MIZA EVALUĂRII RISCULUI ÎN CONTEXTUL FEMICIDULUI DIN ROMÂNIA
Fenomenul violenței domestice a atins în România proporțiile unei crize naționale, cu statistici care subliniază o urgență sistemică. În cursul anului 2024, polițiștii au fost chemați să intervină în 132.414 cazuri de violență domestică, iar în primele nouă luni ale aceluiași an, numărul faptelor penale înregistrate în acest domeniu a crescut cu 5% față de perioada similară a anului precedent. Mai mult, această realitate sumbră este marcată de un număr alarmant de femicide – uciderea femeilor de către parteneri sau foști parteneri. Până în luna septembrie 2025, au fost înregistrate 34 de astfel de crime, o continuare a unui tipar tragic ce a dus la moartea a 413 femei în intervalul 2020-2023. Aceste cifre nu reprezintă doar statistici, ci vieți pierdute, demonstrând cu o claritate brutală că mecanismele de protecție existente sunt frecvent ineficiente sau depășite de complexitatea fenomenului https://politiaromana.ro/ro/stiri/interventii-pentru-prevenirea-si-investigarea-violentei-domestice1737801469.
În acest context critic, Formularul de Evaluare a Riscului, introdus prin Ordinul comun al Ministerului Afacerilor Interne și al Ministerului Muncii și Justiției Sociale, reprezintă principalul instrument procedural la dispoziția polițistului care intervine la fața locului. Conceput pentru a standardiza decizia de a emite un Ordin de Protecție Provizoriu (OPP) – o măsură de urgență menită să separe victima de agresor pentru o perioadă de 5 zile – acest formular este, teoretic, piatra de temelie a răspunsului imediat al statului la o situație de criză.
Deși esențial în teorie, Formularul de Evaluare a Riscului devine în practică, în prea multe cazuri, o simplă formalitate birocratică. Eficiența sa este subminată fundamental de o metodologie cantitativă rigidă, de o aplicare superficială condiționată de resurse și pregătire limitate, și de o inserție într-un sistem de protecție fragmentat și necoordonat. Tragedii precum cea din comuna Spiridonești, județul Neamț, și eșecul catastrofal în lanț din cazul lui Emil Ganj din Mureș nu sunt excepții, ci simptome ale unor deficiențe sistemice profunde pe care acest instrument, în forma sa actuală, nu le poate contracara.
O discrepanță statistică majoră relevă o fractură în sistemul de protecție. În 2024, polițiștii au emis 13.274 de ordine de protecție provizorii, identificând un “risc iminent” într-un număr semnificativ de cazuri. Cu toate acestea, doar 5.268 dintre acestea, adică sub 40%, au fost ulterior transformate de instanțe în ordine de protecție pe termen mai lung. Această prăpastie între evaluarea inițială a pericolului și protecția efectivă, pe termen mediu, ridică întrebări fundamentale. Nu este vorba doar de o posibilă supraevaluare a riscului de către formular, ci, mult mai plauzibil, de un eșec al sistemului în etapa critică de după emiterea OPP. Cazul Gânj, în care victima a solicitat revocarea ordinului de protecție, subliniază cum presiunea, frica și manipularea pot anula efectul evaluării inițiale a riscului. Prin urmare, formularul poate funcționa ca un declanșator corect al alarmei, dar eficacitatea sa devine irelevantă dacă sistemul judiciar și social nu dispune de mecanisme robuste pentru a susține victima în perioada de vulnerabilitate maximă. Instrumentul devine astfel un act procedural izolat, nu prima etapă a unui proces de protecție integrat.
FORMULARUL DE EVALUARE A RISCULUI ȘI CADRUL SĂU LEGAL
Pentru a înțelege limitele sale, este esențială o analiză a structurii și metodologiei Formularului de Evaluare a Riscului, așa cum este el utilizat de Poliția Română.
ANALIZA STRUCTURALĂ A FORMULARULUI
Instrumentul este un chestionar structurat, care conține 21 de întrebări adresate victimei, menite să identifice indicatori de risc recunoscuți în literatura de specialitate și în practicile internaționale. Aceste întrebări pot fi grupate în mai multe categorii tematice:
- Indicatori de risc letal: Aceștia vizează direct amenințările la adresa vieții și includ întrebări precum: “Agresorul/agresoarea a încercat vreodată să vă ucidă?” (Q1), “Agresorul/agresoarea a amenințat vreodată că îi va răni sau ucide pe vreunul dintre ei (membri de familie/copii)?” (Q3), “A folosit vreodată arme sau obiecte care să vă rănească?” (Q5) și “Agresorul/agresoarea deține în mod legal/ilegal arme letale sau neletale?” (Q10).
- Indicatori de escaladare și severitate: Această categorie măsoară progresia violenței și include întrebări despre creșterea în intensitate și frecvență a agresiunilor (Q9) și existența unor incidente anterioare de violență (Q15).
- Indicatori de control coercitiv: Acești indicatori sunt cruciali pentru identificarea abuzului psihologic și social, care precede adesea violența fizică letală. Întrebările relevante sunt: “Agresorul/agresoarea vă interzice să vă întâlniți cu familia, prietenii… vă controlează frecvent activitățile…?” (Q14), “Agresorul/agresoarea v-a împiedicat să vă despărțiți de el/ea?” (Q16) și “Agresorul/agresoarea v-a interzis vreodată să cereți ajutor…?” (Q21).
- Factori agravanți: Formularul investighează și prezența unor factori care pot amplifica riscul, precum consumul de substanțe stupefiante (Q11), afecțiuni psihice diagnosticate (Q12) sau probleme cu consumul de alcool (Q13) ale agresorului.
DECONSTRUCȚIA CRITICĂ A METODOLOGIEI DE CALCUL
Metodologia de utilizare a formularului, anexată ordinului de aplicare, stabilește un prag numeric rigid pentru încadrarea într-o categorie de risc. Situația este considerată de “RISC IMINENT” dacă sunt îndeplinite una dintre următoarele două condiții:
- Minimum 2 răspunsuri afirmative (“DA”) la întrebările 1-7.
- Dacă prima condiție nu este îndeplinită, sunt necesare minimum 6 răspunsuri afirmative (“DA”) la întrebările 8-21.
Această abordare pur cantitativă este profund problematică. Ea creează o falsă obiectivitate, transformând o evaluare complexă a dinamicii umane într-un simplu exercițiu aritmetic. Criminologia violenței domestice a demonstrat că anumiți factori de risc, precum strangularea, amenințările de a ucide sau hărțuirea (stalking), sunt predictori mult mai puternici ai femicidului decât alții, cum ar fi vandalismul sau abuzul verbal. Modelul românesc ignoră complet această ierarhizare. Un răspuns afirmativ la întrebarea 1 (“tentativă de omor”) are aceeași valoare în algoritm ca un răspuns afirmativ la întrebarea 6 (“a vandalizat sau a distrus bunuri”) pentru atingerea pragului de două răspunsuri.
Efectul pervers al acestei standardizări este anularea judecății profesionale a polițistului. Agentul este redus la un funcționar care bifează căsuțe și aplică o formulă, nefiind încurajat să analizeze contextul, limbajul non-verbal al victimei, dinamica puterii dintre părți sau propria sa intuiție bazată pe experiență. Deși formularul include un Capitol II, “Constatările polițistului” , acesta are rolul de a “întări” aspectele rezultate din răspunsurile victimei, dar nu are o pondere decizională proprie în algoritm. Este o anexă calitativă la o decizie pur cantitativă. Astfel, formularul nu este un instrument de sprijin pentru decizia polițistului, ci un mecanism care înlocuiește decizia, putând conduce la erori fatale: subevaluarea riscului în cazuri cu puțini indicatori, dar extrem de gravi, sau supraevaluarea în cazuri cu mulți indicatori de gravitate redusă.
ÎNCADRAREA JURIDICĂ ȘI ANALIZĂ COMPARATIVĂ
Formularul este piesa centrală în procedura de emitere a Ordinului de Protecție Provizoriu, conform Legii nr. 217/2003 și a Ordinului comun MAI-MMJS nr. 146/2578/2018. Odată ce evaluarea indică un “risc iminent”, polițistul este obligat să emită OPP, o măsură cu caracter executoriu imediat.
Modelul românesc pare a se inspira din instrumente internaționale precum chestionarul DASH (Domestic Abuse, Stalking and Harassment) utilizat în Marea Britanie. Scopul fundamental al DASH este de a identifica cazurile cu risc înalt pentru a fi discutate în cadrul unor conferințe multi-agenție (MARAC – Multi-Agency Risk Assessment Conference), unde poliția, serviciile sociale, sănătatea și alte instituții relevante colaborează pentru a crea un plan de siguranță coordonat. Implementarea românească a preluat însă doar partea de “checklist”, omițând componenta esențială de management integrat și colaborativ al cazului, care este cheia succesului modelului britanic.
Următorul tabel compară indicatorii de risc din formularul românesc cu cei din modelul internațional DASH, evidențiind lacunele semnificative.
Tabel 1: Comparație între Indicatorii de Risc din Formularul Românesc și Modelul Internațional DASH
| INDICATOR DE RISC CRITIC | ÎNTREBARE CORESPONDENTĂ ÎN FORMULARUL MAI | ÎNTREBARE CORESPONDENTĂ ÎN MODELUL DASH (BAZAT PE ) | ANALIZĂ COMPARATIVĂ / LACUNE |
| VIOLENȚĂ FIZICĂ RECENTĂ / ESCALADARE | Q9: “Agresiunile au crescut în intensitate și frecvență în ultima perioadă?” | “Violența se înrăutățește?” / “Vă este din ce în ce mai frică?” | Similar, dar modelul DASH pune un accent mai mare pe percepția subiectivă a fricii victimei, un indicator puternic. |
| STRANGULARE / SUFOCARE | Inclusă generic la Q4: “Ați suferit leziuni?” / Q5: “A folosit… obiecte care să vă rănească?” | “A încercat vreodată să vă stranguleze, să vă sufoce sau să vă înece?” | LACUNĂ MAJORĂ: Formularul românesc nu are o întrebare specifică despre strangulare, deși aceasta este recunoscută internațional ca fiind unul dintre cei mai puternici predictori ai unui femicid ulterior. |
| VIOLENȚĂ SEXUALĂ | Q19: “Cunoașteți dacă agresorul… a mai avut probleme cu legea?… Violență sexuală.” | “Sunteți presată să faceți sex?” | Abordarea românească este indirectă și se referă la un istoric legal, nu la experiența directă a victimei în relația actuală, ceea ce este o omisiune gravă. |
| HĂRȚUIRE / STALKING | Q20: “Vă simțiți amenințat/ă, urmărit/ă, hărțuit/ă de agresor/agresoare?” | “Vă urmărește sau vă hărțuiește? Vă spionează?” | Abordare similară, prezentă în ambele instrumente. |
| AMENINȚĂRI DE A UCIDE | Q3: “Agresorul… a amenințat vreodată că îi va răni sau ucide pe vreunul dintre ei?” | “A amenințat că vă ucide pe dvs. sau pe copiii dvs.?” | Similar, prezent în ambele instrumente. |
| CONTROL COERCITIV EXTREM | Q14: “…vă interzice să vă întâlniți cu familia… vă controlează frecvent activitățile…” | Întrebări multiple despre izolare, controlul finanțelor, umilire. | Modelul DASH explorează controlul coercitiv mai detaliat, acoperind multiple fațete ale acestuia (financiar, social, psihologic). |
| ABUZ ASUPRA COPIILOR | Q2: “Au fost agresați și alți membri de familie/copii?” | “Vă agresează copiii?” / “Amenință că vă va răni copiii?” | Similar, prezent în ambele instrumente. |
| DEȚINERE DE ARME | Q10: “Agresorul/agresoarea deține în mod legal/ilegal arme letale sau neletale?” | “Are acces la arme?” | Similar, prezent în ambele instrumente. |
TESTUL REALITĂȚII – STUDII DE CAZ EMBLEMATICE ALE EȘECULUI SISTEMIC
Eficiența oricărui instrument procedural nu poate fi evaluată în abstract, ci prin prisma rezultatelor sale în situații reale. Cazurile tragice de femicid din România, petrecute în ciuda interacțiunilor anterioare ale victimelor cu autoritățile, oferă o perspectivă critică asupra modului în care formularul de evaluare a riscului funcționează – sau eșuează – în practică.
CAZUL NEAMȚ (SPIRIDONEȘTI) – EȘECUL LA PRIMUL CONTACT
În data de 30 septembrie 2025, o tânără de 20 de ani din comuna Spiridonești, județul Neamț, a fost ucisă cu brutalitate de fostul ei iubit, un tânăr de 23 de ani. În același atac, mama fetei a fost grav rănită, fiind înjunghiată de mai multe ori. Tragedia este cu atât mai șocantă cu cât a avut loc la mai puțin de 24 de ore după ce poliția a intervenit la locuința victimei. Cu o seară înainte de crimă, fata a solicitat ajutorul polițiștilor deoarece agresorul, măcinat de gelozie, îi luase telefonul mobil. Polițiștii s-au deplasat la fața locului, au recuperat aparatul și l-au returnat fetei, considerând incidentul încheiat. Nu a fost luată nicio măsură de protecție, nu s-a emis niciun ordin de protecție provizoriu https://ziarulatitudineadeneamt.ro/2025/09/30/povestea-unui-fete-ucise-si-formularul-de-evaluare-a-riscului/?fbclid=IwY2xjawNLWVpleHRuA2FlbQIxMQABHgVe4CfGGxCra3HHHMZ3ckeThpNAlvDgo2YKnENHKAeDapOLavBmGmzCpo1K_aem_gIprCLbUwsbFt4GAeYROOw.
Acest caz ilustrează “tirania incidentului” în detrimentul “analizei tiparului”. Intervenția poliției s-a concentrat exclusiv pe incidentul punctual și aparent minor – furtul unui telefon – ignorând complet contextul de violență domestică: hărțuire, gelozie și controlhttps://stirileprotv.ro/stiri/actualitate/bunicii-au-fost-martorii-crimei-din-neamt-zo-data-a-tipat-fata-si-apoi-a-scos-cutitul-din-buzunar.html. În realitate, confiscarea telefonului este un act clasic de control coercitiv, menit să izoleze victima de rețeaua sa de suport, un semnal de alarmă major menționat generic la întrebarea 14 a formularului. Faptul că nu s-a emis un OPP indică una din două posibilități: fie formularul de evaluare a riscului nu a fost aplicat deloc, polițiștii încadrând situația ca o dispută minoră sau un furt, fie a fost completat, dar scorul numeric a fost sub pragul de “risc iminent”, demonstrând incapacitatea sa de a capta pericolul real în absența violenței fizice vizibile în acel moment precis. Eșecul din Neamț nu este, așadar, doar un eșec al formularului, ci un eșec al întregii paradigme de intervenție. Sistemul este reactiv la incidente violente și “orb” la tiparele de control coercitiv care preced adesea femicidul. Formularul, chiar dacă ar fi perfect, nu va fi utilizat dacă polițistul de la fața locului nu este instruit să recunoască un tipar de abuz dintr-un incident aparent minor.
CAZUL EMIL GANJ (MUREȘ) – COLAPSUL ÎN LANȚ AL SISTEMULUI
Cazul Andei Gyurca, tânăra de 23 de ani ucisă și incendiată în iulie 2025 de Emil Ganj, este arhetipul eșecului sistemic, în care fiecare verigă a lanțului de protecție a cedat. Ganj avea un istoric infracțional terifiant, incluzând o condamnare anterioară pentru omor și o pedeapsă cu suspendare pentru violul unei minore. Cronologia interacțiunilor sale cu sistemul de justiție în relația cu Anda este un lung șir de oportunități ratate:
- Februarie 2024: După o agresiune gravă, Anda Gyurca obține un OPP, care este apoi transformat de instanță într-un ordin de protecție (OP) valabil 6 luni. În acest punct, formularul de risc și-a atins scopul inițial.
- Punctul de fractură (Februarie-Martie 2024): La doar câteva zile, victima, asistată de un avocat, depune o cerere de revocare a ordinului de protecție, iar instanța aprobă cererea. Această acțiune, adesea rezultatul presiunilor intense sau al sindromului Stockholm, a fost tratată de sistem ca un act juridic care închide cazul, nu ca un semnal de alarmă privind un risc extrem de ridicat.
- Escaladarea (Februarie 2025): Ganj o răpește și o bate din nou. Într-un apel la 112, tatăl victimei acuză polițiștii că o presează pe fiica sa să declare că nu a fost răpită, pentru a închide cazul.
- Reacția tardivă (Iunie 2025): Ganj este condamnat în lipsă la 2 ani de închisoare pentru încălcarea ordinului de protecție din 2024 și este dat în urmărire generală. Autoritățile nu reușesc să-l prindă. În aceeași lună, la 16 luni de la primul incident major, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Mureș face prima vizită la domiciliul victimei. Anda refuză să meargă într-un adăpost, de teama represaliilor lui Ganj asupra familiei sale.
- Tragedia finală (Iulie 2025): Deși era dat în urmărire, iar locuința victimei era teoretic sub supravegherea poliției, Ganj reușește să pătrundă în casă, să o ucidă și să incendieze locuința.
Acest caz demonstrează atomizarea responsabilității și birocrația defensivă. Fiecare instituție și-a îndeplinit, formal, o parte din atribuții: poliția a emis OPP, instanța a emis OP, poliția s-a sesizat din oficiu pentru încălcare, instanța l-a condamnat, DGASPC a făcut o vizită. Cu toate acestea, victima este moartă. Fiecare entitate a acționat în siloz, bifând o procedură și pasând responsabilitatea mai departe, fără ca vreo instituție să aibă o viziune de ansamblu și să gestioneze cazul ca pe un proiect de management al riscului letal. Formularul de risc este inutil dacă nu este integrat într-un sistem de management de caz centralizat și proactiv. Fără un “manager de caz” care să urmărească victima și agresorul pe tot parcursul procesului, fiecare pas procedural devine un scop în sine, o formalitate care apără instituția de acuzații, dar nu victima de agresor.
LECȚII DIN ALTE TRAGEDII (CAZUL ARAD)
În august 2025, în județul Arad, o femeie de 28 de ani a fost ucisă de fostul ei partener, care a răpit-o și a târât-o cu mașina până când aceasta a decedat. Cazul are o particularitate tragică: cu o lună înainte, fusese emis un ordin de protecție, dar doar pentru cele două fetițe ale cuplului, după ce agresorul le-a bătut într-un spațiu public. Mama, victima ulterioară a crimei, refuzase în mod explicit să fie inclusă în ordinul de protecție.
Acest caz scoate la iveală eroarea fundamentală a externalizării responsabilității către victimă. Legislația românească, inclusiv cea privind monitorizarea electronică, este construită pe principiul consimțământului victimei. Însă, în contextul terorii și al controlului coercitiv, autonomia victimei este adesea compromisă. Prin solicitarea consimțământului pentru măsuri esențiale de protecție, statul îi cere practic victimei să își asume riscul unei decizii care îi poate fi fatală. Cazul din Arad demonstrează că atunci când un agresor este considerat suficient de periculos pentru a necesita un ordin de protecție pentru copii, el este, prin definiție, un pericol letal și pentru mamă, indiferent de declarațiile acesteia. Sistemul de protecție trebuie să evolueze de la un model bazat exclusiv pe consimțământ la unul bazat pe evaluarea obiectivă a riscului. În cazurile de risc foarte înalt, dreptul la viață trebuie să prevaleze asupra unei autonomii compromise de teroare.
DINCOLO DE FORMULAR – FACTORI SISTEMICI ȘI UMANI CARE SUBMINEAZĂ EFICIENȚA
Eficiența formularului de evaluare a riscului nu este doar o problemă de design al instrumentului, ci este profund influențată de contextul uman și instituțional în care este aplicat.
AGENTUL DE LA FIRUL IERBII: ÎNTRE PROCEDURĂ ȘI PREJUDECATĂ
Eficacitatea formularului depinde în mod critic de polițistul care îl administrează. Un studiu academic realizat la nivelul județului Iași (chiar teza de doctorat al șefului IPJ Iași, Gîtlan Costel https://www.fssp.uaic.ro/images/sustineri_teze/Gitlan_Costel_Rezuma_tez%C4%83_doctorat_t_lb._romana.pdf) a relevat că prejudecățile se pot manifesta în rândul polițiștilor, în special la cei aflați la începutul carierei, și că este necesară o adaptare constantă la noile tendințe comportamentale ale victimelor și agresorilor. Atunci când un agent percepe conflictul ca pe o “ceartă de familie” și nu ca pe un act de violență, abordarea sa va fi inevitabil superficială. Cazul Ganj, în care tatăl victimei a acuzat poliția că a exercitat presiuni asupra fiicei sale pentru a-și schimba declarația privind răpirea, sugerează că, în unele situații, victimele pot întâlni o atitudine care le invalidează experiența în loc de sprijin. Pregătirea polițiștilor este esențială, dar adesea insuficientă pentru a acoperi complexitatea psihologică a traumei și a dinamicii controlului coercitiv, care nu lasă întotdeauna urme vizibile.
CRIZA DE PERSONAL ȘI BIROCRAȚIA: ERODAREA CAPACITĂȚII DE INTERVENȚIE
O analiză a eșecurilor în protejarea victimelor violenței domestice este incompletă fără a aborda criza structurală profundă care afectează Poliția Română: deficitul acut de personal, deprofesionalizarea și birocrația sufocantă. Acești factori nu sunt simple constrângeri administrative, ci elemente care erodează direct capacitatea polițistului de a oferi un răspuns eficient la firul ierbii. Suprasolicitarea este o realitate constantă pentru polițiștii de ordine publică, mulți fiind siliți să acopere sarcinile a doi sau trei colegi lipsă din schemă. Această presiune cronică duce inevitabil la superficialitate în gestionarea cazurilor. Un agent care trebuie să răspundă la zeci de apeluri într-un singur schimb de lucru nu are timpul fizic sau resursele mentale necesare pentru a aprofunda un caz de violență domestică, pentru a purta un dialog empatic cu victima sau pentru a observa indicatorii subtili de risc care nu sunt acoperiți de întrebările standard ale formularului. Graba de a închide un caz pentru a trece la următorul devine o strategie de supraviețuire profesională, transformând completarea formularului într-o bifă rapidă, nu într-o evaluare reală. Această criză de resurse umane este dublată de o problemă de competență. Nu doar noi, Sindicatul Diamantul, ci și colegii de la Europol, au semnalat în repetate rânduri că “nu mai avem specialiști, șefi, manageri care să conducă operațiunile, să-și asume decizii”. Lipsa de pregătire specializată în dinamica violenței de gen și a controlului coercitiv face ca mulți agenți să nu aibă instrumentele conceptuale pentru a înțelege complexitatea situației dincolo de o ceartă domestică. Fără o înțelegere aprofundată, polițistul nu poate pune întrebările corecte și nu poate interpreta răspunsurile victimei în contextul adecvat, ceea ce anulează potențialul oricărui instrument de evaluare. În plus, birocrația excesivă consumă o parte semnificativă din timpul polițiștilor, deturnându-i de la munca operativă. Normele și reglementările care îngreunează buna desfășurare a activităților și lipsa de comunicare eficientă între structuri transformă munca de poliție într-un exercițiu de completare a rapoartelor. Reducerea birocrației este recunoscută la nivel guvernamental ca o direcție strategică prioritară, însă efectele sale pe teren se lasă așteptate. În acest context, un polițist epuizat de ture suplimentare și copleșit de sarcini birocratice va fi mai predispus la burnout și demotivare, tratând fiecare caz, inclusiv pe cele de violență domestică, cu un minim de efort procedural, suficient pentru a se acoperi din punct de vedere ierarhic, dar insuficient pentru a salva o viață.
LABIRINTUL INTERINSTITUȚIONAL
O deficiență sistemică majoră, expusă dramatic de cazul Ganj, este lipsa unei obligații legale clare și a unui mecanism automatizat prin care poliția să informeze DGASPC în toate cazurile de violență domestică la care intervine. Comunicarea este adesea fragmentată, depinzând de inițiativa individuală a agentului sau de gravitatea vizibilă a cazului. Fără un flux informațional standardizat și obligatoriu, evaluarea de risc completată de polițist rămâne un document intern, iar victima și copiii nu intră în atenția serviciilor sociale decât atunci când criza escaladează la un nivel extrem. În cazul Andei Gyurca, DGASPC a fost sesizată și a intervenit la 16 luni după primul incident major, un interval de timp în care o intervenție socială și psihologică coordonată ar fi putut schimba fundamental traiectoria cazului. Organizații non-guvernamentale cu vastă experiență în domeniu, precum Centrul FILIA și Asociația ANAIS, subliniază constant nevoia stringentă de servicii integrate și de o colaborare reală între instituții.
PARADOXUL VICTIMEI ÎN FAȚA SISTEMULUI
Răspunsurile pe care o victimă le oferă la întrebările din formular sunt filtrate printr-un complex de factori psihologici și sociali: frica de represalii, dependența economică, rușinea, stigmatul social, speranța irațională că agresorul se va schimba sau o profundă neîncredere în capacitatea autorităților de a o proteja eficient. O victimă poate minimiza abuzul pentru a evita o escaladare a conflictului imediat după plecarea poliției sau pentru că, după ani de abuz, a ajuns să normalizeze violența. Formularul, fiind un instrument care înregistrează declarații, nu are capacitatea de a discerne între o situație de risc scăzut real și una de risc înalt mascată de răspunsurile unei victime terorizate. Acest fapt face ca orice evaluare bazată exclusiv pe declarațiile victimei să fie inerent vulnerabilă la erori.
NOILE TEHNOLOGII ȘI LIMITELE IMPLEMENTĂRII
Sistemul de monitorizare electronică, cunoscut sub numele de “brățări electronice”, este adesea prezentat ca o soluție tehnologică avansată pentru protecția victimelor. Implementarea sa se extinde treptat la nivel național, cu scopul de a acoperi toate județele până în 2025. Cu toate acestea, eficiența sa practică este sever limitată de aceleași probleme sistemice:
- Subutilizare cronică: Datele arată o discrepanță șocantă între numărul de ordine de protecție emise și numărul de brățări montate. Doar aproximativ 1 din 10 agresori cu ordin de protecție purtau efectiv un dispozitiv de monitorizare, după datele din primele luni ale anului 2024. În martie 2024, la nivel național erau active doar 163 de brățări, în condițiile în care în 2023 au fost emise aproape 12.000 de ordine de protecție.
- Dependența de consimțământul victimei: Legea condiționează montarea brățării de consimțământul expres al victimei. Această prevedere reintroduce paradoxul discutat anterior, plasând o responsabilitate uriașă pe umerii unei persoane deja vulnerabilizate. Victimele refuză adesea din teamă de răzbunarea agresorului sau pentru că percep sistemul ca pe o imixtiune suplimentară în viața lor privată.
- Iluzia siguranței: Chiar și atunci când este utilizat, sistemul nu este un panaceu. Cazul Gânj, unde agresorul a purtat la un moment dat o brățară, dar a reușit totuși să comită crima, ridică întrebări serioase despre timpii de răspuns ai poliției la alerte și despre eficacitatea protocoalelor de intervenție https://tvrinfo.ro/politistii-din-mures-explicatii-controversate-despre-cazul-emil-ganj-recidivistul-in-continuare-de-negasit/.
Investiția masivă în tehnologia de monitorizare – un acord-cadru pentru 15.000 de dispozitive, estimat la 33 de milioane de euro – riscă să devină o altă formalitate costisitoare. Tehnologia este doar un instrument; eficiența sa depinde integral de cadrul uman și procedural în care este implementată. Dacă acest cadru este defectuos – marcat de dependența de un consimțământ vulnerabil, de timpi de reacție lenți și de lipsa integrării cu alte măsuri de sprijin – tehnologia va eșua odată cu sistemul. Se creează astfel iluzia unui panaceu, o “bifă” tehnologică ce maschează lipsa unor reforme structurale profunde.
DE LA FORMALITATE LA PROTECȚIE REALĂ
Analiza de față demonstrează că Formularul de Evaluare a Riscului, deși reprezintă un pas necesar în standardizarea intervenției în cazurile de violență domestică, este în prezent un instrument insuficient, a cărui eficiență este grav compromisă. Rigiditatea sa metodologică, bazată pe un calcul numeric care ignoră ierarhia factorilor de risc, aplicarea sa într-o paradigmă reactivă, centrată pe incident și nu pe tipar, și disfuncționalitățile majore ale sistemului de protecție în ansamblu – fragmentare instituțională, externalizarea responsabilității către victimă, aplicare deficitară a legii – îl transformă frecvent dintr-un instrument de protecție într-o formalitate birocratică. Cazul din Neamț ilustrează eșecul în a identifica riscul, iar cazul Gânj demonstrează eșecul catastrofal în a-l gestiona, chiar și atunci când acesta a fost corect identificat inițial.
Pentru a trece de la o protecție formală la una reală și eficientă, este necesară o reformă multi-nivel, care să vizeze nu doar instrumentul în sine, ci întregul ecosistem de intervenție.
1. REVIZUIREA INSTRUMENTULUI DE EVALUARE A RISCULUI
- Trecerea la un model hibrid: Scorul numeric trebuie completat cu o secțiune obligatorie de evaluare calitativă a riscului, realizată de polițist, care să aibă pondere decizională. Această evaluare ar trebui să documenteze explicit factori precum limbajul non-verbal, nivelul de frică observat la victimă, dinamica de putere dintre părți și intuiția profesională a polițistului.
- Introducerea de indicatori ponderați: Anumite răspunsuri afirmative, cum ar fi la întrebarea privind tentativa de omor (Q1) sau la un nou item care să vizeze explicit strangularea, trebuie să declanșeze automat încadrarea în categoria de “risc iminent”, indiferent de scorul total, eliminând astfel anomaliile matematice ale modelului actual.
2. FORMARE ȘI RESURSE
- Instruire specializată obligatorie: Este imperativă implementarea unor programe de formare continuă pentru toți polițiștii de ordine publică, axate pe recunoașterea tiparelor de control coercitiv, psihologia traumei și tehnici de interviu cu victimele care să nu le re-traumatizeze. Aceste programe trebuie dezvoltate și livrate în parteneriat cu organizații non-guvernamentale cu expertiză dovedită în domeniu.
3. INTEGRARE SISTEMICĂ
- Crearea Conferințelor Multi-Agenție pentru Evaluarea Riscului (MARAC): Inspirat de modelul britanic de succes, se recomandă crearea la nivel județean a unor comitete operaționale (Poliție, Parchet, DGASPC, psihologi, consilieri juridici, ONG-uri) care să discute săptămânal cazurile cu cel mai înalt grad de risc, identificate prin formular. Scopul acestor conferințe este de a elabora planuri de siguranță integrate și personalizate și de a asigura o monitorizare proactivă și coordonată a cazului.
- Flux informațional obligatoriu și automatizat: Legislația trebuie modificată pentru a impune transmiterea automată și imediată a tuturor formularelor de evaluare a riscului completate (indiferent de scor) către DGASPC-ul local. Acest lucru ar permite o intervenție socială timpurie, înainte ca situația să escaladeze la un nivel critic.
4. CADRU LEGISLATIV
- Revizuirea condiției consimțământului: Legea privind monitorizarea electronică trebuie amendată pentru a permite instanței de judecată, în cazuri de risc letal excepțional și bine documentat, să dispună această măsură de protecție pe baza unei evaluări obiective, chiar și în absența consimțământului explicit al victimei. O astfel de decizie trebuie să fie temeinic motivată, argumentând că dreptul fundamental la viață al victimei și al copiilor săi prevalează asupra unei autonomii decizionale compromise de teroare.
- Incriminarea femicidului: Este necesară includerea explicită a femicidului în Codul Penal, așa cum solicită Agenția Națională pentru Egalitatea de Șanse între Femei și Bărbați (ANES) și societatea civilă. Acest pas ar recunoaște la nivel juridic specificitatea acestei crime de gen, ar permite o colectare de date mai precisă și ar fundamenta o abordare judiciară și politici publice mai adecvate pentru prevenirea sa.
5. ABORDAREA CRIZEI DE RESURSE UMANE ȘI A BIROCRAȚIEI
- Plan strategic de deblocare a posturilor și de recrutare: Este esențială asumarea la nivel guvernamental a unui plan multianual pentru aducerea efectivelor Poliției Române la un nivel optim, care să permită gestionarea rezonabilă a volumului de muncă. Acest plan trebuie să vizeze nu doar deblocarea posturilor, ci și campanii de recrutare active și strategii de retenție a personalului calificat prin îmbunătățirea condițiilor de muncă și salarizare.
- Debirocratizare și digitalizare accelerată: Se impune un audit urgent al procedurilor administrative interne din cadrul poliției pentru a identifica și elimina sarcinile birocratice redundante care consumă timpul polițiștilor operativi. Digitalizarea proceselor de raportare și management de caz trebuie accelerată pentru a elibera resurse umane valoroase care pot fi redirecționate către munca de teren.
- Implementarea programelor de suport psihologic: Suprasolicitarea și expunerea constantă la situații traumatizante duc la burnout, care afectează direct calitatea intervențiilor. Este necesară crearea și implementarea unor programe obligatorii și confidențiale de suport psihologic și management al stresului pentru toți polițiștii, în special pentru cei care intervin frecvent la cazuri de violență.
Vitalie Josanu