La 1 februarie 2026, ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, a transmis un mesaj de felicitare Direcției Generale de Protecție Internă (DGPI), structura de informații a MAI, cunoscută popular drept „Doi și-un sfert”. Sub poleiala cuvintelor bombastice despre „profesionalism”, „discreție” și „reziliență”, se ascunde o realitate instituțională îngrijorătoare, semnalată repetat de noi și de presa de investigație.
Întotdeauna de la ”revoluție” încoace, portofoliul de Ministru al Afacerilor Interne a reprezentat o poziție de forță, peste ministrul justiție ori cel al finanțelor publice. O autoritate ce nu rezidă atât de mult în asigurarea ordinii publice, cât din deținerea unei structuri secrete aflate integral în subordinea ta, cu atribuții de culegere a informațiilor și de hărțuire a adversarilor interni sub aparențele – imposibil de verificat – ale vegherii la integritatea administrativă! Totul cetluit cu câteva trepte de clasificare, fața de care nici măcar președintele țării nu cred că ar avea tupeul să-și încerce limitele de autoritate.
Prin urmare, resortul real al cuvintelor de felicitare apar public la fel de sec, precum nisipul din Sahara. Firesc, având control total, privat, asupra unei armate de vreo 2000 de indivizi, aflață trup și suflet în slujba ta, plătiți consistent din bugetul statului, Predoiu este peste poate de mulțumit, dar în ce măsură noi, societatea, putem rezona cu satisfacția acestui adevărat feudal?
Validarea performanței necunoscute: „credeți-mă pe cuvânt”
În mesajul său, Cătălin Predoiu afirmă: „protejați din interior ceea ce cetățenii așteaptă cel mai mult de la stat – corectitudine, fermitate și încredere”. Are cineva senzația că DGPI livrează cu adevărat CORECTITUDINE, FERMITATE și ÎNCREDERE? Urmează, atunci, încă o întrebare: pe ce se bazează această senzație? …aha, pe vorbele lui Predoiu… continuăm?
Această afirmație este un paradox într-o democrație consolidată. Cum poate societatea să valideze „corectitudinea” unei instituții a cărei activitate este secretizată integral? Sindicatul Polițiștilor „Diamantul” a dezvăluit documentat că DGPI a ajuns să monitorizeze activitatea sindicală sub pretextul „securității naționale”, o practică specifică poliției politice. Surpriza noastră este că această supraveghere nu s-a materializat într-un singur act, ci deja i-am descoperit într-o activitate destul de consistentă, evident clasificată și sustrasă din actele de cercetare.
Când ministrul felicită DGPI pentru „rezultate”, el felicită o structură care răspunde, practic, doar în fața sa și este supusă integral intereselor sale PERSONALE. În România, cultură instituțională asociază instituția cu însăși persoana șefului, ceea ce face ca această subordonare unipersonală a DGPI să devină cu atât mai periculoasă. Lipsa unui control parlamentar real (comisiile de specialitate primind doar rapoarte sintetice, „curățate”) transformă DGPI într-o gardă pretoriană a ministrului, nu într-un serviciu public. Validarea performanței de către beneficiarul direct al informațiilor secrete este o caracteristică a regimurilor autoritare.
DGPI – O anomalie NKVD-istă în arhitectura europeană
Ministrul Predoiu vorbește despre „logica rezilienței aliate” și standarde europene, le-a verificat vreodată corespondența în UE ca să aibă reprezentarea cuvintelor rostite? Noi am încercat o asemenea analiză comparativă și am constatat că DGPI este o anomalie instituțională în UE. Orice trimiteri sugerate de DGPI – prin comentarii ”anonimizate”, în paginile noastre – conduc spre entități strict de intelligence (echivalent SRI), Control intern sau anticorupție, niciuna nu combină toate acestea + protecția informațiilor clasificate, într-un singur concept instituțional, la dispoziția totală a unui singur individ, tocmai din cauza experiențelor istorice traumatizante (vezi cazul GESTAPO sau NKVD).
În statele democratice (Germania, Franța, Austria), există o separare clară („Trennung”) între activitatea de intelligence (spionaj/culegere de informații) și cea de control administrativ/resurse umane.
- Modelul European: Un serviciu secret nu decide carierele polițiștilor.
- Modelul DGPI: Un serviciu militarizat deține monopolul avizelor de securitate (ORNISS). Retragerea unui aviz pe baza unor „suspiciuni rezonabile” (neprobate în instanță) duce la execuția profesională a oricărui ofițer, magistrat sau funcționar din MAI. Serviciu privat – susținut din bugetul statului – care desfășoară activități de intelligence în scopul eliminării criticilor la adresa ministrului și acoliților săi.
Orice scenariu devine înspăimântător chiar și la nivel teoretic: ministrul, ca orice om, are și adversari, asupra cărora poate asmuți o ceată de dulăi pusă să spioneze, hărțuiască, intimideze (am încercat să verificăm legalitatea acțiunilor de supraveghere DGPI, nici o șansă!). Dacă dulăii DGPI nu au ceva serios – iar ministrul (șeful) așteaptă rezultate și nu poate rămâne dezamăgit – probele se inventează, traduse în presupuse legături, relații, acțiuni ce atentează la siguranța națională. Întreg dosarul e pecetluit cu două zerouri ale secretului de stat, nimeni, în afara ministrului – adesea unui intrus profesional – nu poate verifica realitatea ”probelor” și nimeni nu poartă responsabilitatea minciunilor/aberațiilor îmbrăcate în secret de stat! Însă acestea declanșează împotriva victimei un întreg arsenal de șicane administrative, acțiuni de kompromat, șantaj, discreditare publică, la vedere dar mai ales discrete. Cum se acoperă abuzul în fața singurului individ care reprezintă ”mama și tata” DGPI, beneficiarul direct și exclusiv al muncii acestei structuri?
Ne bazăm pe bună-credința lui Cătălin Predoiu sau a oricărui alt om politic ajuns în fruntea MAI? Ați văzut mulți politicieni morali?
Umbra Securității: de la Punctul 8 de la Timișoara la Dinastia Dumitrache
Poate cel mai cinic aspect al felicitărilor oficiale este ignorarea contextului conducerii DGPI. Șeful structurii, generalul Tiberiu-Silviu Dumitrache, este portretul eșecului societății românești de a aplica Punctul 8 al Proclamației de la Timișoara.
Documentele de presă (Libertatea, Newsweek, Recorder) conturează un profil incompatibil cu o funcție de asemenea anvergură într-un stat NATO:
- Origini: Fiu al colonelului SRI Gheorghe Dumitrache (fost securist, condamnat pentru corupție și trafic de influență) și ginere al sindicalistului Liviu Luca (condamnat pentru delapidare și spălare de bani, locotenent al lui Sorin Ovidiu Vîntu).
- Avere nejustificată moral: Copiii șefului DGPI au primit prin donație de la bunicul Liviu Luca un domeniu impresionant (conac, piscină, heliport), o manevră văzută de procurori ca o posibilă mascare a averii ilicite.
- Imunitate: Deși a fost cercetat în dosarul „DIPI 2” pentru deturnare de fonduri (cumpărarea de bunuri personale din bani operativi), Dumitrache a fost protejat de sistem, iar cariera sa a explodat, fiind avansat la gradul de general de către președintele Iohannis. Să ne amintim că l-a gratulat și Nicușor Dan, recent, cu o avansare, într-un semnal vădit al amăgirii așteptărilor electoratului ce l-a pus în funcție.
Când ministrul vorbește despre „integritate instituțională”, el legitimează implicit o conducere cu legături directe în lumea vechii Securități și a marii corupții. „Ce naște din pisică, șoareci mănâncă” – apucăturile securistoide de monitorizare a sindicatelor și opacitatea totală sunt consecințe directe ale acestei genealogii profesionale.
Cangrena structurală: Degradarea serviciului public sub privirea complice a DGPI
Dincolo de jocurile de putere, adevăratul bilanț al DGPI – imposibil de clasificat – se citește în degradarea continuă a serviciului public asigurat de MAI. Ministerul este măcinat de o cangrenă structurală, din care duhnește a incompetență, iresponsabilitate și corupție într-un amalgam de combinații ce acționează direct împotriva siguranței statului român pe care pretinde că o apără.
Realitatea socială contrazice flagrant discursul oficial. România se confruntă cu reacții sociale șocante, simptome ale unui sistem imunitar instituțional (DGPI) prăbușit sau absorbit de alte preocupări:
- Violența extremă: Creșterea alarmantă a violenței domestice soldate cu omor și valul de violență gravă în rândul minorilor arată un aparat polițienesc depășit, asfixiat de birocrație, incompetență, lipsă totală de viziune, debusolat total.
- Flagelul drogurilor: Consumul și traficul de droguri au atins cote critice, o realitate imposibilă fără „protecție” sau complicități la nivel înalt în structurile statului, pe care DGPI ar trebui să le intercepteze.
- Corupția instituțională scăpată de sub control: Cazuri precum cel al lui Plahotniuc demonstrează vulnerabilități critice exploatate de interese mafiote, față de care autoritățile statului (MAI) nu puteau fi străine.
- Demotivarea profesională: cauzată nu doar de instabilitatea carierei, promovată de factorul politic, cât mai ales de climatul interior degradat în culorile sumbre ale miliției: cu accente autocratice în actul managerial, arbitrariu, lipsă de responsabilitate și exploatare.
Aceste crize sistemice reflectă nu atât anemia DGPI, cât complicitatea sa. Când resursele de intelligence sunt deturnate spre monitorizarea criticilor interni, rețelele de crimă organizată și corupția sistemică proliferează nestingherite. DGPI devine astfel, prin pasivitate sau acțiune interesată, un factor care contribuie activ la insecuritatea cetățeanului.
Drumul spre iad pavat cu „reziliență”
Prin lăudarea unei structuri care funcționează ca o „feudă instituțională”, ministrul ține să reafirme normalitatea excepționalismului negativ al DGPI. Și o face pentru că lui, personal, îi convine de minune! Vorbele dulci – provenite chiar din gura ministerială – nu reprezintă niciodată o garanție, fără proba reală… până și cele mai groaznice regimuri totalitare se prezintă a fi ”democratice”, dar sunt oare, cu adevărat?
Într-o Românie care aspiră la valori occidentale, existența unei structuri militarizate care controlează administrativ ministerul, condusă de urmașii Securității și validată exclusiv politic – prin persoana ministrului -, reprezintă un pericol major. Cuvintele frumoase despre „digitalizare” și „amenințări hibride” nu pot masca realitatea: DGPI rămâne un instrument de putere discreționară, iar lipsa controlului civil real asupra ei este o poartă deschisă către abuzuri totalitare. Sărbătorirea unei structuri NKVD-iste și însăși existența ei în anul 2026, reprezintă un motiv de rușinare a unui popor care nu știut să prăvale o lespede serioasă peste mormântul comunismului!
Vitalie Josanu