Rezultatele alegerilor parlamentare au căzut ca un trăsnet peste clasa politică, fiind interpretate – corect, de altfel – ca o sancțiune dură aplicată de un electorat scârbit de aroganță și risipă. Vreme de câteva săptămâni, în scurta fereastră de smerenie dintre parlamentare și prezidențiale, i-am privit pe aleși cum își turnau cenușă în cap, mimând penitența și jurând o primenire morală a statului.
În acest peisaj dezolat a apărut, providențial, Ilie Bolojan. Cu aura unui salvator și atitudinea unui reformator de neînduplecat, părea gata să răspundă setei de dreptate a oamenilor. Ne asigura de principii meritocratice, de susținerea necondiționată a profesionalismului și de o reașezare a țării pe temelii de legalitate și curățenie administrativă.
Dar minunea a ținut cât o campanie. În scurt timp, domnul Bolojan ne-a demonstrat că lupul își schimbă părul, dar năravul ba, înlocuind o mizerie veche cu… aceeași mizerie, doar ambalată mai sobru. Promisiunea reducerii parlamentarilor la 300 a fost uitată instantaneu, iar despre anularea finanțării partidelor politice nici nu se mai șoptește nimic. În loc de reformă structurală, ne-am trezit cu măsuri haotice, criticate vehement, prin care nota de plată a fost aruncată tot pe umerii celor mulți și deja sărăciți.
Cât despre meritocrația promisă? O glumă amară. În timp ce la televizor se vorbește despre reformă, în subteranele ministerelor realitatea este brutală: concursul pe post nu doar că nu a fost reînviat, dar a fost îngropat definitiv. Administrația publică, acea coloană vertebrală care ar trebui să țină națiunea dreaptă, a rămas fracturată. Noua putere nu a demolat nimic, ci doar a preluat și a menținut neschimbată „Republica Imposturii”, legitimând prin inacțiune exact abuzul pe care jura să-l stârpească.
Cazul MAI: De la lege, la „ranga” administrativă
Dacă în alte părți abuzul se maschează subtil, la Ministerul Afacerilor Interne se operează direct cu ranga. Aici, „reforma” nu înseamnă doar menținerea interimatelor ilegale, ci și popularea conducerii cu oameni care nu au nicio legătură cu specificul muncii operative.
Ultima „reușită” a partidului condus de Ilie Bolojan este numirea în funcția de Secretar de Stat la MAI a doamnei Angelica Fădor, activistă de partid (PNL). O simplă lectură a CV-ului său ne arată dimensiunea imposturii: o fostă învățătoare din Suceava (1998-2001), devenită funcționar local și primar de comună, apoi parlamentar. Deși are studii juridice și administrative ulterioare, experiența sa reală în gestionarea ordinii publice, a situațiilor de urgență sau a securității naționale este inexistentă.
Cum poate o persoană a cărei carieră s-a construit între catedra școlii din Iacobeni și comisia de administrație publică să coordoneze structuri militarizate complexe? Aceasta este „meritocrația” promisă? Numirea unui politician de carieră, fără nicio tangență cu munca de poliție, într-o funcție cheie a ministerului, este palma supremă dată profesioniștilor din sistem. Este dovada că MAI a devenit o simplă sinecură pentru activul de partid, unde competența specifică este un handicap, nu un criteriu.
În paralel, cazul Secretarului General Adjunct, doamna Ioana Dorobanțu, stă mărturie pentru asaltul asupra legii prin interimat. Cum poate o funcție publică de top să fie ocupată „temporar” timp de opt ani, când Codul Administrativ limitează interimatul la maximum două semestre?
Răspunsul stă într-o matematică a ilegalității care sfidează orice logică: pentru a acoperi acești opt ani, a fost nevoie de aproximativ 16 decizii succesive ale Prim-miniștrilor (printre aceștia și Ilie Bolojan), toate emise pentru a ocoli singurul filtru care contează cu adevărat — concursul. Această avalanșă de decizii nu mai este o simplă „exercitare temporară”, ci devine, în termeni juridici, o veritabilă „fraudă la lege”.
Consecința acestei fraude nu este doar o carieră construită artificial, ci transformarea instituției într-un câmp minat juridic: toate actele semnate timp de opt ani, de la sancțiuni la gestionarea unor bugete colosale, stau acum sub spectrul nulității absolute.
MAPN: Iluzia „Zero” și capcana semantică
În timp ce MAI forțează legea până la rupere, Ministerul Apărării Naționale a ales o strategie mult mai rafinată, ascunzându-se în spatele cuvintelor. Aici, statisticile oficiale raportează triumfător cifra „0” în dreptul interimatelor prelungite, dar această curățenie este doar o iluzie obținută prin reetichetare.
În loc să numească procesul „exercitare temporară”, MAPN l-a botezat „mobilitate”, creând astfel un circuit închis și ermetic. Începând cu 2013, funcțiile cheie nu sunt scoase la concurs, ci sunt ocupate prin rotirea perpetuă a acelorași oameni din sistem, blocând accesul oricărui outsider competent. Astfel, sub protecția unor artificii lexicale, ministerul a devenit o structură osificată, impermeabilă la reformă și controlată printr-un joc de scaune muzicale rezervat inițiaților: ”începând cu anul 2013, funcția de secretar general al Ministerului Apărării Naționale a fost ocupată de două persoane din corpul înalților funcționari publici, prin mobilitate, în condițiile prevederilor art. 502 alin. (1) lit. h) și ale art. 503 alin. (1) și (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
- începând cu anul 2020, funcția de secretar general adjunct al Ministerului Apărări Naționale a fost ocupată de o persoană, în condiții similare cu cele prezentate mai sus.”
MMSS și MJ: Tăcerea care ascunde o ierarhie din umbră
Dacă ministerele de forță acționează prin distorsionarea legii, ministerele sociale au adoptat tactica struțului, sperând că ignoranța simulată le va scăpa de răspundere. La întrebările noastre concrete despre cine ocupă funcțiile temporare, Ministerul Muncii ne-a trimis arogant să „căutăm pe site”, știind bine că listele publice sunt generice și ascund tocmai identitatea și durata mandatelor ilegale.
Mai gravă decât aroganța Muncii este însă tăcerea asurzitoare a Ministerului Justiției, gardianul teoretic al legalității, care refuză să răspundă pentru a acoperi o practică și mai periculoasă: delegarea de atribuții. În loc să își asume numirea unor șefi, decidenții deleagă simpla semnătură către secretari de stat sau directori inferiori, creând o „ierarhie din umbră”. În această administrație fantomă, deciziile cruciale sunt luate de oameni care nu răspund administrativ, ci doar politic, și care pot dispărea oricând fără urmă.
Nota de plată a incompetenței
Aceste tehnicalități juridice ar putea părea abstracte, dar ele se traduc direct în costuri uriașe pe care le achită cetățeanul și polițistul din stradă. Instabilitatea cronică la vârf generează inevitabil incompetență, pentru că un manager care stă cu bagajele la ușă, așteptând milostivirea premierului pentru încă șase luni, nu va face niciodată reforme reale.
El nu va tăia risipa, ci va executa ordine, iar prețul acestei obediențe este colosal: Sindicatul „Diamantul” a estimat daune de 29 de milioane de euro provocate bugetului MAI prin decizii proaste, ascunse sub preșul clasificării sau al interimatului.
Cine conduce România?
Privind ansamblul acestui dezastru administrativ, numitorul comun devine evident: frica viscerală de concurs. Puterea politică se teme de profesioniștii independenți care, odată ce și-au câștigat postul prin examen, dobândesc protecția legii și curajul de a spune „NU” abuzurilor.
Pentru a elimina acest risc, Guvernul a construit un colos cu picioare de lut condus de o armată de interimari șantajabili. Soluția nu mai poate veni din interiorul unui sistem capturat; este nevoie ca instanțele să sancționeze dur aceste practici, anulând actele semnate de impostori legali. Până atunci, fiecare cetățean trebuie să se întrebe: cine conduce, de fapt, România — legea suverană sau excepția transformată în dictatură administrativă?
Vitalie Josanu
