PORTUL UNIFORMEI A DEVENIT MOTIV DE CERCETARE DISCIPLINARĂ A LIDERILOR DE SINDICAT

0

Pentru ca puterea corupe iar prostia care ajunge sa aiba acces la urechea puterii corupe si mai tare, am ales sa fac azi, un pic de educatie publica unor capete patrate si/ sau plate de la controlul intern al IGPR, care au pregatit cu niste pseudo-argumente prapadite, baza” legala” a vanatorii de vrajitoare sindicale, declansata oficial, zilele acestea, de catre Benone, seful IGPR.

Deci, sa analizam, azi, portul uniformei in timpul liber, in particular in exercitarea unor actiuni sindicale ( in timpul liber).

Portul uniformei de politie in afara programului de lucru nu este interzis si chiar este tratat cu lejeritate de IGPR care, chiar pe pagina oficială de internet a institutiei, ne informeaza că uniforma: “se poartă, de regulă, pe timpul deplasărilor la şi de la serviciu şi pe timpul serviciului de către personalul cu activităţi preponderente de birou, inclusiv de către personalul didactic din instituţiile de învăţământ, sau la ordinul şefilor, iar, ocazional, se poate purta şi în afara serviciului, cu sau fără eghilet/şnur, pentru participarea la spectacole, evenimente în familie/societate, ceremonii/ceremonialuri, decernări de ordine, premii şi medalii sau alte activităţi ce nu compromit calitatea de poliţist.”

Deci chiar IGPR ne explica cum poti sa o porti fara probleme (si fara aprobare prealabila) la spectacole (de manea, de teatru, de film, Untold, de opera, LGBT, dupa pofta omului), la nunti, botezuri, la inmormantari, la orice alte evenimente si activitati NEPRECIZATE, în familie si in societate.

Singura conditie gasita/pusa de IGPR este “sa nu compromita calitatea de politist. “.

Retinand ca imprejurare de fapt, lamuririle publice ale IGPR, sa continuam expunerea argumentelor.

Actele de natura sindicala facute in timpul programului de lucru sau in afara programului de lucru de catre un lider sindical care, incidental, este imbracat in uniforma de politie pe timpul exercitarii demersului sindical, nu il dezbraca pe acesta de calitatea speciala de lider sindical si nici de protectia juridica ce ii este oferita de legiuitor, asa cum pare sa nu considere structura securistoida de control din cadrul IGPR, cea care i-a furnizat lui Benone, seful IGPR, pseudo-argumentele ca sa inceapa vanatoarea de vrajitoare a acelor liderilor de sindicat care se fac vinovati de “ delict de opinie” (care fluiera in biserica, care prezinta public opinii critice, in contra liniei si imaginii oficiale).

Calitatea de “lider sindical” a celui care face un act sau un fapt juridic, avertizand explicit ca il face in exercitiul calitatii sindicale, nu este deloc stearsa de portul incidental al uniformei ca identificator al breslei de care apartine liderul sindical.

Cu alte cuvinte, daca “haina nu face pe om”, nici portul uniformei nu il face pe liderul sindical mai putin “lider sindical” si nu il scoate de sub protectia acelor normelor juridice imperative si de ordine publica care au instituit contraventii si infractiuni impotriva celor care vor sa ingradeasca, in orice fel, activitatea sindicala.

Ca altfel, daca ar fi vrut sa bage conditii limitative ale sferei protectiei sindicale, legiuitorul ar fi scris :

” Daca un el sau o ea, in exercitarea atributiunilor de lider sindical, poarta chiloti cu inimioare roz, ceas cu cuc sau poarta uniforma de politie, nu va fi considerat/-ă lider sindical si nu va beneficia de protectia juridica oferita de legea dialogului social”

A scris legiuitorul ceva in genul asta, in legea dialogului social ( norma speciala in raport de legislatia functiei de politie)? N-a scris!

Pe cale de consecinta, prezenta la o emisiune serioasa, respectabila de televiziune, in care se dezbat subiecte de interes social si nu chestii porno, a unui lider sindical invitat ( si expres prezentat in aceasta calitate, audientei, de catre moderator), in calitate de lider sindical al politistilor, nu este nici infractiune, nici contraventie si nici abatere disciplinara, daca omul gaseste de cuviinta sa se prezinte la respectiva emisiune, in timpul lui liber, in calitatea de lider sindical, dar in uniforma de politie, ca element de identificare al breslei de care apartine liderul sindical.

Daca pot sa-i reprosez ceva, liderului in cauza ( ca scriu pentru voi dar si pentru un om anume) este naivitatea de a considera ca cei de la control intern sunt obiectivi si cunoscatori ai legii si, in acelasi timp, eroarea de a ignora sfaturile si avertismentele mele de precautie.

L-ati vazut toti pe Cosmin Dorobantu zis “Duracell”, liderul extrem de energic al unei federatii de politisti de penitenciare, cum se prezinta neobosit la toate emisiunile tv, in uniforma, fara sa fie obstructionat, hartuit din cauza asta, de catre Ministerul Justitiei.

Au mai fost si altii, inclusiv din MAI, actionand public si sindical in uniforma, dar in ultima perioada, “Duracell” iese cel mai tare in evidenta, ca pe orice program TV butonez, am ajuns sa dau de el ( Nu o zic cu rautate, ci cu prietenie, Cosmine! Bravo tie!)

Emil Pascut

Leave a reply

Please enter your comment!
Please enter your name here