Curățenia din posturile de poliție, azi la Curtea de Apel Galați. După sentință, IPJ Brăila a găsit resursele pe care în proces spunea că nu le are

0
Curățenia din posturile de poliție, azi la Curtea de Apel Galați

Recursul celor 37 de polițiști din posturile comunale ale județului Brăila se judecă astăzi la primul termen. Între timp, inspectoratul care a câștigat la tribunal invocând lipsa banilor a încheiat un contract de prestări servicii de curățenie chiar pentru aceste posturi.

Astăzi, 12 noiembrie 2026, de la ora 9:30, Curtea de Apel Galați judecă la primul termen recursul declarat de Sindicatul Polițiștilor din România „Diamantul” în dosarul nr. 2046/113/2025. Este procesul celor 37 de polițiști din posturile de poliție comunale ale județului Brăila care au arătat instanței că, spre deosebire de colegii lor din municipiu, își fac singuri curățenia la locul de muncă: spală holurile și toaletele, scot gunoiul, iar la posturile încălzite cu sobe sparg lemne și scot cenușa. Ei au cerut să se constate că sunt discriminați după locul de muncă și hărțuiți moral, potrivit O.G. nr. 137/2000, și au cerut daune morale.

Ce a reținut Tribunalul Brăila

Prin Sentința nr. 175 din 2 aprilie 2026, Tribunalul Brăila a respins acțiunea. Instanța a reținut o „incapacitate financiară dovedită” a IPJ Brăila și a apreciat că imposibilitatea de a angaja personal sau de a contracta servicii de curățenie este rezultatul unui „act de autoritate superior” care blochează cheltuielile. Despre munca reclamată de polițiști, sentința spune că ține de „întreținerea curentă a spațiilor”. Am prezentat sentința și motivele de recurs în luna mai.

Lipsa banilor a fost însă doar afirmată. Înainte de proces, prin petiția nr. 160/02.10.2025, sindicatul a întrebat IPJ Brăila exact acest lucru: dacă are fonduri și funcții pentru curățenia posturilor și, dacă nu are, dacă le-a cerut organului superior și i s-au refuzat. Serviciul Logistic a răspuns doar că inspectoratul asigură subunităților materiale de curățenie. Despre vreo cerere de bani sau vreun refuz, adresa nu spune nimic. Ce a dovedit, de fapt, IPJ Brăila este că le dă polițiștilor detergenți și mopuri, iar instanța a tras de aici concluzia că inspectoratul nu are bani de curățenie.

Ce s-a întâmplat după sentință

Sentința ne-a fost comunicată pe 25 mai 2026, iar a doua zi am declarat recurs. Pe 3 iunie 2026, la două luni după sentință și la o săptămână după recurs, Serviciul Logistic al IPJ Brăila a emis specificațiile nr. 127719 pentru cumpărarea directă a serviciilor de curățenie la posturile de poliție comunale și la polițiile orășenești Ianca, Însurăței și Făurei. Achiziția a fost publicată în Sistemul Electronic de Achiziții Publice, contractul de servicii a fost încheiat pe 2 iulie 2026, iar cumpărarea directă s-a finalizat pe 8 iulie 2026. Contractul e valabil până la 31 decembrie 2026.

Resursele care în fața tribunalului nu existau au apărut, așadar, la câteva săptămâni după sentință. Între timp nu s-a schimbat nicio lege. O.U.G. nr. 156/2024, iar pentru anul 2026 Legea nr. 141/2025, suspendă doar ocuparea prin concurs a posturilor vacante, adică angajarea de îngrijitori. Niciunul dintre aceste acte nu interzice contractarea unei firme de curățenie. Chiar IGPR arată, în întâmpinarea depusă în recurs, că IPJ Brăila a primit fonduri la Titlul II, „Bunuri și servicii”, pentru cheltuielile de curățenie și că răspunderea pentru folosirea lor revine conducerii inspectoratului.

Ce nu i s-a spus instanței de recurs

În întâmpinarea din 19 august 2026, IGPR reia teza sentinței, că imposibilitatea de a contracta servicii de curățenie ar fi rezultatul unui act de autoritate superior. La acea dată, contractul IPJ Brăila era semnat de șase săptămâni. IPJ Brăila, în întâmpinarea din 21 octombrie 2026, nu pomenește contractul deloc.

În schimb, inspectoratul susține în continuare că obligațiile polițiștilor de a face curățenie „sunt implicite, rezultate din asigurarea unor măsuri de bun simț”. Documentația propriei achiziții spune altceva. Spălarea pardoselilor de pe holuri și din spațiile comune, golirea coșurilor și schimbarea sacilor de gunoi, spălarea și dezinfectarea toaletelor, curățarea ușilor și a ferestrelor sunt trecute acolo ca servicii de curățenie, pentru care ofertantul trebuie să aloce „minim 1 lucrător de curățenie” și să facă dovada experienței. Aceeași toaletă, la același post de poliție, e „bun simț” când o spală agentul de la post și serviciu profesional, cu caiet de sarcini și firmă specializată, când o spală altcineva.

Nici după contract curățenia nu a trecut complet de pe umerii polițiștilor. Serviciile cumpărate au frecvența „Lunar”, adică o dată pe lună. IPJ Brăila ne-a comunicat, prin adresa nr. 7.118 din 26 iunie 2026, că activitățile de curățenie se efectuează „zilnic, prin personal propriu”. La posturile comunale nu există niciun îngrijitor, așa că personalul propriu care face curățenie în celelalte zile ale lunii este tot polițistul.

Comparația cu alte instituții e grăitoare. Tribunalul Brăila, instanța care a judecat cauza, ne-a comunicat că are trei posturi de îngrijitor, toate ocupate, iar magistrații și grefierii nu au atribuții de curățenie. Curtea de Apel București ne-a răspuns, la rândul ei, că funcționarii publici își păstrează ordinea în birou, dar curățenia propriu-zisă nu este, în mod obișnuit, compatibilă cu o funcție publică. Polițistul este și el funcționar public, cu statut special, însă numai lui, și numai la post, i se cere să fie și îngrijitor.

La Buzău, aceeași situație, recunoscută abia după o sentință

Aceeași petiție, nr. 160/2025, a ajuns și la IPJ Buzău. În noiembrie 2025, inspectoratul ne-a răspuns că are 80 de posturi de poliție comunale, că fișele posturilor polițiștilor nu cuprind sarcini de curățenie și că funcțiile de îngrijitor sunt ocupate. Fișa postului de îngrijitor ne-o putea da doar contra cost, cu 0,5 lei pe pagină, după plata la casierie. Am mers în instanță, iar prin Sentința nr. 8470 din 17 septembrie 2026, Tribunalul București a obligat IPJ Buzău să ne răspundă complet.

Răspunsul a venit pe 2 noiembrie 2026. IPJ Buzău are, pentru tot județul, patru funcții de îngrijitor, dintre care trei ocupate. Fișa postului, anexată de data aceasta, arată că îngrijitorul face curățenie „în spațiile repartizate de la reședința inspectoratului”, iar adresa precizează că „nu există personal de deservire destinat exclusiv posturilor de poliție”. La întrebarea dacă inspectoratul a cerut bani pentru curățenia posturilor și i s-au refuzat, răspunsul este, ca la Brăila, că detergenții se cumpără centralizat și se distribuie posturilor. La cele 80 de posturi comunale, prin urmare, curățenia rămâne în sarcina polițiștilor, iar inspectoratul a recunoscut asta abia după ce instanța l-a obligat să răspundă.

Ce cerem astăzi

Ieri, 11 noiembrie, am depus la Curtea de Apel Galați răspunsul la întâmpinarea IPJ Brăila, împreună cu nouă înscrisuri noi, printre care documentele achiziției. Cerem Curții casarea sentinței tribunalului și admiterea acțiunii așa cum a fost formulată.

Vom publica soluția Curții de Apel Galați imediat ce apare pe portalul instanțelor.

S.P.R. „Diamantul”

Leave a reply

Please enter your comment!
Please enter your name here