Legea spune că polițistul cercetat disciplinar trebuie ascultat, dar nu spune cum. Cine îl judecă, cine n-are voie să-l judece, cum se votează și cum arată „ascultarea” a hotărât Guvernul, printr-o hotărâre pe care o poate schimba oricând. În 2025, Curtea Constituțională a spus, pentru funcționarii publici, că asemenea reguli trebuie să stea în lege. De aceea le recomandăm tuturor polițiștilor care contestă în instanță o sancțiune disciplinară să ridice excepția de neconstituționalitate a art. 62⁸ din Statutul polițistului. Pentru că o excepție așteaptă la Curte, în medie, 3,8 ani, nu pierdeți timpul: depuneți-o până la primul termen din dosarele voastre. Modelul, gata de completat, îl găsiți la finalul articolului.
O singură frază din lege
Statutul polițistului (Legea nr. 360/2002) are o parte întreagă despre răspunderea disciplinară: ce abateri există, ce sancțiuni se pot da, că polițistul cercetat trebuie citat și ascultat, că există un Consiliu de disciplină. La capătul acestor prevederi stă o frază scurtă, art. 62⁸, introdusă în 2015: „Normele de aplicare a prevederilor prezentului capitol, referitoare la recompense și răspunderea disciplinară, se stabilesc prin hotărâre a Guvernului.” În baza ei, Guvernul a adoptat H.G. nr. 725/2015, după care se desfășoară azi orice cercetare disciplinară din poliție, de la prima citație până la decizia pe contestație.
Să luăm un exemplu din viața de zi cu zi. Adunarea proprietarilor dintr-un bloc scrie în regulament că „cine strică plătește” și că vecinul acuzat are dreptul să-și spună părerea. Apoi lasă administratorul să hotărască singur cine constată stricăciunea, dacă vecinul certat cu cel acuzat poate fi printre cei care o constată și dacă „părerea” se spune cu voce tare sau doar pe o foaie. Regulile există, doar că nu le-a votat adunarea, iar administratorul le poate rescrie când vrea.
Constituția are o regulă clară pentru asta: statutul funcționarilor publici se stabilește prin lege organică [art. 73 alin. (3) lit. j)], adică printr-o lege votată de Parlament cu majoritatea membrilor fiecărei Camere. Polițistul e funcționar public cu statut special, iar răspunderea lui disciplinară ține de statut. A spus-o Curtea Constituțională încă din 2014, în Decizia nr. 392, pronunțată pe o excepție pe care am redactat-o eu pentru un coleg polițist: prima excepție admisă vreodată pe Statutul polițistului. O hotărâre de Guvern nu trece prin Parlament și se poate schimba într-o ședință de guvern; H.G. nr. 725/2015 a fost deja modificată așa, în 2018.
Ce a rămas în afara legii
Legea spune că sunt obligatorii „citarea și ascultarea polițistului cercetat, înregistrarea cererilor/rapoartelor scrise ale acestuia și consemnarea susținerilor sale” [art. 58³ alin. (2)]. Ascultarea și raportul scris sunt, așadar, două lucruri diferite, cerute amândouă. Cum se face ascultarea, cum se consemnează și ce se întâmplă dacă lipsește nu spune. Hotărârea Guvernului nu folosește nicăieri cuvântul „ascultare”: la prima citare, polițistului cercetat i se „solicită rapoarte scrise” (art. 21 din H.G. nr. 725/2015). În dosarele pe care le-am lucrat în ultimele luni, „ascultarea” a însemnat o foaie albă și cererea de a scrie un raport explicativ. Când polițistul a reclamat în instanță că n-a fost ascultat, ministerul a răspuns, într-o întâmpinare, că „«ascultarea» directă prin raport motivat” nu poate aduce atingere dreptului la apărare. Pe românește, foaia de hârtie ține loc de om.
La fel stau lucrurile la Consiliul de disciplină, organul consultat înainte de sancțiunile grele (amânarea promovării, trecerea într-o funcție inferioară, destituirea), ale cărui concluzii despre vinovăție sunt obligatorii pentru șef. Legea spune câți membri are și ce calități trebuie să aibă. Regula că în Consiliu nu pot sta șeful direct al celui cercetat, un subordonat de-al lui, o rudă sau cineva aflat el însuși sub cercetare există însă numai în hotărâre (art. 17). Recuzarea, adică dreptul de a cere înlocuirea unui membru părtinitor, există numai în hotărâre (art. 18). Votul cu majoritate e prevăzut tot numai acolo și doar pentru propunerea din încheiere (art. 35); cum se adoptă concluziile obligatorii despre vinovăție nu spune nimeni. Iar durata mandatului membrilor colectivului din care se aleg membrii Consiliului a dispărut din lege în 2024, când O.U.G. nr. 82/2024 a abrogat-o, și a rămas, iarăși, numai în hotărâre.
Pentru mustrarea scrisă și diminuarea salariului, Consiliul poate să nu fie consultat deloc: șeful poate aplica sancțiunea direct, după cercetarea prealabilă [art. 58⁴ alin. (1) din lege]. În aceste cazuri, tot ce ține polițistul la adăpost sunt regulile cercetării, iar cele care le fac efective (cum ești citat, cum ești ascultat, cum îți vezi dosarul) stau numai în hotărârea Guvernului.
Ce a spus Curtea Constituțională în 2025
Pe 8 aprilie 2025, Curtea Constituțională a pronunțat, cu unanimitate, Decizia nr. 206/2025 (M. Of. nr. 867 din 22 septembrie 2025). Codul administrativ lăsa Guvernului, printr-un text care avea același efect ca art. 62⁸, regulile comisiilor de disciplină ale funcționarilor publici [art. 494 alin. (9)]. Curtea a constatat că procedura era „reglementată lacunar” și că reguli esențiale, între care „procedura disciplinară, aplicarea și contestarea sancțiunii disciplinare”, nu pot fi lăsate legislației secundare. A reamintit, cu trimitere chiar la Decizia nr. 392/2014, că la funcționarii cu statut special „procedura disciplinară a cercetării prealabile a faptei și activitatea consiliului de disciplină trebuie reglementate prin lege organică”.
Pentru funcționarii publici, Parlamentul mutase deja regulile în lege în 2021, în anexa nr. 7 la Codul administrativ. Diferența se vede cel mai bine pe aceeași sancțiune. Un funcționar de la primărie și un polițist pot primi amândoi practic aceeași sancțiune: diminuarea salariului cu până la 20%, pe cel mult trei luni. Funcționarul nu poate fi sancționat decât după ce e audiat, iar audierea se consemnează în scris „sub sancțiunea nulității” [art. 493 alin. (1) din Codul administrativ], adică fără ea sancțiunea cade; sancțiunea o propune o comisie a cărei procedură e scrisă în lege. Pentru mustrarea scrisă, Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit în 2025 că audierea funcționarului e obligatorie chiar și atunci când șeful aplică sancțiunea direct (Decizia nr. 191/2025). Polițistul poate primi aceeași diminuare de salariu direct de la șef, fără Consiliu, după o cercetare ale cărei reguli stau în hotărârea Guvernului. Polițistul de penitenciare, funcționar cu statut special ca și el, are în lege ascultarea obligatorie, consemnată sub sancțiunea nulității (Legea nr. 145/2019).
Același stat le dă așadar unora garanțiile prin lege, iar altora printr-o hotărâre pe care o poate schimba când vrea, deși sancțiunea e practic aceeași și ușa pe care iese omul din sistem, la destituire, e aceeași.
Curtea a mai respins de trei ori. De ce încercăm din nou
Ar fi incorect să nu spunem că Curtea Constituțională a respins excepțiile pe art. 62⁸ în 2021 și 2022 (Deciziile nr. 213/2021, 261/2021 și 658/2022), cu motivarea că „aspectele esențiale ale răspunderii disciplinare a polițistului sunt prevăzute în lege”. Credem că de atunci s-au schimbat trei lucruri.
Primul este chiar Decizia nr. 206/2025, venită după toate aceste respingeri. Ea confirmă, cu unanimitate, un criteriu pe care Curtea îl aplicase deja altor funcționari publici, dar pe care respingerile pe art. 62⁸ nu l-au verificat: dacă regulile concrete ale procedurii (ascultarea, imparțialitatea celor care judecă, votul, mandatul) se află în lege sau doar în hotărâre. În 2021, Curtea s-a uitat dacă legea definește abaterile, principiile procedurii și consultarea Consiliului, nu și cum lucrează Consiliul și cum e ascultat polițistul. Al doilea lucru este că Parlamentul a mutat între timp în lege regulile pentru funcționarii publici, așa că diferența de tratament față de polițiști a devenit vizibilă cu ochiul liber. Al treilea este că, în 2024, legea polițistului a pierdut regula despre mandatul membrilor colectivului din care se aleg membrii Consiliului, iar regula a rămas numai în hotărâre.
Modelul nostru face exact verificarea care a lipsit atunci, normă cu normă, cu un tabel anexat care arată ce e în lege și ce e numai în hotărâre. Nu promitem că excepția va fi admisă. Spunem doar că argumentul de azi nu mai e cel respins atunci, iar Curtea și-a încheiat motivarea respingerilor constatând că „nu au intervenit elemente noi” (Deciziile nr. 261/2021 și 658/2022). Pe același text au plecat deja spre Curte alte trei excepții construite pe această motivare nouă, unele chiar înregistrate acolo, pe lângă excepțiile mai vechi, care așteaptă la Curte încă din 2023.
De ce excepția trebuie ridicată în fiecare dosar
Curtea Constituțională judecă încet. De când pleacă de la instanță până când ajunge să fie judecată de Curte, o excepție de neconstituționalitate așteaptă, potrivit datelor noastre, în medie 3,8 ani. Decizia nr. 206/2025, de exemplu, a venit la patru ani după sesizare. În acest timp, cele mai multe procese pentru sancțiuni disciplinare se termină definitiv.
Dacă excepția e admisă după ce procesele voastre s-au încheiat, puteți cere revizuirea hotărârilor, dar numai în dosarele în care excepția a fost ridicată înainte de publicarea deciziei Curții. Codul de procedură civilă permite revizuirea când Curtea s-a pronunțat asupra „excepției invocate în acea cauză” [art. 509 alin. (1) pct. 11], iar Curtea Constituțională a lămurit că o decizie de admitere „profită atât autorilor acesteia, cât și autorilor aceleiași excepții, invocate anterior publicării deciziei, dar în alte cauze, soluționate definitiv” (Decizia nr. 866/2015). Cererea de revizuire se face în trei luni de la publicarea deciziei în Monitorul Oficial [art. 511 alin. (3)].
Excepția ridicată acum este, așadar, biletul pentru o eventuală revizuire. Cine n-o ridică rămâne cu hotărârea definitivă, chiar dacă peste doi ani Curtea îi dă dreptate altcuiva pe exact același text. Iar biletul nu costă timp: din 2010, judecata nu se mai suspendă cât timp Curtea Constituțională analizează excepția, așa că dosarul merge mai departe în ritmul lui.
Nu pierdeți timpul. Le recomandăm tuturor celor interesați să depună excepția cel târziu până la primul termen din dosarul lor. Cu cât excepția pleacă mai devreme spre Curte, cu atât ajunge mai devreme pe rolul ei, iar procesele voastre nu așteaptă după ea. Mai e un motiv: pe art. 62⁸ așteaptă la Curte excepții înregistrate încă din 2023, iar dacă una dintre ele e admisă, decizia profită, potrivit Curții, numai celor care au invocat aceeași excepție „anterior publicării deciziei”. Cine o ridică după aceea rămâne fără bilet.
Cine o poate folosi și cum
Modelul e scris pentru orice polițist care contestă în instanță o sancțiune disciplinară, de la mustrarea scrisă la destituire, fie că dosarul e la fond, fie în recurs, cât timp procesul nu s-a terminat definitiv. Excepția se poate ridica „în orice fază a litigiului” [art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992]. Textul e același pentru toți; se completează doar datele dosarului.
Încălcarea Constituției este un motiv de ordine publică, pe care orice instanță e obligată să-l ia în considerare; de aceea, excepția poate fi ridicată de oricare dintre părți și chiar de judecător, din oficiu [art. 29 alin. (2) din Legea nr. 47/1992]. Dacă excepția e admisibilă, nicio instanță (de fond, prima instanță, sau instanța învestită să judece calea de atac) nu poate judeca dând efecte unui text a cărui prezumție de constituționalitate a fost pusă la îndoială fără să trimită mai întâi excepția la Curtea Constituțională, singura competentă să hotărască asupra ei [art. 146 lit. d) din Constituție; art. 1 alin. (2) din Legea nr. 47/1992]. Judecătorul verifică doar condițiile de admisibilitate: textul e în vigoare, are legătură cu soluționarea cauzei și nu a fost deja declarat neconstituțional [art. 29 alin. (1) și (3)]. Dacă sunt îndeplinite, sesizează Curtea și își exprimă doar opinia [art. 29 alin. (4)]; poate respinge cererea de sesizare numai ca inadmisibilă, nu pentru că excepția i s-ar părea neîntemeiată [art. 29 alin. (5)]. Curtea Constituțională o spune constant: instanța are doar „rol de filtru al excepției de neconstituționalitate ridicate de părți” (de exemplu, Decizia nr. 100/2023).
Cel mai simplu e formularul. Pe pagina formularului alegeți din variante instanța, sancțiunea, actele din dosar și ce s-a întâmplat la cercetare, iar formularul scrie excepția completată, gata de descărcat în Word sau PDF. Datele voastre rămân în browser și nu se trimit nicăieri. Cine preferă să completeze singur modelul în Word urmează pașii de mai jos.
- Descărcați modelul (Word) și completați spațiile punctate: instanța, numărul dosarului, termenul, numele vostru, pârâții, actul de sancționare și decizia (sau ordinul) prin care v-a fost soluționată contestația, cu numerele și datele lor, și sancțiunea primită.
- Căutați în actele dosarului unde apare H.G. nr. 725/2015. De regulă, dispoziția de sancționare e emisă „în temeiul art. 38” din hotărâre, contestația se depune potrivit art. 41, iar pârâții invocă hotărârea în întâmpinare. Treceți aceste mențiuni la paragraful „Actele procedurii o confirmă”. Dacă nu le găsiți, ștergeți paragraful; excepția rămâne valabilă și fără el.
- Dacă la citare vi s-a cerut un raport scris în loc să fiți ascultați, completați paragraful pregătit pentru asta la punctul IV.5. Dacă nu, ștergeți-l.
- Ștergeți toate indicațiile scrise cu italic, între paranteze drepte. Dacă acțiunea a fost introdusă prin sindicat în numele vostru, scrieți partea de început la fel ca în cererea de chemare în judecată; în recurs, scrieți „recurent-reclamant” sau „intimat-reclamant”, după caz, în loc de „reclamant”.
- Depuneți excepția împreună cu cele două anexe cel târziu până la primul termen din dosarele voastre, prin portalul instanței sau la registratură, cu câte un exemplar pentru fiecare pârât dacă depuneți pe hârtie. La termen, cereți instanței să pună excepția în discuție și să sesizeze Curtea Constituțională.
- Dacă instanța respinge cererea de sesizare ca inadmisibilă, încheierea se poate ataca „numai cu recurs la instanța imediat superioară, în termen de 48 de ore de la pronunțare” [art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992].
Un sfat, cât se poate de serios. Dacă ați deschis un proces pentru anularea unei sancțiuni disciplinare și nu ați absolvit o facultate de drept, vă recomandăm cu tărie să nu învățați dreptul pe pielea voastră. Apelați la sindicatul din care faceți parte sau angajați un avocat. Excepția e doar un pas în plus în dosar; procesul propriu-zis îl duce cel mai bine un profesionist.
Membrii care au nevoie de ajutor la completare ne pot scrie la sprdiamantul@sprd.ro, cu o copie a actului de sancționare și a întâmpinării.
Descărcați: formularul care completează excepția · modelul de excepție, de completat (Word) · pachetul complet (PDF, 16 pagini: excepția, Anexa 1 cu diagramele și Anexa 2 cu tabelul lege–hotărâre).
Emil Păscuț, S.P.R. „Diamantul”