Doi polițiști din județe diferite au fost cercetați disciplinar pentru că nu au venit la unitate când au fost chemați de acasă, în timpul liber. Amândoi și-au reclamat șefii la parchet, iar ambele plângeri au fost clasate cu același argument: regulile permanenței stau în ordine ale ministrului, iar încălcarea unui ordin nu poate fi abuz în serviciu. Mai mult, planificarea pentru care au fost cercetați a fost descrisă de un șef ca un grafic „de principiu”, iar de un procuror ca un centralizator care „nu poate produce consecințe juridice”.
Două cazuri, aceeași permanență
Primul caz este al unui polițist de frontieră dintr-o structură din județul Suceava, cu atribuții de cercetare la fața locului. Din 2024, conducerea l-a planificat să asigure de acasă, după programul de opt ore, permanența pentru cercetările la fața locului, adică să fie de găsit la telefon și să vină la unitate dacă se produce un eveniment. Polițistul a contestat această practică, nu s-a prezentat la chemări și a fost cercetat și sancționat disciplinar de mai multe ori. În noiembrie 2024 și în aprilie 2025 a depus plângeri penale împotriva șefilor de la structura lui și de la inspectoratul teritorial, pentru abuz în serviciu, supunere la muncă forțată, fals intelectual, uz de fals și constituirea unui grup infracțional organizat.
Al doilea caz este al unui criminalist dintr-o poliție orășenească din județul Argeș. Potrivit declarației lui, consemnată în ordonanța procurorului, în weekend și de sărbători criminaliștii și polițiștii de la investigații criminale „nu sunt programați în serviciu, sunt de permanență de la domiciliu”. Șeful unității a confirmat, la rândul lui, că permanența din afara programului o asigură, inclusiv în weekend, polițistul care a lucrat în tura a doua în timpul săptămânii. Vineri, 28 februarie 2025, s-a afișat la dispecerat planificarea pe martie, iar pentru weekendul 1–2 martie, la criminalistică, era trecut Serviciul Criminalistic al inspectoratului județean, nu el. Duminică, la un accident rutier cu victimă, șeful unității a cerut să fie chemat criminalistul. Acesta nu a răspuns la telefon, așa că cercetarea a făcut-o un criminalist de la inspectorat.
În aceeași zi, ofițerul care întocmise planificarea a venit la sediu și a refăcut-o, trecându-l pe criminalist de permanență în acel weekend. Noua variantă a păstrat numărul de înregistrare al celei vechi și a fost avizată a doua zi. Copia ei a fost atașată la sesizarea prin care conducerea unității a cerut Biroului de Control Intern cercetarea disciplinară a polițistului, iar pe 20 martie 2025 șeful inspectoratului a dispus cercetarea prealabilă. Polițistul a depus plângere penală pentru fals, uz de fals și abuz în serviciu, înregistrată pe 19 mai 2025. Aici ancheta a mers mai departe decât la Suceava, unde urmărirea penală s-a făcut doar cu privire la fapte: în Argeș, șeful unității și ofițerul au devenit suspecți.
Același motiv de clasare: un ordin al ministrului nu e lege
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava a clasat prima cauză pe 30 iunie 2025, iar procurorul general a respins plângerea polițistului pe 16 iulie 2025. Judecătorul de cameră preliminară al Curții de Apel Suceava a confirmat soluția printr-o încheiere definitivă din februarie 2026 și l-a obligat pe polițist să plătească statului 250 de lei cheltuieli judiciare. A doua cauză a fost clasată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeș pe 18 martie 2026.
La abuzul în serviciu, motivul este același în ambele acte. Art. 297 din Codul penal, în forma modificată prin Legea nr. 200/2023, se aplică doar funcționarului care încalcă o lege, o ordonanță a Guvernului sau un alt act care avea putere de lege la data adoptării. Curtea Constituțională a stabilit prin Decizia nr. 405/2016 că îndeplinirea defectuoasă a unui act „trebuie analizată numai prin raportare la atribuții de serviciu reglementate expres prin legislația primară – legi și ordonanțe ale Guvernului”. Or, programul de lucru și permanența polițiștilor sunt reglementate prin ordine ale ministrului: Ordinul nr. 577/2008 privind programul de lucru al polițiștilor și O.M.A.I. nr. S/108/2011 privind serviciul de permanență, el însuși clasificat. Statutul polițistului, Legea nr. 360/2002, lasă la art. 39 alin. (2) programul de lucru în seama unui ordin al ministrului, iar judecătorul de la Suceava a calificat acest text drept o simplă „dispoziție de trimitere”.
Procurorul din Argeș a scris că abuzul în serviciu nu este prevăzut de legea penală, pentru că nu s-a dovedit încălcarea legislației primare, „fiind invocate doar posibile încălcări sau nerespectări ale unor dispoziții prevăzute în ordine emise de Ministrul de Interne”. Judecătorul de la Suceava a ajuns la aceeași concluzie. În opinia lui, încălcările reclamate „s-au putut produce prin reglementări normative inferioare legii, respectiv ordine ale ministrului ori dispoziții emise de șefii ierarhici” și, de aceea, nu pot fi abuz în serviciu, „întrucât nu au vizat dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță”.
Practic, cât timp permanența de acasă este organizată prin ordine ale ministrului și prin dispozițiile șefilor, un șef care o organizează greșit nu poate răspunde penal pentru abuz în serviciu, dacă nu încalcă și o lege. Nici încadrarea la supunere la muncă forțată nu a trecut de procuror. La Suceava, acesta a reținut că nu se poate vorbi de muncă impusă împotriva voinței „atât timp cât există dispoziții normative care reglementează acest tip de activitate”, iar declanșarea unei cercetări disciplinare „nu poate fi interpretată ca o acțiune de constrângere”.
Graficul care contează doar la cercetarea disciplinară
În Argeș, procurorul a scris despre planificarea refăcută că „modificarea acesteia de către suspect este un aspect dovedit”. Falsul nu l-a reținut totuși, pentru că planificarea „este doar un centralizator al altor planificări pe compartimente de specialitate, fiind folosită cu titlu informativ”, astfel că „nu poate produce consecințe juridice în situații de nerespectare”. Potrivit ordonanței, documentul care contează este dispoziția zilnică a șefului de unitate, în care criminalistul fusese trecut la echipa operativă pentru acea duminică.
Aceeași planificare, refăcută, a fost însă documentul atașat la sesizarea pentru cercetarea disciplinară. Audiat ca suspect, șeful unității a declarat că „este o greșeală că s-a reținut acel centralizator în sesizare”. Procurorul a mers mai departe și a arătat că faptul că polițistului nu i s-a adus la cunoștință dispoziția zilnică „sau, mai mult, i-a fost adusă la cunoștință o planificare eronată, poate constitui o justificare” a neprezentării lui, care „poate fi avută în vedere în procedura disciplinară”.
La Suceava, graficul contestat de polițist „este unul de principiu, pentru a se stabili o ordine și o cronologie”, a declarat unul dintre șefii audiați ca martori. Procurorul a constatat însă că cercetările disciplinare din 2024 și 2025 priveau „tocmai nerespectarea planificării de intervenție în afara orelor de program”.
Puse alături, cele două dosare arată același dezechilibru. În fața procurorului, planificarea permanenței este un document informativ sau „de principiu”, a cărui modificare nu are urmări penale. În procedura disciplinară, aceeași planificare devine reperul după care se stabilește dacă polițistul și-a făcut datoria.
Ce rămâne: instanța, nu parchetul
Judecătorul de la Suceava a indicat el însuși calea. Polițistul „are la dispoziție alte căi procesuale (decât cele penale)” și poate cere „anularea ordinelor (pe calea contenciosului administrativ) și/sau desființarea graficelor (pe calea litigiilor de muncă, putând obține inclusiv despăgubiri)”. Tot acolo se atacă și actele de sancționare, pe care judecătorul le-a descris ca înscrisuri ce pot fi contestate „pe căi legale” de cel care se consideră vătămat. Pentru polițiști, al căror raport de serviciu ajunge în fața instanței de contencios administrativ, aceasta este instanța care poate judeca și întrebarea de fond: dacă așteptarea acasă, cu telefonul deschis și cu obligația de a veni la chemare, este timp de lucru. Polițistul de frontieră a invocat jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene în această privință, inclusiv cauza Matzak (C-518/15), dar în procedura penală judecătorul nu a analizat-o.
Pentru polițiștii aflați în aceeași situație, cele două dosare duc la o concluzie limpede. O plângere penală împotriva șefului pentru felul în care organizează permanența are șanse mici, iar dacă ajunge la judecătorul de cameră preliminară și este respinsă, costă. Disputa se câștigă sau se pierde în instanță, la contestarea sancțiunii, unde dovezile contează: planificarea afișată, cu data la care a fost văzută, și dispoziția zilnică pe unitate. În cazul din Argeș, planificarea inițială nu mai exista, iar ce fusese afișat vineri s-a putut dovedi doar prin martori.
Regulile de fond ale permanenței stau însă în O.M.A.I. nr. S/108/2011, un ordin clasificat „secret de serviciu”, din care un singur alineat a fost declasificat, în ianuarie 2026. S.P.R. „Diamantul” a cerut în instanță declasificarea lui. Curtea de Apel București a obligat ministerul să îl declasifice, iar recursurile se judecă la Înalta Curte de Casație și Justiție pe 10 decembrie 2026.
Deși permanența abuzivă și neplătită de la domiciliu a devenit un cancer generalizat al poliției, doar o mână de polițiști îndrăznesc să acționeze pentru drepturile lor. Cele două cazuri de mai sus arată ce îi așteaptă pe cei care o fac: cercetare disciplinară pentru că nu au răspuns la telefon în timpul liber și o plângere penală închisă cu argumentul că ordinele ministrului nu sunt lege. Calea care le rămâne este instanța.
Fragmentele din acte sunt reproduse cu numele persoanelor estompate.
S.P.R. „Diamantul”
