Legea nr. 161 din 2003 (privind integritatea în exercitarea funcțiilor și demnităților publice) impune polițiștilor respectarea regimului juridic al incompatibilităților. Legea 360/2002 privind statutul politistului actioneaza ca norma de trimitere la legea 161/2003 – in vederea constatarii incompatibilitatii- si ulterior ca norma de represiune disciplinara, insa legea 161/2003 reprezinta cadrul normativ in care sunt reglementate substantial, incompatibilitatile.
Prezentul studiu analizează procedura de constatare a incompatibilităților de către Agenția Națională de Integritate (ANI), obligatiile generate in sarcina unitatii de politie “angajator” ca urmare a constatarii de catre ANI a incompatibilității politistului, natura juridică a destituirii ca sancțiune și posibilitatea contestării sancțiunii disciplinare în instanță, pe baza Legii nr. 176/2010, Legii nr. 360/2002 privind Statutul polițistului, Hotărârii Guvernului nr. 725/2015 și Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.
1. Procedura ANI de constatare a incompatibilităților
1.1 Inițierea evaluării
Conform Art. 12 din Legea nr. 176/2010, ANI poate iniția evaluarea incompatibilităților din oficiu sau la sesizarea unei persoane fizice ori juridice. Lucrarea este repartizată aleatoriu unui inspector de integritate (Art. 9 alin. (1)), asigurând imparțialitatea procesului. Art. 11 alin. (1) prevede că activitatea de evaluare a incompatibilităților se efectuează atât pe durata exercitării funcțiilor ori demnităților publice, cât și în decursul a 3 ani după încetarea acestora. Totuși, conform Art. 11 alin. (2), evaluarea vizează exclusiv perioada exercitării funcțiilor sau demnităților publice, astfel încât incompatibilitățile constatate trebuie să fi intervenit în acest interval.
1.2 Procesul de evaluare
Potrivit Art. 20 alin. (1), inspectorul examinează declarațiile de interese și alte date relevante. Dacă identifică indicii de incompatibilitate, informează polițistul printr-o scrisoare recomandată cu confirmare de primire și îl invită să prezinte un punct de vedere, fie personal, prin audiere directă, fie prin transmiterea unui punct de vedere scris (Art. 20 alin. (1) și (3)). Polițistul beneficiază de dreptul la apărare, putând fi asistat sau reprezentat de un avocat și având posibilitatea de a prezenta date sau informații pe care le consideră necesare, inclusiv prin audiere personală (Art. 20 alin. (4)). Inspectorul poate solicita informații suplimentare de la instituții sau persoane fizice/juridice (Art. 20 alin. (5), coroborat cu Art. 15).
1.3 Întocmirea raportului de evaluare
Dacă, după analizarea punctului de vedere sau după expirarea termenului de 15 zile fără răspuns, incompatibilitatea persistă, inspectorul întocmește un raport de evaluare (Art. 21 alin. (1)). Raportul conține descrierea situației de fapt, punctul de vedere al polițistului (dacă a fost exprimat), analiza elementelor de incompatibilitate și concluziile (Art. 21 alin. (3)). Acesta este comunicat polițistului și ” după caz, organelor de urmărire penală şi celor disciplinare.” (Art. 21 alin. (4)).
1.4 Contestarea raportului
Polițistul poate contesta raportul în instanța de contencios administrativ în termen de 15 zile (Art. 22 alin. (1)). Dacă raportul nu este contestat sau dacă instanța confirmă incompatibilitatea, acesta devine definitiv, declanșând obligația ANI de a sesiza organele disciplinare (Art. 22 alin. (3)). (“Agenţia sesizează în termen de 15 zile organele competente pentru declanşarea procedurii disciplinare”)
2. Efectele constatării incompatibilității asupra unității angajatoare
2.1 Declanșarea răspunderii disciplinare
Incompatibilitatea constatată definitiv reprezintă o abatere disciplinară conform Legea nr. 176/2010 (Art. 25 alin. (1)) și Legea nr. 360/2002 Art. 57 („Abaterile disciplinare”) lit. k), care definește ca abatere „încălcarea dispozițiilor legale referitoare la (…) incompatibilități”. Aceasta impune inițierea procedurii disciplinare pentru aplicarea unei sancțiuni disciplinare, politistului care s-a aflat in starea de incompatibilitate.
2.2 Competența exclusivă a ANI în constatarea incompatibilităților
ANI este singura autoritate competentă să cerceteze și să constate incompatibilitățile, conform Legea nr. 176/2010, Art. 8 alin. (1) și Art. 12. Unitatea de poliție angajatoare nu are competența de a efectua o cercetare independentă pentru a stabili existența unei incompatibilități, ci acționează pe baza raportului ANI definitiv, inițiind procedura disciplinară pentru a evalua și sancționa abaterea (Legea nr. 360/2002 Art. 59).
2.3 Confuzia dintre interdicții și incompatibilități în Legea nr. 360/2002 și riscul dublei sancționării
Actualizarea defectuoasă a Legii nr. 360/2002 a generat o confuzie între interdicții și incompatibilități. În forma inițială (2002), Art. 45 alin. (1) lit. i) interzicea polițistului „să deţină orice altă funcţie publică sau privată pentru care este retribuit, cu excepţia funcţiilor didactice”, reglementând deci o “interdicție”, în contextul în care Legea nr. 161/2003 și ANI nu existau, iar conceptul de incompatibilitate nu era dezvoltat. Modificarea din 2018 (OUG nr. 53/2018) a reformulat Art. 45 alin. (1) lit. i), interzicând polițistului „să încalce regimul juridic al conflictului de interese şi al incompatibilităţilor, stabilit potrivit Legii nr. 161/2003”, introducând incompatibilitățile în lista interdicțiilor.
Păi ori sunt “incompatibilitati”, ori sunt “interdictii”?! Aici eu m-am pierdut!
Este ilogic sa fie si una, si alta! Nu exista fundament legal să consideram că, in materie disciplinara, prin acelasi act material se pot savarsi, in concurs ideal, două abateri disciplinare.
S-a creat o suprapunere defectuoasa (rezultat al actualizarilor legii 360/2002 prin practica păcătoasă a OUG-urilor, implicand proiecte redactate de “expertii” din aparatul central al MAI) ignorandu-se ca interdicțiile privesc acțiuni interzise, iar incompatibilitățile privesc stări interzise (ex. deținerea simultană a funcțiilor incompatibile) si sunt reglementate distinct de Legea nr. 161/2003 și Legea nr. 176/2010. Incalcarea interdictiilor si incalcarea regimului incompatibilitatilor reprezinta abateri disciplinare distincte chiar potrivit enumerarii facute la Art. 57 lit. k)!
Fapta generatoare de răspundere disciplinară este încălcarea unei incompatibilități, adică starea de incompatibilitate constatată de ANI, nu încălcarea unei interdicții în sensul Art. 45 alin. (1) lit. i), care reformulează redundant abaterea disciplinară.
Această confuzie reflectă o înțelegere defectuoasă a distincției conceptuale și poate genera interpretări eronate în aplicarea sancțiunilor, autoritățile disciplinare riscând să considere că o singură faptă – starea de incompatibilitate – constituie două abateri distincte: încălcarea regimului de incompatibilități și încălcarea regimului de interdicții (art 57 lit k) “încălcarea prevederilor referitoare la îndatoriri, incompatibilităţi, conflicte de interese şi interdicţiile stabilite prin lege”) .
Mai mult, incalcarea unei interdictii conduce doar catre sanctiunea destituirii ( art 10 alin 4 din lege 360), pe cand incalcarea unui incompatibilitati duce catre o paleta de sanctiuni severe, dar nu exclusiv destituirea!
Principiul „non bis in idem” interzice aplicarea a două sancțiuni pentru aceeași faptă. Principiul „non bis in idem” nu exista doar in penal. El este consacrat de Codul Muncii la Art. 249 alin. (2) („pentru aceeași abatere disciplinară se poate aplica numai o singură sancțiune”), incident in materia raspunderii disciplinare a politistilor, in baza art 1 alin 2 si art 278 Codul Muncii.
Pentru a preveni dubla sancționare (sau pentru a preveni doar aplicarea sanctiunii destituirii) și a elimina confuzia, din Art. 45 alin. (1) lit. i) ar trebui eliminată referirea la „incompatibilități”, mai exact fragmentul „şi al incompatibilităţilor”, lăsând reglementarea incompatibilităților ca abatere disciplinara, exclusiv în Art. 57 lit. k). Aceasta ar asigura coerența cu Legea nr. 161/2003, care reliefeaza ca incompatibilitățile sunt stari interzise, cu Legea nr. 176/2010 care le califică drept abateri disciplinare supuse procedurii disciplinare, cu enumerarea abaterilor disciplinare facuta la art 57 lit k in lege 360/2002, respectându-se totodata si principiul „non bis in idem”.
2.4 Sesizarea organelor disciplinare
Dacă raportul ANI devine definitiv, ANI sesizează unitatea de poliție (“organele competente pentru declanşarea procedurii disciplinare”) în termen de 15 zile pentru declanșarea procedurii disciplinare (Legea nr. 176/2010 Art. 22 alin. (3)). Această sesizare inițiază procesul de cercetare disciplinară, fără a predetermina sancțiunea aplicată.
2.5 Sancțiuni aplicabile
- Legea nr. 176/2010 Art. 25 alin. (4) exclude sancțiunile ușoare (avertisment, mustrare scrisă), favorizând sancțiuni severe.
- Legea nr. 360/2002 Art. 58 enumeră sancțiunile disciplinare aplicabile:
Art. 58 (2024): - (1) Sancțiunile disciplinare care pot fi aplicate polițiștilor sunt:
- a) mustrare scrisă;
- b) diminuarea salariului funcției de bază cu 5-20% pe o perioadă de 1-3 luni;
- c) amânarea promovării în grade profesionale sau funcții superioare pe o perioadă de 1-3 ani;
- d) trecerea într-o funcție inferioară până la cel mult nivelul de bază al gradului profesional deținut;
- e) destituirea din poliție.
În contextul Legii nr. 176/2010, Art. 25 alin. (4), mustrarea scrisă este exclusa, sancțiunile aplicabile fiind cele de la lit. b) la lit. e). Destituirea din funcția publică avută (lege 360, Art. 58 lit. e)) este o sancțiune posibila, însă legea 176/2010 nu impune destituirea ca sancțiune exclusivă. Alte sancțiuni severe pot fi aplicate proporțional cu circumstanțele concrete ale abaterii. În cazul destituirii, polițistul este decăzut din dreptul de a ocupa funcții sau demnități publice, cu excepția celor elective, pentru o perioadă de 3 ani de la data destituirii sau, dacă nu mai ocupă funcția, de la data definitivării raportului ori a hotărârii judecătorești (Legea nr. 176/2010 Art. 25 alin. (2)).
3. Posibilitatea contestării în instanță a sancțiunii disciplinare, în prezența unui raport ANI definitiv
3.1 Dreptul de contestare în instanță
Legea nr. 360/2002 Art. 61 alin. (8) si (9) garantează dreptul polițistului de a contesta sancțiunea disciplinară în instanța de contencios administrativ, fără a impune restricții legate de existența unui raport ANI definitiv.
- Cazul general (sancțiunea emisă de alte autorități decât ministrul MAI): Contestația administrativă prealabilă este opțională (Legea nr. 360/2002 Art. 61 alin. (8)). Polițistul poate alege între a formula contestația la persoana ierarhic superioară în termen de 10 zile lucrătoare sau a ataca direct sancțiunea în instanța de contencios administrativ.
- Cazul sancțiunii disciplinare emise de ministrul MAI: Contestația administrativă prealabilă este obligatorie (Legea nr. 360/2002 Art. 61 alin. (9)). Polițistul trebuie să formuleze contestația la ministrul MAI, iar abia după soluționarea acesteia poate sesiza instanța de contencios administrativ.
- Motive de contestare: Polițistul poate invoca în instanță motive vizand nelegalitatea procedurii disciplinare, inclusiv depasirea termenului de prescriptie.
- Limitări practice: Raportul ANI definitiv are autoritate de lucru constatat asupra existenței incompatibilității, astfel încât polițistul nu poate contesta în instanță fondul incompatibilității (ex. dacă era sau nu incompatibil). Instanța va analiza doar legalitatea și temeinicia procedurii disciplinare și a sancțiunii aplicate de unitate. Dacă polițistul a contestat raportul ANI și a pierdut, nu poate redeschide această chestiune în cadrul contestației împotriva sancțiunii disciplinare. Totuși, poate invoca motive legate de aplicarea sancțiunii.
3.2 Concluzie
Existența unui raport ANI definitiv nu împiedică polițistul să conteste sancțiunea disciplinară în instanța de contencios administrativ. Legea nr. 360/2002, Art. 61 garantează accesul la instanță pentru orice sancțiune disciplinară, fără restricții legate de raportul ANI. Contestația administrativă prealabilă este opțională în cazurile generale, polițistul putând opta pentru atacarea directă în instanță, dar devine obligatorie dacă sancțiunea este emisă de ministrul MAI. Raportul ANI confirmă definitiv incompatibilitatea, dar sancțiunea disciplinară aplicată de unitatea de poliție reprezintă un act administrativ distinct, supus controlului judiciar pentru legalitate și temeinicie. Polițistul poate invoca motive legate de procedura disciplinară, proporționalitatea sancțiunii, prescriptie, etc, fără a redeschide fondul incompatibilității stabilit de ANI.
4. Natura juridică a destituirii pentru incompatibilitate
Destituirea unui polițist ca urmare a constatării definitive a unei incompatibilități ridică problema naturii sale juridice: sancțiune disciplinară sau măsură administrativă. Această distincție determină dacă este necesară o procedură disciplinară prealabilă aplicării sancțiunii.
4.1 Argumente pentru natura disciplinară
- Legea nr. 176/2010 Art. 25 alin. (1) definește incompatibilitatea ca abatere disciplinară, sancționabilă conform reglementărilor aplicabile funcției.
- Art. 25 alin. (4) interzice aplicarea sancțiunilor ușoare (avertisment, mustrare scrisă), favorizând sancțiuni mai severe, precum destituirea.
- Art. 22 alin. (3) impune sesizarea organelor disciplinare în termen de 15 zile pentru declanșarea procedurii disciplinare, indicând că sancționarea nu este automată.
- Legea nr. 360/2002 Art. 57 lit. k) clasifică încălcarea regimului incompatibilităților ca abatere disciplinară, iar Art. 58 lit. e) include destituirea din funcția publică avută, printre sancțiunile disciplinare.
- Art. 59 indice 3 din lege 360/2002 condiționează aplicarea destituirii disciplinare, de cercetarea prealabilă și consultarea Consiliului de disciplină.
4.3 Concluzie
Destituirea pentru incompatibilitate constatată definitiv de ANI este o sancțiune disciplinară, nu o măsură administrativă automată. Aceasta decurge din caracterizarea incompatibilității ca abatere disciplinară (Legea nr. 176/2010 Art. 25 alin. (1); Legea nr. 360/2002 Art. 57 lit. k)) și din obligativitatea procedurii disciplinare, care include cercetarea prealabilă și consultarea Consiliului de disciplină (Legea nr. 360/2002). Prin urmare, procedura disciplinară este obligatorie pentru aplicarea destituirii ca efect al constatarii incalcarii regimului de incompatibilitati.
Rezumat final
Procedura de constatare a incompatibilităților pentru un polițist implică o evaluare riguroasă de către ANI, care se poate efectua pe durata funcției și timp de 3 ani după încetare, dar vizează exclusiv perioada exercitării funcției. Polițistul are dreptul de a fi audiat/ascultat personal în această procedură. ANI este singura autoritate competentă să cerceteze și să constate incompatibilitățile, unitatea de poliție angajatoare având doar rolul de a iniția procedura disciplinară pe baza raportului ANI definitiv. Actualizarea defectuoasă a Legii nr. 360/2002 a generat o confuzie între interdicții și incompatibilități, Art. 45 alin. (1) lit. i) incluzând incalcarea regimului incompatibilităților în lista interdicțiilor, deși incompatibilitatile privesc stări, nu acțiuni interzise, și sunt reglementate ca abateri disciplinare la Art. 57 lit. k), distinct de incalcarea interdictiilor. Această confuzie creează riscul ca o singură faptă – starea de incompatibilitate – să fie interpretată ca două abateri distincte, ducând la dubla sancționare (sau ducand doar catre destituire), contrar principiului „non bis in idem”. Pentru a elimina confuzia, din Art. 45 alin. (1) lit. i) ar trebui eliminată referirea la „incompatibilități”, mai exact fragmentul „şi al incompatibilităţilor”. Destituirea este o sancțiune disciplinară probabilă, dar nu exclusivă, alte sancțiuni severe fiind permise proporțional cu circumstanțele abaterii. Raportul ANI definitiv nu împiedică polițistul să conteste sancțiunea disciplinară în instanța de contencios administrativ, drept garantat de Legea nr. 360/2002 Art. 61 alin. (8) si (9).
Emil Păscuț
