Înalta Curte de Casație și Justiție clarifică o interpretare eronată: Majorarea de 40% pentru polițiști nu se aplică după 2017
Prin Decizia nr. 213 din 16 iunie 2025, Înalta Curte de Casație și Justiție a pus capăt unei tentative de interpretare greșite a legislației, într-un proces inițiat în ciuda evidenței legislative clare. Un proces pornit pe o înțelegere eronata nu poate reprezenta decat o pierdere de timp și resurse.
Un sindicat a intentat o acțiune împotriva Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea, solicitând plata majorării de 40% pentru personalul care asigură permanența la domiciliu și după 1 ianuarie 2018.
Acțiunea a fost formulată în ciuda faptului că baza legală pentru această majorare – Ordonanța de urgență nr. 9/2017 și Ordinul MAI nr. 78/2017 – avea un caracter evident temporar, vizând exclusiv anul 2017.
Textele normative erau cristal-clare în privința caracterului temporar:Ordonanța de urgență nr. 9/2017 se intitula explicit “privind unele măsuri bugetare în anul 2017”. Preambulul ordonanței preciza că măsurile vizau “reglementarea salarizării personalului din sectorul bugetar pentru anul 2017”.Nu exista nicio prevedere de prelungire după 31 decembrie . Orice practician cu cunoștințe de bază în domeniul juridic știe că:Actele normative temporare își încetează efectele la expirarea termenului.Prelungirea unui act temporar necesită o nouă reglementare expresă.Legea-cadru nr. 153/2017 nu prelua decât drepturile permanente, nu măsurile temporare.
Prima instanță – Tribunalul Vâlcea: Tribunalul a declinat competența teritorială, trimițând cauza la Tribunalul Gorj.Tribunalul Gorj a respins acțiunea ca nefondată prin Sentința nr. 350 din 17 mai 2024, reținând evident că:Ordonanța de urgență nr. 9/2017 avea aplicabilitate limitată la anul 2017;Ordinul MAI nr. 78/2017 devenise inaplicabil din 1 ianuarie 2018;Legea-cadru nr. 153/2017 nu prelungea acest drept temporar.
Curtea de Apel Craiova: Reclamantul a declarat recurs, susținând în continuare interpretarea eronată, ceea ce a determinat curtea să sesizeze Înalta Curte pentru clarificare, deși răspunsul era evident din textele legale.
Concluzia Înaltei Curți: Înalta Curte a stabilit fără echivoc că:”Poliţiştii planificaţi să asigure continuitatea îndeplinirii atribuţiilor specifice, în afara programului normal de lucru, de la domiciliu, NU beneficiază de majorarea de 40% din salariul de bază/solda de funcţie şi începând cu 1 ianuarie 2018.
Vasile Raven