul exact al structurii care le soluționează sesizările. Când un polițist din Suceava reclamă programul de lucru, cel care îi apără interesul în comitet este cel care îi va cerceta plângerea.

Și de șeful Biroului Juridic — cel care redactează întâmpinările angajatorului atunci când polițistul îl dă în judecată.

Dacă Suceava arată cine sunt reprezentanții, Inspectoratul de Poliție Județean Sălaj, adresa nr. 88528 din 16 aprilie 2026, arată de unde vin — și e mai rău.

Reprezentanții angajatorului sunt, potrivit actului: șeful Serviciului Resurse Umane, șeful Serviciului Ordine Publică, șeful Structurii Financiar, șeful Biroului Pregătire Profesională și șeful Secției 2 Poliție Rurală Sânmihaiu Almașului.

Iar reprezentanții angajaților „au fost aleși de către angajați din rândul lucrătorilor din cadrul Serviciului Resurse Umane, Serviciului Ordine Publică, Structurii Financiar, Biroului Pregătire Profesională, Secției 2 Poliție Rurală Sânmihaiu Almașului“.

Citiți cele două enumerări una sub alta. Sunt aceleași cinci structuri, în aceeași ordine.

Comitetul paritar de la Sălaj este alcătuit, de o parte, din șefii a cinci structuri și, de cealaltă parte, din subordonații acelorași cinci șefi. Fiecare reprezentant al lucrătorilor stă, la masă, în fața propriului comandant. Paritatea formală este perfectă. Independența este zero.

Inspectoratul de Poliție Județean Satu Mare, adresa nr. 45558 din 20 aprilie 2026. Aici componența nominală este pur și simplu refuzată, pe temeiul art. 12 din Legea nr. 544/2001. Aflăm doar structurile de proveniență: Serviciul Criminalistic, Serviciul de Investigații Criminale, Poliția Municipiului Satu Mare. Cine sunt și ce funcții ocupă — secret.

Adresa I.P.J. Satu Mare nr. 45558/20.04.2026 — refuzul comunicării componenței nominale, întemeiat pe art. 12 din Legea nr. 544/2001.

Iar Satu Mare nu e singurul. Din cele zece acte citite integral, unul singur — Suceava — comunică nominal componența. Șapte o refuză invocând, toate, același art. 12 din Legea nr. 544/2001: Satu Mare, Sălaj, Mehedinți, Caraș-Severin, Prahova, Tulcea și Timiș. Celelalte două — Hunedoara și Ialomița — indică funcțiile fără nume, fără să invoce vreun temei de refuz.

Unul din zece. Și, din nou, aceeași frază la toți cei șapte.

Extinsă la toate cele 29 de unități, cifra devine 23 de refuzuri, toate cu aceeași propoziție: Arad, Bacău, Brașov, Buzău, Călărași, Caraș-Severin, Covasna, D.G.P.M.B., Galați, Giurgiu, Gorj, Mehedinți, Mureș, Neamț, Olt, Prahova, Sălaj, Satu Mare, Teleorman, Timiș, Tulcea, Vâlcea și Vrancea. Comunică structurile de proveniență — uneori și funcțiile —, dar niciodată numele.

Există însă un text care face din acest refuz o imposibilitate logică — și tot ministerul ni-l indică, în aceeași adresă. Potrivit art. 63 din norme, membrii comitetului se nominalizează prin decizie scrisă a președintelui, „iar componența comitetului va fi adusă la cunoștință tuturor lucrătorilor“.

Legea cere, deci, ca fiecare polițist din inspectorat să știe cine îl reprezintă în comitet. Aceeași componență devine, când o cere organizația sindicală a acelor polițiști, dată cu caracter personal ce nu poate fi comunicată. Un document care trebuie cunoscut de toți, dar nu poate fi comunicat organizației niciunuia.

Iar la Inspectoratul de Poliție Județean Tulcea, adresa nr. 41723 din 9 aprilie 2026, aflăm cum arată lucrurile când nimeni nu se mai ferește. Reprezentanții angajaților „au fost aleși de către angajați din rândul lucrătorilor, respectiv 2 membri S.N.P.P.C., 1 membru C.N.P., 1 membru C.S. DELTA POL“.

Nu funcții. Nu structuri. Apartenențe organizaționale. Cei patru reprezentanți ai lucrătorilor sunt identificați prin organizația din care fac parte — două sindicate, un club sportiv și Corpul Național al Polițiștilor.

Or, art. 60 alin. (2) nu spune că reprezentanții se repartizează între organizații. Spune că sunt desemnați de către lucrători, dintre reprezentanții cu răspunderi specifice. Un loc în comitet nu este o cotă. La Tulcea, el a fost tratat exact ca o cotă — iar una dintre cote i-a revenit unei structuri care, cum arătăm în capitolul următor, nu este organizație sindicală.

Adresa I.P.J. Tulcea nr. 41723/09.04.2026 — reprezentanții angajaților, identificați prin apartenența la organizații.

Iar Tulcea nu este singurul loc unde locul din comitet a fost tratat ca o cotă. Inspectoratul de Poliție Județean Vâlcea, adresa nr. 1.691.341 din 14 aprilie 2026, este chiar mai explicit: printre reprezentanții lucrătorilor figurează, textual, „lucrători care dețin calitatea de reprezentanți ai organizațiilor sindicale (EUROPOL — Filiala Vâlcea, SIDEPOL — Filiala Vâlcea, S.N.P.P.C. — Filiala Vâlcea)”. Trei organizații, trei locuri. Alături de ei, un lucrător din Biroul Control Intern — aceeași structură pe care am întâlnit-o la Suceava, în aceeași calitate de „reprezentant al angajaților”.

Observația de la capitolul III se verifică, așadar, de două ori: acolo unde legea cere alegeri de către și dintre lucrători, practica a instalat o repartiție între organizații — iar organizațiile respective nu au, potrivit art. 52 și art. 60 alin. (2), niciun drept de a „trimite” pe cineva în comitet.

Inspectoratul de Poliție Județean Hunedoara, adresa nr. 8503 din 9 aprilie 2026, adaugă ultima variantă posibilă. Printre cei patru reprezentanți ai angajaților figurează șeful Serviciului Rutier și șeful Serviciului Pentru Acțiuni Speciale, alături de doi lucrători din Serviciul Resurse Umane — serviciu al cărui șef este, în același comitet, reprezentant al angajatorului.

Restul răspunsurilor, pe care nu le analizasem inițial, confirmă tiparul și îl duc mai departe. Inspectoratul de Poliție Județean Botoșani, adresa nr. 511.284 din 14 martie 2026 — una dintre cele două unități care au răspuns chiar în ziua petiției — comunică o componență în care, printre reprezentanții lucrătorilor, figurează șeful Serviciului Logistic. Un șef de serviciu, așezat de partea celor pe care urmează să îi reprezinte în fața propriei conduceri. Reprezentanții angajatorului sunt, la aceeași unitate, șeful Serviciului Resurse Umane, șeful Structurii Financiar, șeful Biroului Juridic și șeful unei secții de poliție rurală — iar reprezentanții lucrătorilor provin din Resurse Umane, Criminalistic și Structura Financiar. Două dintre cele trei structuri sunt, din nou, exact acelea ale căror șefi stau de partea cealaltă a mesei.

Inspectoratul de Poliție Județean Giurgiu, adresa nr. 85.948 din 14 aprilie 2026, indică între structurile din care provin reprezentanții lucrătorilor Serviciul Cabinet — biroul propriu al șefului de inspectorat. Inspectoratul de Poliție Județean Teleorman, adresa nr. 2.750 din 15 aprilie 2026, comunică o repartiție și mai simplă: doi lucrători din Serviciul Investigații Criminale și doi din Serviciul Resurse Umane — adică jumătate dintre reprezentanții lucrătorilor provin din structura de personal a angajatorului. Direcția Generală de Poliție a Municipiului București, adresa nr. 845.048 din 15 aprilie 2026, îi ia din Serviciul Dispecerat, Serviciul Criminalistic, Brigada Rutieră și polițiile de sector.

Observăm, în treacăt, o inconsecvență instructivă: componența unui organism paritar constituit prin act administrativ, ale cărui procese-verbale se transmit unei autorități externe, ar fi „date cu caracter personal” — dar aceleași date sunt comunicate fără rezerve de un alt inspectorat, în aceeași lună. Aceeași lege, două soluții. Practica neunitară nu este o impresie; este o constatare care rezultă din compararea actelor.

V. CORPUL NAȚIONAL AL POLIȚIȘTILOR NU ESTE ORGANIZAȚIE SINDICALĂ

Inspectoratul de Poliție Județean Ialomița, adresa nr. 406554 din 14 august 2026. Cel mai explicit dintre toate, și de departe cel mai util.

Aflăm, mai întâi, cine sunt reprezentanții: dintre cei patru, „face parte președintele Biroului Teritorial Ialomița al Corpului Național al Polițiștilor“, iar un altul deține și calitatea de membru al unei organizații sindicale.

Adresa I.P.J. Ialomița nr. 406554/14.08.2026 — printre cei patru reprezentanți ai lucrătorilor figurează președintele Biroului Teritorial al Corpului Național al Polițiștilor.

Aici trebuie făcută o distincție pe care instituțiile o ocolesc sistematic. Corpul Național al Polițiștilor nu este sindicat. Art. 49 alin. (1) din Legea nr. 360/2002 îl definește ca „formă de organizare pe criteriu profesional, autonom, apolitic și nonprofit a polițiștilor” — persoană juridică de drept public, înființată prin lege. Nu se constituie în condițiile Legii nr. 367/2022 privind dialogul social, nu negociază acorduri colective și nu are regimul juridic al organizației sindicale.

Iar alin. (3) al aceluiași articol spune ceva ce merită citit de două ori: Corpul se organizează și funcționează pe principiile teritorialității, eligibilității, mutualității și al „ierarhiei structurilor de conducere”. Este singura structură „reprezentativă” din sistem al cărei principiu de organizare, scris în lege, este ierarhia.

Din acest organism provine, deci, „reprezentantul angajaților” în comitetul care ar trebui să controleze deciziile ierarhiei.

Iar cercul se închide într-un loc pe care îl semnalăm cu toată seriozitatea. Art. 39 alin. (2) din aceeași Lege nr. 360/2002 prevede că programul de lucru al polițiștilor, formele de organizare a acestuia și acordarea repausului săptămânal se stabilesc prin ordin al ministrului „după consultarea Corpului Național al Polițiștilor”.

Structura consultată la emiterea ordinului care fixează programul de lucru este aceeași care furnizează, astăzi, „reprezentantul angajaților” în organismul chemat să verifice cum se aplică acel program.

Aici trebuie să fim preciși, pentru că obiecția se ridică singură: ce ar fi anormal în asta? Nimic, dacă ne oprim la enunț. Așa funcționează dialogul social pretutindeni — sindicatul care negociază un acord colectiv stă și în comitetul care urmărește aplicarea lui. Dubla prezență nu este un viciu; este chiar rostul reprezentării.

Problema nu este că cineva apare de două ori. Problema este cine apare — și cine lipsește de ambele dăți.

Întâi, art. 39 alin. (2) prevede o consultare, nu o negociere. Nu este o procedură cu părți egale, cu proces-verbal de dezacord și cu obligația de a motiva refuzul, cum se întâmplă în negocierea colectivă. Ministrul consultă și decide.

Al doilea, și esențial: cel consultat nu este partea salariaților. Corpul se organizează, prin lege, pe principiul ierarhiei structurilor de conducere și îi cuprinde deopotrivă pe executanți și pe șefii care le semnează graficele. Nu avem, așadar, partea salariaților prezentă de două ori. Avem o structură mixtă care ocupă locul rezervat salariaților — la scrierea regulii și la verificarea ei.

Al treilea: locul din comitet nu este, juridic, un loc delegabil de vreo organizație. Art. 52 și art. 60 alin. (2) îl rezervă unor reprezentanți aleși de către și dintre lucrători. Nici Corpul, nici un sindicat nu pot „trimite” pe cineva acolo. Lucrătorii îl aleg — iar dacă alegerea se face prin „consultare directă” organizată de angajator, ea nu mai are cine știe ce legătură cu ce cere legea.

Iar anomalia apare abia la scădere. Art. 39 alin. (2) nominalizează, la consultare, exclusiv Corpul — organizațiile sindicale nu figurează. Iar la desemnarea reprezentanților în comitet, ni se spune în scris că nici acolo nu au fost consultate. Nu discutăm despre un actor prezent de două ori. Discutăm despre un actor prezent de două ori și despre altul absent de ambele dăți.

Faptul din urmă nu este o deducție. Ialomița ni-l comunică în scris: organizațiile sindicale nu au fost solicitate să delege un reprezentant și nici nu au fost consultate la desemnarea reprezentanților lucrătorilor. Motivul invocat: normele privind comitetul „nu instituie o obligație expresă în acest sens”, astfel că solicitarea „nu poate fi fundamentată în lipsa unei prevederi legale clare și imperative”.

Aceeași adresă — motivarea pentru care organizațiile sindicale nu au fost solicitate să delege un reprezentant și nici consultate.

Reținem raționamentul și îl punem alături de altul, al aceleiași instituții. Prin corespondența nr. 26.936 din 21 iulie 2026, Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud ne comunică faptul că a dispus analizarea oportunității completării regulamentului de ordine interioară „cu consultarea reprezentanților organizațiilor sindicale”.

Deci pentru regulamentul de ordine interioară, sindicatele se consultă. Pentru comitetul de securitate și sănătate în muncă — nu, fiindcă „nu există o prevedere legală clară și imperativă”. Or, regulamentul de ordine interioară este exact unul dintre documentele în care art. 60 alin. (1) cere să fie stabilită modalitatea de desemnare a reprezentanților în comitet. Se consultă pentru document, nu se consultă pentru ce trebuie să scrie în el.

Reținem raționamentul, pentru că îl vom regăsi peste două capitole. Când legea impune ceva, obligația e tratată ca recomandare. Când legea nu impune expres, absența devine argument decisiv. Aceeași instituție, același act, două standarde — alese, de fiecare dată, în același sens.

Precizăm, în sfârșit, un aspect pe care îl vom dezvolta separat: acolo unde inspectoratele afirmă totuși că au consultat „sindicatele”, consultarea privește, de regulă, exclusiv organizațiile considerate reprezentative — criteriu care, în materia comitetului de securitate și sănătate în muncă, nu are niciun temei legal. Art. 52 și art. 60 nu vorbesc despre reprezentativitate. Vorbesc despre lucrători.

Cât despre cât de solid este acest „a consultat”, avem un exemplu în chiar județul de unde a pornit totul. Inspectoratul de Poliție Județean Neamț ne-a comunicat, la 14 aprilie 2026, prin adresa nr. 56.620, că desemnarea reprezentanților s-a făcut prin consultare directă. La 22 mai 2026, prin adresa nr. 56.649, aceeași instituție ne-a comunicat că desemnarea s-a făcut prin corespondență cu organizațiile sindicale reprezentative. Două proceduri diferite, pentru aceeași desemnare, la cinci săptămâni distanță, sub semnătura aceleiași unități. Am cerut clarificări prin adresa nr. 189/VJ din 25 mai 2026. Contradicția nu a fost explicată nici până astăzi.

VI. PATRUZECI DE ORE PE CARE NIMENI NU LE-A FĂCUT

A treia garanție a legii este competența. Art. 55 alin. (1) din H.G. nr. 1425/2006 prevede că reprezentanții lucrătorilor cu răspunderi specifice „trebuie să urmeze” un program de pregătire în domeniul securității și sănătății în muncă, cu o durată de cel puțin 40 de ore, cu conținutul minim prevăzut în anexa nr. 6 lit. A. Alin. (2): îndeplinirea cerinței se atestă printr-un document de absolvire.

Niciunul dintre răspunsurile de la Suceava și Satu Mare nu pomenește vreun asemenea document.

Ialomița îl pomenește — și tocmai de aceea merită citat integral. Instituția arată că art. 55 alin. (1) „reglementează formarea profesională a persoanelor desemnate în această calitate, fără a condiționa desemnarea sau exercitarea calității de reprezentat de absolvirea prealabilă a acestui curs“, precizând că „în prezent, 1 membru al CSSM îndeplinește condiția de absolvire“.

Aceeași adresă, pct. IV — interpretarea potrivit căreia programul de 40 de ore nu ar condiționa exercitarea calității de reprezentant, și cifra: un membru din patru.

Unul. Din patru.

Iar Ialomița nu este un caz izolat. Inspectoratul de Poliție Județean Suceava, adresa nr. 128.653 din 14 august 2026, comunică date comparabile: la un efectiv de aproximativ 1.250 de lucrători, comitetul are cinci reprezentanți ai lucrătorilor, dintre care doi au absolvit programul de pregătire.

Adunate, cele două singure unități care au comunicat cifra dau trei reprezentanți pregătiți din nouă. Două treimi dintre oamenii care ar trebui să apere, în comitet, sănătatea colegilor lor nu au parcurs cele 40 de ore pe care legea le impune din 2006 încoace.

Interpretarea merită numită pe față. Textul spune „trebuie să urmeze”, nu „pot urma”. A susține că norma reglementează doar formarea profesională, fără a condiționa exercitarea calității, transformă o obligație imperativă într-o recomandare și adaugă la lege o distincție pe care aceasta nu o conține. Este exact operațiunea inversă celei de la capitolul anterior: acolo, absența unei prevederi exprese a fost decisivă; aici, prezența ei nu contează.

Reținem și că justificarea este, la ambele, identică în redactare — aceeași frază despre norma care „nu condiționează desemnarea sau exercitarea calității”. Nu două interpretări care coincid întâmplător. Una singură, circulată.

Iar problema nu se oprește la poliție. Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, prin adresa nr. 50.482 din 10 iulie 2026, ne confirmă că unitățile din subordine raportează nominal, către eșalonul central, tocmai reprezentanții care nu au absolvit programul de pregătire.

Consecința acestei propoziții merită desfășurată. Înseamnă că deficitul nu este necunoscut, nu este o scăpare descoperită de un sindicat care umblă cu cereri. Este evidențiat, raportat pe nume și cunoscut la vârf — și tolerat exact așa. Nu discutăm despre o instituție care nu știe. Discutăm despre una care știe, ține evidența și nu face nimic.

Mai există un alineat care închide discuția. Art. 61 alin. (1) din aceleași norme obligă angajatorul să acorde fiecărui reprezentant timpul necesar exercitării atribuțiilor specifice, iar alin. (3) prevede că instruirea necesară exercitării rolului de membru în comitet trebuie să se realizeze în timpul programului de lucru și pe cheltuiala unității.

În timpul programului. Pe cheltuiala unității. Nu în concediu, nu din buzunarul omului, nu „dacă vrea”.

Prin urmare, absența pregătirii nu poate fi pusă niciodată în sarcina reprezentantului. Organizarea cursului, timpul și banii sunt, toate trei, obligații ale angajatorului. Când șase din nouă reprezentanți nu au făcut cele 40 de ore, cel care nu și-a îndeplinit obligația nu este cel neinstruit. Este cel care trebuia să îl instruiască.

Iar consecința practică nu este teoretică. Un reprezentant care nu a parcurs cele 40 de ore nu are cum să știe ce trebuie să ceară. Nu știe ce este planul de prevenire și protecție, nu știe că are dreptul să facă verificări proprii, nu știe ce se consemnează în procesul-verbal și, mai ales, nu știe unde să se uite când i se pune în față un grafic de serviciu.

Și nu știe, în primul rând, că are un drept de acces. Art. 17 din Legea nr. 319/2006 obligă angajatorul să ia măsuri pentru ca reprezentanții lucrătorilor cu răspunderi specifice să aibă acces la evaluarea riscurilor și măsurile de protecție, la evidențele și rapoartele privind accidentele de muncă și la informațiile provenind de la instituțiile de control. Nu la cerere motivată. Nu contra cost. De drept.

Un drept pe care nu îl cunoști este un drept pe care nu îl exerciți. Iar cele 40 de ore sunt exact locul unde ar fi trebuit să afli că îl ai.

VII. MEDICUL CARE LIPSEȘTE DIN OPT COMITETE DIN ZECE

Art. 58 alin. (1) lit. d) din H.G. nr. 1425/2006 prevede că din comitet face parte medicul de medicina muncii. Nu medicul de unitate. Medicul de medicina muncii — singurul specialist calificat să lege o boală de un loc de muncă, o oboseală cronică de un grafic de tură, o afecțiune dorsolombară de o activitate.

Ialomița recunoaște limpede că nu se întâmplă așa. Și nu doar Ialomița.

Verificarea pe toate cele 29 de unități de poliție care au răspuns arată dimensiunea reală a fenomenului: douăzeci și două dintre ele indică în comitet, în locul medicului de medicina muncii, „medicul de unitate” — Arad, Bacău, Bihor, Brașov, Buzău, Călărași, Caraș-Severin, Covasna, D.G.P.M.B., Galați, Giurgiu, Gorj, Iași, Neamț, Olt, Satu Mare, Suceava, Teleorman, Timiș, Tulcea, Vâlcea și Vrancea. Trei fac excepție — Hunedoara, Prahova și Vaslui —, unde în componență figurează medicul de medicina muncii, așa cum cere art. 58 alin. (1) lit. d).

Douăzeci și două din douăzeci și nouă. Nu este, așadar, o regulă absolută — și tocmai de aceea contează. Dacă la Hunedoara și la Prahova se poate, întrebarea nu mai este dacă e realizabil, ci de ce în celelalte opt nu s-a făcut. Instituția arată că medicul de medicina muncii arondat unității „are în responsabilitate supravegherea stării de sănătate a personalului din cadrul mai multor inspectorate județene de poliție și alte unități aparținând M.A.I.”, iar participarea lui la toate ședințele trimestriale „a fost analizată prin prisma posibilității asigurării unei prezențe efective”. Concluzia, textual: acest lucru „este irealizabil din cauza dificultăților administrative“, motiv pentru care s-a desemnat ca membru înlocuitor medicul de unitate.

Proporția schimbă natura constatării. Nu mai vorbim despre opt inspectorate care au interpretat greșit un text, ci despre o soluție aplicată în trei sferturi din sistem — cu trei excepții care demonstrează, prin simpla lor existență, că soluția legală era posibilă.

Aceeași adresă, pct. V — obligația legală de includere a medicului de medicina muncii, declarată „irealizabilă din cauza dificultăților administrative”.

Să fim corecți: dificultatea e reală. Un medic de medicina muncii pentru mai multe județe nu poate fi în patru locuri deodată. Dar concluzia care se trage din ea e greșită. Din faptul că o obligație legală este greu de îndeplinit nu rezultă că poate fi înlocuită cu altceva prin decizie internă. Rezultă că trebuie create condițiile îndeplinirii ei — adică suplimentate posturile de medicină a muncii în M.A.I., ceea ce nu s-a cerut niciodată, tocmai pentru că nu are cine să ceară.

Ministerul confirmă, de altfel, chiar limita substituirii. Prin adresa nr. 705368 din 25 mai 2026, semnată de subsecretarul de stat, se arată că, potrivit art. 4 alin. (2) din Anexa la Ordinul m.a.i. nr. 291/2011, unele atribuții din domeniul medicinei muncii pot fi îndeplinite și de medicii de unitate — dar tot acolo se precizează că a doua parte a dosarului medical de medicină a muncii, cea în care se stabilește aptitudinea de muncă, „intră în competența exclusivă a medicului de medicină a muncii”.

Unele atribuții, deci. Nu locul din comitet, pe care art. 58 alin. (1) lit. d) îl rezervă expres medicului de medicina muncii.

Din același act aflăm și cât de departe poate fi acest medic: pentru Inspectoratul de Poliție Județean Neamț, medicul de medicina muncii repartizat este din cadrul Centrului Medical Județean Brașov. Trei sute de kilometri.

Aceasta este, de altfel, una dintre observațiile pe care le-am formulat încă din 2026 în petiția nr. 113/JV, privind componența comitetului de la I.P.J. Neamț. Atunci ni s-a răspuns că substituirea ar fi permisă de un ordin al ministrului. Un ordin nu poate modifica o hotărâre de Guvern — iar faptul că exact aceeași substituire apare la sute de kilometri distanță, cu aceeași justificare, arată că nu discutăm despre o soluție locală, ci despre o practică asumată la nivelul sistemului.

VIII. UN ORGANISM CARE NU SE ÎNTRUNEȘTE

Art. 66 alin. (1) din H.G. nr. 1425/2006: angajatorul are obligația să asigure întrunirea comitetului cel puțin o dată pe trimestru și ori de câte ori este necesar.

Ialomița comunică: în perioada 2024–2025 s-au desfășurat patru ședințe.

Doi ani înseamnă opt trimestre. Opt ședințe obligatorii. S-au ținut patru. Jumătate.

Nu este o scăpare administrativă. Un comitet care se întrunește o dată la șase luni nu poate analiza planul de prevenire, nu poate face verificări proprii și nu poate dezbate nimic la timp. El poate doar consemna, retroactiv, ceea ce s-a decis fără el.

Mai există aici un detaliu care spune mult despre construcția juridică în care ne aflăm. Art. 66 alin. (2) prevede că ordinea de zi a fiecărei întruniri se transmite, cu cel puțin cinci zile înainte, membrilor comitetului și inspectoratului teritorial de muncă. Iar alin. (8) cere secretarului să transmită inspectoratului teritorial de muncă, în zece zile, o copie a procesului-verbal.

Numai că, potrivit art. 47 alin. (2) raportat la art. 50 alin. (1) din Legea nr. 319/2006, structurile în care își desfășoară activitatea funcționari publici cu statut special din M.A.I. sunt excluse de la controlul Inspecției Muncii. Norma prevede, așadar, transmiterea documentelor către o autoritate care, în cazul poliției, nu are competența de a face nimic cu ele.

Aceeași construcție apare și la art. 64 alin. (2), potrivit căruia la întrunirile comitetului pot participa inspectori de muncă. Pot — dar nu în structurile M.A.I., unde nu au ce căuta, fiindcă nu au competență.

Răspunsul parțial ni-l dă tot ministerul, în adresa nr. 705368/25.05.2026, și merită reținut, pentru că schimbă întrebarea. Potrivit art. 7 alin. (3) din Ordinul m.a.i. nr. 32/2014, la nivelul inspectoratelor generale activitățile de inspecție a muncii se realizează, pentru structurile subordonate, de structuri de inspecția muncii care funcționează în cadrul structurilor de resurse umane. Iar potrivit art. 14 lit. a) și c) din același ordin, inspectorii de muncă pe linia securității și sănătății în muncă din inspectoratele generale au printre atribuții efectuarea de controale în structurile subordonate și soluționarea sesizărilor, reclamațiilor și petițiilor.

Există, deci, o inspecție a muncii. Internă. Amplasată în structura de resurse umane a aceleiași instituții pe care o controlează.

Iar art. 18 din același ordin stabilește și fluxul: lucrătorii desemnați transmit, până la 10 ianuarie, structurilor de inspecția muncii coordonatoare, raportul scris privind activitățile de prevenire și protecție din anul precedent.

Întrebările pe care le punem deschis sunt, prin urmare, altele — și le adresăm celor care au competența să răspundă: de câte ori a controlat această structură, în ultimii cinci ani, respectarea timpului de muncă în inspectoratele județene? Câte sesizări privind programul de lucru a soluționat? Și în câte cazuri a constatat vreo încălcare?

IX. CÂND SE CERE O DESCRIERE, SE RĂSPUNDE ÎN ACEEAȘI ZI. CÂND SE CERE DOCUMENTUL, TAC DOUĂ TREIMI

Până acum am arătat ce spun inspectoratele despre ele însele. Rămâne un test mai simplu și mai greu de trecut: ce se întâmplă când, în loc de o descriere, li se cere un document.

Art. 13 lit. e) din Legea nr. 319/2006 obligă angajatorul să elaboreze instrucțiuni proprii de securitate și sănătate în muncă, pentru completarea și aplicarea reglementărilor generale, ținând seama de particularitățile activităților și ale locurilor de muncă. Nu este un act de decor: este documentul pe baza căruia se face instruirea, se stabilesc regulile concrete de lucru și se răspunde la întrebarea „ce avea voie să facă omul acesta, în ziua aceea”.

La 22 iulie 2026 am cerut acest document, în temeiul art. 6 din Legea nr. 544/2001, de la toate cele 43 de unități — Inspectoratul General al Poliției Române, Direcția Generală de Poliție a Municipiului București și 41 de inspectorate județene. Petiția nr. 268/VJ.

La 15 august 2026 primiserăm zece răspunsuri de fond. Din patruzeci și trei. Adică 23 la sută.

Nu au răspuns, printre alții, Inspectoratul General al Poliției Române și Direcția Generală de Poliție a Municipiului București. Nici Inspectoratul de Poliție Județean Neamț.

Iar cifra se înscrie într-o serie care merită citită ca atare. La petiția din martie, prin care ceream o descriere a modului de organizare, au răspuns treizeci de unități de poliție. La petiția nr. 213 din 16 iulie, prin care ceream cifre concrete despre comitete — câți lucrători, câți reprezentanți, câți dintre ei pregătiți —, din 38 de destinatari au venit trei răspunsuri de fond, zece prelungiri de termen, șapte simple confirmări de înregistrare și optsprezece tăceri. Iar unul dintre cele trei răspunsuri, cel al Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare, tratează majorarea salarială, nu comitetul.

La petiția din iulie, prin care cerem documentul, zece din patruzeci și trei.

Descriere: răspund toți. Cifre: răspund trei. Document: refuză toți zece care au răspuns — iar acesta este punctul următor.

Comparația care contează nu este între cifre — campaniile din martie și din iulie nu au avut același număr de destinatari. Comparația care contează este între aceleași unități.

Reamintim capitolul I: la petiția din martie, prin care întrebam cum este organizată activitatea de securitate și sănătate în muncă, Inspectoratul de Poliție Județean Botoșani și Inspectoratul de Poliție Județean Vaslui au răspuns chiar în ziua cererii. Inspectoratul de Poliție Județean Mureș a răspuns în două zile, citând expres numărul solicitării noastre.

La petiția din iulie, prin care cerem documentul propriu-zis, niciunul dintre aceste trei inspectorate nu a răspuns.

Nu s-a schimbat nici legea, nici personalul, nici volumul de muncă. S-a schimbat un singur lucru: ce li s-a cerut. Diferența nu este administrativă. Este diferența dintre a descrie și a arăta.

Suntem corecți până la capăt — dar corectitudinea are două tăișuri. Art. 7 alin. (1) din Legea nr. 544/2001 stabilește termenul de 10 zile; prelungirea până la 30 de zile este posibilă. Termenul maxim se împlinește oricum la 21 august 2026. Iar de la acea dată situația nu se mai numește întârziere. Art. 21 alin. (1) din aceeași lege prevede că refuzul explicit sau tacit al angajatului desemnat pentru aplicarea legii constituie abatere și atrage răspunderea disciplinară a celui vinovat. Vom reveni la fiecare unitate și vom publica rezultatul.

Cât despre răspunsurile sosite, ele au fost citite. Petiția cuprindea șapte întrebări. Două dintre ele — numărul și data actului de aprobare al fiecărei instrucțiuni și comunicarea conținutului — sunt singurele care cereau documentul, nu descrierea lui.

La aceste două întrebări, toate cele zece unități au refuzat expres, în aceeași formulare: instrucțiunile proprii „reprezintă documente interne de organizare și desfășurare a activităților specifice unității, gestionate potrivit reglementărilor interne”, iar adresa comunică doar „existența, elaborarea, aprobarea, aplicarea și actualizarea acestora […] fără a aduce atingere regimului juridic aplicabil documentelor interne ale instituției”.

Niciuna dintre cele zece unități nu a indicat vreun număr și vreo dată ale vreunui act de aprobare. Nici măcar unul.

În locul listei cerute, toate zece au enumerat, „cu titlu exemplificativ”, aceleași nouă categorii de activități: birou, personal operativ, electricieni, spații de preparare a hranei, centrală termică, pregătire fizică și sportivă, atelier auto, atelier de tâmplărie, conducători auto.

Observați ce lipsește din enumerare. Nu figurează nicio instrucțiune privind serviciul de permanență, tura de noapte, durata programului de lucru sau riscurile asociate oboselii. Instituția are, potrivit propriei declarații, instrucțiuni proprii pentru atelierul de tâmplărie. Pentru dispecerul care intră în tura a treia consecutivă — nu ne spune nimeni.

Cele șapte întrebări au primit, în fapt, un singur răspuns: instrucțiunile există, dar nu se comunică.

Numai că teza „document intern” are un cusur: a fost deja infirmată de instituție însăși, cu trei ani în urmă.

Prin adresa nr. 3045819 din 16 martie 2023, Inspectoratul de Poliție Județean Galați a răspuns unei cereri identice a organizației noastre, a identificat instrucțiunile pe număr și dată — I.P. S.S.M. nr. 16 și 18 din 26.02.2019 —, a arătat pentru ce activități au fost elaborate, iar la punctul 7 a scris textual: „Vă înaintăm alăturat în fotocopie I.P. S.S.M. nr. 16 și 18 din 26.02.2019″.

Adresa I.P.J. Galați nr. 3045819/16.03.2023, pct. 1 — instrucțiunile proprii, identificate pe număr, dată și obiect.

Aceeași lege. Același tip de document. Aceeași organizație solicitantă. În 2023 se comunică, în copie, cu număr și dată. În 2026, zece inspectorate refuză în bloc, pe motiv că ar fi „documente interne”.

Ceea ce s-a schimbat între 2023 și 2026 nu este regimul juridic al instrucțiunilor proprii. Este poziția difuzată celor care răspund.

Aceeași adresă, pct. 7 — instrucțiunile transmise în fotocopie. În 2026, aceleași documente devin „interne” și nu se mai comunică.

Și acum închideți bucla cu tot ce ați citit mai sus. Art. 67 lit. k) din Normele aprobate prin H.G. nr. 1425/2006 prevede că comitetul de securitate și sănătate în muncă efectuează verificări proprii privind aplicarea instrucțiunilor proprii și a celor de lucru.

Documentul pe care comitetul are obligația legală să îl verifice este exact documentul pe care două treimi dintre unități nu îl comunică nici măcar organizației sindicale care îl cere în scris.

Iar art. 68 din aceleași norme adaugă piesa care lipsea: angajatorul trebuie să furnizeze comitetului toate informațiile necesare, pentru ca membrii acestuia să își poată da avizul în cunoștință de cauză.

„În cunoștință de cauză.” Aceasta este expresia pe care legiuitorul a ales-o. Un comitet ai cărui membri, în majoritate, nu au parcurs pregătirea obligatorie, care se întrunește la jumătate din frecvența legală și care ar trebui să verifice aplicarea unor instrucțiuni ce nu se comunică nici la cerere scrisă — acel comitet își dă avizul, dar nu în cunoștință de cauză. Îl dă în necunoștință de cauză. Ceea ce, pentru un aviz, înseamnă că nu îl dă deloc.

X. O STRUCTURĂ DE BIFAT

Adunăm.

Reprezentanții angajaților sunt, în bună parte, șefi de structuri — inclusiv șeful structurii care le soluționează sesizările și șeful celei care redactează apărările angajatorului. Sunt desemnați printr-o „consultare directă” organizată de angajator, în lipsa procedurii pe care art. 52 și art. 60 alin. (1) o cer prin regulament. Organizațiile sindicale nu sunt consultate, pentru că legea nu o impune expres. Din cei nouă reprezentanți despre care avem cifre, șase nu au pregătirea pe care legea o impune expres — pentru că, se susține, norma n-ar condiționa nimic. Medicul de medicina muncii lipsește și este înlocuit cu medicul de unitate. Comitetul se întrunește la jumătate din frecvența legală. Iar documentele lui se transmit unei autorități care nu are voie să le verifice. Instrucțiunile proprii, pe care are obligația legală să le verifice, nu sunt comunicate nici măcar la cerere scrisă, de două treimi dintre unități.

Rezultatul nu este un comitet slab. Este un comitet conceput ca să nu funcționeze — o structură a cărei existență servește exclusiv la bifarea unei cerințe formale, nu la controlul, consultarea și monitorizarea actului managerial.

Iar diferența dintre cele două nu e academică. Un comitet real analizează planul de prevenire înainte să fie aprobat. Un comitet real cere evidența orelor suplimentare când vede un grafic ciudat. Un comitet real obligă șeful unității să explice, în scris și în fața lui, de ce nu îi acceptă propunerile — pentru că așa scrie la art. 73.

Un comitet de bifat nu face nimic din toate acestea. El semnează procesul-verbal.

Adăugăm, pentru cine ar crede că ne mulțumim să constatăm: modul de constituire și de funcționare a comitetului de la Inspectoratul de Poliție Județean Neamț face deja obiectul unei sesizări adresate Ministerului Afacerilor Interne (nr. 190/VJ/25.05.2026), al unei sesizări disciplinare (nr. 191/VJ/25.05.2026), al unor sesizări către Instituția Prefectului — Județul Neamț (25 și 26 iunie 2026) și al unei sesizări adresate Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării (29 iunie 2026). Niciuna nu a schimbat, până la această dată, componența comitetului.

EPILOG: CE SE ÎNTÂMPLĂ CÂND NIMENI NU ÎNTREABĂ

La 29 mai 2026 am sesizat Inspectoratul de Poliție Județean Neamț cu privire la situația de la Poliția orașului Târgu Neamț: doi agenți executând atribuțiile a șapte posturi, servicii de 24 și chiar 30 de ore la dispecerat, aproximativ 300 de ore suplimentare necompensate acumulate de un singur om.

După două eșaloane de control și 69 de zile, Direcția Control Intern a Inspectoratului General al Poliției Române a comunicat, prin adresa nr. 915.935 din 10 august 2026, că a găsit o singură situație: un polițist care a lucrat 20 de ore într-o zi, urmate de trei zile consecutive de câte 12 ore, în perioada 1–4 iulie 2025. Cincizeci și șase de ore de serviciu în patru zile calendaristice. Concluzia: nicio răspundere disciplinară. Măsura dispusă: „informare și îmbunătățire”.

Am arătat în articolul din 13 august că, măsurată chiar la standardul invocat de instituție — 12 ore de repaus între două zile de muncă —, situația lasă o marjă totală de patru ore pe patru zile. Iar standardul legal nu este acela. Art. 115 alin. (2) din Codul muncii prevede, fără nicio derogare, că „durata zilnică a timpului de muncă de 12 ore va fi urmată de o perioadă de repaus de 24 de ore“. Refăcut cu norma corectă, programul din 1–4 iulie 2025 nu putea fi executat legal în intervalul în care a fost executat.

Adăugăm o calificare juridică pe care instituțiile o ocolesc. Prin Legea nr. 167/2020 a fost introdus, în Ordonanța Guvernului nr. 137/2000, art. 2 alin. (5²), potrivit căruia constituie hărțuire morală la locul de muncă orice comportament care, prin caracterul său sistematic, pune în pericol munca angajaților ori degradează climatul de lucru — cu precizarea expresă că „stresul și epuizarea fizică intră sub incidența hărțuirii morale la locul de muncă”. Alin. (5⁷) adaugă că sarcina probei revine angajatorului, iar intenția de a prejudicia nu trebuie dovedită.

Cincizeci și șase de ore de serviciu în patru zile, într-un compartiment care funcționează cu doi oameni din șapte, nu este doar o încălcare a normei timpului de muncă. Este, potrivit definiției legale, epuizare fizică produsă sistematic — iar pentru a o reține nu trebuie dovedită nicio intenție a nimănui.

La 15 august 2026 am depus, la instituția Avocatul Poporului, petiția nr. 275/VJ, însoțită de 46 de file de anexe. Cerem examinarea neconcordanței dintre art. 14 alin. (3) din Ordinul m.a.i. nr. 577/2008 — cele 12 ore — și art. 115 alin. (2) din Codul muncii; o recomandare adresată Ministerului Afacerilor Interne pentru modificarea ordinului; și o anchetă privind modul în care structurile de control ale ministerului verifică timpul de muncă, cu o întrebare directă: figurează art. 115 alin. (2) din Codul muncii în grila lor de verificare?

Am cerut, de asemenea, verificarea modului în care sunt desemnați reprezentanții lucrătorilor în comitete și dacă aceștia dețin documentul de absolvire a celor 40 de ore. Acest capăt de cerere s-a născut din răspunsurile analizate mai sus.

Pentru că trebuie spus limpede, la final:

Nu s-ar fi ajuns acolo dacă reprezentanții lucrătorilor ar fi știut că rolul lor în comitet nu este unul decorativ.

Un reprezentant care a parcurs cele 40 de ore ar fi știut că poate cere evidența orelor de serviciu. Ar fi știut că un serviciu de 20 de ore depășește cu 150% durata legală a zilei de muncă. Ar fi știut că 300 de ore suplimentare necompensate înseamnă 37,5 zile de recuperare care trebuiau acordate în 60 de zile lucrătoare. Ar fi pus întrebarea în ședință, la timp, și ar fi obligat conducerea să răspundă în scris, potrivit art. 73.

Și nu s-ar fi ajuns acolo nici dacă alegerea acelui reprezentant s-ar fi făcut, într-adevăr, de către lucrători — după o procedură scrisă, cunoscută dinainte, fără ingerința factorului de comandă.

Cele 56 de ore din patru zile nu sunt rezultatul unei erori de planificare. Sunt rezultatul a ceea ce se întâmplă atunci când, într-o instituție scoasă prin lege de sub orice control exterior, singurul organism intern chemat să întrebe a fost transformat, cu răbdare și metodă, într-o formalitate.

Comitetul a privit și a trecut.

Vitalie Josanu

Președinte, Sindicatul Polițiștilor din România „Diamantul”

SURSE ȘI DOCUMENTE

— Petiția S.P.R.D. „Diamantul” nr. 40/JV din 14.03.2026, adresată inspectoratelor de poliție județene în temeiul Legii nr. 544/2001, și cele 29 de răspunsuri primite (28 de inspectorate județene și D.G.P.M.B.). Precizare: exemplarul petiției poartă, printr-o eroare materială de redactare, anul „2025″; data reală este 14.03.2026, confirmată de faptul că I.P.J. Vaslui și I.P.J. Botoșani au răspuns chiar în ziua de 14.03.2026, iar I.P.J. Mureș citează expres „solicitarea dumneavoastră nr. 40/2026″.

— Adresele I.P.J. Neamț nr. 56.620/14.04.2026 și nr. 56.649/22.05.2026; solicitarea de clarificări S.P.R.D. nr. 189/VJ/25.05.2026; sesizarea S.P.R.D. nr. 190/VJ/25.05.2026 către M.A.I.; sesizarea disciplinară nr. 191/VJ/25.05.2026; sesizările către Instituția Prefectului — Județul Neamț din 25 și 26.06.2026; sesizarea către C.N.C.D. din 29.06.2026.

— Regulamentul de ordine interioară pe 2026 și Regulamentul de organizare și funcționare ale I.P.J. Neamț.

— Adresa Inspectoratului General pentru Situații de Urgență nr. 50.482 din 10.07.2026.

— Petiția S.P.R.D. „Diamantul” nr. 213/JV din 16.07.2026, adresată D.G.P.M.B. și celor 37 de inspectorate județene, privind comitetele de securitate și sănătate în muncă; răspunsurile I.P.J. Ialomița nr. 406.554/14.08.2026, I.P.J. Suceava nr. 128.653/14.08.2026 și I.P.J. Satu Mare nr. 546.002/13.08.2026.

— Petiția S.P.R.D. „Diamantul” nr. 268/VJ din 22.07.2026, adresată I.G.P.R., D.G.P.M.B. și celor 41 de inspectorate județene, privind instrucțiunile proprii de securitate și sănătate în muncă, și cele 10 răspunsuri primite până la 15.08.2026.

— Adresa Ministerului Afacerilor Interne — Secretar de stat nr. 705368/25.05.2026, în răspuns la corespondența S.P.R.D. nr. 123/21.04.2026 (înregistrată sub nr. 12935/22.04.2026).

— Adresele I.P.J. Mehedinți nr. 916611/08.04.2026; I.P.J. Caraș-Severin nr. 50616/09.04.2026; I.P.J. Hunedoara nr. 8503/09.04.2026; I.P.J. Prahova nr. 13.031/09.04.2026; I.P.J. Tulcea nr. 41723/09.04.2026; I.P.J. Timiș nr. 2062/15.04.2026.

— Adresele analizate suplimentar, la consolidarea din 15.08.2026: I.P.J. Botoșani nr. 511.284/14.03.2026; I.P.J. Vaslui nr. 105.370/14.03.2026; I.P.J. Brașov nr. 491.064/16.03.2026; I.P.J. Mureș nr. 280.160/16.03.2026; I.P.J. Bacău nr. 2.293.185/09.04.2026; I.P.J. Bihor nr. 79.323/09.04.2026; I.P.J. Vrancea nr. 26.362/09.04.2026; I.P.J. Arad nr. 29.033/14.04.2026; I.P.J. Buzău nr. 30.013/14.04.2026; I.P.J. Călărași nr. 71.868/14.04.2026; I.P.J. Giurgiu nr. 85.948/14.04.2026; I.P.J. Gorj nr. 104.749/14.04.2026; I.P.J. Iași nr. 58.312/14.04.2026; I.P.J. Neamț nr. 56.620/14.04.2026; I.P.J. Olt nr. 17.214/14.04.2026; I.P.J. Vâlcea nr. 1.691.341/14.04.2026; D.G.P.M.B. nr. 845.048/15.04.2026; I.P.J. Covasna nr. 52.591/15.04.2026; I.P.J. Galați nr. 3.045.083/15.04.2026; I.P.J. Teleorman nr. 2.750/15.04.2026.

— Adresa I.P.J. Suceava nr. 128.558/09.04.2026; adresa I.P.J. Satu Mare nr. 45558/20.04.2026; adresa I.P.J. Sălaj nr. 88528/16.04.2026; adresa I.P.J. Ialomița nr. 406554/14.08.2026 (răspuns la cererea S.P.R.D. nr. 213).

— Adresa I.P.J. Galați nr. 3045819/16.03.2023, prin care instrucțiunile proprii I.P. S.S.M. nr. 16 și 18 din 26.02.2019 au fost comunicate în fotocopie.

— Corespondența I.P.J. Bistrița-Năsăud nr. 26.936/21.07.2026 și solicitarea S.P.R.D. nr. 141/JV/23.07.2026 privind completarea regulamentului de ordine interioară.

— Legea nr. 319/2006 a securității și sănătății în muncă: art. 13 lit. e); art. 17; art. 18 și 19; art. 47 alin. (1) și (2); art. 50 alin. (1) și (3).

— H.G. nr. 1425/2006, Normele metodologice: art. 52; art. 55 alin. (1) și (2); art. 58 alin. (1) lit. d) și alin. (2); art. 59 alin. (1); art. 60 alin. (1)–(3); art. 61 alin. (1) și (3); art. 63; art. 64 alin. (2); art. 66 alin. (1), (2) și (8); art. 67; art. 68; art. 69; art. 73.

— Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului: art. 39 alin. (1) și (2); art. 49 alin. (1) și (3).

— Ordinul m.a.i. nr. 32/2014: art. 7 alin. (3); art. 14 lit. a) și c); art. 18. Ordinul m.a.i. nr. 291/2011, art. 4 alin. (2) din Anexă.

— Legea nr. 53/2003 – Codul muncii: art. 115 alin. (2).

— Legea nr. 544/2001: art. 6; art. 7 alin. (1); art. 12; art. 21 alin. (1).

— O.G. nr. 137/2000, art. 2 alin. (5²) și (5⁷), astfel cum a fost completată prin Legea nr. 167/2020.

— Ordinul m.a.i. nr. 577/2008: art. 2 alin. (3); art. 14 alin. (2) și (3).

— Petiția S.P.R.D. „Diamantul” nr. 194/29.05.2026; adresa I.P.J. Neamț nr. 51975/BSC/03.07.2026; adresa I.G.P.R. – Direcția Control Intern nr. 915.935/DCI/S1/10.08.2026.

— Petiția S.P.R.D. „Diamantul” nr. 275/VJ/15.08.2026, adresată instituției Avocatul Poporului, cu 46 de file de anexe.