Un polițist de frontieră a cerut instanței să oblige ministerul să declasifice ordinul după care se face permanența. Instanța i-a dat dreptate că refuzul e nejustificat, dar a trimis cererea înapoi la minister. După doi ani, ministerul a răspuns ce spusese deja în proces, iar judecata declasificării o ia de la capăt.
O victorie care nu rezolvă nimic
Ordinul ministrului afacerilor interne nr. S/108/2011 reglementează serviciul de permanență și accesul în unitățile ministerului, inclusiv permanența făcută de acasă, în afara programului. E clasificat „secret de serviciu”. Agentul-șef principal de poliție Sebastian-Alin Rusu, de la Sectorul Poliției de Frontieră Siret, a primit „mustrare scrisă” pentru că nu s-a prezentat la chemare într-o asemenea permanență și a vrut să vadă ce scrie în ordin. În noiembrie 2024 a contestat clasificarea la minister, ministerul i-a trimis cererea Poliției de Frontieră, iar în mai 2025 Rusu a cerut Curții de Apel Suceava să oblige ministerul să declasifice ordinul.
Prin sentința din 9 decembrie 2025, judecătoarea Cristina-Daniela Dănilă, de la Curtea de Apel Suceava, a constatat că ministerul a refuzat nejustificat să soluționeze cererea, pentru că a pasat-o altei instituții „fără a o analiza pe fond”. A mai constatat că ministerul invoca secretul ordinului fără să fi verificat vreodată dacă secretul se justifică, „ermetizând cercul vicios al refuzului”. Concluzia firească ar fi fost ca judecătoarea să verifice ea dacă ordinul trebuie să rămână secret.
Din sentință:
„Față de obiectul cererii de chemare în judecată, Curtea constată că adresa pârâtului nu duce la realizarea dreptului pretins de reclamant, ci dovedește doar existența unui refuz de soluționare a cererii referitoare la un drept sau interes legitim în sensul art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, refuz găsit nejustificat de vreme ce pârâtul Ministerul Afacerilor Interne este autoritatea publică emitentă a ordinului solicitat a fi declasificat, și singura competentă, conform art. 24 din Standardele aprobate prin H.G. nr. 585/2002, să analizeze cererea de declasificare a acestui act clasificat drept «secret de serviciu». Apare ca vădit nelegală derobarea autorității publice de sarcina analizării cererii reclamantului, maniera în care a tratat cererea reclamantului având natura unui refuz nejustificat de soluționare, și, de vreme ce nu a analizat pe fond cererea, neprocedând în concret la verificarea îndeplinirii condițiilor de declasificare, ministerul nu se putea prevala la momentul emiterii adresei nr. 1735711/03.03.2025 nici de prevederile art. 12 alin. 1 lit. a) din cuprinsul Legii nr. 544/2001, ermetizând cercul vicios al refuzului.”
Judecătoarea a ales altceva. A reținut că „aprecierea îndeplinirii condițiilor de fond asupra clasificării constituie exclusiv atributul pârâtului” și că orice altă abordare ar duce „la interferarea în atribuțiile administrației, cu depășirea prerogativelor puterii judecătorești”. A obligat ministerul doar „să soluționeze” petiția reclamantului, iar cererea de declasificare a rămas nejudecată. Cercul vicios pe care sentința îl descrie a fost, astfel, reînceput chiar de sentință.
„Curtea arată că aprecierea îndeplinirii condițiilor de fond asupra clasificării constituie exclusiv atributul pârâtului și că doar în urma analizei efective din partea autorității publice, instanța poate realiza controlul de cenzură a legalității actului emis în consecință, o altă abordare conducând la interferarea în atribuțiile administrației, cu depășirea prerogativelor puterii judecătorești, aspect ce justifică concluzia că cererea reclamantului, înregistrată sub nr. 58386/04.11.2024, de declasificare și comunicare a ordinului în discuție se impune a fi reanalizată de pârâtul Ministerul Afacerilor Interne sub aspectele solicitate la punctul 11.”
Dispozitivul: „Obligă pârâtul Ministerul Afacerilor Interne să soluționeze punctul 11 al cererii reclamantului de declasificare a Ordinului MAI nr. S/108/27.05.2011, înregistrată sub nr. 58386/04.11.2024.”
Același refuz, de două ori
Primul refuz a venit fără răspuns. Ministerul nu a analizat contestația. Direcția Secretariat General, condusă de chestorul de poliție Marius Tache, a pasat-o Inspectoratului General al Poliției de Frontieră. Inspectorul general, chestorul principal de poliție Cornel-Laurian Stoica, i-a scris apoi polițistului, în decembrie 2024, că se poate face contestație „la autoritatea care a clasificat informația”, adică tocmai la ministerul la care se adresase deja. Ocolirea răspunsului a făcut necesar procesul.
În proces, ministerul nu a mai ocolit nimic. Prin întâmpinarea din iulie 2025, semnată de directorul general adjunct al Direcției Generale Juridice, Viorel Tatu, și-a apărat pe fond clasificarea: a arătat ce reglementează ordinul, a susținut că „standardul de clasificare a fost atribuit de persoana împuternicită prin lege”, că „termenul de clasificare nu a expirat” și că reclamantul nu se încadrează în niciunul dintre cazurile de declasificare din art. 20 alin. (1) din Standardele aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 585/2002. Analiza pe care instanța avea să i-o ceară ministerului în decembrie era, așadar, deja la dosar, semnată de minister.
Al doilea refuz a venit pe 11 noiembrie 2026, la mai puțin de o lună după ce sentința a rămas definitivă. Adresa reia argumentele din întâmpinare aproape cuvânt cu cuvânt: clasificarea „a fost atribuită de persoana împuternicită prin lege”, „termenul de clasificare nu a expirat”, aceleași cazuri de declasificare din art. 20 alin. (1) din Standarde. Se încheie cu formula „apreciem ca nu se impune declasificarea ordinului”.
Nu e semnată de ministru, care a emis ordinul și pe care instanța îl numise singurul competent să decidă. E semnată, cu mențiunea „p. Director”, de comisarul-șef de poliție Andreea Teodorescu, de la aceeași Direcție Secretariat General care, în 2024, pasase cererea, și spune că a fost scrisă „în urma consultării structurilor de specialitate”, pe care nu le numește. Nu indică niciun act de decizie, cu număr și dată, pe care un judecător să-l poată verifica. E o adresă de informare care tratează cu același dispreț și legea, care cere decizia emitentului, și hotărârea judecătorească, care ceruse o analiză efectivă.
E ca și cum, la contestarea unei sancțiuni disciplinare, judecătorul ar trimite dosarul înapoi șefului care a dat sancțiunea, „spre reanalizare”, deși raportul prin care șeful își apără sancțiunea e deja în dosar. Iar după un an, de la secretariatul șefului vine același raport, cu „apreciem” în loc de semnătura lui.
Judecătoarea putea judeca
Scuza „atribuțiilor administrației” nu are acoperire în lege. Art. 20 din Legea nr. 182/2002 privind protecția informațiilor clasificate spune că o contestație împotriva clasificării „va fi soluționată în condițiile legii contenciosului administrativ”, adică de instanță, după ce autoritatea a refuzat. Iar Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 îi permite instanței, la art. 18 alin. (1), să oblige autoritatea să emită actul cerut.
Cu patru săptămâni înainte de sentința de la Suceava, Înalta Curte de Casație și Justiție spusese, într-o cauză despre documente „secret de serviciu”, că „prerogativa administrativă nu poate anihila controlul judecătoresc asupra legalității menținerii măsurii de clasificare” și a menținut obligarea autorității să le desecretizeze.
Din cauza incertitudinii generate de sistemul judecătoresc și pentru că există o tendință a judecătorilor de contencios de a proteja greșelile instituțiilor publice, în paralel cu acțiunea lui Rusu, S.P.R. „Diamantul” a deschis la București un alt proces, pentru declasificarea aceluiași ordin. La Curtea de Apel București, acțiunea a fost judecată de Amer Jabre, un judecător mai experimentat, care a decis altfel decât la Suceava.
Amer Jabre e binecunoscut publicului pentru că, în plină pandemie de COVID-19, în iulie 2021, a prezidat completul Curții de Apel București care a constatat inexistența a două hotărâri ale Comitetului Național pentru Situații de Urgență, nepublicate în Monitorul Oficial. Hotărârea nr. 28 din 14 mai 2021 aproba lista țărilor de risc epidemiologic, împărțite în zone verde, galbenă și roșie, și stabilea cine intră în carantină de 14 zile la sosirea în România din aceste țări. Hotărârea nr. 40 din 17 iunie 2021 refăcea, la art. 1 și în anexă, clasificarea țărilor după rata de incidență a îmbolnăvirilor, tot pentru a stabili cine intră în carantină. Curtea a reținut că cele două hotărâri îngrădeau libertatea de circulație, garantată de art. 25 din Constituție, și că, nepublicate fiind, „sunt afectate de sancțiunea «inexistenței»”. Sentința a fost menținută de Înalta Curte și publicată în Monitorul Oficial nr. 805 din 23 august 2021.
În dosarul ordinului S/108/2011, la 13 zile după sentința de la Suceava, Jabre a citit ordinul la compartimentul de documente clasificate al instanței, a constatat că are „un conținut cvasiidentic cu cel al reglementărilor anterioare, neclasificate”, și a obligat ministerul să îl declasifice. Sentința nu e definitivă, iar recursul se judecă la Înalta Curte pe 10 decembrie 2026. Din sentința de la Suceava nu reiese că ordinul ar fi fost cerut sau citit.
Doi ani, și judecata o ia de la capăt
| Data | Ce s-a întâmplat |
|---|---|
| 4 noiembrie 2024 | Polițistul contestă clasificarea ordinului la minister și cere declasificarea lui |
| 2 decembrie 2024 | Poliția de Frontieră, căreia ministerul îi pasase cererea, îi răspunde că poate face contestație „la autoritatea care a clasificat” |
| 22 mai 2025 | Acțiunea la Curtea de Apel Suceava |
| iulie 2025 | Ministerul își apără clasificarea pe fond, în întâmpinare |
| 9 decembrie 2025 | Sentința: refuzul e nejustificat, dar ministerul e obligat doar „să soluționeze” |
| 22 decembrie 2025 | Curtea de Apel București obligă ministerul să declasifice același ordin (sentință nedefinitivă) |
| 16 octombrie 2026 | Sentința de la Suceava rămâne definitivă |
| 11 noiembrie 2026 | Ministerul: „apreciem ca nu se impune declasificarea ordinului” |
Au trecut doi ani de la contestație, iar niciun judecător de la Suceava nu a spus dacă ordinul trebuie să rămână secret. Polițistul a depus acum o acțiune nouă, prin care cere din nou obligarea ministerului să declasifice ordinul, cu fond și recurs, ca prima dată. În același dosar a ridicat o excepție de neconstituționalitate a textelor din Legea nr. 182/2002 pe care se sprijină adresa din noiembrie. Separat, a cerut instanței să constate că sentința nu a fost executată și să aplice ministerului amenda de 20% din salariul minim brut pentru fiecare zi de întârziere, prevăzută de art. 24 din Legea nr. 554/2004, și a cerut ministerului cercetarea disciplinară a celor care au emis adresa.
Pentru polițiștii care fac permanență de acasă, prelungirea are un preț concret: în tot acest timp pot fi planificați și sancționați după un ordin pe care nu îl pot arăta judecătorului care le judecă sancțiunea.
S.P.R. „Diamantul”