Motto: ”Prin simplul fapt că aparține gloatei, omul coboară mai multe trepte pe scara civilizației”. (Gustave Le Bon)
Apogeul psihozei, ce a cuprins întreaga societate românească și care are astăzi ca principal subiect ”pensiile speciale”, vine ca un tăvălug egalizator, uniformizator, gata să împlinească satisfacția gloatei. O presiune populară puternic excitată de un neo-socialism jonglat de o ceată de neîmpliniți ce se arătau pregătiți să preia rolul mesianic, peste ruinele unei faune politice compromise în corupție și incompetență. Până la urmă, au sucombat în fața dinozaurilor – mult mai versați – dar au lăsat moștenire tema ”pensiilor speciale”, parafată drept condiție obligatorie pentru accesul la fondurile europene. Inevitabil, fosilele regrupate o vor duce până la capăt, pentru că mulțimea este mai mult animată de sentimente decât de rațiune iar gradul de inteligență al gloatei nu urcă la nivelul vârfurilor ei, ci coboară undeva spre mijloc. Individul luat separat – încurajat de forța mulțimii – este dispus la acte și rezoluții cărora, singur, nu le-ar fi dat curs niciodată oricât de iraționale sau imorale ar fi acestea. Gloata este imună în fața argumentelor, indiferent câte eforturi ar depune cineva să o îndrepte din drumul rătăcirilor.
Dacă crede cineva că un grafic – foarte bine întocmit, de altfel – pe care militarii l-au pus pe masa ministrului Apărării Naționale va întoarce decizia, este pur și simplu, naiv.
Povestea ”pensiilor speciale” ar părea – la o primă vedere – că a pornit într-un moment cand mulțimea ce a umplut Piața Victoriei în august 2018 își manifesta totala aversiune față de unii dinozauri politici ”din opoziție”, care ar fi încercat să se aburce pe valul nemulțumirilor. Atunci, o scurtă vreme, media clama lipsa unui lider și a unor teme ceva mai închegate decât enunțurile fluturate pe lozincile protestatarilor. Vrând-nevrând, mulțimea haotică a trebuit să se lase totuși îmblânzită și ușor-ușor a început să înghită ”noi teme”, ce anunțau să combine nevoia unui val de ”noi politicieni”, preferabil cât mai tineri (adică total lipsiți de experiență) cu o pretinsă sete de dreptate socială.
În realitate, acești neo-iacobini urcați pe val n-au făcut decât să exploateze furia mulțimii față de jandarmii care i s-a opus pe pragul Palatului din Piața Victoriei. Imediat s-au trezit în concurență cu liberalii-portocalisiți, siliți să îmbrace haina pocăinței, după un jenant episod de curvire principială, devenind ”aceași mizerie”. Aceștia din urmă s-au grăbit să scoată de la naftalină, veninul aruncat de Băsescu asupra structurilor de ordine și siguranță publică. Gloata voia sânge și atunci, întreaga furie a mulțimii față de clasa politică a fost deviată spre ”speciali”, devenind unul dintre principalele angajamente electorale ce le-au asigurat revenirea la ciolan.
Pandemia nu a fost decât un răgaz și acela – din cauza restricțiilor, adesea aberante, nelegale și abuzive – s-a răsturnat, printr-o abilă manipulare, nu asupra decidenților, ci tocmai față de cei aflați sub ordin și nevoiți să execute. Deși au fost folosiți să impună măsurile restrictive de circulație – total nepopulare -, polițiștii și militarii au fost principalele victime ale înghețării aplicării Legii 153/2017, iar astăzi este ultimul segment care încă nu a atins plafonul din 2022.
În această lumină, conflictul dintre fauna politică și popor a fost deturnat și pune la zid un important segment, ce constituie întregul sistem nervos al statului. Arma unui angajament luat prin PNRR – în cel mai odios mod posibil -, zdrobește fără drept de apel orice alte argumente legate de discriminarea în drepturi și libertăți a militarilor față de civili, despre speranța de viață redusă ori chiar faptul că – oricât se afirmă –, în realitate, polițiștii și militarii contribuie la sistemul de pensii, prin acea ”contribuție individuală la bugetul de stat”, astfel încât doi activi acoperă o pensie ”specială”.
Fără tăgadă, ”privilegiile” din sistemul de ordine și siguranță publică – nu întotdeauna și obligațiile – au făcut cu ochiul și altor segmente socio-profesionale, regăsite, oricât de episodic, în același efort de sacrificiu. În această lumină, mi s-a părut de-a dreptul jenantă apărarea unei doamne judecător CSM că-și merită avantajele, pentru că ”uneori este chemată noaptea de acasă”. Cât despre faptul că ”magistrații au facut dreptate profesorilor și medicilor” (despre miile de dosare respinse ale polițiștilor și militarilor a tăcut ca peștele în lac) și că din această cauză ar fi îndreptățiți și ei, nu-i aruncă decât în penibil! Asta mai ales în contextul unei coincidente descalificări profesionale, ca urmare a achitării ce desființa deciziile altor două complete de judecată care au condamnat un om – indiferent care ar fi numele aceluia, chiar nu contează – la ani buni de pușcărie. În definitiv, rușinată și umilită, casta judecătorilor bate în retragere, acceptând și creșterea vârstei de pensionare dar și recalcularea ”pensiilor (cu adevărat) nesimțite” – vorba lui Băsescu – dar ”prevăzute de lege și deci morale”, vorba făcătorilor de dreptate…
În fața voinței mulțimii, casta politică – vinovată de deturnarea evidentă a voinței populare; exprimate în alegeri – a mers fără cârtire spre ghilotinarea propriilor pensii speciale. De haram au venit, de haram s-au dus! Astfel, a ieșit din vizorul mulțimii și se poate bucura liniștită de binemeritata ”vacanță parlamentară”, un alt privilegiu îngăduit doar câtorva dintre castele profesionale, unele vocale și bine organizate, celelalte cu ciocanul ori pâinea și cuțitul la dispoziție.
Și ca să termin tot cu observațiile de acum un secol ale lui Gustave Le Bon: în fața furiei mulțimii nu ai nici o șansă să folosești argumente raționale, să o contrazici iar politicienii nu vor ezita o clipă să-i pună pe tavă însăși siguranța statului, în schimbul propriei supraviețuiri. Dacă am început cu 11 august, nu pot să nu fac și o comparație cu configurația faunei politice de atunci. Nu cumva mulțimea buimacă s-a învârtit în cerc, tocmai ca un câine furios împotriva propriei cozi?
Ce putem face noi, polițiștii și militarii?
Și noi, asemenea magistraților, formăm o mulțime/”castă profesională”, în mod clar, mult mai bine organizată, coerentă și unitară în aspirații decât o mulțime eterogenă din punct de vedere socio-profesional. Doar că spre deosebire de magistrați, forța și greutatea argumentelor cedează în fața mediei nivelului de pregătire, în favoarea castei magistraților. Aceștia au avut tăria de caracter să declanșeze o grevă în toată puterea cuvântului, mizând pe forța grupului: clar, cu legea în mână, nu-i poți da afară pe toți din magistratură. Ei și-au luat această libertate iar setea de libertate/independență pare să fie proporțională cu nivelul de inteligență, forța rațiunii care sfidează sentimentele/subiectivitatea noastră individuală. Dovada acestei constatări am văzut-o acum câteva săptămâni când Inteligența Artificială, supusă unui test, a luat decizia să atace întâi centrul de comandă de unde ar fi trebuit să aștepte ordinul de distrugere a țintei.
În această săptămână, tema comună a pensiilor ”speciale”/”nesimțite” se anunță a fi tranșată definitiv în Parlament, indiferent la criza – fără precedent – de personal ce se anunță în sistemul de ordine și siguranță publică, ca urmare a miilor de oameni ce și-au făcut bagajele și așteaptă primul semnal să plece. Gloata salivează de satisfacție, mai nou, îmblânzită de promisiunile de ”lapte și miere” ale noului prim-ministru și umbrind cu totul prestigiul atât de discutabil al acestui nou dirijor al programelor de știri….
Vitalie Josanu
Sursa imagine: Știri de Cluj
