Dreptul amânat când Ministerul trebuie să plătească, dreptul retras când Ministerul vrea să recupereze.
În ultimul an s-au conturat, în paralel, două atitudini ale structurilor financiare și de pensii ale Ministerului Afacerilor Interne față de aceleași categorii de personal — militari, polițiști și funcționari publici cu statut special trecuți în rezervă. Privite separat, fiecare pare o simplă chestiune tehnică. Privite împreună, ele dezvăluie un mod de a aplica legea care merită discutat deschis.
Pe scurt: acolo unde aplicarea corectă a legii ar obliga ministerul să dispuna revizuirea dreptului de pensie in favoarea beneficiarilor, acesta amână, sub influenta opiniilor toxice ale contabilului MAI, invocând inselator si abuziv nevoia unor norme juridice de corectie retroactiva care nu au fost emise si nici nu vor fi emise vreodata. Acolo unde aplicarea legii i-ar permite ministerului să retragă un drept deja acordat, acesta acționează brutal, retroactiv, inclusiv prin proceduri gresite. De ce aici nu s-a cautat, pe aceeasi schema de gandire, calea unei norme juridice clarificatoare si corective care sa nu afecteze destinele a 757 pensionari militari?
Prima situație: dreptul recunoscut, dar revizuirea refuzata
Prin Decizia nr. 75/2024, Înalta Curte de Casație și Justiție — Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a stabilit, cu efect obligatoriu de la data publicării în Monitorul Oficial, că Majorarea de până la 50%, calculată la solda de funcţie/salariul de funcţie/salariul de bază a/al personalului militar, poliţiştilor, poliţiştilor de penitenciare şi personalului civil care execută lucrări de excepţie sau misiuni speciale, prevăzută de art. 15 alin. (1) din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017, nu este inclusă în categoria elementelor sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din solda lunară/salariul brut lunar, astfel încât cuantumul acesteia nu este supus plafonării la nivelul acordat pentru luna decembrie 2018, începând cu 1 ianuarie 2019, în temeiul art. 34 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018, art. I alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 226/2020, art. I alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 130/2021, art. I alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 168/2022.
Într-un răspuns oficial adresat recent unei asociații de cadre militare în rezervă, Direcția Generală Financiară a M.A.I. recunoaște trei lucruri: că dezlegarea Înaltei Curți este obligatorie, că modul corect de calcul este cel favorabil personalului și că instituția îl aplică deja pentru perioada de după 2024. Pentru pensionari, această majorare nu este o chestiune marunta: ea a intrat în baza de calcul a pensiei nascute anterior datei de 1 ianuarie 2024. Potrivit art. 28 din Legea nr. 223/2015, baza de calcul este media soldelor/salariilor lunare brute realizate la funcția de bază, din care legea enumeră limitativ ce nu se include — iar majorarea pentru lucrări de excepție nu figurează printre aceste excepții. Pe cale de consecință, calcularea ei greșită a condus la o bază de calcul — și, implicit, la o pensie — mai mică decât cea cuvenită. Și totuși, pentru perioada 2019–2023, ministerul refuză să corecteze această situație, motivând că „nu identifică posibilitatea legală” de a recalcula retroactiv în lipsa unui act normativ special — un proiect de ordonanță inițiat, dar neadoptat — și invocând sustenabilitatea bugetară.
Raționamentul e in mod evident fals si ticalos. O hotărâre prin care instanța supremă dezleagă o chestiune de drept nu creează un drept nou de la data pronunțării; ea lămurește înțelesul legii așa cum a fost el dintotdeauna. Dacă majorarea nu era supusă plafonării începând cu 1 ianuarie 2019, atunci ea nu era supusă plafonării încă de la acel moment, indiferent când a fost clarificat acest lucru. A condiționa plata unei obligații deja existente de adoptarea unui viitor act normativ înseamnă a transforma o datorie certă într-una pe care debitorul o achită numai dacă și când dorește. Lipsa fondurilor bugetare nu stinge un drept salarial recunoscut prin lege și confirmat jurisprudențial — este o constantă a jurisprudenței constituționale și a celei a instanței supreme. Iar pentru stabilirea sumelor există calea judiciară, care nu are nevoie de nicio ordonanță pentru a deveni exigibilă, de vreme ce însuși ministerul admite că modul de calcul gresit a fost recunoscut si corectat insa doar de la 1 ianuarie 2024.
Concluzia primei situații: dreptul este recunoscut, iar modul corect de calcul este cunoscut. Ceea ce se refuză nu este revizuirea din oficiu a pensiilor a căror bază de calcul a fost stabilită greșit — prin calcularea eronată a majorării pentru lucrări de excepție —, revizuire care ar conduce la o bază de calcul corectă și, pe cale de consecință, la o pensie mai mare. Lanțul juridic este, de altfel, neîntrerupt: majorarea intră în baza de calcul (art. 28), calculul ei greșit a produs o diferență între suma stabilită și cea legal cuvenită, iar o asemenea diferență se corectează tocmai prin decizia de revizuire (art. 65), din oficiu ori la cerere. Deși o asemenea revizuire este, așadar, posibilă și se impunea a fi făcută din oficiu, în temeiul Deciziei ÎCCJ nr. 75/2024 coroborate cu art. 28 și art. 65 din Legea nr. 223/2015, ea este amânată pe termen nedefinit, prin invocarea unor formalități pe care tot ministerul are puterea să le îndeplinească și nu le îndeplinește.
A doua situație: dreptul retras retroactiv, desi a existat o baza legala aparenta, recunoscuta pana la momentul rasucirii chiar de catre Aparatul Central al MAI si Casa de Pensii MAI, ca doar cei 757 pensionari nu si-au scris singuri fisele de pensie si deciziile de pensie.
În cu totul alt registru se desfășoară revizuirea pensiilor militare anticipate parțiale acordate în baza art. 18 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 223/2015 — pensii cuvenite celor trecuți în rezervă prin cumparare legala de vechime virtuala, in baza unor contracte de asigurare socială încheiate în temeiul O.U.G. nr. 163/2020. Dupa ce au eliberat 757 decizii de pensie in care a fost recunoscuta si valorificata vechimea cumparata, în urma unor verificări interne, “specialistii” M.A.I. ( tabara Grecu) s-au razgandit si apreciat că acest stagiu nu ar putea fi valorificat decât pentru pensia pentru limită de vârstă, nu și pentru pensia anticipată parțială.
Aici, spre deosebire de prima situație, ministerul nu a mai avut nevoie de niciun act normativ, de nicio prudență bugetară și de nicio clarificare. Au dat drumul la tavalugul distrugerii unor indivizi care au avut ca singura vina, ca au crezut in legalitatea actelor emise de MAI.
O succesiune de instrumente greșite
Înainte de a ajunge la revizuire, parcursul acestor dosare arată o instituție care a încercat, rând pe rând, instrumente juridice nepotrivite, doar pentru a ajunge la rezultatul dorit.Asta spune multe :Prioritara nu a fost aplicarea legii, ci satisfacerea dorintei unei tabere din aparatul central. Daca scopul era aplicarea legii, pai inca de la inceput se aplica procedura corecta si anume revizuirea, nu “actualizarea” pensiilor militare considerate ca fiind intocmite gresit.
Primele decizii prin care Casa de Pensii a încercat să valorifice teza noua — că vechimea „cumpărată” nu poate fi luată în calcul — au fost emise, în mod surprinzător, sub forma unor decizii de „actualizare”. Iar acest lucru este profund greșit. Actualizarea pensiei militare are, potrivit art. 59 și art. 60 din Legea nr. 223/2015, un obiect strict și limitat: ajustarea cuantumului aflat în plată în raport cu evoluția soldelor și salariilor sau cu indicele prețurilor de consum. Prin însăși natura ei, actualizarea poate doar să mențină sau să majoreze pensia; ea nu re-examinează vechimea, nu exclude stagii de cotizare și nu poate, în niciun caz, să diminueze ori să refuze dreptul la pensie. A folosi o „actualizare” pentru a tăia o vechime deja valorificată și pentru a reduce sau a desființa pensia înseamnă a deturna o instituție juridică de la scopul pentru care a fost creată — a-i da exact efectul opus celui prevăzut de lege.
Singurul instrument prin care s-ar fi putut pune în discuție un element constitutiv al dreptului — vechimea, stagiul de cotizare — este revizuirea, întemeiată pe art. 65, cu procedura și garanțiile ei proprii. Recurgând la „actualizare” în loc de revizuire, instituția a încercat, în fapt, să obțină rezultatul unei revizuiri în defavoarea beneficiarului, ocolind însă cadrul legal al acesteia. Era, din capul locului, o cale greșită. Inca o data, asta reprezinta o dovada ca in aparatul central MAI, prioritar este scopul si nu legea.
Instantele au sanctionat incompetenta taberei Dorobantu-Grecu-Sandu. Aceste acțiuni de recuperare a sumelor platite, introduse in baza deciziilor de pensie abuziv “actualizate” in sensul diminuarii, au fost respinse, după cum vom arăta mai jos, ca inadmisibile. Dar chiar și dacă ar fi fost admisibile, ele s-ar fi lovit de un obstacol legal pe care instituția pare să îl fi trecut cu vederea: Legea nr. 125/2014, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 285/2024, stabilește, începând cu 1 decembrie 2024, că debitele reprezentând sume încasate necuvenit cu titlu de pensie de către beneficiarii de bună-credință nu se recuperează.
Dupa ce instantele le-au indicat calea corecta procedurala ( ceea ce este extrem de grav; un aparat intreg de specialisti, in fapt analfabeti functional, nu cunoaste diferenta intre actualizare si revizuire) Casa de Pensii Sectorială a început să revizuiască decizii de pensie emise in baza vechimii cumparate, retrăgând dreptul retroactiv, de la data acordării lui inițiale. Nu este vorba despre cazuri izolate: potrivit chiar deciziei Înaltei Curți la care ne referim în continuare, numărul persoanelor aflate în aceeași situație este foarte mare — în jur de 757.
Ce a spus, de fapt, Înalta Curte in Decizia 15 din 2026
Chestiunea dacă stagiile „cumpărate” în temeiul O.U.G. nr. 163/2020 pot fi valorificate pentru pensia anticipată parțială a ajuns la Înalta Curte de Casație și Justiție, sesizată de Tribunalul București. Prin Decizia nr. 15 din 26 ianuarie 2026, publicată în Monitorul Oficial, instanța supremă a respins sesizarea ca inadmisibilă, apreciind că problema nu reprezintă o veritabilă chestiune de drept dificilă, care să reclame o dezlegare de principiu.
Esențial este însă ce a precizat expres Înalta Curte: că argumentele expuse au servit doar pentru a justifica concluzia de inadmisibilitate, fără a impune instanțelor soluția pe fond. Cu alte cuvinte, instanța supremă a refuzat să tranșeze problema. Nu există, așadar, o dezlegare obligatorie, valabilă pentru toți, care să stabilească faptul că aceste stagii nu se valorifică. Chestiunea rămâne deschisă, la aprecierea fiecărei instanțe, de la caz la caz.
Tot din cuprinsul deciziei rezultă că practica judiciară pe această problemă era, la data sesizării, cvasi-inexistentă, iar cele două orientări conturate sunt opuse. Singura hotărâre judecătorească definitivă comunicată la nivel național — Decizia civilă nr. 1.038/2024 a Curții de Apel Ploiești — a fost pronunțată în sens contrar valorificării, reținând că stagiile „cumpărate” în temeiul O.U.G. nr. 163/2020 pot fi folosite doar pentru pensia pentru limită de vârstă, nu și pentru cea anticipată parțială. În schimb, la nivelul Secției a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale a Curții de Apel București, opinia majoritară a magistraților a fost favorabilă valorificării: întrucât aceste stagii presupun plata efectivă a contribuțiilor de asigurări sociale anterior îndeplinirii condițiilor de pensionare, ele reprezintă vechime efectivă în sensul art. 3 lit. g) din lege și pot fundamenta dreptul la pensie anticipată parțială. Trebuie precizat, pentru acuratețe, că orientarea de la București este o opinie exprimată de colectivul secției, iar nu o hotărâre definitivă — singura hotărâre definitivă din dosar fiind cea de la Ploiești.
Hotărâri pierdute, prezentate ca temei
Cea mai gravă problemă apare la confruntarea deciziilor de revizuire cu hotărârile judecătorești pe care acestea le invocă drept fundament.
Într-un caz concret, Casa de Pensii Sectorială motivează revizuirea prin trimitere la un dosar în care, susține ea, s-ar fi stabilit „definitiv” că excluderea stagiilor se realizează pe calea revizuirii pensiei. Verificarea dosarului respectiv pe portalul instanțelor (dosar nr. 2179/120/2025) arată ca Tribunalul Dâmbovița a respins acțiunea Casei de Pensii ca inadmisibilă, obligând-o la plata cheltuielilor de judecată, iar Curtea de Apel Ploiești i-a respins apelul ca nefondat, definitiv, cu obligarea la noi cheltuieli.
Cu alte cuvinte, hotărârile invocate ca temei nu au tranșat nimic pe fondul problemei de drept substantial ( unde si cum se valorifica vechimea cumparata). Ele au respins acțiunea Casei de Pensii pe o excepție de procedură privind calea gresit aleasa de valorificare a pretentiei. O hotărâre care respinge o cerere ca inadmisibilă, prin însăși natura ei, nu cercetează fondul raportului juridic — nu poate „stabili definitiv” o chestiune pe care instanța a refuzat să o examineze.
Trebuie făcută aici o distincție pe care chiar Casa de Pensii pare să o ocolească: una este chestiunea procedurală — care este calea legală corectă pentru a modifica o pensie militară — și cu totul alta este chestiunea de fond — dacă stagiile de cotizare se exclud sau nu. Inadmisibilitatea ține de prima, nu de a doua. Pensia militară de stat are un regim juridic special, derogatoriu de la dreptul comun: acordarea, modificarea, diminuarea sau refuzul ei nu se realizează printr-o acțiune civilă de restituire de drept comun, ci exclusiv pe calea procedurii prevăzute de Legea nr. 223/2015. Respingând acțiunea de restituire ca inadmisibilă, instanțele i-au indicat Casei de Pensii doar ușa pe care trebuie să intre — procedura administrativă a revizuirii — fără a-i da în niciun fel dreptate cu privire la ceea ce face după ce intră pe acea ușă. Indicarea procedurii corecte nu este o validare a rezultatului.
Eroarea “actualizarii” pensiilor vizate, in loc de a proceda la “ revizuire” a fost observata de Sindicatul Polițiștilor din România „Diamantul” încă din 2025: regimul special al pensiei militare impune ca orice modificare retroactiva a dreptului să urmeze calea revizuirii întemeiate pe art. 65 din Legea nr. 223/2015, iar nu instituții distincte precum actualizarea, recalcularea sau acțiunea civilă de restituire — fiecare având obiect și efecte proprii. Evoluția ulterioară a acestor procese a confirmat exact această poziție. Instanțele au respins, una după alta, acțiunile de drept comun ale Casei de Pensii, tocmai pentru că nu acela era cadrul procesual corect. Ceea ce, în 2025, era o teză juridică afirmată, a devenit, în 2026, o realitate consacrată de jurisprudență.
După ce instanțele i-au confirmat că singura cale corectă este revizuirea, Casa de Pensii a folosit chiar aceste hotărâri ca pretins temei al revizuirii pe fond — confundând, sau prefăcându-se că nu distinge, între a i se fi spus „pe ce cale” și a i se fi spus „că are dreptate”. Hotărârile i-au confirmat metoda, nu rezultatul.
Cine suportă consecințele
Diferența de impact dintre cele două situații -revizuirea in favoarea rezervistilor vatamati si revizuirea celor 757 decizii de pensie militara cu vechime cumparata care profita portofelului MAI-nu poate fi trecută cu vederea.
În prima, miza este o diferență salarială — o sumă reparabilă, oricând, cu actualizare și dobândă. Întârzierea produce o pagubă, dar nu desființează o existență a unui drept.
În a doua, miza este însăși pensia — adesea singura sursă de venit a unei persoane scoase din serviciu din motive medicale. Revizuirea retroactivă nu doar oprește plata viitoare, ci transformă în „sume necuvenite” pensia încasată de bună-credință ani la rând, generând debite considerabile în sarcina unor oameni care nu au avut nicio vină în emiterea deciziilor inițiale și care, la momentul înscrierii la pensie, îndeplineau condițiile așa cum le-a evaluat tot Casa de Pensii MAI, coordonata si supravegheata de Grecu si sefa lui, Ioana Dorobantu.
Aceasta este asimetria de fond. Atunci când eroarea sau interesul ministerului costă bani publici, instituția temporizează și invocă ipocrit rigoarea legalității. Atunci când aceeași rigoare i-ar permite să recupereze, instituția acționează rapid, chiar cu proceduri gresite, și lovește fara nicio consideratie destinele a aproape 1000 de oameni care nu au furat nimic, ci doar au mers pe mana “ expertilor” din MAI. Chiar actualul sef al Casei de Pensii MAI, chestorul Aurel Sandu, a semnat personal unele din fisele de pensie cu vechime cumparata, cand era sef de resurse umane in cadrul IGSU.
Cine coordonează Casa de Pensii și Direcția Financiară
Pentru a înțelege de unde vin aceste poziții, trebuie privit cine coordonează structurile implicate. Potrivit Ordinului viceprim-ministrului, ministrul afacerilor interne nr. 1156 din 13.09.2023 — ordin privind coordonarea structurilor aparatului central al M.A.I. —, atât Casa de Pensii Sectorială (art. 8 lit. l), cât și Direcția Generală Financiară (art. 8 lit. c) se află în coordonarea secretarului general al ministerului. Iar prin art. 9 al aceluiași ordin, atribuțiile secretarului general — funcție vacantă — sunt exercitate de secretarul general adjunct, chestor-șef de poliție Ioana Dorobanțu. Mai mult, art. 10 alin. (2) prevede că documentele întocmite de structuri aflate în coordonare se semnează cu avizul secretarului general.
Coordonarea implică, prin natura ei juridică, o atribuție de supraveghere și control asupra activității structurilor coordonate. Pe cale de consecință, orice poziție emanată de cele două structuri în materia revizuirii pensiilor se prezumă a fi beneficiat de supravegherea și controlul de legalitate al persoanei care le coordonează — în cazul de față, secretarul general adjunct care exercită funcția de secretar general.
Implicarea Direcției Generale Financiare
Poziția față de revizuirea pensiilor nu aparține numai Casei de Pensii. Direcția Generală Financiară a M.A.I., condusă de chestor principal de poliție Răzvan Grecu, își impune, prin adrese proprii, punctul de vedere cu privire la când se procedează și când nu la revizuirea pensiilor — iar acest punct de vedere urmează, invariabil, aceeași logică.
În privința pensiilor în care baza de calcul a fost stabilită greșit — situația majorării pentru lucrări de excepție, calculată eronat —, este vorba despre situații care, în temeiul Deciziei ÎCCJ nr. 75/2024 și al art. 65 din Legea nr. 223/2015, ar fi putut și ar fi trebuit să fie revizuite din oficiu, în favoarea pensionarilor. Aici, Direcția Financiară refuză recalcularea retroactivă, invocând necesitatea unui act normativ. În schimb, în cazul pensiilor întemeiate pe stagiul O.U.G. nr. 163/2020, revizuirea — de această dată în defavoarea pensionarului — este promovată fără rezerve. Aceeași structură financiară decide, așadar, când se face și când nu se face revizuirea pensiilor, după un criteriu care rămâne constant: efectul asupra bugetului ministerului.
Iar refuzul nu se manifestă doar pasiv — prin neefectuarea revizuirii din oficiu —, ci și activ, prin respingerea cererilor înseși. Atunci când pensionarii solicită ei revizuirea, li se răspunde că este nevoie de fișe de pensie rectificate și că instituția nu poate comunica direct cu unitățile de poliție care au întocmit fișele cu valori eronate — adică tocmai unitățile unde aceștia au avut ultimul raport de serviciu. Pensionarul este astfel purtat într-un cerc închis între două structuri ale aceluiași minister: Casa de Pensii, care cere fișa corectată, și unitatea de poliție, care a întocmit-o greșit. A invoca imposibilitatea comunicării interne dintre două structuri ale aceleiași instituții, ca motiv de a nu corecta propria eroare, este însăși definiția relei administrări — cu atât mai mult cu cât aceleași obstacole de comunicare dispar cu desăvârșire atunci când revizuirea se face în defavoarea pensionarului.
Aceste refuzuri nu sunt întâmplătoare și nici nu provin din inițiativa izolată a fiecărei structuri. Un singur element le dă în vileag sursa comună: argumentul. Pretextul potrivit căruia ar fi necesar un viitor act normativ corectiv, în lipsa căruia nimic nu s-ar putea face, apare formulat identic — în esență, cuvânt cu cuvânt — la structuri diferite, din unități diferite, care nu au nici competența, nici cadrul de a fi ajuns, fiecare în parte și independent, la aceeași construcție juridică. Când zeci de structuri subordonate invocă, simultan, exact același argument artificial, explicația rațională nu este coincidența, ci sursa unică. Iar acea sursă, dată fiind poziția ei de organ superior asupra întregii rețele financiare a ministerului — fiecare unitate de poliție având o structură financiară aflată sub coordonarea Direcției Generale Financiare —, nu poate fi decât Direcția Generală Financiară.
Argumentul „viitorului act normativ” a fost, prin urmare, născocit la acest nivel și transmis în jos, pe cale ierarhică. Pe de o parte, Direcția Financiară a determinat Casa de Pensii să refuze revizuirea — din oficiu sau la cerere — întemeiată direct pe Decizia ÎCCJ nr. 75/2024, deși aceasta este obligatorie. Pe de altă parte, dată fiind poziția sa de organ superior, aceeași Direcție Financiară a și instigat structurile financiare din unitățile aflate în subordinea ministrului să refuze rectificarea de bunăvoie a fișelor de pensie, la cererea persoanelor păgubite — instrucțiunea unui for superior având, prin natura raportului de subordonare, forța de a determina conduita structurilor inferioare. Acestea nu exprimă, în această chestiune, o poziție proprie, ci poziția forului care le coordonează.
Cine conduce Casa de Pensii și cum a ajuns acolo
Deciziile de revizuire prin care se retrag pensii militare sunt semnate de directorul Casei de Pensii Sectoriale a M.A.I., chestor de poliție Aurel Sandu. Cine este, însă, persoana care decide astăzi asupra dreptului de pensie al miilor de foști militari și polițiști?
Potrivit fișei sale profesionale oficiale, Aurel Sandu a fost încadrat în Ministerul Afacerilor Interne în anul 1994, iar timp de aproximativ un deceniu a activat la Brigada de Pompieri „Dealu Spirii” din București, inclusiv ca maistru și conducător de autospecială. Întreaga sa carieră s-a desfășurat în domeniul situațiilor de urgență — la Inspectoratul pentru Situații de Urgență și, ulterior, la Inspectoratul General pentru Situații de Urgență. La conducerea Casei de Pensii Sectoriale a fost numit la 3 ianuarie 2025. Pregătirea sa de bază este Facultatea de Îmbunătățiri Funciare și Ingineria Mediului (2004), completată de un master în managementul sistemelor economice, turistice și administrative (2008).
Aici apare prima problemă. Regulamentul de organizare și funcționare a Casei de Pensii Sectoriale, aprobat prin Ordinul ministrului afacerilor interne nr. 131/2016 și publicat în Monitorul Oficial, prevede pentru postul de director o pregătire de bază în domeniul economic sau în științe juridice. O diplomă de inginer în îmbunătățiri funciare nu se încadrează în niciuna dintre aceste cerințe. Cum a fost atunci posibilă numirea? Răspunsul ridică o a doua problemă: dintr-un răspuns oficial al Direcției Generale Management Resurse Umane rezultă că fișa postului de director a făcut obiectul unei proceduri de modificare, prin care s-a urmărit „lărgirea ariei de selecție a personalului pretabil a ocupa postul, prin modificarea cerințelor privind pregătirea de bază și cea de specialitate”. Cu alte cuvinte, cerințele de pregătire ale postului au fost ajustate — într-un moment în care titularul de mai târziu nu le îndeplinea în forma existentă.
La acest parcurs se adaugă un detaliu de structură: cariera sa de conducere a fost marcată de o succesiune de funcții ocupate prin împuternicire — adică temporar, fără numire definitivă consolidată prin procedurile obișnuite — pe parcursul mai multor ani.
Aceste aspecte nu sunt simple curiozități de carieră. Numirea în funcție a conducerii Casei de Pensii, precum și ordinul de avansare la gradul de chestor, fac obiectul unui litigiu aflat pe rolul Curții de Apel București (dosar nr. 796/2/2026), prin care se cere anularea ambelor, pe motivul neîndeplinirii cerințelor de pregătire. Instanța nu s-a pronunțat încă, iar prezumția de legalitate operează până la o eventuală hotărâre contrară. Aducem însă aspectul în discuție pentru un motiv juridic precis: deciziile de revizuire în discuție sunt emise și semnate tocmai de această conducere, iar legalitatea oricărui act administrativ depinde, între altele, de legalitatea numirii și a competenței celui care îl semnează. Dacă numirea ar fi infirmată în instanță, ar fi pusă sub semnul întrebării însăși validitatea actelor de dispoziție emise în acest interval.
Se mai naste o intrebare fireasca: Daca actualul sef al Casei de Pensii MAI, chestorul Aurel Sandu, a semnat personal unele din fisele de pensie cu vechime cumparata, cand era sef de resurse umane in cadrul IGSU, nu inseamna oare ca este incompetent? Daca este incompetent, nu trebuia sanctionat? Pai de cand sanctiunea pentru incompetenta este sa il pui intr-o pozitie cu responsabilitate si mai mare?
Concluzie
Statul de drept nu se măsoară prin felul în care o instituție își tratează prietenii, ci prin felul în care își tratează cei mai expuși dintre cei aflați sub autoritatea ei. O administrație care invocă legalitatea ca scut atunci când trebuie să plătească și refuza sa aplice legea cand trebuie sa dea, o instrumentalizează. Legalitatea nu mai e scop, ci pretext, instrument.
Pensiile despre care vorbim au fost stabilite de aceeași instituție care le retrage acum. Au fost încasate de buni-credință, de oameni scoși din serviciu pentru motive apreciate ca fiind legale la vremea lor. Iar mecanismul pe care se sprijină retragerea lor se reazemă pe o chestiune pe care instanța supremă a refuzat expres să o tranșeze și pe hotărâri pe care instituția pana acum institutia le-a pierdut.
Insa unde sunt capetele vinovatilor de emiterea celor 757 decizii de pensie considerate gresite? Daca sunt ” gresite” cine este de vina si cum a fost tras la raspundere?
SPR DIAMANTUL
