În dosarul nr. 33721/3/2026 al Tribunalului București, Direcția Generală de Poliție a Municipiului București cere ca nouă dintre cei zece polițiști care au dat-o în judecată să fie trimiși la alte șase tribunale. Temeiul este un articol introdus în 2018 în Legea contenciosului administrativ, care a rupt deja 33 de acțiuni colective ale S.P.R. „Diamantul” în 151 de dosare. Sindicatul cere sesizarea Curții Constituționale.
Un proces, șapte tribunale
Zece polițiști ai Direcției Generale de Poliție a Municipiului București (DGPMB), membri ai S.P.R. „Diamantul”, cer restituirea contribuției individuale la bugetul de stat, suma reținută în fiecare lună din salariul lor. Sindicatul a introdus acțiunea la Tribunalul București, unde se află pârâta, sediul sindicatului și locul de muncă al tuturor celor zece.
În întâmpinare, DGPMB a invocat necompetența teritorială a tribunalului și a cerut ca nouă dintre reclamanți să fie judecați la instanțele de la domiciliul lor: doi la Dolj, doi la Argeș, doi la Teleorman, câte unul la Bistrița-Năsăud, Gorj și Ilfov. Dacă cererea e admisă, un singur proces devine șapte, la șapte tribunale, pentru aceeași întrebare de drept, cu același pârât și aceleași acte.
Cererea pârâtei are temei în lege. Art. 10 alin. (3) și (4) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, în forma de astăzi, sunt clare, iar judecătorul, care se supune numai legii, trebuie să le aplice, fie că le socotește bune, fie că le socotește rele. Un text de lege care încalcă Constituția îl poate înlătura doar Curtea Constituțională. De aceea, prin răspunsul la întâmpinare, S.P.R. „Diamantul” ridică excepția de neconstituționalitate a acestor texte și cere tribunalului să sesizeze Curtea.
Ce s-a schimbat în 2018
Din 2004 până în august 2018, art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 suna așa:
„Reclamantul se poate adresa instanței de la domiciliul său sau celei de la domiciliul pârâtului. Dacă reclamantul a optat pentru instanța de la domiciliul pârâtului, nu se poate invoca excepția necompetenței teritoriale.”
Reclamantul avea, așadar, de ales, iar dacă alegea instanța pârâtului, nimeni nu-l mai putea trimite în altă parte.
Cinci ani mai devreme, în 2013, Înalta Curte de Casație și Justiție se pronunțase în favoarea sindicatelor. Prin Decizia nr. 1/2013, dată în recurs în interesul legii și obligatorie pentru toate instanțele, a stabilit că „organizațiile sindicale au calitate procesuală activă în acțiunile promovate în numele membrilor de sindicat” și că, în conflictele de muncă, instanța competentă pentru aceste acțiuni „este cea de la sediul sindicatului reclamant”. Soluția e „aplicabilă și în situația în care organizația sindicală acționează pentru valorificarea drepturilor subiective ale mai multor membri de sindicat, având domiciliile în circumscripțiile unor tribunale diferite”, pentru că așa „este asigurată o protecție mai eficientă a drepturilor și intereselor membrilor organizației sindicale”.
Legea nr. 212/2018, în vigoare din 2 august 2018, a înlocuit alegerea cu o regulă fără excepții. Art. 10 sună acum așa:
„(3) Reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul său. Reclamantul autoritate publică, instituție publică sau asimilată acestora se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul pârâtului.
(4) Competența teritorială de soluționare a cauzei se va respecta și atunci când acțiunea se introduce în numele reclamantului de orice persoană de drept public sau privat, indiferent de calitatea acestuia din proces.”
Alineatul (4) a întins regula și la acțiunile introduse în numele reclamantului de altă persoană, cum este sindicatul.
Cuvântul „exclusiv” nu exista în propunerea inițiatorilor, care păstra opțiunea pentru instanța pârâtului. A intrat în lege printr-un amendament admis în iunie 2018 în Comisia juridică a Camerei Deputaților, iar în coloana „Motivare” a raportului comisiei nu e trecut niciun motiv.
În expunerea de motive, inițiatorii promiteau procese mai scurte, un volum de activitate echilibrat între instanțe și sfârșitul situațiilor în care aceleași cereri ajung la mai multe instanțe și primesc hotărâri diferite.
Din 33 de procese, 151 de dosare
Acțiunea colectivă e mijlocul prin care un sindicat apără deodată mai mulți membri care au aceeași problemă cu același angajator: un proces, un avocat, o hotărâre pentru toți. Legea dialogului social nr. 367/2022 recunoaște sindicatului dreptul să acționeze în justiție pentru membrii săi și calitatea de parte în aceste procese.
Am numărat ce a făcut art. 10 din acțiunile colective ale S.P.R. „Diamantul”. Din 33 de acțiuni colective introduse între 2022 și 2026, pentru sporuri, majorări salariale și restituirea contribuției individuale, instanțele au desprins 118 dosare noi, pentru că o parte dintre reclamanți aveau domiciliul în alte județe. Au rezultat 151 de dosare, cu 223 de înregistrări pe rolul a 35 de tribunale, fiindcă un dosar declinat se înregistrează încă o dată la instanța care îl primește. Datele sunt verificate pe portalul instanțelor la 17 octombrie 2026.
Fiecare dosar nou are aceeași cerere, același pârât, aceeași lege și aceleași acte, dar e înregistrat, repartizat, citat și judecat separat. Numărul lor crește odată cu acțiunile sindicatului: un dosar desprins în 2023, 6 în 2024, 30 în 2025 și 81 în 2026, până în octombrie.
Trei dintre acțiuni arată cel mai limpede cum se rupe un proces. Acțiunea pentru sporul de condiții grele din dosarul nr. 1204/99/2026, introdusă în martie 2026 la Tribunalul Iași, a dat 11 dosare desprinse, trimise la cinci tribunale: Botoșani, Neamț, Vaslui, Suceava și București. Dosarul nr. 4184/3/2026 al Tribunalului București, pentru majorarea de 12,5%, a fost rupt în 10 dosare noi, care au rămas toate la același tribunal. Acțiunea din dosarul nr. 328/96/2026 al Tribunalului Harghita, introdusă tot în martie 2026 pentru sporul de condiții grele, a fost împărțită în opt dosare, câte unul la opt tribunale, de la Maramureș până la Olt.
Instanțele n-au scăpat de dosare, au primit în plus
Dacă legea trebuia să echilibreze încărcătura instanțelor, efectul ei arată altceva. Niciunul dintre tribunalele la care sindicatul a depus inițial un dosar colectiv n-a scăpat de acel dosar. Din el s-au desprins dosare-clonă, care au încărcat și alte tribunale. În toate cele 33 de cazuri, dosarul original a rămas pe rolul tribunalului sesizat, cu reclamanții rămași, iar alți judecători, de la alte tribunale, s-au trezit îngropați și ei în dosarele desprinse.
La Tribunalul București, în dosarul nr. 4184/3/2026, toate cele 10 dosare noi au primul termen în aceeași zi, la același complet. Același judecător va judeca aceeași cauză, în aceeași zi, în 11 dosare în loc de unul. Cererea unei polițiste, desprinsă dintr-o acțiune colectivă de la Tribunalul Brașov, a fost trimisă la Tribunalul Timiș, care s-a declarat și el necompetent, așa că Înalta Curte de Casație și Justiție a trebuit să hotărască cine o judecă. După aproape doi ani și trei instanțe, cauza nu e judecată pe fond. Un polițist cuprins într-o acțiune colectivă introdusă în martie 2026 la Tribunalul Iași are primul termen la Tribunalul București în martie 2027.
Încărcătura nu s-a echilibrat, a crescut peste tot. Cât despre hotărârile diferite pe care legea promitea să le evite, riscul lor crește cu fiecare dosar nou în care se judecă aceeași întrebare.
De ce „să moară și capra judecătorului din provincie”
Titlul nu e o exagerare. Tribunalul București a scris-o el însuși în Sentința civilă nr. 7298 din 8 noiembrie 2018, la trei luni după intrarea în vigoare a Legii nr. 212/2018, când a declinat din oficiu la Tribunalul Buzău o acțiune colectivă a S.P.R. „Diamantul” pentru polițiștii de la IPJ Buzău:
„Instanța reține că art. 10 alin. 4 a fost introdus în Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 la propunerea instanțelor din municipiul București pentru a contracara Decizia nr. 1/2013 a ICCJ-Completul competent să judece recursul în interesul legii și a evita, astfel supraaglomerarea acestor instanțe, existentă în prezent și pentru a echilibra volumul de activitate al instanțelor, instanțele din municipiul București (Tribunalul București și Curtea de Apel București) judecând, înainte de apariția Legii nr. 212/2018 practic toate cauzele privind funcționari publici, având în vedere că toate sindicatele (care formulează cereri de chemare în judecată în numele membrilor de sindicat) au sediul în municipiul București.”
Decizia nr. 1/2013, pe care modificarea trebuia s-o „contracareze”, este chiar decizia prin care Înalta Curte ținea acțiunile sindicatelor la instanța de la sediul sindicatului. În aceeași sentință a Tribunalului București, calitatea procesuală activă a sindicatului, recunoscută de lege, e numită „o ficțiune”. Expunerea de motive a Legii nr. 212/2018 spune același lucru mai voalat: noua regulă trebuia să evite „incarcarea unora in detrimentul celorlalte”.
Așadar, Tribunalul București și Curtea de Apel București aveau prea multe dosare, pentru că sindicatele își au sediul în București. Remediul a fost ca procesele lor să fie împărțite tribunalelor din provincie, după domiciliul fiecărui reclamant. Dacă judecătorii de la București aveau prea multe dosare, să aibă și cei din provincie. Să moară și capra judecătorului din provincie.
Nici măcar acest rezultat nu s-a obținut. Tribunalul București n-a scăpat de dosare: din procesele S.P.R. „Diamantul” a primit 20 de dosare noi, 10 desprinse dintr-un singur proces al său și 10 trimise din provincie. Tribunalele din provincie au primit aproape o sută. Art. 10 a înmulțit dosarele peste tot, în loc să le mute.
Sindicatul, despărțit de propriul membru
Legea nr. 367/2022 îi dă sindicatului calitate procesuală activă, adică dreptul de a fi el însuși reclamant în procesele membrilor. Sindicatul și-o asumă ca să poată recupera banii dați pe avocatul membrului, pentru că, potrivit Codului de procedură civilă, cheltuielile de judecată se acordă numai părții care a câștigat.
La Tribunalul Covasna, în 2026, S.P.R. „Diamantul” a stat în proces alături de o membră, ca reprezentant al ei și ca reclamant în nume propriu. Instanța a aplicat art. 10 întocmai: a desprins cererea sindicatului într-un dosar separat și a trimis-o la Tribunalul București, instanța de la sediul sindicatului, iar cererea membrei a rămas la Covasna. Despărțit de membrul său, sindicatul nu are nicio șansă să câștige ceva. Nu are un drept propriu vătămat, nu are interes, nu are nimic în acea acțiune, iar odată separată de cererea membrului, acțiunea lui trebuie respinsă. Banii plătiți pentru apărarea membrului nu se mai pot recupera, chiar dacă membrul câștigă definitiv.
Aceeași despărțire ar produce-o și cererea DGPMB din dosarul nr. 33721/3/2026: nouă membri ar fi trimiși la șase tribunale, iar sindicatul ar rămâne la București fără ei.
Cât costă un dosar individual
S.P.R. „Diamantul” are peste 4.600 de membri, iar singurele lui fonduri sunt cotizațiile lor: 32 de lei (6,00 €) pe lună de membru, puțin peste prețul unui pachet de țigări.
Uniunea Națională a Barourilor din România recomandă pentru 2026 un onorariu minim de 3.550 de lei (665 €) pentru o acțiune în contencios administrativ (Hotărârea Consiliului UNBR nr. 336 din 18 iunie 2026). Suma acoperă o singură fază a procesului. Procesul are două, fondul și recursul, iar pentru recurs ghidul pornește de la același onorariu și permite majorarea lui cu până la 100%. Un singur dosar individual, cu fond și recurs, costă așadar cel puțin 7.100 de lei (1.330 €), cât cotizația unui membru pe 222 de luni, adică peste 18 ani.
Pentru 4.600 de membri, fiecare în dosarul lui, onorariile minime ar ajunge la 32.660.000 de lei (6,12 milioane €). Cotizațiile lor pe un an însumează 1.766.400 de lei (330.985 €). Ca să plătească avocații pentru o singură rundă de procese, sindicatul ar trebui să strângă cotizațiile timp de peste 18 ani, fără să cheltuiască un leu pe altceva. Din acest motiv, este obiectiv imposibil ca sindicatul să angajeze avocați în toate dosarele sale. Și nu doar acest sindicat, ci toate sindicatele se confruntă cu această problemă uriașă.
Cel mai greu apăsă calculul în cea mai recentă acțiune a sindicatului, pentru restituirea contribuției individuale la bugetul de stat, una dintre cele mai importante din ultimii ani. Contribuția înseamnă 25% din salariul brut lunar al fiecărui polițist, așa că sumele în joc sunt mari și toți membrii vor să fie cuprinși în această acțiune. Într-un dosar colectiv, un singur contract cu avocatul și un singur onorariu îi acoperă pe toți membrii care cer același lucru. Rupt după domiciliul fiecăruia, același proces cere câte un avocat la fiecare tribunal, dacă dorești calitate maximă: argumente bune, scrise, și un avocat care să le susțină în pledoaria orală, în fața judecătorului.
Numai de la 1 octombrie 2026 au intrat în sindicat peste 100 de membri noi. Toți își doresc să participe la aceste acțiuni colective, deși sindicatul nici măcar n-a încasat încă prima cotizație de la ei.
Sumele în euro sunt calculate la cursul BNR din 16 octombrie 2026: 5,3368 lei/€.
Sindicatul, pus să-și împartă membrii
Când banii nu ajung pentru toți, legea îl pune pe sindicat să aleagă între proprii membri. Toți plătesc aceeași cotizație și au aceeași pretenție, dar socoteala are un singur rezultat: sindicatul ar plăti avocat doar membrilor cu domiciliul în București, unde poate sta în proces alături de ei, ca reclamant în nume propriu, și își poate recupera cheltuielile. Pentru membrii din celelalte județe ar putea doar să redacteze cererea și să ceară judecarea în lipsă, fără un avocat care să le susțină cauza la termene.
Membrii aceluiași sindicat ajung să fie apărați la o calitate diferită, după tribunalul la care i-a trimis domiciliul, nu după dreptul pe care îl au. Activitatea sindicatului, care există tocmai ca să-și apere membrii, e îngreunată vădit și fără nicio justificare.
Ce îi cerem Curții Constituționale
Curtea Constituțională a mai examinat aceste texte și a respins excepțiile, ultima oară prin Decizia nr. 233/2025, într-o cauză pornită de o federație sindicală din învățământ. Curtea a reținut atunci că accesul membrilor de sindicat la justiție nu este îngrădit și că „nu au intervenit elemente noi” față de jurisprudența ei. În acea cauză, fragmentarea acțiunilor sindicale era o temere. Acum e măsurată: 33 de procese devenite 151 de dosare, pe rolul a 35 de tribunale, și un sindicat despărțit de propriul membru.
Excepția S.P.R. „Diamantul” se sprijină pe statul de drept, pe rolul sindicatelor, pe egalitatea în drepturi, pe accesul liber la justiție și judecarea într-un termen rezonabil, pe dreptul de asociere și pe condițiile în care un drept poate fi restrâns (art. 1, 9, 16, 21, 40 și 53 din Constituție), precum și pe art. 6 și 11 din Convenția europeană a drepturilor omului.
Forma din 2004 a art. 10 atingea scopurile declarate în 2018 fără niciunul dintre aceste costuri. Articolul din 2018 a adus efectele opuse: a încărcat instanțele, a îngreunat enorm activitatea sindicatelor și a crescut riscul unor hotărâri diferite pentru același obiect.
Francezii au o vorbă pentru asemenea isprăvi: „De ce să faci simplu, când poți face complicat?” („Pourquoi faire simple quand on peut faire compliqué ?”). Jurnalistul american H. L. Mencken scria, în 1920, că pentru orice problemă omenească există întotdeauna o soluție bine-cunoscută: elegantă, plauzibilă și greșită („neat, plausible, and wrong”). Legea nr. 212/2018 ne-a arătat varianta noastră: la români, pentru orice problemă simplă, există o soluție complicată și greșită.
Emil Păscuț, S.P.R. „Diamantul”
