Motto:
Nu căuta să depășești indicatorii de performanță, pentru că asta nu îți va crește salariul, ci volumul de muncă!
Râdem uneori, mai glumim pe seama rezultatelor dezastruoase luate la concursuri de înșurubare pe funcție de destui șefi împuterniciți de multă vreme, ceea ce confirmă calitatea execrabilă a selecției, cu care ne-a obișnuit structura de comandă, de pe toate nivelurile. Acum, să fim cinstiți și plaja de selecție este destul de aridă în oferte, odată pentru că ofițerimea cu experiență și școală a fost mult rarefiată ”datorită” – vorba magistratului, știți voi care! – politicilor imbecile de la nivelul MAI, care au dus la pensionări în valuri iar completarea cu TCO, nu răspunde suficient pretențiilor corespunzătoare managementului superior. Acest proaspăt segment din corpul ofițerilor – binevenit desigur, într-o penurie de cadre, mulți de perspectivă – nu a atins încă maturizarea necesară, deprinderile și reflexele corespunzătoare noului statut, de la care să potențezi noi valențe manageriale. Realitatea nu o spunem noi, ci o recunoaște sincer și direct, orice șef de inspectorat, atunci când trebuie să acopere – de urgență – o funcție vacantă.
Vremea ”cumetriilor” lunecă ușor-ușor spre apus, nu pentru că nu s-ar aplica modelul, ci pentru că și această rezervă este epuizată în torba obligațiilor, raportat la cererea ”pieței”. Apoi, presiunile de la centru, care nu știu de criza resursei umane ori nemulțumirile oamenilor, sporesc doza de precauție în a găsi Acarul Păun, pe umerii căruia să alunece gestionarea unei situații la limita dintre abuz și extenuare.
În acest tablou, Poliția Română se târăște pe un calapod al împuternicirilor, desemnărilor, delegărilor, aidoma unui mastodont scăpat nu se știe prin ce miracol dintr-o ultimă vânătoare ce ar fi trebuit să curme o veche lume cu vechi metehne, pentru a face loc unor forme evolutive noi și adaptate prezentului. Hăituită, sleită de puteri și împunsă din urmă, cu destule poticneli, total debusolată, fosila vechiului regim, cu năravul păstrat și-a cam epuizat întregul arsenal de mimare a modernizării. În interior, aceleași vechi forme, rigide, seci – moștenite de prin anii 50 – încorsetează spiritul de inițiativă, asumarea, motivarea și promovarea performanței. Vezi cum arde pădurea întreagă în timp comanda supremă aleargă bezmetică să stingă un singur brad, cel sădit cu vreo săptămână în urmă de domnul ministru sau cine știe ce dispoziție…
Ei, tocmai aici se pune întrebarea dacă mai merită poziția de ”manager” în Poliția Română. Dincolo de câteva sute de lei pe care ți-i aruncă în silă, te-ai trezit că acești bezmetici ți-au confiscat întreg programul – ești al lor. A visat un amețit aseară ceva, a doua zi ai dispoziția să-i trimiți până azi la ora 10:00 o situație, ce implică centralizare de la toate subunitățile, care, la rândul lor sunt asaltate – adesea simultan – cu tot felul de termene fixate de alți bezmetici visători! Nu ai terminat bine asta – poate mai ai de gestionat cateva evenimente – primești mesaj că într-o oră face nu-ș ce ministru secretar de stat videoconferință cu ”tot ce mișcă” și stai să-i asculți muștruluiala cazonă și străină de lipsurile pe care, tocmai el, este responsabil să le acopere! Și ce penibil e să-l auzi repetând insistent că vede cum foarte puțini șefi notează în agende ceva din sclipirile lui de inteligență (deși în fiecare colectiv adunat este un desemnat să consemneze). Dar îi place să se audă, să se răstească, să dispună, să-l vadă lumea și… probabil, să nu se întâmple să nu-l cunoască vreun agent de circulație în trafic! Apoi, te întorci la ai tăi – doi în loc de șase, deși ar fi trebuit măcar vreo 15 – și ai de ales, ori poruncești, ori o dai la miloagă, ori pui capul în pământ și faci singur, la istov, până când s-au dus și copiii la culcare, ratând și în seara asta să-ți zică ”noapte buna”. Presiunea nu ține cont de timpul tău de refacere, dreptul de a citi o carte, de a practica degajat un hobby și îi vezi – îi simți – pe mulți dintre ei, depășiți de timp, blazați, rotițe prinse în lanțul de distribuție a dispozițiilor, lucrărilor, ordinelor, mesajelor într-un mare mecanism birocratic, răsuflat, îmbâcsit și lipsit de vlagă.
Peste toate aceste metehne, observi cum sistemul s-a rigidizat pe selectarea executantului perfect, fără creier, de preferat fără inițiativă, neasumat. Funcția de management în Poliția Română nu caută LIDERI, ci roboțelul lipsit de personalitate: ”până azi la ora…”. Bașca, mai vin tot felul de neîmpliniți în structuri noi la nivelul IGPR care nu au auzit că agenda în care polițistul trebuia să consemneze activitățile zilnice a încetat de multă vreme să mai existe. Nu le poți scoate asta din cap și basta! Să te ferească Sfântul de implanturi aduse în structura de comandă IGPR direct din sursă externă. Mai setoși de a face căprărie decât ei, nu știu să existe.
Acum că tot te-ai hotărât să-ți încerci norocul, la vreun concurs, te izbești de o altă enormitate: nu atât bibliografia imensă, ce trebuie parcursă într-un interval de timp scurt, cât tehnica de examinare, îți dovedește că statul caută instrumente docile, nu lideri. De multă vreme spunem că accentul trebuie să cadă pe spețe, că selecția trebuie să țină cont și de experiența candidatului, rezultatele notabile, capacități dovedite în timp și tot nu reușim să deparazităm Poliția Română de pretenția tocirii la liniuță a sutelor de definiții, caracteristici, enumerări. Ion Creangă este, în acest caz, mai actual ca niciodată:
“(…) Uniia dondăneau ca nebunii până-i apuca ameţeala; alţii o duceau numai într-un muget, cetind până le pierea vederea; la uniia le umblau buzele parcă erau cuprinşi de pedepsie; cei mai mulţi umblau bezmetici şi stăteau pe gânduri, văzând cum îşi pierd vremea, şi numai oftau din greu, ştiind câte nevoi îi aşteaptă acasă. Şi turbare de cap şi frântură de limbă (…), nu mi s-a mai dat a vedea; cumplit meşteşug de tâmpenie, Doamne fereşte!(…)”
Cine crede că procesul de învățare prin această metodă asigură și însușirea prin asimilarea și înțelegerea materiei, căpătarea unor deprinderi va trebui să-l citească pe Eminescu, cel care zicea că ”este deosebirea dintre pedagogie și dresură. Într-adevăr, prin metoda veche a silabisărei, a memorării mecanice de semne și cuvinte, inteligența copiilor nu era cu mult mai bine tractată decît inteligența unui animal care se desprinde prin frică și silă la o mulțime de apucături automatice de care nu-și poate da seama”.
De aceea ne împotmolim tot mai mult, fără speranțe. Am pășit în epoca analfabetismului funcțional. Tocim tone de balast, fără să-l filtrăm – suficient cât să trecem puntea – după care intrăm în inerție sistemică, dominată de principiul forței centrifuge pe direcție regresivă.
Vitalie Josanu
Sursa imagine: Imgflip
