Legislația muncii din România, în continuă adaptare la normele europene, urmărește protejarea drepturilor angajaților, în special a categoriilor vulnerabile.
Două exemple relevante sunt prevederile privind munca de noapte pentru părinții singuri din familiile monoparentale și concediul de îngrijitor. Cu toate acestea, aplicarea uniformă a acestor drepturi întâmpină obstacole în sectoarele reglementate prin legi speciale, cum ar fi cel al poliției, generând tensiuni și discrepanțe semnificative.
La data de 31 mai 2024, prin Legea 161/2024, art. 128 alin. (2) din Codul Muncii (Legea nr. 53/2002) a fost modificat pentru a include o categorie extinsă de persoane care nu pot fi obligate să presteze muncă de noapte: „Femeile gravide, lăuzele şi cele care alăptează, precum şi persoana singură din familia monoparentală.” Nota de fundamentare a acestei legi subliniază că scopul nu este acordarea unui beneficiu suplimentar angajatului, ci protejarea interesului superior al copilului, care ar putea fi afectat de munca de noapte a singurului părinte îngrijitor.
Pe lângă această modificare, România a transpus Directiva UE 2019/1158 prin introducerea art. 152^1 alin. (1) din Codul Muncii, care reglementează concediul de îngrijitor. Acesta obligă angajatorul să acorde salariatului un concediu de 5 zile lucrătoare pe an calendaristic, la solicitare scrisă, pentru a oferi îngrijire sau sprijin personal unei rude sau unei persoane care locuiește în aceeași gospodărie și care are nevoie de ajutor din motive medicale grave.
Conform art. 1 alin. (2) și art. 278 alin. (2) din Codul Muncii, prevederile de drept comun se aplică și raporturilor de muncă reglementate prin legi speciale, în măsura în care acestea din urmă nu conțin dispoziții derogatorii specifice. Acest principiu juridic, “lex specialis derogat legi generali”, indică faptul că normele generale sunt aplicabile doar în absența unor reglementări speciale sau în completarea acestora, dacă nu sunt contrare.
Sindicatul Polițiștilor din România DIAMANTUL, după o analiză atentă a legislației specifice polițiștilor (Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului, HG 1578/2002 și Ordinul MAI nr. 438/2003), au constatat că nu există prevederi care să contravină direct articolelor 128 alin. (2) și 152^1 din Codul Muncii. Prin urmare, aceste drepturi ar trebui să se aplice în mod corespunzător și polițiștilor.
Mai mult, această interpretare este susținută de avize interne favorabile din partea unor instituții cheie:
- Direcția Secretariat General din cadrul M.A.I. (adresa nr. 4182 din 19.05.2025) a confirmat aplicabilitatea art. 152^1 din Codul Muncii.
- Direcția Management Resurse Umane din cadrul I.G.P.R. (adresa nr. 680253/S3GEF din 13.01.2025) a validat aplicabilitatea art. 128 alin. (2) din Codul Muncii.
În ciuda cadrului legal clar și a avizelor interne favorabile, funcționarilor publici cu statut special din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române (IGPR) și al unităților subordonate li se refuză sistematic recunoașterea acestor drepturi. Aceștia sunt îndrumați, în mod eronat, să solicite doar învoiri sau zile de concediu odihnă în condițiile reglementate de H.G. nr. 1578/2002, care nu acoperă specificul și protecția oferite de Codul Muncii.
Reiterăm că, în situația învoirilor plătite așa cum sunt reglementate de HG 1578/2002 și Ordinul MAI nr. 438/2003, lucrătorilor nu le sunt recunoscute condițiile speciale de muncă aferente postului ocupat, pe când, perioada concediului de îngrijitor constituie zile libere plătită, care nu se includ în durata concediului de odihnă anual şi constituie vechime în muncă şi în specialitate.
Acest refuz generează o serie de consecințe negative:
- Presiune familială intensă, afectând bunăstarea copiilor din familiile monoparentale și limitează capacitatea angajaților de a-și sprijini rudele bolnave.
- Erodarea moralului profesional, amplificând stresul și epuizarea într-un domeniu deja solicitant, diminuând eficiența și performanța în serviciu.
- Disfuncții instituționale manifestate prin inconsecvență în aplicarea legii, chiar și în prezența unor avize interne, existând o lipsă de unitate și coerență. Acest lucru sporește riscul de litigii de muncă și subminează credibilitatea și relațiile de dialog social cu reprezentanții angajaților.
Având în vedere rolul de control și îndrumare al Inspectoratului General al Poliției Române, recunoscut de art. 7 din Legea nr. 218/2002 privind organizarea și funcționarea Poliției Române, organizația noastră sindicală a solicitat IGPR să informeze toate structurile de resurse umane și întreg personalul cu privire la aplicabilitatea acestor norme de drept comun.
Situația actuală din cadrul Poliției Române subliniază necesitatea stringentă a unei interpretări și aplicări uniforme a legislației muncii.
O instituție care are menirea de a apăra legea nu își poate permite să ignore legea atunci când vine vorba despre propriii săi angajați !
Prim-vicepreședinte
ANDREI Marius
