În plină criză energetică, ce caută Lucian Bode la Ministerul Afacerilor Interne?

0

Pentru că SPR Diamantul a decis să sprijine eforturile doamnei Emilia Șercan privind fenomenul doctoratelor plagiate care a dus putregaiul până la nivelul aparatului central din Ministerul Afacerilor Interne, am obținut un set de informații ce ne apropie de misterioasa teză de doctorat a ministrului nostru, chiar de la universitatea unde acesta a susținut-o.

Potrivit OMECS 3482/2016, dosarul de înscrierea a unui candidat la doctorat trebuie să conțină – printre altele – și ”lista publicaţiilor rezultate în urma cercetării ştiinţifice din programul de studii doctorale, publicate sau acceptate spre publicare, dacă este cazul, şi copii scanate ale respectivelor publicaţii”. Ceea ce înseamnă că respectivul trebuie să facă dovada unor preocupări științifice constante față de domeniul în care intenționează să aprofundeze, să vină cu ”noutăți” și descoperiri…

Și vedem că domnul Lucian Bode chiar a fost antrenat intr-o ”consistentă activitate științifică”, bifând trei… margele! Primul titlu îl puteți găsi aici, http://www.mentoringproject.ro/…/CD2%20-%20Transporturi…, la p. 269-277, un șfichi de text, serios alimentat prin preluarea unor idei din ”Cartea Albă a Transporturilor”, gata mestecate și gândite la nivelul Comisiei Europene ori preluări din ”Master Planul pe Transport” și ”Strategia de transport intermodal din România (2020)”.

Calitatea științifică a materialului nu depășește nivelul compunerii unui elev de clasa XI și s-ar putea să ne dovedim încă mult prea generoși cu aprecierile în această privință.

Am avut curiozitatea să-l parcurgem și – dincolo de faptul că avem de fapt o notă de analiză politică, scoasă din vreun sertar ministerial – conținutul NU ARE minimă legătură cu ”programul de studii doctorale” la care acesta s-a înscris. Lucrarea se referă la transportul feroviar iar Lucian Bode, din postura de ministru al transporturilor, nu a făcut decât să pună cap la cap niște foi din minister considerând ca prin simpla publicare capătă alură academică, numai bună să ducă de nas UBB.

Următoarele două titluri (și ultimele) depuse de domnul Bode Lucian sunt publicate în 2017 și 2018, într-o obscură publicație a la fel de obscurei edituri CA Publishing, unde s-a făcut pierdută și teza publicată a ministrului nostru.

De regulă, universitățile cer minim trei – la rușine – titluri publicate în reviste științifice de profil la tema subiectului propus. În cazul de față, Lucian Bode s-a grăbit să bifeze minimum, numai că a cam blufat – primul titlu nu trebuia să intre la numărătoare. Oricum, trei articole leșinate în câteva publicații – suport de maculatură, înghesuite într-un an 2017-2018, nu susțin cu nici un chip presupusele preocupări științifice anterioare ale candidatului și trădează îndeplinirea unei simple formalități, sub ochii îngăduitori și complici a comisiei de înscriere de la Universitatea Babeș-Bolyai.

Nu ne putem abține de la întrebarea ”în plină criză energetică ce caută Lucian Bode la Ministerul de Interne”?

Vitalie Josanu

sursa imagine: 4media.info

Leave a reply

Please enter your comment!
Please enter your name here