În această perioadă toate unitățile MAI sunt în febra ședințelor pentru acordarea sporului pentru misiuni cu risc deosebit și lucrări de excepție, le numim de obicei ”sporuri de excelență” sau, mai cu tentă, ”oscaruri”. Problema acordării acestor sporuri a fost ridicată și criticată de Sindicatul Diamantul încă de prin anul 2019 și – cu riscul de a părea lipsit de modestie – chiar subsemnatul s-a aflat la originea acestora, după ce am pus mâna pe un set de note de fundamentare din anul 2016-2017, elaborate la IPJ Neamț. A trebuit să sparg un sistem opac și vinovat până în vârful unghiilor după ce am pus la dispoziția ”organelor abilitate” aceste veritabile dovezi de furt din banul public, în baza cărora unii mănâncă și astăzi pensii grase. De asemenea, înverșunarea lor m-a determinat să scot de sub preș aceste dovezi, le-am postat pe pagina SPR Diamantul și le-am pus la dispoziția mass-media, una câte una, am avut intervenții televizate și radio, până când exasperați șefii au înțeles că s-a terminat cu gluma. Nu mi-a fost ușor, am fost hărțuit cu cercetări disciplinare, ras ”pe veci” de la Oscar ori alte beneficii, discriminat și chiar m-am ales cu plângere penală la parchet pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute la art. 304 din Codul Penal (”divulgarea unor informații nedestinate publicității”), evident, soluționată cu o clasare cât casa! Totul, pentru că am îndrăznit să mă ating de acest subiect ultra sensibil.
Deja de doi ani, chiar dacă aceste sporuri se acordă în temeiul Ordinului S/7/2018 liderii sindicatului nostru sunt invitați să asiste la aceste ședințe și chiar suntem ascultați atunci când ne exprimăm interesul față de o opțiune defavorabilă alteia sau vreo situație subțirel motivată. Ca să ne înțelegem bine: până prin anul 2021, la aceste ședințe au fost invitați obligatoriu doar reprezentanții sindicatelor reprezentative, astfel încât întreaga mascaradă a acordării excelenților, după ureche, pe cumetrii și fidelizări s-a făcut peste tot sub nasul acestora și nimeni nu a luat atitudine! Pentru ei totul a fost în regulă.
În prezent, reprezentanții sindicatului nostru, acolo unde avem structuri constituite participă la aceste ședințe manifestând întreg interesul și asigurându-se că acordarea sporurilor de excelență se face pe bune, pe motivații corecte, reflectând – cu adevărat – performanța. E drept, în condițiile defectuoase ale Ordinului S/7/2018, care transformă sporul pentru misiuni cu risc deosebit sau lucrări de excepție într-un spor de merit sau obligația de a-l împărți cu structurile de suport și colportarea șefimii pe lucrări făcute de tălpași… De departe cea mai tembelă măsură este distribuirea unui număr de 21-24 indicatori pe unitate, deși Ordinul face refeire la 5% din personal. Faceți socoteala și veți vedea că suntem trași pe sfoară: numărul beneficiarilor este înjumătățit. Ce se întâmplă cu sumele neacordate? Nu se economisesc, am mai spus-o, ci se bucură de ele lucrătorii din structurile centrale MAI și IGPR, unde absolut toată lumea este excepțională, în formă continuată, sudată…
De aceea, putem spune că acolo unde participă liderii Diamantul, lucrurile sunt transparente și există un interes pentru corectitudine și echilibru. E drept, încă nu s-au finalizat aceste ședințe în toată țara și de aceea ne rezervăm loc pentru a reacționa în cazul unor eventuale abuzuri viitoare.
Din păcate, nu avem structuri Diamantul în toată țara și este opțiunea colegilor noștri să-și aleagă structura sindicală care să le aprere interesele. Doar că exact de acolo, unde noi lipsim, primim semnale că lucrurile au rămas înghețate în vremea dezmățului pe care îl credeam descurajat și aspru sancționat de conducerea IGPR. Și asta se întâmpă cu aprobarea tacită a reprezentanților sindicali ”reprezentativi” care închid ochii. Unul dintre cazurile ce pare să fi blocat poliția în ”epoca de aur” este la IPJ Sălaj, acolo unde inspectorul șef centrează și tot el dă cu capul, boierește! El face listele, el le aprobă, în timp ce șefii de structuri joacă rolul de decor. A îndrăznit odată adjunctul său să anunțe o propunere și s-a trezit cu controlul intern pe cap, apoi hărțuit cu sesizări penale, până când omul a decis să se pensioneze… Cine să se pună cu inspectorul șef, venit de pe la Cluj și despre care lumea zice că i-ar fi pus pirostriile un europarlamentar, propulsat din platouri tv. În locul adjunctului imprudent a fost adus un alt specimen și el cu proptele politice țăpănoase, până pe undeva prin Cotroceni…
Acum, se pare că este loc de investigații serioase la IPJ Sălaj, unde mai sunt câțiva șefi cu proptele ministeriale și spre fauna de partid… Se pare că lucrurile sunt îmbârligate rău pe la IPJ Sălaj și ar fi cazul de o investigație serioasă, ce ne depășește, și pe care noi – ca avertizori de integritate – înțelegem să o aducem în atenția celor care au urechi și trebuie să audă.
Cât despre colegii noștri polițiști, atâta vreme cât cotizează la sindicatele ce ar fi trebuit să ia atitudine dar tolerează complice, înseamnă că sunt mulțumiți și acceptă cele ce se petrec la IPJ Sălaj.
Prin urmare, domnilor șefi din conducerea IGPR, poate mai luminați puțin și în colțurile mai îndepărtate ale țării, chiar dacă riscați să deranjați somnul domnului Bode. În ultimul mandat însă, acesta a dispărut din peisaj și gurile rele spun că visează frumos la Shengen.
Vitalie Josanu
Sursa imagine: Libertatea


