Când sistemul își protejează propriile abuzuri: Cazul polițistului Rusu și deturnarea unei petiții legale

În România anului 2025, lupta pentru respectarea drepturilor de muncă în sistemul polițienesc continuă să fie o provocare, chiar și atunci când legea este de partea angajaților. Un caz recent demonstrează cum mecanismele administrative pot fi folosite pentru a eluda procedurile legale și a perpetua practici abuzive.

O reclamație legitimă, deturnată sistematic

Agentul șef principal de poliție Rusu Sebastian Alin, lider al organizației sindicale SPR Diamantul din Politia de Frontiera- STPF Suceava, a formulat în martie 2025 o reclamație administrativă adresată foarte clar, Inspecției Sanitare din Direcția Medicală-MAI, în care a invocat săvârșirea unei contravenții prevăzute de HG 857/2011 privind normele din domeniul sănătății publice. Articolul invocat (53 lit. m) sancționează nerespectarea reglementărilor legale privind munca în schimburi și regimul pauzelor, ținând cont de factorii de risc din mediul de muncă.

În loc să ajungă la destinatar, Inspecția Sanitară – singurul organ competent să constate și să sancționeze contravențiile invocate – reclamația a fost direcționată cu vadita rea credinta, prin diverse compartimente administrative ale MAI, fiind în final tratată ca o simplă solicitare de informații, nu ca o sesizare contravențională ce necesita intervenția urgentă a organelor specializate (Inspectia Sanitara) sa constate si sa aplice contraventia.

Strategia devierii: De la constatare contravențională la răspuns administrativ formal

Procesul de deturnare abuziva a reclamației s-a desfășurat metodic. Documentul a trecut prin Direcția Secretariat General a MAI, Serviciul de Presă al DIRP și a ajuns în final chiar la cei reclamati– Inspectoratul General al Poliției de Frontieră – o structură care nu are competența legală de a constata sau sancționa contravențiile la normele de sănătate publică.

Răspunsul final comunicat de IGPF, semnat de înalți oficiali precum Inspector General Chestor principal de poliție Cornel Laurian Stoica și Directorul DCI, Comisar-șef de poliție Bărbulescu Maria, a evitat complet abordarea aspectelor legate de sănătatea și securitatea în muncă, concentrându-se pe alte acte normative care ar reglementa activitatea de întocmire a graficelor de permanență.

Secretizarea ca instrument al abuzului

Un element crucial în această poveste este OMAI S/108/2011, un ordin clasificat “secret de serviciu” care prevede în mod expres la art. 42 alin. 1 că “serviciul de permanență se asigură de către personalul stabilit, prin prezența permanentă în unitate/structură, cu excepția celui aflat la continuitatea conducerii care poate executa serviciul și de la domiciliu…”

Această prevedere demonstrează că permanența la domiciliu este permisă doar pentru funcțiile de conducere, nu și pentru polițiștii operativi. Secretizarea acestui ordin a fost folosită pentru a induce în eroare polițiștii cu privire la obligația de a asigura permanența serviciului de la domiciliu, gratuit, fără compensație.

Consecințele umane ale deturnării instituționale

Efectele acestei deturnări administrative nu sunt doar procedurale. Agentul Rusu a început să fie supus unor cercetări disciplinare abuzive de către ITPF Sighetu Marmației pentru că a refuzat să se supună permanenței de la domiciliu impusă contrar prevederilor legale. Această situație i-a provocat stres și probleme de sănătate, fiind diagnosticat cu tulburare anxioasă.

Cercetările disciplinare reprezintă o formă clară de presiune și intimidare, îndreptată împotriva sa tocmai pentru că a încercat să respecte legislația muncii și să își protejeze sănătatea și capacitatea de muncă.

Practica ilegală perpetuată prin obstrucționarea controlului

Deturnarea reclamației a avut un scop precis: împiedicarea organului competent (Inspecția Sanitară) să analizeze și să stopeze practicile ilegale semnalate. Prin această manevră administrativă, funcționarii implicați au reușit să:

1. Evite constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor prevăzute de lege
2. Perpetueze practica impunerii permanenței forțate și neplătite la domiciliu
3. Mențină un sistem care încalcă dreptul la odihnă și refacerea capacității de muncă a polițiștilor
4. Creeze un precedent de intimidare pentru alți angajați care ar îndrăzni să semnaleze abuzuri similare

Implicații mai largi pentru sistemul polițienesc

Acest caz nu este izolat, ci reflectă o problemă sistemică în organizarea muncii din instituțiile MAI. Legea 360/2002 prevede clar la art. 39 alin. (1) că programul de lucru al polițistului trebuie stabilit astfel încât să asigure “refacerea capacității de muncă”, aspect ignorat sistematic de conducerea instituțiilor vizate.

Secretizarea abuzivă a OMAI S/108/2011 și interpretarea distorsionată a acestuia permit conducerii să impună polițiștilor operativi obligații care contravin flagrant prevederilor legale privind timpul de muncă și de odihnă, securitatea și sănătatea în muncă.

Concluzie

Deturnarea reclamației agentului Rusu ilustrează perfect mecanismul prin care sistemul își protejează propriile practici abuzive: redirecționarea petițiilor către structuri fără competență de sancționare, interpretarea selectivă a legislației, secretizarea informațiilor esențiale și intimidarea celor care îndrăznesc să vorbească.

Aceste practici nu doar că încalcă drepturile fundamentale ale polițiștilor la condiții de muncă care să le asigure sănătatea și integritatea, dar subminează însăși eficiența și profesionalismul instituțiilor însărcinate cu aplicarea legii. Este o ironie amară ca tocmai cei chemați să vegheze la respectarea legii să fie victime ale unor practici administrative ce o eludează sistematic.

Mai jos, aveti RECLAMATIA lui Alin Rusu din 07.05.2025. Suntem curiosi sa vedem unde va fi trimisa si aceasta reclamatie, pentru “rezolvare”! Tot la cei reclamati?

Apropo, deja avem dosar inregistrat la Curtea de Apel Suceava -nr.248/39/2025- pentru declasificarea OMAI S/108/2011.

Vasile Raven

PLÂNGERE DISCIPLINARĂ

Către:

Domnul Catalin Predoiu, MINISTRUL MAI

Corpul de Control al Ministerului Afacerilor Interne

Subsemnatul, RUSU SEBASTIAN ALIN, xxxxxx, în calitate de salariat vătămat, agent șef principal de poliție în cadrul SPF Siret și lider al organizației sindicale SPR Diamantul la nivelul STPF SUCEAVA,

În temeiul prevederilor art. 57 lit. b), c), c¹) și k) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului, coroborate cu prevederile art. 39 din aceeași lege, art. 175-178 din Codul Muncii, art. 6 și art. 7 din Legea nr. 319/2006 a securității și sănătății în muncă și art. 2 alin. (5¹)-(5⁷) și alin. (7) din OG 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, formulez prezenta:

PLÂNGERE DISCIPLINARĂ

împotriva funcționarilor publici din cadrul Ministerului Afacerilor Interne care au fost implicați în procesarea și soluționarea reclamației mele administrative, pentru săvârșirea abaterilor disciplinare constând în neglijență manifestată în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu, întârzierea nejustificată a soluționării lucrărilor, refuzul nejustificat de a îndeplini o atribuție de serviciu, încălcarea prevederilor referitoare la îndatoriri, precum și pentru participare la hărțuirea subsemnatului.

MOTIVARE ÎN FAPT:

1. La data de 13.03.2025, am formulat o reclamație administrativă adresată INSPECȚIEI SANITARE DIN DIRECȚIA MEDICALĂ-MAI, reclamație în care am invocat săvârșirea contravenției prevăzute de art. 53 lit. m) din HG 857/2011 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor la normele din domeniul sănătății publice. Articolul invocat prevede textual: “Constituie contravenţii şi se sancţionează cu amendă de la 3.000 lei la 5.000 lei pentru persoanele fizice, respectiv cu amendă de la 5.000 lei la 8.000 lei pentru persoanele juridice următoarele fapte: […] m) nerespectarea reglementărilor legale în vigoare privind munca în schimburi, a regimului pauzelor, luând în considerare existenţa unor factori de risc în mediul de muncă şi capacitatea de adaptare a salariaţilor”.
2. În reclamație am semnalat faptul că organizarea permanenței în cadrul SPF Siret încalcă normele legale privind timpul de muncă și de odihnă, în special prevederile art. 39 alin. (1) din Legea 360/2002 care stabilește că “Durata programului de lucru al poliţistului este de 8 ore pe zi şi 5 zile pe săptămână, stabilită astfel încât să se asigure continuitatea serviciului poliţienesc şi refacerea capacităţii de muncă, în condiţiile prevăzute de lege”. Modalitatea actuală de organizare a permanenței conduce la imposibilitatea refacerii capacității de muncă a polițiștilor și le pune în pericol sănătatea fizică și psihică, aspecte care intră sub incidența prevederilor art. 175 alin. (1) și art. 177 alin. (1) și (2) din Codul Muncii, precum și ale art. 6 alin. (1) și art. 7 alin. (1) lit. a), b) și d) din Legea nr. 319/2006 a securității și sănătății în muncă.
3. Din răspunsurile primite de la diverse structuri ale MAI, și anume:
   • Ministerul Afacerilor Interne prin Direcția Secretariat General (adresa nr. 49657 din 17.03.2025, semnată de Directorul Chestor de poliție Marius TACHE și Șeful Serviciului Relații cu Publicul, Comisar-șef Daniel Valentin URDUBAN)
   • Serviciul de Presă al DIRP (email din 14.03.2025)
   • Inspectoratul General al Poliției de Frontieră (adresa nr. CR 17934 din 22.04.2025, semnată de Inspector General, Chestor principal de poliție Cornel Laurian STOICA și de Directorul D.C.I., Comisar-șef de poliție BĂRBULESCU Maria)

rezultă că reclamația mea a fost direcționată prin diverse compartimente administrative, FĂRĂ A FI TRANSMISĂ SPRE SOLUȚIONARE ORGANULUI COMPETENT, respectiv Inspecției Sanitare din cadrul Direcției Medicale a MAI, singura structură abilitată să constate și să sancționeze contravențiile prevăzute de HG 857/2011.

4. În loc să transmită reclamația către organul competent, funcționarii responsabili identificați în documente, și anume:
   • Directorul Chestor de poliție Marius TACHE și Șeful Serviciului Relații cu Publicul, Comisar-șef Daniel Valentin URDUBAN (conform adresei MAI-DSG nr. 49657/17.03.2025)
   • Serviciul de Presă al Direcției Informare și Relații Publice M.A.I. (conform adresei din 14.03.2025)
   • Inspector General, Chestor principal de poliție Cornel Laurian STOICA și Directorul D.C.I., Comisar-șef de poliție BĂRBULESCU Maria (conform adresei IGPF nr. CR 17934 din 22.04.2025)

au optat pentru: a) Redirecționarea reclamației către Inspectoratul General al Poliției de Frontieră, structură care nu are competența legală de a constata și sancționa contravențiile la normele de sănătate publică; b) Tratarea reclamației ca o simplă solicitare de informații sau petiție administrativă, deși din conținutul acesteia rezulta explicit că am solicitat constatarea unei fapte contravenționale, conform HG 857/2011.

5. În răspunsul final comunicat de Inspectoratul General al Poliției de Frontieră prin adresa nr. CR 17934 din 22.04.2025, semnată de Inspector General, Chestor principal de poliție Cornel Laurian STOICA și de Directorul D.C.I., Comisar-șef de poliție BĂRBULESCU Maria, nu există nicio mențiune că reclamația ar fi fost analizată din perspectiva săvârșirii contravenției invocate de mine sau că ar fi fost consultată Inspecția Sanitară din cadrul Direcției Medicale a MAI. Mai mult, în subsolul documentului se confirmă explicit faptul că aceasta a fost “redirecționată instituției noastre de către Direcția Secretariat General din cadrul M.A.I., unde a fost înregistrată cu nr. 49657/14.03.2025”.
6. În răspunsul IGPF nr. CR 17934 se face referire la alte acte normative (OMAI nr. 182/2009, Parchetul de pe lângă ÎCCJ nr. 1754/C/05.08.2009) care ar reglementa activitatea de întocmire a graficelor lunare de permanență, evitându-se complet abordarea aspectelor legate de sănătatea și securitatea în muncă pe care le-am invocat, precum și competența Inspecției Sanitare, și ignorându-se prevederile exprese ale art. 39 alin. (1) din Legea 360/2002 care impun organizarea programului de lucru astfel încât să se asigure “refacerea capacității de muncă” a polițiștilor.
7. În mod deosebit, autorii răspunsului CR 17934 au insinuat în mod fals că continuitatea serviciului de poliție judiciară (manifestată prin echipa de cercetare la fața locului – CFL) nu este supusă regulilor OMAI S/108/2011, deși acest act normativ clasificat “secret de serviciu” prevede în mod expres la art. 42 alin. 1 că “Serviciul de permanență se asigură de către personalul stabilit, prin prezența permanentă în unitate/structură, cu excepția celui aflat la continuitatea conducerii care poate executa serviciul și de la domiciliu…”. Această prevedere demonstrează clar că permanența la domiciliu este permisă doar pentru funcțiile de conducere, nu și pentru polițiștii operativi, inclusiv cei din structurile cu atribuții de cercetare la fața locului.
8. Secretizarea abuzivă a OMAI S/108/2011 a fost folosită tocmai pentru a induce în eroare polițiștii operativi cu privire la presupusa existență legală a unei obligații de a asigura permanența serviciului de la domiciliu, gratuit, fără nicio compensație din partea angajatorului, în ciuda faptului că această practică contravine flagrant prevederilor art. 39 alin. (1) din Legea 360/2002, art. 175-177 din Codul Muncii și art. 6-7 din Legea 319/2006.
9. Prin această modalitate de soluționare, funcționarii implicați au eludat procedura legală de constatare a contravențiilor, împiedicând organul competent (Inspecția Sanitară) să analizeze pe fond aspectele semnalate și să ia măsurile legale care se impun, încălcând astfel și obligația generală a angajatorului prevăzută de art. 175 alin. (1) din Codul Muncii de a asigura securitatea și sănătatea salariaților în toate aspectele legate de muncă, precum și principiile generale de prevenire prevăzute la art. 177 alin. (2) din același act normativ.
10. Acțiunile funcționarilor implicați, de a împiedica organul competent să se pronunțe și să stopeze faptele contravenționale semnalate în reclamație, constituie o participare directă la hărțuirea la care sunt supus. Astfel, prin omisiunea lor deliberată de a transmite reclamația către Inspecția Sanitară și prin distorsionarea adevărului privind conținutul OMAI S/108/2011, aceștia au facilitat și perpetuat încălcarea drepturilor mele și au devenit participanți la hărțuirea morală pe care o suport, având în vedere că această hărțuire ar fi putut fi oprită dacă organul competent ar fi fost sesizat și ar fi dispus măsurile legale care se impuneau.
11. Suplimentar, doresc să arăt că în acest timp sunt hărțuit de ITPF SIGHETU MARMAȚIEI cu cercetări disciplinare abuzive, pentru că nu mă supun permanenței de la domiciliu, impusă abuziv, în contra prevederilor legale, împrejurare care îmi provoacă stres, suferințe psihice și probleme de sănătate, fiind diagnosticat cu tulburare anxioasă. Aceste cercetări disciplinare reprezintă o formă de presiune și intimidare, îndreptată împotriva mea tocmai pentru că am încercat să respect legislația muncii și să îmi protejez sănătatea și capacitatea de muncă, prin refuzul de a mă supune unor practici ilegale. Acest tratament advers, venit ca reacție la plângerea mea cu privire la încălcarea principiului tratamentului egal și al nediscriminării, reprezintă o formă de victimizare în sensul art. 2 alin. (7) din OG 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare. De asemenea, conform art. 2 alin. (5¹) și (5²) din același act normativ, comportamentul superiorilor mei ierarhici constituie hărțuire morală la locul de muncă, având drept efect deteriorarea condițiilor de muncă prin lezarea drepturilor și demnității mele ca angajat, prin afectarea sănătății mele mentale și prin compromiterea viitorului meu profesional. Consecințele asupra sănătății mele demonstrează impactul negativ al practicilor semnalate în reclamația inițială și urgența cu care ar fi trebuit tratată de către organele competente.

MOTIVARE ÎN DREPT:

1. Potrivit art. 57 lit. b) din Legea 360/2002, constituie abatere disciplinară “neglijența manifestată în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu sau a dispozițiilor primite de la șefii ierarhici sau de la autoritățile anume abilitate de lege”. Funcționarii implicați în soluționarea reclamației au dat dovadă de neglijență în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu, nedirecționând reclamația către organul competent să o soluționeze.
2. Conform art. 57 lit. c) din Legea 360/2002, constituie abatere disciplinară “întârzierea repetată sau nejustificată a soluționării lucrărilor”. Prin nedirecționarea reclamației către organul competent, funcționarii au întârziat nejustificat soluționarea legală a acesteia.
3. Potrivit art. 57 lit. c¹) din Legea 360/2002, constituie abatere disciplinară “refuzul nejustificat de a îndeplini o atribuție de serviciu cuprinsă în fișa postului”. Funcționarii care au primit spre procesare reclamația aveau obligația, conform fișei postului, să o direcționeze către organul competent să o soluționeze.
4. Conform art. 57 lit. k) din Legea 360/2002, constituie abatere disciplinară “încălcarea prevederilor referitoare la îndatoriri”. Prin modul de soluționare a reclamației și prin distorsionarea adevărului privind conținutul OMAI S/108/2011, funcționarii au încălcat îndatoririle de serviciu referitoare la procesarea corectă a documentelor și respectarea competențelor legale.
5. Prin faptul că au împiedicat organul competent să se pronunțe asupra faptelor contravenționale semnalate în reclamația mea și au insinuat în mod fals că permanența la domiciliu pentru polițiștii operativi ar fi legală, funcționarii implicați au participat la hărțuirea morală la locul de muncă la care sunt supus, întrucât au contribuit în mod direct la perpetuarea situației abuzive și la continuarea încălcării drepturilor mele.
6. Art. 39 alin. (1) din Legea 360/2002 prevede că “Durata programului de lucru al poliţistului este de 8 ore pe zi şi 5 zile pe săptămână, stabilită astfel încât să se asigure continuitatea serviciului poliţienesc şi refacerea capacităţii de muncă, în condiţiile prevăzute de lege.” Această prevedere legală impune explicit obligația asigurării refacerii capacității de muncă a polițistului, aspect ignorat în răspunsul IGPF și în modul de organizare a permanenței la SPF Siret.
7. Art. 42 alin. 1 din OMAI S/108/2011 stabilește clar că “Serviciul de permanență se asigură de către personalul stabilit, prin prezența permanentă în unitate/structură, cu excepția celui aflat la continuitatea conducerii care poate executa serviciul și de la domiciliu…”, ceea ce demonstrează fără echivoc că permanența la domiciliu este permisă doar pentru funcțiile de conducere, nu și pentru polițiștii operativi, inclusiv cei din structurile cu atribuții de cercetare la fața locului. Prin ascunderea acestei prevederi și secretizarea abuzivă a ordinului, MAI a creat condițiile pentru exploatarea polițiștilor operativi, impunându-le în mod ilegal permanența la domiciliu, fără nicio compensație.
8. Art. 59 alin. (1) lit. a) din HG 857/2011 prevede că “Constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor prevăzute de prezenta hotărâre se realizează ca urmare a activităţilor de control în domeniul sănătăţii publice exercitate, pe domeniile de competenţă stabilite conform prevederilor legale în vigoare, de către personalul de specialitate împuternicit de către conducerea Ministerului Sănătăţii, autoritate centrală în domeniul sănătăţii publice, pentru unităţile de pe întreg teritoriul ţării”.
9. Art. 175 alin. (1) din Codul Muncii prevede că “Angajatorul are obligaţia să asigure securitatea şi sănătatea salariaţilor în toate aspectele legate de muncă”, iar art. 177 alin. (1) stabilește că “În cadrul propriilor responsabilităţi angajatorul va lua măsurile necesare pentru protejarea securităţii şi sănătăţii salariaţilor, inclusiv pentru activităţile de prevenire a riscurilor profesionale, de informare şi pregătire, precum şi pentru punerea în aplicare a organizării protecţiei muncii şi mijloacelor necesare acesteia.”
10. Art. 177 alin. (2) lit. a), b), c) și d) din Codul Muncii prevede principiile generale de prevenire care trebuie respectate de angajator, printre care “evitarea riscurilor”, “evaluarea riscurilor care nu pot fi evitate”, “combaterea riscurilor la sursă” și “adaptarea muncii la om, în special în ceea ce priveşte proiectarea locurilor de muncă şi alegerea echipamentelor şi metodelor de muncă şi de producţie, în vederea atenuării, cu precădere, a muncii monotone şi a muncii repetitive, precum şi a reducerii efectelor acestora asupra sănătăţii”.
11. Art. 178 alin. (1) din Codul Muncii stabilește că “Angajatorul răspunde de organizarea activităţii de asigurare a sănătăţii şi securităţii în muncă”, iar alin. (3) al aceluiași articol prevede că “În elaborarea măsurilor de securitate şi sănătate în muncă angajatorul se consultă cu sindicatul sau, după caz, cu reprezentanţii salariaţilor, precum şi cu comitetul de securitate şi sănătate în muncă”.
12. Art. 6 alin. (1) din Legea nr. 319/2006 prevede că “Angajatorul are obligaţia de a asigura securitatea şi sănătatea lucrătorilor în toate aspectele legate de muncă”, iar art. 7 alin. (1) lit. a), b) și d) din aceeași lege stabilește obligația angajatorului de a lua măsurile necesare pentru “asigurarea securităţii şi protecţia sănătăţii lucrătorilor”, “prevenirea riscurilor profesionale” și “asigurarea cadrului organizatoric şi a mijloacelor necesare securităţii şi sănătăţii în muncă”.
13. Art. 2 alin. (5¹) din OG 137/2000 prevede că “Constituie hărţuire morală la locul de muncă şi se sancţionează disciplinar, contravenţional sau penal, după caz, orice comportament exercitat cu privire la un angajat de către un alt angajat care este superiorul său ierarhic, de către un subaltern şi/sau de către un angajat comparabil din punct de vedere ierarhic, în legătură cu raporturile de muncă, care să aibă drept scop sau efect o deteriorare a condiţiilor de muncă prin lezarea drepturilor sau demnităţii angajatului, prin afectarea sănătăţii sale fizice sau mentale ori prin compromiterea viitorului profesional al acestuia”.
14. Art. 2 alin. (5²) din OG 137/2000 stabilește că “Constituie hărţuire morală la locul de muncă orice comportament care, prin caracterul său sistematic, poate aduce atingere demnităţii, integrităţii fizice ori mentale a unui angajat sau grup de angajaţi, punând în pericol munca lor sau degradând climatul de lucru. În înţelesul prezentei legi, stresul şi epuizarea fizică intră sub incidenţa hărţuirii morale la locul de muncă.”
15. Art. 2 alin. (5³) din OG 137/2000 prevede că “Fiecare angajat are dreptul la un loc de muncă lipsit de acte de hărţuire morală. Niciun angajat nu va fi sancţionat, concediat sau discriminat, direct sau indirect, inclusiv cu privire la salarizare, formare profesională, promovare sau prelungirea raporturilor de muncă, din cauză că a fost supus sau că a refuzat să fie supus hărţuirii morale la locul de muncă.”
16. Art. 2 alin. (7) din OG 137/2000 stabilește că “Constituie victimizare şi se sancţionează contravenţional conform prezentei ordonanţe orice tratament advers, venit ca reacţie la o plângere sau acţiune în justiţie cu privire la încălcarea principiului tratamentului egal şi al nediscriminării.”
17. Funcționarii implicați în soluționarea reclamației aveau obligația să cunoască și să respecte prevederile legale referitoare la competența de constatare a contravențiilor la normele de sănătate publică, precum și obligațiile generale ale angajatorului privind securitatea și sănătatea în muncă prevăzute atât de Codul Muncii, cât și de legislația specială în domeniu.

PROBE:

1. Reclamația inițială adresată Inspecției Sanitare din Direcția Medicală-MAI, datată 13.03.2025;
2. Adresa Ministerului Afacerilor Interne, Direcția Secretariat General nr. 49657 din 17.03.2025, semnată de Directorul Chestor de poliție Marius TACHE și Șeful Serviciului Relații cu Publicul, Comisar-șef Daniel Valentin URDUBAN;
3. Adresa Inspectoratului General al Poliției de Frontieră nr. CR 17934 din 22.04.2025, semnată de Inspector General, Chestor principal de poliție Cornel Laurian STOICA și de Directorul D.C.I., Comisar-șef de poliție BĂRBULESCU Maria;
4. Documente medicale care atestă diagnosticul de tulburare anxioasă;
5. Comunicările privind cercetările disciplinare inițiate de ITPF SIGHETU MARMAȚIEI împotriva mea;

SOLICIT:

1. Identificarea tuturor funcționarilor implicați în procesarea și soluționarea reclamației mele, începând cu persoanele care au primit-o inițial și terminând cu cele care au formulat răspunsul final, inclusiv a celor menționați explicit în documentele anexate:
   • Directorul Chestor de poliție Marius TACHE
   • Șeful Serviciului Relații cu Publicul, Comisar-șef Daniel Valentin URDUBAN
   • Inspector General, Chestor principal de poliție Cornel Laurian STOICA
   • Directorul D.C.I., Comisar-șef de poliție BĂRBULESCU Maria
2. În mod deosebit, solicit tragerea la răspundere disciplinară a autorilor răspunsului CR 17934, Inspector General Chestor principal de poliție Cornel Laurian STOICA și Directorul D.C.I., Comisar-șef de poliție BĂRBULESCU Maria, pentru faptul că în acest răspuns se insinuează în mod fals că continuitatea serviciului de poliție judiciară (manifestată prin echipa CFL) nu este supusă regulilor OMAI S/108/2011, ascunzând cu rea-credință conținutul art. 42 al acestui ordin, care prevede în mod expres că permanența la domiciliu este permisă doar pentru funcțiile de conducere. Conduita celor doi este cu atat mai grava cu cat indeplinesc functii inalte de conducere in Politia de Frontiera.
3. Cercetarea disciplinară a tuturor acestor funcționari pentru săvârșirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 57 lit. b), c), c¹) și k) din Legea 360/2002, precum și pentru participare la hărțuirea subsemnatului, întrucât prin acțiunile lor de a împiedica organul competent să se pronunțe și să stopeze faptele contravenționale, precum și prin distorsionarea adevărului privind conținutul OMAI S/108/2011, au contribuit în mod direct la perpetuarea situației abuzive și a hărțuirii la care sunt supus.
4. Aplicarea sancțiunilor disciplinare corespunzătoare gravității faptelor săvârșite.
5. Dispunerea măsurilor administrative necesare pentru ca reclamația mea să fie analizată de organul competent, respectiv Inspecția Sanitară din cadrul Direcției Medicale a MAI, conform prevederilor HG 857/2011, în vederea constatării și sancționării contravenției prevăzute de art. 53 lit. m) din HG 857/2011.
6. Cercetarea circumstanțelor în care ITPF SIGHETU MARMAȚIEI a inițiat cercetări disciplinare împotriva mea, ca formă de presiune, hărțuire morală și victimizare în sensul art. 2 alin. (5¹), (5²) și (7) din OG 137/2000, imediat după ce am formulat reclamația privind nerespectarea normelor de sănătate și securitate în muncă.
7. Dispunerea măsurilor necesare pentru încetarea imediată a hărțuirii morale și a victimizării la care sunt supus prin cercetările disciplinare abuzive și pentru protejarea sănătății mele, grav afectate de stresul la care sunt supus.
8. Inițierea demersurilor pentru declasificarea OMAI S/108/2011, având în vedere că secretizarea acestuia nu are drept scop protejarea unor informații sensibile pentru securitatea națională, ci doar inducerea în eroare a polițiștilor operativi cu privire la presupusa existență legală a obligației de a asigura permanența serviciului de la domiciliu, gratuit, fără nicio compensație.
9. Comunicarea rezultatului cercetării disciplinare și a măsurilor dispuse.

MENȚIUNI SUPLIMENTARE:

Faptele semnalate în prezenta plângere sunt deosebit de grave deoarece:

1. Afectează drepturile fundamentale ale polițiștilor la condiții de muncă care să le asigure sănătatea și integritatea fizică și psihică, drepturi garantate atât de Legea 360/2002 privind Statutul polițistului (în special art. 39 alin. (1) care impune explicit obligația asigurării refacerii capacității de muncă), cât și de Codul Muncii și de Legea nr. 319/2006 a securității și sănătății în muncă.
2. Împiedică aplicarea normelor legale privind prevenirea bolilor profesionale și a factorilor de risc din mediul de muncă, încălcând principiile generale de prevenire prevăzute de art. 177 alin. (2) din Codul Muncii și de art. 7 alin. (3) din Legea nr. 319/2006.
3. Denotă o practică administrativă de eludare a procedurilor legale de constatare a contravențiilor, cu consecințe grave asupra respectării legalității în cadrul instituțiilor MAI.
4. Perpetuează practicile de impunere a permanenței forțate și neplătite la domiciliu, încălcând dreptul la odihnă și refacere a capacității de muncă a polițiștilor, contrar prevederilor art. 39 alin. (1) din Legea 360/2002 și art. 177 alin. (2) lit. d) din Codul Muncii, care prevede obligația angajatorului de a asigura “adaptarea muncii la om, în special în ceea ce priveşte proiectarea locurilor de muncă şi alegerea echipamentelor şi metodelor de muncă şi de producţie, în vederea atenuării, cu precădere, a muncii monotone şi a muncii repetitive, precum şi a reducerii efectelor acestora asupra sănătăţii”.
5. Generează un climat de intimidare și presiune asupra angajaților care își exercită drepturile legale și încearcă să respecte legislația muncii, prin inițierea de cercetări disciplinare abuzive împotriva celor care refuză să se supună unor practici ilegale, constituind astfel hărțuire morală la locul de muncă în sensul art. 2 alin. (5¹) și (5²) din OG 137/2000 și victimizare în sensul art. 2 alin. (7) din același act normativ.
6. Provoacă suferințe psihice și afectează grav sănătatea angajaților, așa cum o demonstrează diagnosticul meu de tulburare anxioasă, cauzată de stresul la care sunt supus prin aceste practici abuzive.
7. Implică acțiuni de participare la hărțuirea morală din partea funcționarilor care, prin împiedicarea organului competent să analizeze și să stopeze faptele contravenționale și prin distorsionarea adevărului privind conținutul OMAI S/108/2011, au contribuit în mod direct la perpetuarea situației abuzive și a hărțuirii la care sunt supus.
8. Demonstrează un abuz sistematic prin secretizarea nejustificată a OMAI S/108/2011, al cărui art. 42 prevede în mod expres că serviciul de permanență la domiciliu este permis doar pentru funcțiile de conducere, nu și pentru polițiștii operativi, inclusiv cei din structurile cu atribuții de cercetare la fața locului. Această secretizare a fost folosită tocmai pentru a induce în eroare polițiștii operativi și pentru a-i exploata, obligându-i să presteze permanență la domiciliu, gratuit, în afara programului normal de lucru, fără nicio compensație.

În drept, îmi întemeiez plângerea pe dispozițiile art. 57-59 din Legea 360/2002 privind Statutul polițistului, pe prevederile art. 39 alin. (1) din aceeași lege, pe prevederile art. 175-178 din Codul Muncii, pe prevederile art. 6 și art. 7 din Legea nr. 319/2006 a securității și sănătății în muncă, pe prevederile art. 2 alin. (5¹)-(5⁷) și alin. (7) din OG 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, pe prevederile HG 857/2011 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor la normele din domeniul sănătății publice, pe prevederile art. 42 din OMAI S/108/2011 și pe normele legale care reglementează organizarea și funcționarea Corpului de Control al MAI.

Data: 07.06.2025

Cu stimă, RUSU SEBASTIAN ALIN