Actul normativ nepublicat nu există

SPRD

12 hours ago

Actul normativ nepublicat nu există – S.P.R. „Diamantul”

În iulie 2021, Curtea de Apel București și Înalta Curte de Casație și Justiție au decis definitiv că un act normativ nepublicat în Monitorul Oficial este inexistent: nu a luat ființă și nu obligă pe nimeni. Este teza pe care Sindicatul Polițiștilor din România „Diamantul” a susținut-o din 2011 împotriva ordinelor nepublicate ale ministrului de interne, și pe care instanțele o respingeau atunci.

Cazul: carantina după hotărâri nepublicate

În 2021, persoanele care intrau în România erau carantinate pe baza Hotărârii Comitetului Național pentru Situații de Urgență (CNSU) nr. 28/2021 și a art. 1 din Hotărârea CNSU nr. 40/2021, cu anexele lor. Niciuna dintre ele nu fusese publicată în Monitorul Oficial.

La 22 iunie 2021, un cetățean (S.C.A.) a cerut Curții de Apel București să constate inexistența celor două hotărâri și, în subsidiar, să le anuleze. CNSU, reprezentat de Departamentul pentru Situații de Urgență din MAI, a susținut că nepublicarea nu poate fi, singură, motiv de inexistență și că legea nu prevede o asemenea sancțiune pentru actele administrative.

Între timp, Guvernul a adoptat Ordonanța de urgență nr. 63/2021, care a impus expres publicarea hotărârilor CNSU. În preambul, Guvernul a scris că nepublicarea lor „atrage o sancțiune drastică prin efectele ei, și anume inexistența acestor hotărâri”.

Curtea de Apel: hotărârile nepublicate sunt inexistente

Prin sentința civilă nr. 1076 din 1 iulie 2021, Curtea de Apel București, Secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, într-un complet prezidat de judecătorul Amer Jabre, împreună cu judecătoarele Alina Pohrib și Raluca Ioana Carpen, a admis acțiunea. Dispozitivul spune: „Constată inexistența art. 1 din HCNSU nr. 40/2021 și a anexelor aferente, precum și inexistența HCNSU nr. 28/2021 și a anexelor la aceasta”.

Curtea a pornit de la art. 11 alin. (1) din Legea nr. 24/2000, potrivit căruia actele normative ale administrației centrale se publică în Monitorul Oficial „în vederea intrării lor în vigoare”. A preluat apoi jurisprudența anterioară în același sens, printre care Decizia ÎCCJ nr. 3792/2008 și sentința Curții de Apel Galați nr. 319/2012, și a arătat că se aplică și în cauză regula potrivit căreia „niciun alt mod de aducere la cunoștința publicului a actelor administrative normative nu suplinește” publicarea, de exemplu afișarea pe site-ul autorității.

Sentința reia și doctrina despre efectele inexistenței. Actul inexistent nu se bucură de prezumția de legalitate, „nimeni nu poate fi obligat să se supună dispozițiilor cuprinse într-un astfel de act”, iar punerea lui în executare „apare ca o cale de fapt (și nu de drept) care atrage răspunderea administrației publice”. Concluzia Curții este că hotărârile contestate „sunt afectate de sancțiunea «inexistenței»”, ceea ce face inutilă analiza celorlalte motive de nelegalitate.

Înalta Curte: publicarea e condiția ca actul să existe

CNSU a declarat recurs. Înalta Curte, Secția de contencios administrativ și fiscal, într-un complet de cinci judecători prezidat de Denisa Angelica Stănișor, l-a respins ca nefondat prin Decizia nr. 3883 din 20 iulie 2021 (dosar 4331/2/2021). Decizia este definitivă și a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 805 din 23 august 2021.

Înalta Curte a răspuns direct celor două apărări ale CNSU. Mai întâi, a reținut că sunt „nefondate criticile legate de faptul că aspectul nepublicării, ce reprezintă unicul motiv al inexistenței actelor atacate, nu poate avea o existență de sine stătătoare”. Apoi, „împărtășind opinia judecătorului fondului”, a stabilit că sancțiunea nepublicării actelor administrative normative este „cea a «inexistenței» actului”. Motivul: potrivit art. 11 alin. (1) din Legea nr. 24/2000, publicarea este condiția pentru ca actul să intre în vigoare, „adică pentru a lua ființă, pentru a exista din punct de vedere juridic”.

Curtea a arătat că Constituția prevede expres inexistența doar pentru decretele Președintelui (art. 100) și pentru hotărârile și ordonanțele Guvernului (art. 108). Asta nu înseamnă că sancțiunea nu se aplică și altor acte normative, iar teza contrară „nu poate fi reținută”. Ca argument suplimentar, a invocat chiar preambulul Ordonanței de urgență nr. 63/2021, din care rezultă că sancțiunea inexistenței „a fost admisă chiar de legiuitorul delegat”.

Decizia se încheie cu mențiunea: „Prezenta hotărâre se publică în Monitorul Oficial al României, în 24 de ore de la pronunțare”. Aceeași instanță nu trimisese la Monitorul Oficial, în 2015, decizia prin care anulase irevocabil Ordinul MAI nr. 400/2004.

De ce contează pentru polițiști

În 2011, sindicatul a cerut Curții de Apel București să constate inexistența Ordinului MAI nr. 400/2004, regulamentul disciplinar al polițiștilor, nepublicat în Monitorul Oficial. Acțiunile au fost respinse în ianuarie 2012, cu motivarea că ordinele din domeniul ordinii publice ar fi exceptate de la publicare. În anii următori, MAI a repetat în toate dosarele aceleași apărări: nepublicarea ar atrage cel mult inopozabilitatea, iar ordinele erau difuzate unităților, deci polițiștii le puteau cunoaște. Ordinul a căzut în cele din urmă pe altă cale, după Decizia Curții Constituționale nr. 392/2014.

Hotărârile din 2021 răspund acestor apărări. Nepublicarea, singură, atrage inexistența, nu doar inopozabilitatea. Nicio altă formă de aducere la cunoștință nu ține locul publicării. Iar actul inexistent nu obligă pe nimeni. Înalta Curte s-a sprijinit și pe Decizia Curții Constituționale nr. 429/2019, în care Curtea Constituțională, referindu-se tocmai la ordine ale ministrului de interne, arătase că aplicarea sancțiunii inexistenței „revine instanței judecătorești”.

De ce sunt atât de puține hotărâri pe inexistență

Hotărârile care constată inexistența unui act normativ nepublicat rămân rare. Un motiv ne-a fost spus chiar de un judecător cunoscut: practica ordinelor cu caracter normativ, nesecrete, dar sustrase de la publicare, a existat și există încă inclusiv în Ministerul Justiției și în Parchetul General, adică în instituțiile care ar trebui să o sancționeze.

Exemplele sunt documentate. În iulie 2026, Ministerul Justiției a confirmat în scris, la o cerere a sindicatului, că Ordinul ministrului justiției nr. 399/C/2007, normele de salarizare ale polițiștilor de penitenciare, „nu a fost publicat în Monitorul Oficial” și că se aplică în continuare. Ordinul procurorului general nr. 90/2014, care reglementează avizul de poliție judiciară al polițiștilor, nu este nici el publicat. Nici Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 189 din 20 octombrie 2004, prin care s-au înființat secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, nu este publicată în Monitorul Oficial, deși hotărârile CSM cu caracter normativ, precum regulamentele de ordine interioară ale instanțelor, sunt publicate. Sindicatul a invocat inexistența ei încă din 2012. Curtea de Apel București nu a analizat-o pe fond: a respins excepția pe motiv că sancțiunea polițistului (D.C.) nu se întemeia pe această hotărâre (sentința nr. 6829 din 29 noiembrie 2012). Mai multe hotărâri pe inexistența actelor normative nepublicate ar însemna ca judecătorii să recunoască implicit că o practică din propriul lor sistem, de la Ministerul Justiției până la Parchetul General, este în afara legii. De aceea, constatarea inexistenței unui ordin nepublicat rămâne excepția, nu regula.

Precedentul are și o limită. Hotărârile CNSU nu erau exceptate de la publicare, iar pentru ordinele MAI ministerul invocă în continuare o excepție pentru apărare, ordine publică și siguranță națională. Excepția avea temei într-o hotărâre de Guvern până în iulie 2007. De atunci, Legea nr. 194/2007 a lăsat nepublicate doar actele clasificate și actele individuale. Pentru un ordin nesecret emis după iulie 2007 și nepublicat, hotărârile din 2021 se aplică deci fără rezerve.

Sindicatul folosește acum aceste hotărâri în dosarele în care MAI își întemeiază apărările pe acte pe care polițistul nu le-a văzut niciodată. Povestea anulării Ordinului MAI nr. 400/2004 o puteți citi în articolul nostru anterior.

S.P.R. „Diamantul”

Anexă: sentința din 2012 privind HCSM nr. 189/2004, text integral

Curtea de Apel București – Sentința civilă nr. 6829 din 29 noiembrie 2012 (dosar 6312/2/2012)

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VIII-A CONTENCIOS ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DOSAR NR. 6312/2/2012

SENTINȚA CIVILĂ NR. 6829

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 29.11.2012

CURTEA COMPUSĂ DIN: PREȘEDINTE: VIȘAN DOINA; GREFIER: BADEA CRISTINA

Pe rol soluționarea acțiunii în contencios administrativ formulată de reclamantul D.C. prin SINDICATUL POLIȚIȘTILOR DIN ROMÂNIA „DIAMANTUL” în contradictoriu cu pârâții INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI ILFOV ȘI MINISTERUL ADMINISTRAȚIEI ȘI INTERNELOR, având ca obiect „excepție nelegalitate act administrativ”.

Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința publică din data de 16.11.2012, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da părților posibilitatea să depună concluzii scrise, în temeiul art. 260 Cod procedură civilă, a amânat pronunțarea la data de 23.11.2012 și apoi la data 29.11.2012, pentru când a hotărât următoarele:

C U R T E A,

Deliberând asupra excepției de nelegalitate de față,

Prin încheierea din data de 25.05.2012, pronunțată în dosarul nr. 55950/3/2011, al Tribunalului București a fost sesizată Curtea de Apel București – Secția a VIII-a Contencios Administrativ și Fiscal pentru soluționarea excepției de nelegalitate invocate de reclamantul D.C. cu privire la Ordinul MAI nr.400/2004 privind regimul disciplinar al personalului din MAI.

A fost suspendată judecarea cauzei privind pe reclamantul D.C. în contradictoriu cu pârâtul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI ILFOV, până la soluționarea irevocabilă a excepției de nelegalitate.

S-a reținut că la data de 24.05.2012, Sindicatul Polițiștilor din România „Diamantul” , în calitate de reprezentant al reclamantului, a depus o cerere prin care a invocat excepția de nelegalitate a Ordinului Ministrului Administrației și Internelor nr. 400/2004, în raport de dispozițiile Legii nr. 24/2000 și Codul Muncii și excepția inexistenței juridice a OMAI nr. 400/2004 și a solicitat admiterea excepției spre a fi judecată, judecarea și în contradictoriu cu emitentul Ordinului MAI nr. 400/2004 care este Ministrul Administrației și Internelor, în calitatea sa de autoritate publică având competența de a emite acte normative, precum și constatarea nelegalității Ordinului MAI nr. 400/2004 și, pe cale de consecință, judecarea cauzei fără a se ține seama de prevederile acestuia (f.140-146).

În motivarea excepției inexistenței juridice a Ordinului MAI nr. 400/2004 arată că în perioada cercetării disciplinare desfășurate împotriva reclamantului și cu ocazia emiterii dispoziției de sancționare disciplinară, pârâta i-a opus reclamantului prevederile acestui ordin pe care, în perioada referită, pârâta l-a apreciat ca fiind un act administrativ normativ în vigoare.

Arată de asemenea că, în acea perioadă, Ordinul MAI nr. 400/2004 nu era publicat în Monitorul Oficial, nu avea caracter secret și nu se afla nici în evidența oficială a legislației României, ținută în conformitate cu art. 79 din Constituție de către Consiliul Legislativ.

În motivarea excepției de nelegalitate a Ordinului MAI nr. 400/2004, arată că formula introductivă a OMAI s-a întocmit cu încălcarea prevederilor coroborate ale art. 1 alin. (2), art. 40 alin.(4) și art. 75 din Legea nr. 24/2000 (în forma în vigoare la 28.10.2004); art. 64 alin. (1) din Ordin a fost întocmit cu încălcarea art. 268 alin. (3) din Codul Muncii (în forma în vigoare la 28.10.2004), cu observarea art. 1 alin. (2) Codul Muncii; art. 130 din Ordin este lovit de nulitate, fiind întocmit cu încălcarea prevederilor art. 53 alin. (1) din Legea nr. 24/2000 (în forma în vigoare la 28.10.2004); Ordinul a încălcat prevederile art. 53 alin. (1) din Legea nr. 24/2000, întrucât dispozițiile finale ale ordinului nu au cuprins și măsurile necesare pentru aplicarea ordinului, indicate de legiuitor prin art. 1 alin. (2) și art. 10 din Legea nr. 24/2000.

În drept a invocat prevederile art. 4 coroborat cu art. 11 din Legea nr. 554/2004.

Asupra îndeplinirii condițiilor prevăzute de art.4 alin.(1) din Legea nr.554/2004, se reține că soluționarea în fond a prezentului litigiu depinde de actul administrativ criticat pentru nelegalitate.

Astfel, din analiza cererii de chemare în judecată, se constată că una din principalele probleme deduse judecății în controlul de legalitate al actului administrativ emis de pârât este fundamentarea acestui act pe dispozițiile Ordinului MAI nr.400/2004 privind regimul disciplinar al personalului din Ministerul Administrației și Internelor (f.17).

Prin urmare, constatând că Dispoziția prin care reclamantul a sancționat disciplinar reprezintă efectul direct al aplicării de către autoritatea publică pârâtă a dispozițiilor cu caracter normativ cuprinse în Ordinul nr.400/2004, iar respectivele dispoziții produc efecte juridice proprii asupra validității sancțiunii contestate, Tribunalul reține că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate a excepției de nelegalitate invocate, sens în care va sesiza instanța competentă și va suspenda judecarea cauzei până la soluționarea irevocabilă a excepțiilor de nelegalitate.

Potrivit art.4 alin.(1) din Legea nr.554/2004, cercetarea excepției de nelegalitate revine instanței de contencios administrativ competente, care în speță este Curtea de Apel București, având în vedere că emitentul actului administrativ atacat pe calea excepției de nelegalitate este organ de specialitate al administrației publice centrale, conform art. 1 din OUG nr.30/2007, și ca atare, constituie autoritate publică centrală, în sensul art.2 alin.(1) lit. b din Legea nr.554/2004, raportat la art.10 alin.(1) din același act normativ.

Pe rolul acestei instanțe, cauza a fost înregistrată la data de 07.08.2012, sub nr. 6312/2/2012.

La termenul de judecată din data de 07.09.2012 Sindicatul Polițiștilor din România Diamantul a invocat excepția inexistentei Hotărârii Consiliului Superior al Magistraturii nr.189 din 20 Octombrie 2004 prin care s-a înființat Secția de Contencios Administrativ si fiscal din cadrul Curții de Apel București, fata de neîndeplinirea obligației de publicare a normei in Monitorul Oficial, împrejurare care a atras primordial, neindeplinirea condiției de forma “ad probationem ” a HCSM 189 din 2004 si in secundar, neindeplinirea condiției de “intrare in vigoare” a HCSM 189/2004

Motive si argumente:

In lumina art. 2 lit.g) din Legea 554/2004 a contenciosului administrativ rezulta ca “instanțele de contencios administrativ” sunt: Secția de contencios administrativ și fiscal a înaltei Curți de Casație și Justiție; Secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel; tribunalele administrativ-fiscale.

Legea 554/2004 este o lege cu caracter organic, ulterioara Legii 304/2004 si care, prin art.2 lit.g) a adăugat la art.2 (2) din Legea 304/2004. Distinct deci de Legea 304/2004, Legea 554/2004 a introdus secțiile de contencios-administrativ ale curților de apel ca o noua specie de instante de judecata, cu aceleași puteri de judecata ca si instanțele prevăzute de art. 2 (2)din Legea 304/2004, diferența fiind ca secțiile de contencios administrativ ale curților de apel nu au personalitate juridica.

Legiuitorul nu a infiintat prin lege, in cadrul curților de apel, secțiile de contencios administrativ si fiscal, dar, prin art.41 din Legea 304/2004. legiuitorul a reglementat o procedura administrativa, de infiintare a secțiilor specializate ale curților de apel. implicit si pentru in fi iniat ca secțiilor de contencios administrativ si fiscal.

Art. 41. – (1) Secțiile și completele specializate ale curților de apel și ale instanțelor din circumscripția acestora se înființează, la propunerea colegiilor de conducere ale fiecărei instanțe, prin hotărâre a Consiliului Superior al Magistraturii.

Toate secțiile de contencios administrativ si fiscal ale curților de apel din tara, s-au înființat prin HCSM 189 din 20 Octombrie 2004, nepublicata in Monitorul Oficial.

Având in vedere calitatea CSM de autoritate publica centrala si având in vedere împrejurarea ca prin HCSM 189 din 20 Octombrie 2004, s-a dispus unilateral, in executarea legii 304/2004, asupra unor aspecte de modificare a organizării structurii unor persoane juridice de drept public, HCSM 189 din 20 Octombrie 2004 întrunește caracteristicile unui act juridic administrativ normativ.

Legal citat, pârâtul MAI a depus întâmpinare la dosar prin care a invocat:

Excepția inadmisibilității excepției de nelegalitate invocată de reclamant, pentru următoarele motive:

Potrivit prevederilor art. 4 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, „Legalitatea unui act administrativ unilateral cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepție, din oficiu sau la cererea părții interesate”.

Deși în forma inițială a textului art. 4, excepția de nelegalitate putea viza atât acte administrative cu caracter individual, cât și cu caracter normativ, în forma în vigoare la momentul de față, domeniul de aplicabilitate al excepției de nelegalitate a fost restrâns la actele administrative cu caracter individual.

Astfel, din interpretarea literară și sistematică a dispozițiilor art. 4 din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, rezultă că excepția de nelegalitate poate viza doar un act administrativ cu caracter individual.

In acest context, arăt că, actul administrativ contestat emană de la o autoritate publică centrală și are un vădit caracter normativ motiv-pentru care nu poate face obiectul unei excepții de nelegalitate întemeiate pe dispozițiile art. 4 din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.

Ordinul M.A.I. nr. 400/2004 este un act administrativ cu caracter normativ care reglementează regimul disciplinar al personalului din Ministerul Administrației și Internelor, motiv pentru care nu poate face obiectul unei excepții de nelegalitate întemeiate pe dispozițiile art. 4 din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.

Având în vedere faptul că, dispozițiile unui act administrativ normativ au caracter obligatoriu și sunt formulate în abstract, în vederea aplicării unui număr nedeterminat de cazuri și persoane, admiterea excepției de nelegalitate invocate ar duce la situația în care același act administrativ poate fi nelegal pentru anumite persoane (cele implicate în litigiul în cadrul căruia a fost invocată excepția de nelegalitate), dar rămâne legal și executoriu pentru celelalte persoane.

Astfel, potrivit formei în vigoare a textului art. 4, domeniul de aplicabilitate al excepției de nelegalitate este restrâns la actele administrative cu caracter individual. Acest aspect urmează să fie confirmat și prin viitoarea formă a dispozițiilor art. 4, cu aplicabilitate de la 01 februarie 2013 când va intra în vigoare Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedura civilă.

Practic, prin dispozițiile noii reglementări, legiuitorul stabilește în mod expres și cu totul limitativ domeniul de aplicare al excepției de nelegalitate, care, în opinia mea, în mod evident nu poate fi pusă în discuție în cazul unui act normativ.

Mai mult decât atât, întrucât jurisprudența instanțelor nu este constantă, parte dintre acestea respingând excepția inadmisibilității invocării dispozițiilor art. 4 în cazul actelor normative, vă rog să aveți în vedere că rațiunea pentru care nu poate fi pusă în discuție o excepție de nelegalitate în cazul unui act administrativ cu caracter normativ o reprezintă tocmai posibilitatea părții de a cere anularea respectivei prevederi.

Pe fond, s-au arătat următoarele:

Reclamantul susține că formula introductivă a actului administrativ este întocmită contrar prevederilor art. 1 alin. 2, art. 40 alin. 4 și art. 75 din legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, în vigoare în perioada de referință.

Această susținere nu poate fi reținută, întrucât, din simpla lecturare a Ordinului M.A.I. nr. 400/2004 se poate observa că cerințele impuse de prevederile Legii nr. 24/2000 sunt îndeplinite. Astfel, în formula introductivă a actului atacat este prevăzută autoritatea emitentă (Ministerul Administrației și Internelor), denumirea generică a actului (regimul disciplinar al personalului din M.A.I.) și temeiurile juridice în baza și în executarea cărora a fost emis (Legea nr. 218/2002 privind organizarea și funcționarea Poliției Române, Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului și Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare), în conformitate cu prevederile art. 40 alin 4 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative.

Nu sunt încălcate nici dispozițiile art. 53 alin. 1 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, în vigoare în perioada de referință, care stabilesc că „dispozițiile finale cuprind măsurile necesare pentru punerea în aplicare a actului normativ, data intrării în vigoare a acestuia conform art. 11, implicațiile asupra altor acte normative, ca: abrogări, modificări, completări, precum și dispoziția de republicare, dacă este cazul”, întrucât în cuprinsul actului atacat, la art. 130 alin. 1 se prevede în mod neechivoc că „prezentul ordin intră în vigoare la data de 01.01.2005″.

În ceea ce privește faptul că art. 64 alin. 1 din actul administrativ atacat contravine prevederilor art. 268 alin. 3 din Codul muncii, arăt că instanța de fond învestită cu soluționarea excepției de nelegalitate, trebuie să verifice concordanța actului administrativ supus analizei cu actele normative cu forță juridică superioară în temeiul și în executarea cărora a fost emis ținând seama de principiul ierarhiei și forței juridice a actelor normative, consacrat de art. 1 alin. (5) din Constituția României, republicată și art. 4 alin. (3) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, or așa cum am precizat actul atacat nu a fost emis în baza și în executarea Codului muncii.

La termenul de judecată din data de 19 octombrie 2012 Sindicatul Polițiștilor din România “Diamantul” a invocat excepția de nelegalitate a prevederilor art.l, art.2, art.3, art. 4, art.8 Ht.k) si l) din Regulamentul de organizare si funcționare al Direcției Generale Juridice (ROF-ui DGJ), aprobat prin Ordinul Ministrului Administrației si Internelor nr. 100/2011, in măsura in care se înțelege, prin textele normelor de mai sus; ca Direcția Generala Juridica, un compartiment fără personalitate juridica din structura MAI, ar fi dobândit atribuții de “reprezentare” a intereselor paratei Ministerului Administrației si Internelor, in fata instanțelor judecătorești,

Motive si argumente

In măsura in care, din formularea art.l, art.2, art.3, art. 4, art.8 lit.k) si l) din Regulamentul de organizare si funcționare al Direcției Generale Juridice, aprobat prin OMAI 100/2011, se înțelege ca Direcția Generala Juridica, un compartiment fără personalitate juridica din structura MAI, ar fi dobândit atribuții de “reprezentare” a intereselor Ministerului Administrației si Internelor, in fata instanțelor judecătorești s-a considerat ca prin textele art.l, art.2, art.3, art.4si art.8(l) lit.k) si l) din ROF – ul aprobat prin OMAI 100/2011, s-au incalcat următoarele norme juridice concrete, in vigoare la data emiterii si publicării OMAI 100/2011:

a) prevederile art.4, art.5, 34, 35, 36 din Decretul 31/1954 privitor la persoanele fizice si persoanele juridice

b) scopul si finalitatea art.27 din Legea 514/2003, care a abrogat Decretul 143/1955;

c) art.l si art.4 din Legea 514/2003;

d) art.2(3) coroborat cu art.3(l) lit.b), art. 26(1) si art.113 din Legea 51/1995 pentru organizarea si exercitarea profesiei de avocat;

e) prevederile art. 7(4), art.7(5) si art.11(1) din OUG 30/2007 privind organizarea si funcționarea Ministerului Internelor si Reformei Administrative, coroborate cu art. 1, 4, art.24(2) din Legea 514/2003;

A mai fost invocată excepția inadmisibilității excepției de nelegalitate cu privire la Ordinul 400/2004 invocată de reclamant:

In acest context, se reține că actul administrativ contestat emană de la o autoritate publică centrală și are un caracter normativ motiv-pentru care nu poate face obiectul unei excepții de nelegalitate întemeiate pe dispozițiile art. 4 din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.

În drept, întâmpinarea a fost întemeiată pe prevederile art. 115 și urm. Cod pr. civ.

Prin notele de ședință din data de 16.11.2012 Sindicatul Polițiștilor din România Diamantul a fost invocată excepția inexistenței Instrucțiunilor MAI nr. 1111/2005. La data soluționării excepției, Instrucțiunile 1111/2005 nu îndeplinesc condiția de publicitate a actelor administrative emise de miniștri, prevăzută de art. 1 și art. 5 din Legea nr. 2020/1998, condiție necesară atât pentru opozabilitate erga omnes, cât și pentru probațiunea legală a existenței și conținutului unui act administrativ normativ.

Examinând actele și lucrările dosarului, instanța a reținut următoarele:

În ceea ce privește excepțiile inexistenței Hotărârii CSM nr. 189/2004, Instrucțiunilor MAI nr. 1111/2005, instanța urmează a le respinge, câtă vreme se reține că prin acțiunea inițială reclamantul a solicitat anularea unei dispoziții de sancționare emise de către I.P.J. Ilfov, dispoziție de sancționare care nu s-a întemeiat pe prevederile, Hotărârii CSM nr. 189/2004 și Instrucțiunilor MAI nr. 1111/2005. Raportat la aceste aspecte se reține că nu este îndeplinită condiția ca de actul administrativ atacat pe calea excepției de nelegalitate să depindă soluționarea procesului inițial, fapt pentru care urmează a le respinge.

Referitor la excepția lipsei calității de reprezentant pentru Ministerul Administrației și Internelor a Direcției Generale Juridice invocată de reclamantul D.C.

Așa cum rezultă din cuprinsul acțiunii care formează obiectul prezentului dosar reclamantul a chemat în judecată Ministerul Administrației și Internelor.

În conformitate cu art. 1 din O.U.G. nr. 30/2007 privind organizarea și funcționarea Ministerului Administrației și Internelor, această instituție este organ de specialitate al administrației publice centrale, cu personalitate juridică și sediul în municipiul București.

Potrivit art. 7 alin. 1 din acest act normativ, ministrul administrației și internelor reprezintă și angajează Ministerul Administrației și Internelor în raporturile cu celelalte autorități publice, precum și cu alte persoane fizice și juridice din țară sau din străinătate. în acest scop poate da împuternicire de reprezentare unor persoane din subordine.

„În exercitarea atribuțiilor legale, ministrul administrației și internelor emite ordine și instrucțiuni, care pot avea caracter normativ sau individual” (art. 7 alin. 4 din O.U.G. nr. 30/2007 privind organizarea și funcționarea Ministerului Administrației și Internelor).

În acest sens ministrul administrației și internelor a emis Instrucțiunile nr. 1111/2005 privind activitatea de asistență juridică în Ministerul Administrației și Internelor care, la art. 16 alin. (1). stabilesc cu claritate faptul că „Direcția Generală Juridică este împuternicită să reprezinte și să angajeze Ministerul Administrației și Internelor în raporturile cu instanțele de judecată și alte organe de jurisdicție”.

Totodată art. 18 din actul normativ cu caracter intern amintit prevede că „directorul general, precum și directorii generali adjuncți ai D.G.J. semnează, în numele ministrului administrației și internelor și pentru acesta, acțiuni în justiție, căi de atac și orice mijloace legale de apărare a intereselor Ministerului Administrației și Internelor în fața instanțelor de judecată și a altor organe de jurisdicție”.

În același context, sunt și prevederile art. 1 din Ordinul M.A.I. nr. 100/2011 pentru aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a direcției generale juridice, publicat în Monitorul Oficial al României nr. 400 din data de 8 iunie 2011, conform cărora „Direcția generală juridică, este unitatea centrală de specialitate a Ministerului Administrației și Internelor, fără personalitate juridică, cu competență materială și teritorială generală în domeniul asistenței juridice, care este organizată și funcționează în conformitate cu prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 30/2007 privind organizarea și funcționarea Ministerului Administrației și Internelor, aprobată cu modificări prin Legea nr. 15/2008, cu modificările și completările ulterioare, și ale Hotărârii Guvernului nr. 416/2007 privind structura organizatorică și efectivele Ministerului Administrației și Internelor, cu modificările și completările ulterioare”.

De asemenea, la art. 4 alin. 1 din același act administrativ se prevede că „Direcția generală, prin directorul general, directorii generali adjuncți, sau personalul desemnat de către aceștia, reprezintă și angajează ministerul în raporturile cu instanțele de judecată și a altor organe de jurisdicție și îndrumă, coordonează, controlează și monitorizează activitățile din domeniul său de competență desfășurate de către structurile de profil ori de personalul desemnat în acest scop la nivelul unităților din aparatul central al ministerului, al instituțiilor și structurilor aflate în subordinea ministerului și al unităților din subordinea acestora, în limitele și în condițiile stabilite potrivit reglementărilor în vigoare”.

Așadar, în fața instanțelor de judecată, Ministerul Administrației si Internelor este reprezentat de Direcția Generală Juridică.

Excepția de nelegalitate a Ordinului M.A.I. nr. 100/2011 pentru aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a direcției generale juridice invocată de reclamant este inadmisibilă, pentru următoarele motive:

Potrivit dispozițiilor art. 4 alin. 1 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, legalitatea unui act administrativ unilateral cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepție, din oficiu sau la cererea părții interesate, dacă instanța constată că de actul administrativ depinde soluționarea litigiului în fond.

Conform acestei prevederi legale, pentru ca excepția să fie admisibilă trebuie întrunite următoarele condiții:

să existe un proces pe rol;
de actul administrativ cu privire la care s-a invocat excepția să depindă soluționarea procesului în care a fost invocată:
motivele pentru care se invocă excepția trebuie să privească doar legalitatea și nu alte aspecte a căror soluționare face obiectul acțiunii în anulare a actului.

Se reține că prin acțiunea inițială reclamantul a solicitat anularea unei dispoziții de sancționare emise de către I.P.J. Ilfov, dispoziție de sancționare care nu s-a întemeiat pe prevederile Ordinului M.A.I. nr. 100/2011, or raportat la aceste aspecte se reține că nu este îndeplinită condiția ca de actul administrativ atacat pe calea excepției de nelegalitate să depindă soluționarea procesului inițial, fapt pentru care urmează a respinge excepția de nelegalitate a Ordinului M.A.I. nr. 100/2011 ca fiind inadmisibilă.

În ceea ce privește excepția inadmisibilității excepției de nelegalitate cu privire la Ordinul 400/2004 invocată de reclamant, se rețin următoarele:

In acest context, se reține că actul administrativ contestat emană de la o autoritate publică centrală și are un caracter normativ, motiv pentru care nu poate face obiectul unei excepții de nelegalitate întemeiate pe dispozițiile art. 4 din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge excepțiile inexistenței Hotărârii CSM nr. 189/2004, inexistenței Instrucțiunilor MAI nr. 1111/2005.

Respinge ca inadmisibilă excepția de nelegalitate a prevederilor art. 1, art. 2, art. 3, art. 4, art. 8 lit. k) și l) din Regulamentul de organizare și funcționare al Direcției Generale Juridice, aprobat prin Ordinul MAI nr. 100/2011 invocată de reclamantul D.C. prin SINDICATUL POLIȚIȘTILOR DIN ROMÂNIA „DIAMANTUL”, cu sediul procesual ales pentru comunicarea actelor de procedură, în București, str. Ienăchiță Văcărescu nr. 17A, sector 4, în contradictoriu cu pârâții INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI ILFOV, cu sediul în București, str. Fabrica de Glucoză nr. 5-7, sector 2 ȘI MINISTERUL ADMINISTRAȚIEI ȘI INTERNELOR, cu sediul în București, Piața Revoluției nr. 1A, sector 1.

Respinge ca inadmisibilă excepția de nelegalitate a Ordinului MAI nr. 400/2004.

Cu recurs în 5 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi 29.11.2012.

PREȘEDINTE VIȘAN DOINA · GREFIER BADEA CRISTINA

[ștampilă] [semnătură]

Red. DV · Tehnored. CB/5 ex.