CUM INSTITUȚIA CARE FORMEAZĂ APĂRĂTORII LEGII ÎI ÎNVAȚĂ PE STUDENȚI CĂ REGULAMENTELE INTERNE SUNT MAI PRESUS DE LEGE ȘI DE CONSTITUȚIE. O ANALIZĂ A UNOR PRACTICI RETROGRADE, MENITE SĂ ÎNFRÂNGĂ, NU SĂ EDUCE.
După cum ”ziua bună se cunoaște de dimineață”, tot așa se poate prezice și parcursul oricărui specialist, încă din etapa de formare. Daca ai terminat la Spiru Haret sau Bioterra, poți ajunge și director de direcție în IGPR, că până și după călcătură se simte lipsa de carte! În chip firesc, Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” este principala instituție care produce polițiști și conturează o cultură a profesiei specifică. De aceea, nu poate fi ignorată, dimpotrivă chiar avem pretenția ca aceasta să reprezinte un etalon al legalității, onoarei, standardelor și procedurilor… poate chiar și în cercetarea academică de profil. Recunosc, în această ultimă privință încep să mă întreb dacă nu cumva exagerez în pretenții, mai ales după ce imaginea publică i-a fost serios terfelită de plagiatele Școlii Doctorale.
Purtăm de ceva vreme corespondență cu Academia și avem deja un material relativ bogat ce ne arată că această instituție pare să opereze după un set de reguli paralele, desprinse dintr-o epocă pe care România o credea apusă. Documente interne și semnalările primite scot la iveală o realitate îngrijorătoare: viitorii ofițeri, cei care mâine vor trebui să garanteze drepturile cetățenilor, sunt formați într-un sistem care pare să prețuiască supunerea oarbă mai mult decât legea însăși.
Ni se dezvăluie un mecanism toxic bazat pe aplicarea unor sancțiuni umilitoare, care nu există în nicio lege și pe impunerea unei cenzuri prealabile stricte, pentru a se asigura că nicio dovadă a abuzurilor nu părăsește incinta.
SANCȚIUNEA ILEGALĂ: „MUNCĂ GOSPODĂREASCĂ” PENTRU VIITORII OFIȚERI
Esența statului de drept în materie disciplinară este simplă: nicio sancțiune nu poate fi aplicată dacă nu este prevăzută expres de lege (nulla poena sine lege). Un răspuns recent al Academiei, care citează un Ordin al Ministerului Afacerilor Interne (O.M.A.I.), dezvăluie că potrivit Art. 88 alin. 4 lit. f, pentru abateri precum „întârzierea din ordinul… și a disciplinei”, ofițerii superiori pot dispune „executarea unor activități administrativ-gospodărești în interiorul Academiei”.
Să traducem acest limbaj birocratic: în anul 2025, într-o instituție de învățământ superior care formează ofițeri cu studii universitare, studenții sunt puși la muncă necalificată (măturat, curățat, diverse corvezi) ca formă de pedeapsă. Dezvăluie chiar ei acest scop: ”pentru întărirea ordinii și a disciplinei” și nu doar în curtea Academiei dar pot extinde forma de umilință într-o variantă de expunere publică ceva mai largă, pe străzile Bucureștiului, cele din jurul unității de învățământ… cu pretenții academice. Foarte probabil, nu au folosit niciodată această măsură excepțională, dar formula sună ca o sperietoare demnă de luat în seamă.
Problema fundamentală nu este doar natura anacronică a pedepsei, ci ilegalitatea sa flagrantă. Studenții Academiei au un statut juridic clar: sunt „student militar” sau „student de poliție” și îndeplinesc „serviciul militar activ”. Prin urmare, regimul lor sancționator este stabilit strict de legile organice ale Parlamentului, nu de ordine ministeriale. Principalele legi-cadru sunt Legea nr. 360/2002 (Statutul Polițistului) și Legea nr. 80/1995 (Statutul Cadrelor Militare). Ambele legi prevăd o listă exhaustivă (limitativă) a sancțiunilor disciplinare aplicabile: „mustrare scrisă”, „amânarea promovării”, „retrogradare în funcție” etc..
Sancțiunea „executarea unor activități administrativ-gospodărești” NU EXISTĂ în nicio lege a României.
Și ministrul Predoiu trebuia să știe, măcar din perspectiva profesiei sale de avocat, că un Ordin de Ministru (O.M.A.I.) nu poate inventa noi pedepse, încălcând o lege organică (normă superioară). Aplicarea acestei sancțiuni este un abuz. Prima lecție pe care o primește viitorul apărător al legii este, așadar, că un ordin intern este superior legii.
UMILIREA CA METODĂ PEDAGOGICĂ: ATACUL LA DEMNITATE
Dincolo de ilegalitatea ei, această practică este exact ceea ce utilizatorul a intuit: o măsură degradantă, menită să atace demnitatea umană. Scopul acestei corvezi nu are nici o legătură cu educația, este un act de umilire publică, o demonstrație de putere menită să inducă frica, angoasa și un sentiment de inferioritate – definiția juridică a tratamentului degradant, interzis absolut de Art. 3 al Convenției Europene a Drepturilor Omului (CEDO) și de Art. 22 din Constituția României.
A obliga un student, viitor ofițer, să dea cu mătura în fața colegilor săi nu vizează corectarea unei abateri, ci înfrângerea caracterului. Este o tehnică de mobbing instituționalizat, ironia supremă venind din faptul că Academia însăși recunoaște existența fenomenului de „hărțuire morală (mobbing)” în documentele sale oficiale. Se pare că, în timp ce pe hârtie se combate, în practică se aplică de la vârf.
LEGEA TĂCERII: CUM SUNT PROTEJATE ABUZURILE PRIN CENZURĂ PREALABILĂ
Cum un astfel de sistem ilegal și degradant nu ar putea supraviețui, în condiții de transparență, se instituie legea tăcerii, OMERTA. Academia a implementat un regim de cenzură prealabilă care ar face invidioase regimurile de tristă amintire. Conform Articolului 75 din Regulamentul de Ordine Interioară (R.O.I.), orice formă de comunicare publică este condiționată. Textul este cât se poate de categoric: „Filmarea, fotografierea și distribuirea, în mediul online […] se fac numai cu aprobarea prealabilă a comandantului (rectorului)”. Un alt „Instructaj” intern este și mai direct: „Este strict interzisă apariția în social media în calitate de student… fără a obține în prealabil aprobarea, pe cale ierarhică”.
Motivul oficial invocat: „Protejarea imaginii publice a instituției”. Păi, dragilor profi de academie, oare ce fapte pot afecta imaginea instituției mai mult decât mulțimea doctoratelor plagiate? Câți profi și-au pus cenușa în cap pentru a potoli un adevărat festin de oprobiu public? Câte diplome de doctorat plagiate – într-un exercițiu de reparare a onoarei academice – au fost identificate de voi și denunțate public, drept furt academic? Acțiunile contra doamnei Emilia Șercan fac cinste Academiei?
Cât pătează un pipi de furnică, față de un coșcogemite rahat pe obrazul Academiei de Poliție?
Adevăratul motiv este însă evident: cum ar putea un student să probeze că a fost supus unei sancțiuni ilegale și degradante (munca gospodărească de la Art. 88), dacă i se interzice, sub amenințarea altei sancțiuni, să filmeze, să fotografieze sau chiar să vorbească public despre acest lucru? Cenzura este scutul care protejează ilegalitatea.
CONFLICTUL SUPREM: CÂND ACADEMIA ÎȘI ÎNCALCĂ PROPRIA „CONSTITUȚIE”
Aici, construcția abuzivă se prăbușește sub propria greutate juridică. În efortul său de a impune tăcerea, Regulamentul de Ordine Interioară (R.O.I.) intră în coliziune directă și flagrantă cu actul fondator al instituției – Carta Universitară. Carta, aprobată de Senatul universitar și avizată de Ministerul Educației, este „constituția” Academiei, iar aceasta garantează exact drepturile pe care R.O.I.-ul le anihilează.
- CARTA UNIVERSITARĂ (Art. 6 lit. b): Garantează „libertatea academică” și „dreptul de a se exprima liber, fără a fi trași la răspundere, atât în mediul universitar, cât şi în afara acestuia”, precum și libertatea de a „împărtăși idei, în interiorul și în afara instituţiei”.
- REGULAMENTUL DE ORDINE INTERIOARĂ (Art. 75): Interzice strict exprimarea „în mediul online” (adică „în afara instituției”) fără aprobarea prealabilă a rectorului.
O normă inferioară (R.O.I.) anulează ilegal o normă superioară (Carta Universitară). Este o aberație juridică!
O FABRICĂ DE DOCILITATE?
Sistemul creat în cadrul Academiei de Poliție este un cerc vicios perfect: sancțiunile ilegale și degradante (Art. 88 O.M.A.I.) sunt protejate de reguli de cenzură ilegale (Art. 75 R.O.I.), care, la rândul lor, încalcă flagrant Carta Universitară a instituției. Așa-zisa „protejare a imaginii” devine un eufemism pentru mușamalizarea abuzurilor.
Întrebarea pe care trebuie să și-o pună atât studenții și profesorii onești din interior, cât și publicul larg din exterior, este simplă: ce fel de ofițeri produce acest sistem? Formează Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” apărători ai legii, cu gândire critică și respect pentru Constituție? Sau este o „fabrică de docilitate” blocată în reflexe retrograde, care îi învață pe studenți, încă de pe băncile școlii, cea mai periculoasă lecție a epocii „taci și execută”: aceea că supremația legii este un concept abstract, iar adevărata putere stă în ordinul șefului și în mușamalizarea realității?
Vitalie Josanu
Sursa imagine: Facebook
