Adesea indivizii fără demnitate și onoare sunt asociați cu marea familie a nevertebratelor, tocmai pentru că acele calități sunt osatura unui caracter sănătos și puternic. Moluște vâscoase, caractere diforme și perfide, spurcăciuni de tot felul au acaparat întreaga scenă politică și dictează astăzi norme în materie de etichetă și noblețe. Așa ne trezim cu un șef de stat major, jurat pe onoare să nu se bage în politică, uitând a doua zi de cuvântul dat, ori cu ministru la educație prins cu plagiatul dar ținându-se cu dinții de scaun, până când indignarea publică l-a cam izbit de toți pereții.
Modelul Lucian Bode este un clasic exemplar de nevertebrată, alunecând vâscos de câteva ori printre degetele ce amenințau să-i stranguleze mandatul. Poate în alte țări, unii își anunțau demisia la primul semn de neîncredere publică, dar nu la noi și nu cu nevertebrate.
Acum, strâns serios cu ușa după ce a fost prins cu plagiatul de pe Wikipedia (!!!) și atacat la jugulară, cu o moțiune de cenzură, Lucian Bode alege să arunce o diversiune: cică vrea să mărească salariile polițiștilor! Și brusc, presa ghiftuită din tolba partidelor s-a grăbit să împrăștie din duhoarea unui comportament de cea mai joasă speță.
Gestul său este asemănător cefalopodelor (caracatițe, sepii, calamari) care obișnuiesc să lase în urmă nori de cerneală pentru a-și deruta urmăritorii. Și i se potrivește de minune comparația dacă ne gândim și la mimetismul acestor vietăți de tenebre. Altfel spus, își schimbă culoarea, în funcție de mediu… așadar PDL-istul portocaliu de deunăzi (pe care îi înjură și azi toată lumea pentru tăierea salariilor cu 25%) a devenit azi liberal galben-albastru fruntaș, cât ai clipi din ochi!
Or mai fi oare destui naivi să-l mai creadă pe Bode, ori ne ia de proști, ca de obicei?
Vitalie Josanu
sursa imagine: Casa Acasa.ro
https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/bode-anunta-ca-vrea-sa-mareasca-salariile-din-mai-2123369