Cum se controlează Poliția Română pe sine însăși: o petiție, două „verificări minuțioase” și o singură măsură — „informare și îmbunătățire”

„Din două una, dați-mi voie: ori să se revizuiască, primesc! dar să nu se schimbe nimica; ori să nu se revizuiască, primesc! dar atunci să se schimbe pe ici pe colo, și anume în punctele… esențiale… Din această dilemă nu puteți ieși… Am zis!”

(I. L. Caragiale, O scrisoare pierdută, actul III, scena I — discursul lui Farfuridi)

Un polițist a lucrat 20 de ore într-o singură zi. În următoarele trei zile a executat, consecutiv, câte 12 ore. În total: 56 de ore de serviciu în patru zile calendaristice. Fapta nu este o afirmație sindicală. Este constatarea scrisă, semnată și ștampilată a Direcției Control Intern din Inspectoratul General al Poliției Române, în adresa nr. 915.935/DCI/S1/10.08.2026. Concluzia aceluiași document, la două paragrafe distanță: „nu au fost evidențiate încălcări de natură să atragă răspunderea disciplinară a polițiștilor vizați”. Ceea ce s-a dispus, în schimb, sunt „măsuri de informare și îmbunătățire”.

Adică o hârtie care recomandă altei hârtii să fie mai atentă. Aceasta este, în 2026, forma finală a controlului intern în Poliția Română.

FAPTA: DOI AGENȚI PENTRU ȘAPTE POSTURI

La 29 mai 2026, Sindicatul Polițiștilor din România „Diamantul” a înregistrat la Inspectoratul de Poliție Județean Neamț petiția nr. 194 (nr. de înregistrare 51975/02.06.2026). Obiectul: suprasolicitarea sistematică a personalului Poliției orașului Târgu Neamț.

Datele erau concrete, nu retorice. La 18 mai 2026, compartimentul Proximitate funcționa cu doi agenți prezenți efectiv și cu ofițerul coordonator, față de o normă organizatorică de șapte agenți. Un post era blocat de o detașare la logistică veche de aproximativ un an, altul de un concediu de creștere a copilului de circa șase luni — în ambele cazuri fără nicio solicitare de suplinire. La 20 mai 2026, ordinea publică în intervalul 16.00–20.00 a fost asigurată exclusiv de doi agenți care executau simultan serviciul „la echipă” și patrularea. La structura ofițer de serviciu / dispecerat, petiția semnala servicii consecutive de 24 și chiar 30 de ore. Un singur agent acumulase, în cursul anului 2025, aproximativ 300 de ore suplimentare necompensate.

Sindicatul a cerut nouă lucruri, dintre care trei sunt esențiale: o anchetă internă privind efectivele; verificarea evidenței orelor de serviciu pentru perioada 01.01.2025 – prezent; și verificarea conduitei șefului unității, comisar-șef de poliție Cozma Ciprian, semnalat de subordonați pentru amenințări cu cercetări disciplinare la adresa celor care sesizează.

Un detaliu care spune totul despre climatul din unitate: polițistul care a formulat sesizarea din 20 mai 2026 a cerut expres protejarea identității. De teama represaliilor.

PRIMUL RĂSPUNS: INSTITUȚIA RECITĂ NORMA ÎN LOC S-O APLICE

La 3 iulie 2026, IPJ Neamț răspunde prin adresa nr. 51975/BSC/03.07.2026, semnată de Șeful Inspectoratului, chestor de poliție Coman Gabriel, și de împuternicitul șef al Biroului Control Intern, subcomisar de poliție Bălan Sergiu-Cătălin. Soluția: „în cauză nu au fost identificate elemente care să determine eventuala angajare a răspunderii juridice”.

Un amănunt de calendar, înainte de fond: petiția a fost înregistrată la 2 iunie 2026, iar răspunsul poartă data de 3 iulie 2026 — a 31-a zi. Cu o zi peste termenul de 30 de zile prevăzut de art. 8 alin. (1) din O.G. nr. 27/2002, fără ca actul să menționeze vreo prelungire dispusă în condițiile art. 9 din aceeași ordonanță.

Restul răspunsului — practic tot restul — constă în reproducerea, pe două pagini, a art. 39 și art. 44 din Legea nr. 360/2002 și a art. 2, 3, 14, 15, 16 și 17 din O.M.A.I. nr. 577/2008. Adică exact normele a căror încălcare fusese sesizată. Nicio verificare a vreunui fapt. Nicio dată calendaristică. Niciun număr.

Aici argumentul se întoarce împotriva emitentului, cu o eleganță pe care instituția nu a sesizat-o. Reproducând art. 14 din O.M.A.I. nr. 577/2008 — „între două zile de muncă, timpul de repaus acordat polițistului nu poate fi mai mic de 12 ore consecutive” — și art. 39 alin. (3) din Legea nr. 360/2002 — amânarea repausului săptămânal „cel mult de două ori într-o lună” — IPJ Neamț a tipărit, cu semnătura șefului de inspectorat, exact standardul față de care faptele reclamate apar vădit nelegale. Textul citat de emitent condamnă practica reclamată. A-l reproduce în loc de a-l aplica înseamnă a formula un răspuns care se autoinfirmă.

Instituția a răspuns la întrebarea „ce prevede norma”. Întrebarea pusă era „a fost norma încălcată”. Substituirea nu este o eroare de redactare. Este o tehnică.

AL DOILEA RĂSPUNS: EȘALONUL SUPERIOR GĂSEȘTE FAPTA — ȘI O NUMEȘTE „ASPECT SUSCEPTIBIL DE OPTIMIZARE”

La 8 iulie 2026, sindicatul a sesizat Inspectoratul General al Poliției Române (adresa nr. 219/VJ), cerând cercetarea disciplinară a semnatarilor și verificarea efectivă pe care IPJ Neamț o omisese. Argumentul de competență era simplu: autorul actului contestat este chiar conducătorul unității, iar Biroul Control Intern îi este subordonat. Nimeni nu se autocercetează.

Răspunsul Direcției Control Intern a IGPR a venit la 10 august 2026, semnat de p. Director, comisar-șef de poliție Iulian Ionică, și de Șeful Serviciului Control, comisar de poliție Alexandru Dinu. Merită citit pe bucăți, pentru că fiecare bucată se ceartă cu următoarea.

Bucata întâi: „nu au fost identificate situații în care polițiștii nominalizați în sesizare să fi desfășurat activități planificate pe durata a 24 de ore consecutive”.

Bucata a doua: „a fost identificată o singură situație în care un polițist a desfășurat activitate timp de 20 de ore într-o zi, urmată de alte trei zile consecutive în care a executat servicii de câte 12 ore, în perioada 1–4 iulie 2025”.

Bucata a treia: modalitatea de planificare „impune o analiză suplimentară din perspectiva […] respectării principiilor privind protecția sănătății și securității personalului”.

Bucata a patra: „nu au fost evidențiate încălcări de natură să atragă răspunderea disciplinară”, ci doar „aspecte susceptibile de optimizare din perspectiva managementului resurselor umane și a comunicării administrative”, pentru care s-au dispus „măsuri de informare și îmbunătățire”.

Deci: fapta există, este documentată, ridică o problemă de protecție a sănătății — și nu atrage nicio răspundere. Este definiția tehnică a batistei puse pe țambal.

ARITMETICA PE CARE CONTROLUL INTERN NU A FĂCUT-O

Să luăm în serios singura situație pe care DCI a găsit-o. Perioada 1–4 iulie 2025 înseamnă 96 de ore calendaristice. Din ele, 20 + 12 + 12 + 12 = 56 de ore de serviciu.

Rămân 40 de ore pentru absolut tot restul. Între cele patru servicii există trei intervale, iar art. 14 din O.M.A.I. nr. 577/2008 — citat, reamintim, chiar de IPJ Neamț — impune minimum 12 ore consecutive de repaus între două zile de muncă. Trei intervale × 12 ore = 36 de ore. 56 + 36 = 92.

Marja totală rămasă, pe întregul interval de patru zile, este de patru ore. Patru ore pentru drumul la și de la serviciu de opt ori, pentru orice prelungire de tură, pentru orice chemare, pentru viața personală a omului. Cu alte cuvinte: dacă serviciul de 20 de ore nu a început exact la miezul nopții zilei de 1 iulie și dacă ultimul serviciu nu s-a încheiat exact la miezul nopții zilei de 4 iulie, cele patru ore de marjă se consumă imediat — iar repausul de 12 ore nu mai are unde să încapă în cele trei intervale. Matematic, nu retoric.

Aceasta este însă măsurătoarea făcută la standardul minim invocat de instituție. Standardul legal real este altul, iar el nu apare în niciuna dintre cele șase pagini de norme citate de cele două eșaloane.

Codul muncii prevede la art. 115 alin. (2), fără nicio excepție: „durata zilnică a timpului de muncă de 12 ore va fi urmată de o perioadă de repaus de 24 de ore”. Nu 12 ore. Douăzeci și patru. Legiuitorul nu a prevăzut nicio derogare de la această regulă — spre deosebire de repausul săptămânal, unde a reglementat expres excepții.

Se aplică polițiștilor? Da, și pe două căi. Întâi, Legea nr. 360/2002 nu reglementează deloc repausul dintre două zile de muncă — art. 39 privește durata programului și amânarea repausului săptămânal, nimic altceva. Lacuna se completează potrivit art. 78 alin. (1) din aceeași lege, care trimite expres la „alte acte normative în vigoare”. Al doilea, cele 12 ore din art. 14 al O.M.A.I. nr. 577/2008 provin dintr-un ordin de ministru — act infralegal. Or, delegarea din art. 39 alin. (2) al Legii nr. 360/2002 îl împuternicește pe ministru să stabilească „programul de lucru, formele de organizare a acestuia și acordarea repausului săptămânal”. Repausul dintre două zile de muncă nu figurează în delegare. Un ordin nu poate nici să reglementeze ce nu i s-a delegat, nici să coboare sub un drept stabilit prin lege.

Consecința este mai simplă decât pare. O tură de 12 ore urmată de 24 de ore de repaus înseamnă un ciclu minim de 36 de ore. O tură de 12 ore poate reveni, legal, cel mult o dată la 36 de ore — niciodată în zile consecutive. Direcția Control Intern a constatat trei ture de 12 ore la interval de 24 de ore fiecare. Numai acest lucru, izolat de tura de 20 de ore, este suficient.

Refăcut cu norma corectă, calculul nu mai lasă marjă. Chiar și în varianta cea mai indulgentă — 12 ore de repaus după ziua de 20 de ore, potrivit ordinului, și 24 de ore după fiecare tură de 12, potrivit legii — sunt necesare 56 + 12 + 24 + 24 = 116 ore. Fereastra are 96. Deficit: 20 de ore. Dacă și ziua de 20 de ore atrage cele 24 de ore de repaus, cum ar fi firesc pentru o zi mai lungă decât cea de 12, necesarul urcă la 128 de ore. Deficit: 32. Nu mai discutăm despre o marjă strâmtă. Discutăm despre un program care nu putea fi executat legal în intervalul în care a fost executat.

Direcția Control Intern nu spune nicăieri dacă repausul de 12 ore a fost respectat în acele trei intervale. Nu spune nici la ce oră a început și la ce oră s-a încheiat serviciul de 20 de ore. Nu spune nimic. A găsit fapta, a evitat singura verificare care o transforma în abatere și a trecut mai departe.

Mai există un prag care nu a fost nici măcar amintit: art. 2 din O.M.A.I. nr. 577/2008 — reprodus, iarăși, chiar în răspunsul IPJ Neamț — stabilește că durata maximă legală a programului de lucru nu poate depăși 48 de ore pe săptămână, inclusiv orele suplimentare. Cele 56 de ore au fost acumulate în patru zile din șapte: plafonul maxim al unei săptămâni întregi a fost depășit cu opt ore înainte ca săptămâna să se fi consumat. Excepția mediei calculate pe trei luni nu salvează situația: ea privește media programului, nu suspendă repausul zilnic și nici norma de 8 ore pe zi din art. 39 alin. (1) din Legea nr. 360/2002.

PRAGUL INVENTAT: DE CE „NU AM GĂSIT 24 DE ORE” NU ESTE UN RĂSPUNS

Formularea DCI merită disecată cuvânt cu cuvânt, pentru că fiecare cuvânt îngustează verificarea până când rezultatul devine garantat.

„Polițiștii nominalizați în sesizare”. Sindicatul a cerut verificarea evidenței orelor pentru tot personalul Poliției orașului Târgu Neamț, în perioada 01.01.2025 – prezent. Sesizarea privind dispeceratul era structurală, iar autorul ei ceruse anonimatul — tocmai pentru că se temea. A restrânge verificarea la „cei nominalizați” înseamnă a garanta din start că fenomenul nu va fi găsit.

„Activități planificate”. Abuzul nu locuiește în planificare. Locuiește în prelungire — în ora în care schimbul nu vine, în intervenția de la 19.50, în „mai stai puțin”. Cine verifică planificarea în loc de evidența orelor efectiv lucrate verifică intenția, nu fapta.

„24 de ore consecutive”. Acesta este pragul cel mai revelator, pentru că nu există. Nicio normă citată de IPJ Neamț și de IGPR nu conține cifra 24 ca limită. Normele spun: 8 ore pe zi (art. 39 alin. 1 din Legea nr. 360/2002; art. 2 din O.M.A.I. nr. 577/2008), maximum 48 de ore pe săptămână inclusiv orele suplimentare, minimum 12 ore de repaus între două zile de muncă. Măsurat față de normă, un serviciu de 20 de ore depășește durata legală a zilei de muncă cu 150%. Măsurat față de un prag inventat de 24 de ore, același serviciu devine „conform”.

Aceasta nu este o verificare. Este alegerea unei rigle care garantează rezultatul.

CELE 300 DE ORE: O DILEMĂ FĂRĂ IEȘIRE

Direcția Control Intern afirmă că orele suplimentare „au fost compensate prin acordarea timpului liber corespunzător”. Afirmația este comunicată fără o singură cifră: câte ore, pentru câți polițiști, în ce zile, pe baza cărei planificări.

Or, art. 16 din O.M.A.I. nr. 577/2008 impune compensarea „în zilele imediat următoare”, iar când nu este posibil, prin zile de recuperare acordate „în următoarele 60 de zile lucrătoare”. Petiția vorbea despre aproximativ 300 de ore suplimentare acumulate de un singur agent în cursul anului 2025. Trei sute de ore înseamnă 37,5 zile lucrătoare de recuperare, care ar fi trebuit acordate într-o fereastră de 60 de zile lucrătoare.

Cu alte cuvinte: agentul respectiv ar fi trebuit să lipsească din unitate în 37,5 din 60 de zile lucrătoare — 62,5% din timp — într-un compartiment care funcționa cu doi agenți din șapte. Din două una. Ori compensarea nu s-a produs, ori compartimentul Proximitate a rămas, pentru aproape două treimi din perioadă, cu un singur agent operativ. Ambele variante sunt rezultate ale aceleiași omisiuni de management. Niciuna nu susține concluzia „fără răspundere disciplinară”. Direcția Control Intern nu a ales între ele. Nici măcar nu a observat că trebuie să aleagă.

CE ÎNSEAMNĂ, MEDICAL, DOUĂZECI DE ORE

Aici discuția iese din birocrație și intră în fiziologie. Există o măsurătoare devenită clasică în literatura de specialitate: studiul lui Drew Dawson și Kathryn Reid, publicat în revista Nature (vol. 388, p. 235, 17 iulie 1997), care a echivalat deteriorarea performanței cognitiv-psihomotorii produse de veghea prelungită cu deteriorarea produsă de alcool.

Rezultatele: după 17 ore de veghe continuă, performanța scade la nivelul corespunzător unei alcoolemii de 0,05% — adică 0,5 g/l. După 22 de ore: 0,08%, adică 0,8 g/l. După 24 de ore: aproximativ 0,10%, adică 1,0 g/l.

Reținem cifra de la mijloc. Pragul de 0,80 g/l alcool pur în sânge este exact pragul de la care art. 336 alin. (1) din Codul penal transformă conducerea unui vehicul în infracțiune, pedepsită cu închisoare de la unu la 5 ani. Un polițist aflat la ora a 20-a de serviciu — deci treaz, în realitate, de mai mult de 20 de ore, pentru că nimeni nu intră în tură direct din somn — se află, funcțional, în vecinătatea imediată a stării pe care el însuși are obligația legală să o constate și să o sancționeze la volanul altcuiva.

Acest om poartă armă de foc. Conduce autospeciala. Decide, singur, în intervalul 16.00–20.00, cum se rezolvă un conflict domestic. Ia declarații care ajung în dosare penale. Iar la ora 19.50 va fi trimis la o intervenție, pentru că nu mai are cine să meargă.

Fenomenul are, din 2019, și o codificare internațională: burnout-ul figurează în Clasificarea Internațională a Bolilor a Organizației Mondiale a Sănătății (ICD-11) sub codul QD85, ca fenomen ocupațional — un sindrom rezultat din stresul cronic la locul de muncă, negestionat cu succes, cu trei dimensiuni: epuizarea energiei, distanțarea mentală față de propria activitate însoțită de cinism și scăderea eficacității profesionale. OMS precizează expres că fenomenul aparține exclusiv contextului ocupațional. Nu este oboseala omului. Este produsul organizării muncii.

Un polițist cinic, epuizat și convins că munca lui nu contează nu este o problemă de resurse umane. Este un factor de risc pentru cetățeanul care sună la 112.

NORMELE SSM PE CARE NIMENI NU LE-A CITAT

Cel mai spectaculos aspect al ambelor răspunsuri este ce lipsește din ele. Două eșaloane, patru semnături de ofițeri de poliție — dintre care un chestor —, șase pagini de citate din legislația privind programul de lucru — și nici măcar o singură trimitere la legislația privind securitatea și sănătatea în muncă. Ca și cum epuizarea ar fi o chestiune de orar, nu de sănătate.

Or, Legea nr. 319/2006 se aplică. Art. 6 alin. (1): angajatorul are obligația de a asigura securitatea și sănătatea lucrătorilor în toate aspectele legate de muncă. Art. 7 alin. (3) enumeră principiile generale de prevenire pe care angajatorul este obligat să le implementeze: evitarea riscurilor; evaluarea riscurilor care nu pot fi evitate; combaterea riscurilor la sursă; adaptarea muncii la om. Art. 12 alin. (1) lit. a): angajatorul trebuie să realizeze și să dețină o evaluare a riscurilor, inclusiv pentru grupurile sensibile la riscuri specifice.

Riscul de aici are nume și sursă. Sursa este schema de personal neîntregită. Combaterea la sursă înseamnă redistribuire, detașare, completarea schemei — nu prelungirea turei. Adaptarea muncii la om înseamnă exact contrariul a ceea ce s-a întâmplat la Târgu Neamț.

Și mai există un text pe care nimeni nu l-a pomenit. Art. 5 lit. l) din Legea nr. 319/2006 definește pericolul grav și iminent de accidentare drept „situația concretă, reală și actuală căreia îi lipsește doar prilejul declanșator pentru a produce un accident în orice moment”. Un polițist înarmat, la ora a 20-a de serviciu, este definiția manualului. Iar neluarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă de către persoana care avea îndatorirea de a le lua, dacă se creează un pericol iminent de producere a unui accident de muncă sau de îmbolnăvire profesională, nu mai este contravenție: este infracțiunea prevăzută de art. 349 din Codul penal, pedepsită cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă. Textul penal cere doar caracterul iminent al pericolului — nu și pe cel grav, cerut de vechea reglementare abrogată din Legea nr. 319/2006. Pragul de intervenție a fost coborât, nu ridicat.

Pentru cei care ar fi tentați să invoce „specificul serviciului polițienesc”: Directiva 2003/88/CE privind organizarea timpului de lucru se aplică, potrivit art. 1 alin. (3), tuturor sectoarelor de activitate, private sau publice. Art. 3 impune un repaus minim de 11 ore consecutive în fiecare perioadă de 24 de ore. Art. 6 impune o medie de maximum 48 de ore de lucru pe săptămână, inclusiv orele suplimentare. Statul român a transpus aceste cerințe în variantă mai severă — 12 ore de repaus, prin art. 14 din O.M.A.I. nr. 577/2008. Nu a fost obligat să o facă. A ales. Iar ce a ales nu se poate ignora prin „interesele serviciului”.

AUTOCONTRADICȚIA DIN ACELAȘI DOCUMENT, LA DOUĂ PARAGRAFE DISTANȚĂ

Adresa DCI din 10 august 2026 conține, la interval de câteva rânduri, două afirmații care nu pot fi simultan adevărate. Prima: verificările efectuate de IPJ Neamț „au fost desfășurate în mod responsabil, obiectiv și minuțios, fiind analizate toate aspectele relevante”. A doua: răspunsul IPJ Neamț „s-a limitat la menționarea faptului că nu au fost identificate elemente […] fără a oferi o motivare suficientă care să permită înțelegerea raționamentului ce a stat la baza soluției adoptate”.

Verificare minuțioasă și motivare inexistentă. Alegeți una. Dacă analiza a fost minuțioasă, rezultatele ei există și puteau fi comunicate — nu au fost. Dacă motivarea lipsește pentru că nu avea ce motiva, atunci verificarea nu a fost minuțioasă. Formularea aleasă de DCI nu este un compromis între cele două. Este o încercare de a spune, în același document, și că unitatea a muncit exemplar, și că nu a arătat nimic din ce a muncit — pentru a putea absolvi fără a apăra.

Iar în ceea ce privește chiar situația găsită, DCI o califică drept ceva ce „impune o analiză suplimentară din perspectiva […] respectării principiilor privind protecția sănătății și securității personalului”, pentru ca în paragraful următor să constate absența oricărei încălcări. Dacă respectarea principiilor de protecție a sănătății încă „impune o analiză suplimentară”, atunci concluzia de exonerare a fost pronunțată înainte de analiză. Iar dacă analiza s-a făcut deja, unde este?

ÎNTREBĂRILE LA CARE ADRESA DIN 10 AUGUST NU RĂSPUNDE

Un control care nu-și declară metoda nu poate fi verificat. Un control care nu poate fi verificat nu este un control — este o afirmație. Adresa nr. 915.935/DCI/S1/10.08.2026 nu conține nici măcar unul dintre elementele care ar transforma-o din afirmație în constatare:

1. S-a deplasat vreun lucrător al Direcției Control Intern la Poliția orașului Târgu Neamț? La ce dată?

2. Ce perioadă a fost verificată efectiv? Petiția cerea 01.01.2025 – prezent. Singura constatare comunicată privește patru zile din iulie 2025.

3. Câte planificări de serviciu, câte registre de dispecerat și câte foi colective de prezență au fost examinate? Cine le-a pus la dispoziție?

4. Au fost audiați polițiști de execuție? Câți? În prezența sau în afara prezenței șefului local — al cărui comportament era el însuși obiect al sesizării?

5. În cele trei intervale dintre serviciile din 1–4 iulie 2025, repausul de 12 ore consecutive impus de art. 14 din O.M.A.I. nr. 577/2008 a fost sau nu respectat? La ce ore au început și s-au încheiat turele?

6. Câte ore suplimentare au fost efectuate în unitate în 2025 și 2026 și câte au fost efectiv compensate, cu indicarea zilelor de recuperare acordate?

7. Ce s-a întâmplat cu capătul de sesizare privind conduita șefului unității — amenințările cu cercetări disciplinare adresate celor care sesizează? Nu apare în răspuns. Deloc.

8. Ce înseamnă, concret, „măsuri de informare și îmbunătățire”? Cine a fost informat, în ce document, cu ce termen și cu ce verificare a executării?

Sindicatul nu a formulat sesizări pe vorbe goale. A indicat date calendaristice, structuri, efective și cifre. Răspunsul primit nu conține nicio dată calendaristică proprie, niciun document identificat, nicio cifră — cu excepția aceleia care confirmă sesizarea.

CINE RĂMÂNE ȘI CINE PLĂTEȘTE

Să facem bilanțul procedurii. Două petiții. Două eșaloane de control. Patru semnături de ofițeri de poliție, dintre care un chestor. Șaizeci și nouă de zile de la înregistrarea petiției inițiale până la răspunsul final. Rezultatul: o măsură de „informare”.

Nimeni nu a fost sancționat. Nimeni nu a fost mutat. Nimeni nu a fost măcar nominalizat în răspuns. Șeful care a semnat planificările rămâne pe funcție. Șeful de inspectorat care a semnat primul răspuns — cel pe care propriul eșalon superior l-a găsit nemotivat — rămâne pe funcție și, prin el, rămâne și competența de a acorda calificativele de la finalul anului.

Aici este miza reală, iar ea nu este juridică, ci umană. Într-o unitate mică, cu doi agenți la șapte posturi, nu există anonimat efectiv. Se știe cine a vorbit. Represaliile în astfel de cazuri nu vin niciodată sub forma unei sancțiuni disciplinare motivate — vin sub forma unui calificativ cu o jumătate de treaptă mai jos, a unei repartizări la tura de noapte de Crăciun, a unei cercetări prealabile declanșate pentru o eroare de redactare într-un proces-verbal, a unei aprobări de concediu care întârzie exact în săptămâna care conta. Toate perfect legale, individual. Devastatoare, cumulat.

Aceasta este funcția reală a răspunsurilor de tipul celor analizate aici. Ele nu apără instituția de sindicat. Ele comunică, în interiorul unității, un singur mesaj, foarte clar și foarte eficient: sesizarea a ajuns până la București, s-a întors, iar cel reclamat este tot acolo. Potrivit sesizărilor formulate de membrii de sindicat și consemnate în petiția nr. 194/29.05.2026, șeful unității le spusese subalternilor exact acest lucru, înainte ca procedura să înceapă: că sesizările la structurile superioare ajung, în final, tot la el. Prin adresa din 10 august 2026, Direcția Control Intern a Inspectoratului General al Poliției Române i-a confirmat afirmația.

Continuitatea serviciului polițienesc este o responsabilitate de management. Nu este o povară care se transferă personalului de execuție prin prelungirea turei până la 20 de ore. Legea nu prevede o excepție pentru unitățile cu schema incompletă — dimpotrivă, tocmai schema incompletă este motivul pentru care conducerea are obligația să ceară resurse, nu dreptul să ignore repausul.

Ceea ce s-a întâmplat la Poliția orașului Târgu Neamț nu este un incident. Este un model de funcționare. Iar ceea ce au făcut cele două structuri de control intern — una recitând norma încălcată, cealaltă găsind fapta și numind-o „aspect susceptibil de optimizare” — nu este o eroare de apreciere. Este mecanismul prin care modelul supraviețuiește.

Sindicatul Polițiștilor din România „Diamantul” va înainta cauza Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, în temeiul O.G. nr. 137/2000, structurii de control al securității și sănătății în muncă din cadrul Ministerului Afacerilor Interne și va susține membrii inclusiv la sesizarea organelor de cercetare penală.

Până atunci, rămâne o cifră pe care nimeni de la Piatra Neamț și de la București nu a contestat-o: 56 de ore de serviciu în patru zile, cu o marjă totală de patru ore. Și o măsură: informare.

Vitalie Josanu

SURSE ȘI DOCUMENTE

— Petiția SPRD „Diamantul” nr. 194/29.05.2026, înregistrată la IPJ Neamț sub nr. 51975/02.06.2026.

— Adresa IPJ Neamț – Biroul Control Intern nr. 51975/BSC/03.07.2026, semnată de chestor de poliție Coman Gabriel și subcomisar de poliție Bălan Sergiu-Cătălin.

— Sesizarea și cererea SPRD „Diamantul” nr. 219/VJ/08.07.2026, adresate IGPR și IPJ Neamț.

— Adresa IGPR – Direcția Control Intern nr. 915.935/DCI/S1/10.08.2026, semnată de p. Director, comisar-șef de poliție Iulian Ionică, și de Șeful Serviciului Control, comisar de poliție Alexandru Dinu.

— Adresele IPJ Neamț nr. 56.640/04.05.2026 și nr. 56.624/20.04.2026 (inexistența, la nivelul unității, a unor cazuri înregistrate de hărțuire la locul de muncă) și adresa ANES nr. 1599/14/544/03.04.2026.

— Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului, art. 5, 39 și 44; O.M.A.I. nr. 577/2008, art. 2, 3, 14, 15, 16 și 17.

— Legea nr. 319/2006 a securității și sănătății în muncă, art. 5 lit. l), art. 6 alin. (1), art. 7 alin. (3), art. 12 alin. (1) lit. a); Codul penal, art. 297 și art. 349.

— Directiva 2003/88/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 4 noiembrie 2003, art. 1 alin. (3), art. 3 și art. 6.

— O.G. nr. 27/2002 privind reglementarea activității de soluționare a petițiilor, art. 8 alin. (1) și art. 9; Legea nr. 319/2006, art. 50 alin. (1).

— O.G. nr. 137/2000, art. 2 alin. (5); H.G. nr. 970/2023 (Metodologia privind prevenirea și combaterea hărțuirii pe criteriul de sex, precum și a hărțuirii morale la locul de muncă).

— D. Dawson, K. Reid, „Fatigue, alcohol and performance impairment”, Nature, vol. 388, p. 235, 17 iulie 1997 (DOI: 10.1038/40775). Notă: studii ulterioare (Maruff et al.) au sugerat că echivalențele la valori ridicate ale alcoolemiei ar fi supraestimate; echivalența la nivelul de 0,05% este confirmată de literatura ulterioară.

— Organizația Mondială a Sănătății, ICD-11, cod QD85 – Burn-out, clasificat ca fenomen ocupațional (comunicat OMS, 28 mai 2019).