VULPEA ȘI STRUGURII

0
1133

Oricât ar părea de ciudat, LIDERUL – spun specialiștii sociologi, psihologi – nu este individul cocoțat într-un palmier și răsfățat cu ”bananele” oferite de cei aflați dedesupt. Acesta e tipul denumit ștrukki și ilustrat de diversele structuri piramidale, în termeni oficiali ”MLM” (multi level marketing), nu poate fi considerat realmente un lider, e cel mult o maimuță.

Nu îl găsim pe lider nici în varianta celui poziționat în vârf, ca să-și presoare „nevoile” peste capurile subalternilor: modelul de ierarhie birocratică, perfect caracteristic structurilor militare, militarizate, inclusiv Poliției Române. Cu cât ești mai sus, cu atât te împroașcă mai puțini ”orientați”. Am scris și cu alte ocazii că nici aceste poziții în Poliția Română nu sunt unse cu miere https://sprd.ro/?p=1962, de aceea nu simt nevoia unei digresiuni, aici.

Liderul nu este în mod obligatoriu – inginerul ori maistrul, ci poate fi ultimul muncitor dintr-un șantier, individul capabil să adune oamenii în jurul lui, tocmai prin capacitatea/curajul acestuia de a lua atitudine, de a exprima o viziune colectivă, de a-i apăra pe ceilalți, a-i sprijini, sfidând riscurile unor urmări neplăcute. Principala caracteristică a unui lider – regăsită în tot ceea ce am citit până acum despre leadership – este empatia și disponibilitatea de a-i ajuta pe ceilalți, fără neapărat a urmări avantaje de pe urma serviciilor sale.

Cel mai puternic exemplu pentru leadership îl dă chiar Iisus Hristos în episodul spălării picioarelor ucenicilor săi. Un mesaj pe cât de simplu și clar în manifestare, pe atât de profund în esență. Nu poți fi, cu adevărat, lider dacă nu ajuți pe cei ce te urmează. În fond, ai primit un mandat al încrederii, care presupune nu doar puterea încredințată de grup, cât și o mare responsabilitate, cu cât e mai numeros grupul, cu atât ai în față o diversitate de sarcini/probleme/nevoi/caractere/așteptări pe măsură.

”Noi suntem cel mai mare sindicat”, ”suntem 50000, 40000”, ”suntem reprezentativi”! – toate sunt folosite în scopul afirmării sursei de putere, în fața negociatorului. ”Oi fi eu… Dumitru Coarnă – de exemplu – dar uite câți membri are sindicatul care m-a mandatat să-i reprezint” (era cât pe ce să zic ”să mimez lupta sindicală”).

Implicat într-un program de training pe teme de leadership și comunicare cu liderii SPR Diamantul, prof. univ. dr. Dumitru Borțun ne-a mărturisit că structura sistemului polițienesc, restrictiv, precum și principiul de ”muncă voluntară suplimentară” a întregii ierarhii sindicale ne așează într-un scenariu extrem de dificil de optimizat în parametri naționali. Mai pe românește spus, e cam greu să găsești potențiali lideri, dispuși să tragă pe moca, fără nici un interes pentru sine…

Numai că drepturile colective nu pot fi smulse angajatorului prin demersuri individuale, decât în cazuri cu totul și cu totul excepționale și eforturi pe măsură. Sindicalismul este un fenomen al vremurilor industrializate, din a doua jumătate a secolului XIX – cu o Organizație a Cavalerilor Muncii în SUA – și s-a născut cu scopul contracarării exploatării din partea angajatorului. Și-a cimentat utilitatea. E drept, mai avem naivi care nu văd rostul asocierii sindicale – mulți pe fondul dezamăgirilor obiective, legate de ineficiența sindicatelor reprezentative – dar își schimbă imediat optica atunci când se simt ca o furnică în pericol de a fi strivită de copita sistemului, fără scrupule și omenie, așa cum avem noi la Ministerul Afacerilor Interne.

Revenind la lideri, tocmai dificultatea obiectivă a identificării unor indivizi dispuși să-și sacrifice timpul și energiile pentru alții, fără a profita pentru sine, a propulsat în mișcarea sindicală o liotă de oportuniști smulși din mlaștina anonimatului, stridenți vocal, seci în fapte și setoși de vizibilitate publică. Ocazia de a poza lângă un chestor din fruntea Poliției Române ori Minister sau a fi ”pus în temă” de ministru, reprezintă – pentru un obscur agent de poliție, devenit ofițer și urcat pe Elefant dintr-o poziție profesională de șef de secție rurală, de exemplu – întâmplarea cărbunelui de a da în luciu dar se crede far. Cu cât mai mult se umflă în pene cu asemenea realizare, cu atât mai tare își trădează condiția modestă din care nu reușesc să iasă, chiar cu o nouă pălărie pe cap. Nu pot pentru că li se dovedește prea mare.

Nu întâmplător, pentru asemenea ipochimeni oportuniști, misiunea de a negocia în numele breslei se limitează ”accesului la struguri”! Și tot ei se postează în tocul ușii, de frică să nu-și piardă exclusivitatea la trufanda. Farisei sindicali: nici ei nu fac, nici pe alții nu lasă!

Câtă vreme își văd rolul/rostul drept un privilegiu, nu vor avea nici îndrăzneala să înfrunte/negocieze cu cei pe care îi consideră sursă de putere/popularitate, uitând de resursa propriu-zisă, asigurată de membrii sindicatului. Grija față de principala sursă de putere – adică oamenii care i-au investit, conștient sau nu, prin asocierea calității de membru-cotizant – rămâne în subsidiar și se manifestă doar în condițiile unei presiuni din interior. Jocul la cacialma cu propriii membri însă e greu de ascuns. De aceea, observăm câtă silă apare în jurul unor indivizi care au lepădat vesta de lider sindical pentru sacoul de om politic. Doar că în noul scenariu – lipsiți de puterea sindicatului – au făcut imediat proba imbecilității individuale. Cam toți au eșuat în rateuri marginale, culmea e că demascarea s-a petrecut în mijlocul unei faune de foarte proastă calitate intelectuală și morală. Dacă ar fi fost lideri autentici, făceau față și în viața politică.

În ce ne privește – chiar dacă ”nu suntem la struguri” (vorba unora, mufați) – cu sau fără accesul SPR Diamantul la negocieri, suntem în prima linie a luptei sindicale. Așa, lăsați în spatele ușilor, energia noastră vă urnește și pe voi din loc, numai că tot orbecăiți prin întuneric.

Vitalie Josanu

Sursa imagine: animalia-life.club

Leave a reply

Please enter your comment!
Please enter your name here