Capitolele dedicate Apărării Naționale (MApN) și Afacerilor Interne (MAI) din noul program de guvernare sunt, la prima vedere, documente ambițioase care recunosc corect gravitatea contextului geopolitic și nevoia acută de modernizare. O analiză de detaliu a măsurilor propuse relevă însă un decalaj periculos între angajamentele financiare spectaculoase și incapacitatea sistemică de a ataca frontal problemele structurale. Programul schițează o fațadă de forță, mascată de liste de achiziții, dar care evită cu o precizie chirurgicală reformele reale, dureroase, fără de care orice resursă suplimentară riscă să fie irosită în ineficiență și corupție.
APĂRAREA – BUGET EXAGERAT, PROBLEME REALE IGNORATE
Propunerea de a crește bugetul Apărării la un nivel fără precedent de „până la 5% din PIB” este un gest politic menit să transmită un semnal de forță partenerilor externi. În realitate, acest gest ascunde o superficialitate periculoasă și ignoră problema fundamentală: problema cronică a Armatei României nu este doar lipsa banilor, ci, așa cum o demonstrează execuțiile bugetare an de an, incapacitatea dovedită de a-i cheltui eficient și la timp.
- OMISIUNEA REFORMEI REALE A ACHIZIȚIILOR: Programul promite vag „comprimarea unor termene pentru accelerarea procesului” sau „modificare legislativă pentru achiziționarea opțională de servicii de asistență juridică”. Acestea sunt pansamente aplicate pe o rană deschisă. Textul evită complet să atace cauzele reale ale blocajelor din înzestrare: legislația achizițiilor publice, rigidă și perfect neadaptată specificului militar, birocrația internă paralizantă, lipsa de expertiză tehnică în managementul de proiect și, mai ales, lipsa de asumare a răspunderii. Fără o reformă radicală a sistemului de achiziții, un buget mai mare nu va însemna decât blocaje mai mari și bani irosiți pe penalități sau returnați la buget la final de an.
- CRIZA DE PERSONAL, TRATATĂ CU SLOGANURI: Programul vorbește despre „creșterea atractivității funcției militare” și un „nou contract social cu membrii structurilor de forță”. Acestea sunt sloganuri goale în fața unei crize acute de personal, cu un exod continuu al cadrelor experimentate. Deciziile politice din ultimii ani au declanșat, așa cum arată analizele Sindicatului Diamantul, „un val masiv de pensionări și demisii, șubrezind și mai mult un sector care deja, la vremea respectivă, nu putea ieși dintr-un deficit de resursă umană de 20%”. Textul omite orice măsură concretă pentru rezolvarea problemelor reale ale polițiștilor și militarilor: salarii rămase în urmă, o Lege a salarizării neaplicată, pensii militare supuse unui val de incertitudine legislativă și condiții de muncă și de cazare care, în multe unități, sunt sub standarde. Un „contract social” fără predictibilitate salarială și fără o pensie decentă garantată este doar o promisiune deșartă.
AFACERI INTERNE – ETERNUL REFREN AL REFORMEI FĂRĂ BISTURIU
Capitolul dedicat MAI este un exemplu clasic de reformă de fațadă: o listă lungă de obiective lăudabile, care ocolește cu obstinație problema fundamentală ce paralizează sistemul: capturarea politică a funcțiilor de conducere și cultura imunității la eșec.
- MERITOCRAȚIE DE HÂRTIE, SABOTATĂ DE ÎMPUTERNICIRI: Programul abundă în promisiuni precum implementarea unui „ghid al carierei pe principii meritocratice”. Acestea sunt anulate complet de realitatea din teren, unde, așa cum a documentat extensiv Sindicatul „Diamantul”, practica generalizată a împuternicirilor pe funcții de conducere reprezintă principalul instrument prin care competența este înlocuită cu loialitatea. Cazul „Oscar de Vaslui” este emblematic: un lucrător de la Serviciul de Investigare a Fraudelor cu rezultate excepționale, având „de departe, cel mai bun punctaj”, a fost omis de la acordarea majorării salariale, în timp ce șeful său, cu rezultate inferioare și cu presupuse „conexiuni nu tocmai ortodoxe”, a fost premiat. Când sistemul recompensează loialitatea și penalizează performanța, orice discuție despre meritocrație este o ipocrizie.
- REPRIMAREA CRITICILOR, NU A INFRACȚIONALITĂȚII: Cel mai grav simptom al acestei capturi este transformarea aparatului de control intern într-un instrument de represiune. Materialele de presă ale liderului Sindicatului Diamantul au devenit obiectul unei cercetări disciplinare, fiind considerate „de natură a compromite imaginea, personalul și misiunile structurilor MAI”. Când se critică avansarea rapidă și suspectă a purtătorului de cuvânt al IGPR, Georgian Drăgan, numit ironic „chestor-baby” sau „chestor de fițuici”, sistemul nu analizează problema, ci îl sancționează pe cel care o semnalează. Aceasta demonstrează că prioritatea nu este combaterea vulnerabilităților, ci înăbușirea vocilor critice.
- O REFORMĂ A SIGURANȚEI ȘCOLARE DOAR DE FAȚADĂ: Programul de guvernare promite siguranță, însă documentele arată o realitate inversă. Printr-o manevră administrativă a șefului IGPR, a fost ridicat avizul de poliție judiciară pentru aproximativ 170 de polițiști de la siguranță școlară. Această decizie, criticată de sindicate ca fiind în dezacord cu Regulile de la Beijing (ale ONU), care solicită specializarea organelor judiciare în cauzele cu minori, a subțiat drastic capacitatea de cercetare penală exact în mediul școlar. Astfel, în timp ce discursul public promite siguranță, în practică se deprofesionalizează și se slăbește exact structura menită să o asigure.
- O REFORMĂ A ACADEMIEI DE POLIȚIE DOAR DE SUPRAFAȚĂ: Se menționează „Reformarea Academiei de Poliție […] prin adaptarea curriculei la noile tipuri de infracționalitate”. Aceasta este o abordare cosmetică, ce ignoră problemele de integritate care au erodat complet credibilitatea acestei instituții. O reformă reală, nu una mimată, ar fi trebuit să înceapă cu un audit extern riguros al tezelor de doctorat și al modului de promovare a cadrelor didactice, pentru a curăța definitiv „fabrica de diplome” de cultura plagiatului și a rețelelor de influență care o sufocă.
CONCLUZIE: Programul de guvernare pentru Apărare și Ordine Publică suferă de o miopie strategică. Propune să cumpere echipamente noi, dar nu are un plan credibil pentru a pregăti și, mai ales, a păstra oamenii care să le opereze. Propune reforme administrative în MAI, dar refuză să taie cordonul ombilical care leagă funcțiile de conducere de numirile politice. Astfel, documentul devine un exercițiu costisitor de imagine, care promite securitate prin cifre și achiziții, dar ignoră fundamentul oricărui sistem de forță: resursa umană competentă, motivată și condusă pe criterii de meritocrație, nu de loialitate politică.
Vitalie Josanu