Dacă în toată țara, competența se dobândește cu un curs, un examen și un certificat, la Ministerul Afacerilor Interne, ea se dobândește cu o semnătură. O scriu inspectoratele însele, în răspunsuri oficiale.
Ștrul, care locuia într-un cartier de creștini și suferea de mirosul fripturilor de oaie din curțile vecinilor, s-a plâns atâta, încât vecinii, obosiți, l-au convins să se creștineze. Preotul l-a stropit cu agheasmă și a rostit formula: „Născut evreu, crescut evreu, de azi ești creștin!” A venit apoi postul. Vecinii, creștini de-o viață, mâncau fasole și, în zilele cu dezlegare, pește. Numai din curtea lui Strul venea, ca înainte, miros de friptură de oaie. Vecinii s-au uitat peste gard, scandalizați: noul creștin stătea lângă grătar, stropea cotletul cu apă și spunea solemn: „Născut oaie, crescut oaie, de azi ești pește!”
Râdem-glumim, numai că bancul acesta descrie exact metoda de management al resurselor umane din Ministerul Afacerilor Interne.
Firescul calificării
Nimeni nu se urcă la volan pentru că i-a semnat șeful o hârtie. Permisul se obține după orele de școală de șoferi, un examen teoretic și o probă practică. Iar permisul auto nu face din nimeni macaragiu: cine vrea să manevreze o macara are nevoie de o calificare suplimentară, chiar dacă nu iese niciodată cu ea din curtea firmei. La fel, nu orice tractorist poate urca pe un motostivuitor, pentru că are nevoie de o pregătire și de o certificare aparte. Frizerul și bucătarul au și ei calificarea lor. Nimeni nu s-ar așeza pe scaunul unui frizer numit prin ordin de zi și nimeni nu ar mânca liniștit la o cantină unde bucătarul a fost numit direct prin hotărârea conducerii.
Toate aceste calificări au ceva în comun: nu le semnează pe genunchi șeful unității. Le atestă din exterior, o școală de profil sau un furnizor autorizat, după un program de pregătire cu un număr minim de ore, încheiat cu un examen teoretic și o probă practică. Chiar dacă niciuna nu cere facultate.
Spre profesiile cu diplomă de licență, regula devine și mai strictă. Un profesor nu poate preda orice materie doar pentru că este profesor: are nevoie de calificare în disciplina pe care o predă (practic o nouă facultate), iar profesorul de istorie nu intră la ora de chimie. Un medic nu trece de la stomatologie la neurochirurgie pe baza unei simple semnături de conformitate date de directorul spitalului și a unui proces-verbal care atestă pregătirea… prin studiu individual. Cine s-ar lăsa operat de el? Nici diploma de drept nu îți asigură competența generală pe toate domeniile, este doar un punct de plecare, obligatoriu.
Nimeni nu vede în aceste exigențe o birocrație inutilă. Toată lumea înțelege principiul pe care se sprijină: cine își asumă o răspundere față de alții trebuie să dovedească, în fața cuiva din afara propriei ierarhii, că știe ce face. Iar cu cât consecințele sunt mai grave, cu atât pregătirea cerută este mai înaltă.
Ce cere legea: standard, program, certificat
Principiul are și o formă juridică. Salariatul care vrea să fie recunoscut drept competent într-un domeniu se înscrie la un furnizor de formare autorizat potrivit Ordonanței Guvernului nr. 129/2000, urmează un program construit pe un standard ocupațional, susține un examen și primește un certificat cu recunoaștere națională. Abia apoi poate pretinde că știe.
Standardul ocupațional nu este o noțiune fantasmagorică. Potrivit metodologiei aprobate prin Ordinul ministrului educației și al ministrului muncii nr. 6250/2156/2022, el este „un instrument naţional de referinţă”, documentul „care precizează competenţele şi nivelul de calificare asociat rezultatelor activităţilor specifice unei ocupaţii” și care reflectă „cunoştinţele, abilităţile, autonomia şi responsabilitatea persoanei de a îndeplini cu succes sarcinile cerute de o ocupaţie” (art. 1 alin. (2) și (4)). Academia de Poliție citează ea însăși această definiție (adresa nr. 5423825/05.08.2026).
Standardul se întocmește „de specialişti cu experienţă practică în domeniul ocupaţional al standardului, împreună cu specialişti în formare şi educaţie” (art. 1 alin. (3)), este validat de comitetul sectorial al domeniului și aprobat prin decizie a președintelui Autorității Naționale pentru Calificări. Fiecare standard își precizează nivelul de calificare „conform prevederilor Cadrului naţional al calificărilor, respectiv ale Cadrului european al calificărilor”. Iar potrivit H.G. nr. 918/2013, nivelul 6 al Cadrului național al calificărilor corespunde diplomei de licență și nivelului 6 din cadrul european.
Standardul mai cuprinde programa de pregătire teoretică și practică, cu numărul de ore și criteriile de evaluare, și stabilește chiar cerințele minime pentru formatori și pentru evaluatorii de competențe. Pe cerințele lui se construiește programul de formare. Tot pe ele își construiește evaluatorul de competențe fișa de examinare. Standardul devine astfel biblia profesiei: spune ce trebuie să știi, iar examenul verifică dacă știi.
Cercetarea disciplinară nu este o artă ocultă. Autoritatea Națională pentru Calificări a comunicat sindicatului, prin adresa nr. 6042 din 16.06.2026, că standardul ocupațional Expert legislația muncii (COR 242220), aprobat prin Decizia A.N.C. nr. 391 din 14.09.2021, nivel 6 de calificare, cuprinde competența specifică nr. 11, „Realizarea cercetării disciplinare a lucrătorilor”. Nivelul 6 este nivelul unei diplome de licență.
Egalitatea de șanse are și ea standardul său, Expert în egalitate de șanse (COR 242230). Cât costă un asemenea curs o spune chiar un centru al ministerului: C.F.I.C. Orăștie, prin adresa nr. 803612 din aprilie 2026, estimează cursul autorizat „Expert în egalitatea de şanse” la „aproximativ 1800 de lei”.
În securitatea și sănătatea în muncă regulile sunt și mai clare. Lucrătorul desemnat de angajator trebuie să îndeplinească „cel puțin cerințele minime de pregătire” de nivel mediu (art. 21 din Normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 1425/2006): un curs de cel puțin 80 de ore (art. 49), atestat prin certificat de absolvire și efectuat „de către furnizori de formare profesională autorizați” potrivit O.G. nr. 129/2000 (art. 51).
Polițistul: botezul prin dispoziție
Statutul polițistului (Legea nr. 360/2002) prevede că membrii colectivului din care se aleg consiliile de disciplină sunt stabiliți „prin act administrativ al șefului”, dintre polițiștii „apreciați pentru integritatea morală, competența profesională și credibilitate” (art. 62³ alin. (1)). Apreciați de cine? De același șef care semnează actul. Iar șeful însuși este, nu de puține ori, tot un produs al pixului. Potrivit unui document al M.A.I. transmis recent Camerei Deputaților, aproximativ 12% dintre funcțiile de șef de inspectorat județean de poliție și aproximativ 24% dintre cele de adjunct sunt ocupate prin împuternicire, adică de oameni desemnați și luați de oriunde. Legea mai cere un singur lucru: ca membrii colectivului să participe „la un program de pregătire privind procedura disciplinară, organizat prin grija structurilor de resurse umane” (art. 62³ alin. (3)).
Iar „program” nu este un cuvânt pus la întâmplare. În reglementarea internă a ministerului, programele formative țin de formarea continuă „în context formal”, realizată „prin cursuri şi programe formative în cadrul instituţiilor de învăţământ sau desfăşurate de furnizori de pregătire profesională autorizaţi” (O.M.A.I. nr. 140/2016, Anexa nr. 4, art. 3 alin. (2) lit. a)). Absolvirea lor „se încheie prin eliberarea unui act de studii”: certificat sau atestat de competențe pentru cursurile de peste 60 de ore, adeverință de participare pentru cele mai scurte (art. 29 alin. (1)). Activitățile organizate în unitate, „fără scoatere de la locul de muncă, pe post”, sunt altceva: formare „în context nonformal” (art. 3 alin. (2) lit. b)). Dar nici ele nu rămân fără urmă. Ordinul vorbește și de „programele de formare profesională continuă organizate de unitate, pe post” (art. 21 alin. (2)), iar programele și stagiile sub 60 de ore, „indiferent de forma de învăţământ”, se încheie cu adeverințe de participare (art. 29 alin. (1) lit. c)). Orice pregătire, formală sau nonformală, se termină deci cu un act. Legea cere, așadar, un program organizat de o instituție de formare sau de un furnizor autorizat și încheiat cu un act de absolvire.
Întrebate de sindicat, în august 2026, dacă membrii consiliilor dețin vreo competență certificată, inspectoratele au răspuns cu o inocență debordantă: I.P.J. Neamț, prin adresele nr. 56.685 din 21.09.2026 și nr. 56.686 din 25.09.2026:
„Calitatea și competența membrilor unui consiliu de disciplină derivă exclusiv din îndeplinirea criteriilor speciale prevăzute de art. 62⁴ din Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului și din actul administrativ de numire.”
Criteriile de la art. 62⁴ alin. (3) sunt trei: unul dintre membri să aibă specialitatea celui cercetat, cel puțin unul să fie licențiat în științe militare, informații și ordine publică sau în științe juridice, iar desemnările să fie, „de regulă”, repartizate echitabil. Niciunul nu privește cunoașterea procedurii disciplinare. Competența vine, așadar, din act. Formula de botez sună astfel: „Născut agent, crescut agent, de azi ești membru în consiliul de disciplină!”
I.P.J. Sibiu (adresa nr. 147.235 din 23.09.2026) duce raționamentul la capăt: fiindcă legea nu prevede absolvirea unui anumit curs, „nu rezultă necesitatea întreprinderii, la nivelul unității, a unor demersuri în vederea organizării unor cursuri distincte în domeniul cercetării disciplinare”. Silogismul este impecabil. Legea nu cere diplomă, deci nu e nevoie de învățătură.
Doar că silogismul nu spune despre ce lege este vorba. Statutul polițistului reglementează cariera și răspunderea polițistului, nu învățământul și formarea profesională. Nu în el se caută condițiile în care se dobândește o calificare, după cum nimeni nu caută programa școlii de șoferi în Codul muncii. Faptul că Statutul nu detaliază aceste condiții nu înseamnă că ele nu există, ci că se află în legislația specială a domeniului. Legea învățământului superior nr. 199/2023, sub care funcționează și Academia de Poliție, cere pentru învățarea formală, „în mod obligatoriu”, curriculum și obiective explicite, o instituție autorizată sau acreditată și „evaluarea şi certificarea rezultatelor învăţării dobândite prin documente oficiale” (art. 182 alin. (1)). Competențele dobândite pe alte căi se certifică de organisme abilitate, pentru că „certificarea nu se realizează în mod automat” (art. 182 alin. (4)). La acestea se adaugă Ordonanța Guvernului nr. 129/2000 privind formarea profesională a adulților, H.G. nr. 918/2013 privind Cadrul național al calificărilor, metodologia standardelor ocupaționale și, pentru polițiști, ordinul ministrului privind formarea lor profesională. Statutul însuși trimite la acest cadru atunci când cere un „program de pregătire”, noțiune pe care nu o definește.
Ministerul a confirmat doctrina la cel mai înalt nivel. Întrebat dacă reglementările prevăd, pentru cei care efectuează cercetarea prealabilă și pentru membrii consiliilor de disciplină, vreun standard ocupațional, vreo competență certificată ori vreun program de formare de specialitate, M.A.I. a răspuns (Direcția Informare și Relații Publice, adresa nr. 1753500 din 09.07.2026):
„legislaţia în vigoare incidentă în materie nu reglementează deţinerea unui standard ocupaţional, a unor competenţe certificate ori parcurgerea unui program de formare profesională de specialitate. Singurele condiţii aplicabile sunt cele prevăzute de actele normative menţionate anterior.”
Ministerul a mai precizat că nici la nivelul aparatului central nu există acte interne care să stabilească „cerinţe suplimentare de pregătire, calificare sau verificare”. Ministerul a căutat, așadar, regulile formării profesionale numai în legislația disciplinară. Nicio condiție de pregătire, niciuna de verificare. Rămâne dispoziția.
Programul de pregătire: o ședință, fără curriculum, fără evaluare
Singura pregătire cerută de lege arată, acolo unde există, astfel. I.P.J. Arad (adresele nr. 29.199 și nr. 29.200 din 23.09.2026) descrie instruirea membrilor colectivului drept „prelucrarea aspectelor legislative”, realizată „fără scoatere de la locul de muncă, activități care nu se realizează în baza unui curriculum motiv pentru care acestea nu se finalizează cu evaluări sau cu certificarea unor cunoștințe sau competențe dobândite”. Fără curriculum, fără evaluare, fără certificat. Formularea nu este întâmplătoare: este, aproape cuvânt cu cuvânt, definiția formării „în context nonformal” din Anexa nr. 4 la O.M.A.I. nr. 140/2016. Inspectoratul descrie, fără să-și dea seama, exact ceea ce NU este un program de pregătire. Nu se poate ști dacă cineva a învățat ceva și tocmai acesta pare să fie avantajul.
Centrul Medical de Diagnostic și Tratament Ambulatoriu Ploiești, unitate a Direcției Medicale a M.A.I., a procedat regulamentar: și-a stabilit colectivul prin Dispoziția nr. 96 din 27.05.2025 și, cu o zi înainte, la 26.05.2025, a cerut ierarhiei includerea membrilor într-un program al Institutului de Studii pentru Ordine Publică. La 22.09.2026, după aproape 16 luni, răspunsul unității (adresa nr. 1.450.137) este: „Până la data prezentei, unității nu i-a fost comunicată organizarea unei asemenea sesiuni de pregătire.” Nu s-a adresat altui furnizor și nu a organizat niciun program intern. Colectivul există, pregătirea nu.
I.P.J. Sibiu a găsit o soluție mai economică. Potrivit adresei nr. 147.235 din 23.09.2026, pregătirea membrilor colectivului „se realizează, punctual, după desemnarea acestora în cadrul Consiliilor de disciplină”, „în cadrul primei şedinţe, prin grija secretarului consiliului”. Membrii consiliului învață procedura disciplinară în ședința în care o aplică unui coleg, de la secretarul numit tot de șef. E ca și cum ai da examenul de conducere direct în trafic, cu un coleg pe post de instructor explicându-ți pedalele în timp ce treci pe roșu.
Direcția Generală Anticorupție, structura care îi cercetează pe ceilalți pentru abateri, nu face excepție. Programul de pregătire al colectivului D.G.A. (nr. 4155406 din 08.07.2026) prevede ca metode „expunere+dezbatere/studiu individual”. Instruirea efectivă a durat o oră, la 09.07.2026, între 10:00 și 11:00, prin videoconferință. Restul temelor au fost lăsate „studiului individual”, fără termen și fără verificare. A doua zi, la 10.07.2026, D.G.A. constituia deja un consiliu de disciplină din membrii astfel pregătiți, dintre care unul intrase în colectiv pentru prima oară cu două zile înainte. Programul nu s-a încheiat cu nicio evaluare și cu niciun act de absolvire. D.G.A. confirmă că a fost „organizat la nivelul Direcției Generale Anticorupție prin grija structurii de resurse umane” (adresa nr. 4156697 din 22.09.2026). Legea cere, într-adevăr, ca programul să fie organizat prin grija structurilor de resurse umane, ceea ce nu le transformă însă în școală. Ordinul ministrului cere ca programele formative să se desfășoare în context formal și să se încheie cu un act de studii. O oră pe ecran, o temă pentru acasă și nicio hârtie la final nu sunt un program de pregătire. Nu sunt nici măcar o formare nonformală făcută după regulile ministerului, pentru că și aceea se încheie cu o adeverință de participare. D.G.A. încalcă art. 62³ alin. (3) exact cum îl încalcă inspectoratele, cu diferența că o face mai eficient: o oră, iar a doua zi consiliul e gata să judece.
Nici la vârf nu se știe mai mult. I.G.P.R. (adresa nr. 407.844 din 21.09.2026) arată că legiuitorul „nu impune o anumită formă, durată, periodicitate sau modalitate de certificare” a programului și recunoaște că la nivelul inspectoratului general „nu este constituit un registru/o situaţie statistică a membrilor din cadrul Colectivului care sunt pregătiţi în condiţiile legii”. Într-o altă adresă (nr. 407.846 din 21.09.2026), aceeași instituție susține că programul nu trebuie desfășurat într-o instituție de formare acreditată și nici „sub forma unui program finalizat prin certificare formală”.
Ordinul propriului minister spune contrariul: absolvirea programelor formative „se încheie prin eliberarea unui act de studii”. Ce propune I.G.P.R. în loc este un material de patru teme, parcurs prin grija structurii de resurse umane, cu „evidenţe ale parcurgerii acestora materializate în procese-verbale de şedinţă”, pentru că, apreciază inspectoratul general, „accentul nu se plasează exclusiv pe forma programului” (?). Programul de pregătire a devenit un proces-verbal. Iar când un polițist sancționat a invocat în instanță lipsa pregătirii membrilor consiliului, I.G.P.R. a răspuns, printr-o întâmpinare (nr. 187742/C-BI din 06.10.2025), că actele normative „nu fac nicio referire” la includerea în dosarul de cercetare a documentelor care să dovedească participarea membrilor „la un program de pregătire privind procedura disciplinară”. Cu alte cuvinte, pregătirea nu trebuie certificată, nu se ține evidența ei, iar în instanță nici nu trebuie dovedită.
La I.P.J. Neamț, colectivul și-a schimbat componența după 27.06.2025, iar inspectoratul raportează (adresa nr. 56.686/25.09.2026) că au fost „întreprinse demersuri pentru organizarea instruirii membrilor”. Demersurile sunt în curs de peste un an. Curios, de ce nu au mai organizat instruirea prin grija resurselor umane, cu PV de ședință, așa cum făceau înainte de dezvăluirile noastre?
Rețeaua de școli a ministerului confirmă tabloul. C.F.I.C. Orăștie scrie că „nu a organizat și desfășurat cursuri sau stagii de formare profesională în domeniul aplicării procedurii disciplinare”. Centrul Multifuncțional de Pregătire Schengen (adresa nr. 820652 din 23.09.2026) nu are în portofoliul 2026-2027 niciun program pentru membrii colectivelor de cercetare disciplinară. Institutul de Studii pentru Ordine Publică introduce stagiul „Răspunderea disciplinară a polițiștilor” abia în oferta 2026-2027. Academia de Poliție confirmă (adresa nr. 5423825 din 05.08.2026) că stagiul „figurează în premieră” și că se încheie cu „adeverință de participare”. Prezența, nu cunoștințele.
Cercetarea disciplinară nu este o ocupație. Este o sarcină de serviciu
Întrebată la ce ocupație din Clasificarea Ocupațiilor din România corespunde activitatea absolvenților acestui stagiu, Academia de Poliție a formulat doctrina întregului sistem (aceeași adresă nr. 5423825/05.08.2026):
„Atribuţiile de cercetare disciplinară nu constituie o ocupație distinctă, ci sarcini circumscrise funcției deținute de polițist.”
Absolvenții, precizează Academia, „nu dobândesc şi nu exercită o ocupație nouă”. Ceea ce în restul economiei cere nivelul 6 de calificare, în Poliție este o sarcină care se adaugă în fișa postului, ca inventarierea sau serviciul de permanență. Adică, polițistul care azi redactează procese-verbale de contravenție poate mâine să cerceteze disciplinar un coleg, iar competența lui pentru a doua activitate se deduce din existența primei!
Miza: execuția profesională, lăsată la îndemâna neofiților
Principiul de la începutul acestui text, potrivit căruia cine își asumă o răspundere față de alții trebuie să dovedească că știe ce face, nu se oprește la poarta Poliției. Cercetarea disciplinară este, cum s-a arătat, o competență de nivel 6, adică de nivelul unei diplome de licență, iar egalitatea de șanse are standardul ei ocupațional. Dacă pentru a tunde un client sau a ridica o paletă cu motostivuitorul e nevoie de un curs, un examen și un certificat, o competență de nivel universitar nu se poate reduce la o ședință de instruire ținută de cine se nimerește pe la resursele umane, completată cu „studiu individual” pe bază de încredere.
Iar miza este mult mai mare decât la volan, la foarfecă sau la cratiță. Consiliul de disciplină este, potrivit legii, „un organism colectiv de analiză juridică și profesională a abaterilor comise de polițiști și a modului în care acestea au fost cercetate” (art. 62 alin. (2) din Legea nr. 360/2002), iar concluziile lui privind vinovăția sunt obligatorii pentru cel care aplică sancțiunea. Membrii lui fac, practic, o judecată. Polițistul cu funcție de execuție care ieri întocmea procese-verbale și șeful de birou care ieri semna rapoarte de activitate devin, peste noapte, judecătorii colegului lor. Pentru a judeca, un magistrat trece prin concursul de admitere și prin trei ani de formare la Institutul Național al Magistraturii (art. 25 alin. (3) din Legea nr. 303/2022). Pentru a hotărî vinovăția unui polițist, colegul lui are nevoie de o dispoziție și, în cel mai bun caz, de o oră de instruire. De rezultat depinde cariera unui om, la fel cum de mâna chirurgului depinde sănătatea pacientului. Cercetarea disciplinară poate merge până la destituirea din poliție, adică până la execuția profesională a unui polițist. Și tocmai ea este lăsată la îndemâna unor neofiți.
Nici argumentul că orice polițist ar ști, din oficiu, drept disciplinar nu rezistă. Un polițist nu devine specialist în procedura disciplinară doar pentru că este polițist, după cum profesorul de istorie nu devine profesor de chimie doar pentru că este profesor. Academia de Poliție nu formează polițiști universali, ci ofițeri pe specializări. Chiar ministerul recunoaște că specialitatea contează: un polițist care își schimbă specialitatea sau profilul de muncă trebuie să urmeze un curs de minimum 60 de ore, cu o durată de minimum două săptămâni la forma cu frecvență (O.M.A.I. nr. 140/2016, Anexa nr. 4, art. 11). Legea o recunoaște și ea, când cere ca unul dintre membrii consiliului să aibă „specialitatea polițistului cercetat” (art. 62⁴ alin. (3) lit. a)). Specialitatea celui cercetat contează, așadar, pentru compunerea consiliului. Specialitatea de a cerceta nu contează pentru nimeni. Pentru a trece de la circulație la ordine publică îți trebuie 60 de ore de curs. Pentru a deveni judecătorul unui coleg îți ajunge o semnătură.
Egalitatea de șanse și hărțuirea: expert prin desemnare
Același mecanism funcționează pentru prevenirea hărțuirii și pentru egalitatea de șanse în interiorul unității. Comisiile de soluționare a sesizărilor de hărțuire, constituite potrivit H.G. nr. 970/2023, se formează la fel, prin dispoziția șefului. C.M.D.T.A. Ploiești a găsit și soluția pentru pregătirea lor: la 07.07.2026, „conducătorul unității a desfășurat o activitate punctuală de informare”, consemnată într-un proces-verbal, activitate care, precizează unitatea, „nu a fost organizată ca activitate de formare profesională continuă” (adresa nr. 1.450.137 din 22.09.2026). Șeful desemnează comisia, apoi tot șeful o instruiește, într-o singură ședință. Dacă un membru al comisiei va avea de cercetat o plângere de hărțuire îndreptată împotriva conducătorului unității, va ști cel puțin ce crede conducătorul despre hărțuire.
C.F.I.C. Orăștie recunoaște că nu a organizat cursuri privind egalitatea de șanse sau prevenirea hărțuirii, nici pentru persoanele desemnate, nici pentru șefi. Motivul invocat este bugetul: certificarea formatorilor „este anevoioasă implicând aspecte financiare”, iar cursul autorizat costă aproximativ 1.800 de lei. Un minister nu poate plăti 1.800 de lei pentru a califica un expert. Poate însă semna gratuit o dispoziție care îl declară expert.
Comisiile județene: poliția e prezentă, expertiza lipsește
În fiecare județ funcționează o Comisie județeană în domeniul egalității de șanse între femei și bărbați (COJES), constituită prin ordin al prefectului, în care inspectoratul de poliție are un loc. Pe hârtie, polițistul trimis acolo aduce la masă perspectiva instituției care primește plângerile victimelor, cercetează violența domestică și infracțiunile motivate de ură. În realitate, aduce dispoziția prin care a fost desemnat.
La Neamț, comisia a fost reconstituită prin Ordinul Prefectului nr. 49 din 16.02.2026. Singurii membri cu pregătire atestată pentru ocupația de expert în egalitate de șanse sunt cei doi reprezentanți ai Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului, cu certificate de absolvire eliberate în 2019 (A.J.P.I.S. Neamț, adresa nr. 22 din 02.09.2026). Reprezentantul poliției nu este printre ei. În centralizarea Agenției Naționale pentru Egalitatea de Șanse între Femei și Bărbați (ANES), în județul Neamț figurează 11 instituții publice cu persoane desemnate cu atribuții de expert în egalitate de șanse: prefectura, consiliul județean, inspectoratul de muncă, inspectoratul școlar, casa de pensii, A.J.P.I.S., D.G.A.S.P.C., direcția pentru cultură, direcția de sănătate publică, direcția de statistică și Inspectoratul pentru Situații de Urgență (adresa ANES nr. 36/L544 din 22.09.2026). Inspectoratul de Poliție Județean Neamț nu apare pe listă. Pompierii din același minister au găsit un om. Poliția, nu.
Ce a făcut, totuși, poliția în comisie? Potrivit aceleiași adrese, a trimis câte un reprezentant la trei sesiuni de informare organizate de ANES. Tot ANES precizează că abia „are în vedere organizarea, în perioada următoare, a cel puțin unei reuniuni a COJES Neamț”. Iar I.P.J. Neamț a raportat agenției că, în aplicarea H.G. nr. 970/2023, „nu au fost întâmpinate dificultăți de ordin practic, procedural sau organizațional”. Este firesc: dificultățile apar numai când faci ceva.
La Sibiu, inspectoratul confirmă că persoana desemnată în COJES nu deține certificatul A.N.C. pentru ocupația de expert în egalitate de șanse (adresa nr. 147.232 din 23.09.2026) și explică pe ce se sprijină competența ei (adresa nr. 147.235 din 23.09.2026): persoana desemnată „exercită atribuțiile stabilite prin actul administrativ de desemnare, în limitele competențelor și responsabilităților stabilite prin acesta”. Competența este stabilită prin actul care o conferă. Cercul este perfect închis. Cât despre activitatea comisiei, A.J.P.I.S. Sibiu, care o prezidează, descrie (adresa nr. 22685 din 09.09.2026) o comunicare desfășurată „online/telefonic/poștă electronică”, iar concluziile și măsurile adoptate „au vizat, în principal, contribuții și informații solicitate în cadrul proceselor de monitorizare și raportare”. Comisia există ca să răspundă la adrese, iar reprezentantul poliției există ca să figureze în anexa ordinului de constituire.
Trebuie spus drept că nici alte instituții nu stau mai bine. Prefectura Neamț recunoaște că propriii reprezentanți în COJES nu dețin certificate A.N.C. (adresa nr. 107/9562 din 31.08.2026), iar ANES precizează că standardul ocupațional nu instituie „o condiție suplimentară pentru calitatea de membru COJES”. Diferența este alta. Poliția este instituția care ajunge prima la victima unei discriminări, a unei hărțuiri sau a unei agresiuni motivate de ură. Pentru ea, egalitatea de șanse nu este un capitol din raportul anual, ci o parte din munca de pe teren. Cât cântărește ea în pregătirea polițiștilor o arată C.F.I.C. Orăștie: în curriculumul pentru inițierea în carieră, egalitatea de gen și, separat, infracțiunile motivate de ură ocupă câte o temă de „2 ore”. Cu aceste ore și cu o dispoziție, polițistul devine reprezentantul instituției într-o comisie de specialitate. Prezența lui e formală, și la fel îi este contribuția.
Securitatea muncii: 40 de ore obligatorii, pentru alții
În securitatea și sănătatea în muncă, legea nu lasă loc de interpretare. Pe lângă cerințele pentru lucrătorul desemnat, Normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 1425/2006 prevăd că reprezentanții lucrătorilor cu răspunderi specifice în domeniul securității și sănătății „trebuie să urmeze un program de pregătire” de cel puțin 40 de ore, atestat printr-un document de absolvire (art. 55). „Trebuie”, nu „pot”, nu „se recomandă”.
Inspectoratele citesc altfel. Membrii comitetelor de securitate și sănătate în muncă (CSSM) sunt nominalizați, ca toți ceilalți, prin dispoziția de zi a șefului inspectoratului. Cât despre cele 40 de ore, mai multe inspectorate au trimis sindicatului aceeași frază, cuvânt cu cuvânt. Iat-o în varianta I.P.J. Dâmbovița (adresa nr. 15528/2026): prevederea art. 55 „reglementează formarea profesională a persoanelor desemnate în această calitate, fără a condiţiona desemnarea sau exercitarea calităţii de reprezentat de absolvirea prealabilă a acestui curs”. Formula apare identic în răspunsurile inspectoratelor Ialomița, Prahova și Suceava. Același inspectorat Dâmbovița adaugă că, „în prezent, 2 membri ai CSSM” îndeplinesc condiția.
I.P.J. Argeș este mai direct (adresa nr. 75121/2026): „niciunul dintre cei 5 reprezentanţi ai lucrătorilor în cadrul CSSM nu a absolvit programul de pregătire” prevăzut de art. 55, iar participarea lor depinde de planificarea sistemului de formare al ministerului, astfel încât „nu poate fi indicat un termen concret”. Legea spune că reprezentantul trebuie să fie pregătit. Inspectoratul răspunde că, deocamdată, e suficient să fie desemnat. Pregătirea vine când vine.
Este aceeași logică, aplicată de această dată sănătății și vieții colegilor. Inspecția muncii din I.G.P.R. a autorizat din punctul de vedere al securității și sănătății în muncă, prin Certificatul constatator nr. 677.977 din 25.02.2025, sediul I.P.J. Suceava și toate sediile subordonate, inclusiv pe cele despre care același inspectorat scrie că „nu au fost autorizate niciodată” sanitar. Aceeași instituție își populează comitetele de securitate cu oameni pe care legea îi vrea instruiți și pe care dispoziția îi declară suficienți.
„Merge și așa”
Toate aceste răspunsuri au un numitor comun, pe care inspectoratele nu îl ascund, ci îl revendică: pregătirea de specialitate este recomandată, nu obligatorie. Iar ce nu e obligatoriu nu se face.
I.P.J. Neamț citează metodologia H.G. nr. 970/2023 și ghidul anexat pentru a arăta că „utilizarea experților în egalitate de șanse se menționează ca o recomandare și o bună practică instituțională” (adresa nr. 56.685/21.09.2026), iar în adresa următoare trage concluzia practică: „cadrul legislativ incident nu prevede necesitatea deținerii unui certificat ANC” pentru competențele din standardele de expert în egalitate de șanse (COR 242230) sau de expert în legislația muncii (COR 242220) (adresa nr. 56.686/25.09.2026). I.P.J. Sibiu ajunge la aceeași concluzie pe cercetarea disciplinară: „nu rezultă necesitatea” unor cursuri distincte. C.M.D.T.A. Ploiești, întrebat de certificatele celor care își instruiesc colegii, răspunde că solicitarea „nu este incidentă”.
Nimeni nu contestă că pregătirea ar fi utilă. Nimeni nu susține că un expert ar face o treabă mai proastă decât un desemnat. Se constată doar, cu seninătate administrativă, că legea nu o impune, deci se poate și fără. Regula nescrisă a sistemului este mai scurtă decât orice metodologie: merge și așa.
Merge, într-adevăr, cât timp nimeni nu verifică rezultatul. O comisie de hărțuire care „nu a întâmpinat dificultăți” după două sesizări într-un inspectorat județean întreg nu are cum să greșească spectaculos. Un consiliu de disciplină care nu a fost niciodată evaluat nu are cum să pice vreun examen. Singurul care plătește pentru „merge și așa” este cel de pe grătar.
Nici formatorii nu sunt formați
Sistemul are și un etaj superior. Cei care îi pregătesc pe ceilalți ar trebui, la rândul lor, să fie pregătiți. Institutul de Studii pentru Ordine Publică nu este autorizat ca furnizor de formare profesională a adulților, invocând un „regim derogatoriu” (Academia de Poliție, adresa nr. 5423822 din 02.07.2026). Oferta educațională 2025-2026 a institutului a anunțat totuși programele „Formator (autorizat)” și „Instructor sportiv (autorizat)”. Întrebată de sindicat, Academia a explicat (adresa nr. 5423834 din 05.08.2026) că oferta educațională este doar un „document cu caracter de planificare, de intenție”, iar programul „Formator” s-a desfășurat în 2024-2025 și în 2025-2026 ca un curs de trei săptămâni, cu „certificare cu recunoaştere în MAI, fără autorizare ANC”. Autorizația A.N.C. pentru programul „Instructor sportiv” a expirat și ea. Formatorii institutului nu sunt, nici ei, condiționați de deținerea unui certificat A.N.C. (adresa nr. 5423825/05.08.2026, răspunsul la întrebarea 13).
Școlile de poliție întregesc tabloul. Școala de Agenți de Poliție „Septimiu Mureșan” Cluj-Napoca (adresa nr. 553 din 03.07.2026), Centrul „Nicolae Golescu” Slatina (adresa nr. 703 din 22.06.2026) și Școala de Formare Inițială și Continuă a Poliției de Frontieră Iași (adresa nr. CR 1504802 din 06.07.2026) nu sunt autorizate ca furnizori de formare a adulților. Pentru Școala „Vasile Lascăr” Câmpina, A.J.P.I.S. Prahova confirmă că nu există nici autorizare, nici măcar o cerere (adresa nr. 30106 din 23.07.2026). În rețeaua interogată de sindicat, singura excepție este Școala de Perfecționare a Poliției de Frontieră Drobeta-Turnu Severin, autorizată din 2015 pentru programul „Formator” (adresa nr. 1541665 din 02.07.2026).
Certificatul „cu recunoaștere în MAI” are o proprietate remarcabilă: este valabil exact în perimetrul în care nimeni nu îl verifică. Iar ce anume certifică rămâne o enigmă. Întrebată dacă stagiul de răspundere disciplinară folosește standardul ocupațional, Academia de Poliție răspunde că acesta „nu se întemeiază pe un standard ocupațional, ci pe cadrul normativ al răspunderii disciplinare” (adresa nr. 5423825/05.08.2026, răspunsul la întrebarea 26). Programul se poate numi curs, stagiu, instruire sau prelucrare. Denumirea nu contează. Fără standardul ocupațional, care fixează ce trebuie știut și cum se verifică, nimeni nu poate afirma că programul este ceea ce pretinde a fi.
Adeverința de participare: valabilă până la poarta unității
Polițistul care a trecut prin aceste cursuri are, de regulă, în dosarul de personal un teanc de adeverințe și certificate de absolvire. Le-a primit cu seriozitate, le-a îndosariat cu grijă și le socotește dovada că s-a pregătit. Surpriza vine la prima verificare.
Sindicatul a luat un exemplu concret: sesiunea de instruire privind infracțiunile în care sunt implicați copiii și persoanele vulnerabile, organizată online de Centrul de Formare și Perfecționare a Polițiștilor „Nicolae Golescu” Slatina, la 29-30 ianuarie 2024, cu durata de „12 ore convenționale”. Întrebat, prin petiția nr. 113/JV din 18.06.2026, dacă sesiunea a fost acreditată, de cine este recunoscută și ce competențe au dobândit participanții, centrul a răspuns (adresa nr. 703 din 22.06.2026) că nu este autorizat ca furnizor de formare profesională potrivit O.G. nr. 129/2000 și că „această formă de pregătire profesională este recunoscută în cadrul I.G.P.R.”. La întrebarea despre competențe, răspunsul a fost că programul „şi-a propus dobândirea de noi informaţii şi cunoştinţe”. Cât despre cele „12 ore convenționale”, ele sunt, precizează centrul, 12 ore obișnuite, „proporţia ore convenţionale/ore fizice fiind de 1:1”. Convențională a rămas doar denumirea. Recunoașterea se oprește la I.G.P.R.
Academia de Poliție a formulat regula generală, citând ea însăși art. 21 alin. (3) și (4) din O.G. nr. 129/2000 (adresa nr. 5423822/02.07.2026): angajatorii pot organiza programe pentru salariații proprii, dar certificatele eliberate sunt „recunoscute numai în cadrul unităților respective”, iar recunoașterea națională o au „numai dacă angajatorii sunt autorizați ca furnizori de formare profesională”. Institutul de Studii pentru Ordine Publică nu este autorizat. Prin urmare, documentele lui „produc efecte în cadrul M.A.I.” (adresa nr. 5423825/05.08.2026, răspunsul la întrebarea 20). Întrebată ce avantaj are certificatul ei față de cel cu recunoaștere națională, Academia a enumerat „recunoaşterea deplină în sistemul M.A.I.” și a adăugat, cu o onestitate rară, că certificatul A.N.C. „își păstrează utilitatea pentru exercitarea ocupației de formator și în afara M.A.I.” (răspunsul la întrebarea 7). Traducerea este simplă: al lor se oprește la poartă.
La nivel județean, lucrurile sunt și mai clare. Întrebate de sindicat, comisiile județene de autorizare a furnizorilor de formare au confirmat în scris că inspectoratele de poliție din Alba, Argeș, Bacău, Bihor, Brăila, Buzău, Călărași, Ilfov, Neamț, Sălaj, Suceava, Timiș, Tulcea și Vrancea nu sunt autorizate ca furnizori de formare profesională a adulților. Mai multe nici nu au cerut vreodată autorizarea. Despre I.P.J. Neamț, agenția județeană precizează că „nu are dreptul legal să organizeze programe de acest tip” (A.J.P.I.S. Neamț, adresa nr. 12 din 29.06.2026). Nici vârful ierarhiei nu stă altfel. În București, D.G.P.M.B., I.G.P.R. și chiar Ministerul Afacerilor Interne „nu au solicitat autorizarea ca furnizor de formare profesională conform O.G. 129/2000” (A.P.I.S. a Municipiului București, adresa nr. 14 din 31.07.2026). Instruirile „fără curriculum” organizate în inspectorate nu sunt, deci, nici măcar formare în sensul legii. Sunt ședințe.
Școlile de agenți confirmă regula din sens invers. Școala „Vasile Lascăr” Câmpina, acreditată ARACIP, eliberează absolvenților „certificatul de calificare profesională nivel 5” (adresa nr. 1767639/2026). Aceasta este hârtia cu valoare națională: cea de la intrarea în profesie. Pentru formarea continuă, aceeași școală nu este autorizată și nici nu a cerut vreodată autorizarea (A.J.P.I.S. Prahova, adresa nr. 30106/23.07.2026). Tot ce învață polițistul în următorii 20 sau 30 de ani de carieră se plătește, așadar, într-o monedă care circulă numai în interiorul ministerului.
Consecința se vede în ziua în care polițistul iese din sistem, prin pensionare, demisie sau, ironic, prin destituirea hotărâtă de un consiliu de disciplină calificat prin dispoziție. La angajatorul următor, la inspectoratul teritorial de muncă sau la un furnizor autorizat, dosarul lui de cursuri nu dovedește nimic. Nici bancul nu promitea mai mult: oaia botezată pește era pește numai în curtea lui Strul. Peste gard, mirosea… tot a oaie!
Deprofesionalizarea: incompetența pusă în funcție
Toate exemplele de mai sus au un tipar comun. Nu e vorba de funcții pentru care nimeni nu ar fi cerut vreo pregătire, ci de răspunderi pentru care legea cere expres calificare, iar sistemul le încredințează, prin dispoziție, unor oameni care nu o au. Membrii colectivelor de disciplină trebuie să parcurgă un program de pregătire (art. 62³ alin. (3) din Legea nr. 360/2002), adică, potrivit ordinului ministrului, formare în context formal, încheiată cu un act de absolvire. Reprezentanții lucrătorilor în comitetele de securitate și sănătate în muncă „trebuie să urmeze” un program de cel puțin 40 de ore (art. 55 din Normele aprobate prin H.G. nr. 1425/2006). În ambele cazuri, cerința de calificare este înlocuită de actul de numire.
Consecința este mai gravă decât o neregulă administrativă. Necalificarea nu mai e o lipsă de remediat, ci o stare de fapt acceptată și apărată în scris, de la inspectoratele județene până la I.G.P.R. și Direcția Generală Anticorupție. Iar când lucrurile merg prost, nu răspunde cel care a numit, ci cel numit.
Aceasta este deprofesionalizarea Poliției Române. Ea nu apare ca o decizie asumată, ci ca o sumă de dispoziții de zi. Nicio dispoziție, luată separat, nu pare gravă. Toate la un loc produc o instituție în care competența este o formalitate, iar incompetența este numită, acoperită de hârtii și, la nevoie, apărată în instanță.
Singura condiție: să respecți dispoziția
Ce anume califică, în cele din urmă, un polițist pentru a cerceta disciplinar, pentru a soluționa o plângere de hărțuire, pentru a reprezenta instituția în materie de egalitate de șanse, pentru a instrui colegii? Răspunsurile de mai sus converg: actul de desemnare. Pixul șefului (dumnezeul competentei polivalente) este, în Poliția Română, cea mai productivă instituție de învățământ din țară. Nu are sesiuni, nu are restanțe, nu are taxă de școlarizare și nu a respins niciodată un candidat. Singura condiție de admitere este disciplina: să primești dispoziția și să o execuți.
Legea specială nu cere certificatul A.N.C. pentru membrii consiliilor de disciplină. Cere însă un program de pregătire, adică, în limbajul ministerului, formare în context formal, într-o instituție de formare sau la un furnizor autorizat, încheiată cu un act de absolvire. Ministerul l-a redus la o ședință, la un material de patru teme și la un proces-verbal, iar acolo unde nici atât nu s-a făcut, la o cerere fără răspuns de 16 luni. Diferența nu este de birocrație. Concluziile consiliului de disciplină privind existența abaterii și vinovăția polițistului „sunt obligatorii” pentru cel care aplică sancțiunea (art. 62 alin. (7) din Legea nr. 360/2002). De ele depinde cariera unui om: diminuarea salariului, amânarea promovării, trecerea într-o funcție inferioară, destituirea din poliție. Același stat care pretinde 80 de ore de curs autorizat pentru a numi un lucrător desemnat pe protecția muncii într-o firmă de curățenie lasă cariera polițistului în grija unor colegi a căror competență a fost constatată prin semnătura celui care i-a numit.
Bancul are o morală pe care sistemul nu a prins-o. Formula rostită peste grătar nu face din oaie pește. O face doar ușor de mâncat în post, cu conștiința împăcată. Nici dispoziția nu face dintr-un agent un expert în cercetare disciplinară. Îl face doar disponibil pentru consiliul de disciplină. Iar pe grătar, de regulă, se află polițistul cercetat.
Dr. Vitalie Josanu, Președinte, Sindicatul Polițiștilor din România „Diamantul”
Surse (documente aflate la dosarul sindicatului)
- A.N.C., adresa nr. 6042/16.06.2026;
- I.P.J. Neamț, adresele nr. 56.685/21.09.2026 (la cererea SPRD nr. 156/JV/19.08.2026) și nr. 56.686/25.09.2026 (la cererea nr. 162/JV/23.08.2026);
- I.P.J. Sibiu, adresele nr. 147.232/23.09.2026 și nr. 147.235/23.09.2026;
- I.P.J. Arad, adresele nr. 29.199/23.09.2026 și nr. 29.200/23.09.2026;
- C.M.D.T.A. Ploiești, adresele nr. 1.504.132/08.09.2026, nr. 1.504.135/09.09.2026 și nr. 1.450.137/22.09.2026;
- Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza”, adresele nr. 5423822/02.07.2026, nr. 5423825/05.08.2026 și nr. 5423834/05.08.2026;
- C.F.I.C. Orăștie, adresa nr. 803612/2026 (răspuns la cererea SPRD nr. 103/JV/27.03.2026);
- Centrul Multifuncțional de Pregătire Schengen Buzău, adresa nr. 820652/23.09.2026;
- A.J.P.I.S. Neamț (COJES Neamț), adresa nr. 22/02.09.2026; A.J.P.I.S. Prahova, adresa nr. 30106/23.07.2026;
- Școala de Agenți de Poliție „Vasile Lascăr” Câmpina, adresa nr. 1767639/2026 (la petiția SPRD nr. 206/JV/19.09.2026);
- Școala de Agenți de Poliție Cluj-Napoca, nr. 553/03.07.2026; C.F.P.P. „Nicolae Golescu” Slatina, nr. 703/22.06.2026 (la petiția SPRD nr. 113/JV/18.06.2026); S.F.I.C.P.P.F. Iași, nr. CR 1504802/06.07.2026; Școala de Perfecționare a Poliției de Frontieră Drobeta-Turnu Severin, nr. 1541665/02.07.2026;
- M.A.I. – D.I.R.P., adresa nr. 1753500/09.07.2026 (la cererea SPRD nr. 53/JV/17.06.2026);
- I.G.P.R., adresele nr. 407.844/21.09.2026 și nr. 407.846/21.09.2026; întâmpinarea I.G.P.R. nr. 187742/C-BI/06.10.2025;
- document al M.A.I. transmis Camerei Deputaților privind ocuparea funcțiilor de conducere din inspectoratele județene de poliție, prezentat de 5news.ro la 24.09.2026;
- I.P.J. Suceava, adresa nr. 128.558/26.05.2026, emisă în executarea Sentinței civile nr. 328/19.01.2026 a Tribunalului București (dosar nr. 16637/3/2025);
- A.J.P.I.S. Neamț (Comisia de autorizare a furnizorilor de formare), adresa nr. 12/29.06.2026; răspunsurile A.J.P.I.S. Alba, Argeș, Bacău, Bihor, Brăila, Buzău, Călărași, Ilfov, Sălaj, Suceava, Timiș, Tulcea și Vrancea la petiția SPRD nr. 114/JV/21.07.2026; A.P.I.S. a Municipiului București, adresa nr. 14/31.07.2026;
- ANES, adresa nr. 36/L544/22.09.2026; Instituția Prefectului – Județul Neamț, adresa nr. 107/9562/31.08.2026, cu Ordinul Prefectului nr. 49/16.02.2026; A.J.P.I.S. Sibiu (COJES Sibiu), adresa nr. 22685/09.09.2026;
- răspunsurile I.P.J. la petiția SPRD nr. 213 (CSSM), între care Dâmbovița nr. 15528/2026, Argeș nr. 75121/2026, Ialomița nr. 406554/14.08.2026, Prahova nr. 63.123/19.08.2026, Suceava nr. 128653/2026;
- D.G.A., programul de pregătire nr. 4155406/08.07.2026 și adresa nr. 4156697/22.09.2026;
- Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului, art. 62 alin. (7), art. 62³, art. 62⁴; Normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 1425/2006, art. 21, 49, 51 și 55; O.M.A.I. nr. 140/2016, Anexa nr. 4, art. 3 alin. (2), art. 11 și art. 29 alin. (1); Legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor și procurorilor, art. 25 alin. (3).
- Legea învățământului superior nr. 199/2023, art. 83 alin. (1) și art. 182;
- Ordinul ministrului educației și al ministrului muncii și solidarității sociale nr. 6250/2156/2022 pentru aprobarea Metodologiei de elaborare, validare, aprobare și gestionare a standardelor ocupaționale, art. 1 și anexele; H.G. nr. 918/2013 privind aprobarea Cadrului național al calificărilor, art. 2 și anexa nr. 2.
