Notă de analiză
În Monitorul Oficial nr. 639 din 3 august 2026 a fost publicată Decizia Curții Constituționale nr. 5/2026, pronunțată în ședința din 15 ianuarie 2026, prin care a fost respinsă, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. VII din O.U.G. nr. 59/2017 — în ansamblul său — și ale art. VII pct. 3 din același act normativ.
Textul aflat în discuție este cel care a rescris art. 60 din Legea nr. 223/2015, introducând regula potrivit căreia, la stabilirea pensiei militare de stat, pensia netă nu poate depăși media soldelor/salariilor lunare nete corespunzătoare celor brute cuprinse în baza de calcul. Cu alte cuvinte: plafonul.
Soluția a fost pronunțată cu unanimitate de voturi.
Traseul dosarului: cinci ani de așteptare pentru o soluție de respingere
Merită reținut parcursul, pentru că spune ceva despre cum funcționează accesul la justiția constituțională în materie de pensii militare.
Excepția a fost ridicată de un pensionar militar într-un litigiu având ca obiect contestația la decizia de pensionare, aflat pe rolul Tribunalului Galați. Prima instanță a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale, prin Sentința civilă nr. 1.016 din 24 noiembrie 2020. Abia Curtea de Apel Galați — Secția conflicte de muncă și asigurări sociale, prin Decizia civilă nr. 2 din 11 februarie 2021, a admis recursul și a sesizat efectiv Curtea Constituțională.
De la data sesizării (februarie 2021) până la pronunțare (ianuarie 2026) au trecut aproape cinci ani. Până la publicare — cinci ani și jumătate. În acest interval, autorul excepției a avut un dosar suspendat sau, după caz, soluționat fără beneficiul răspunsului constituțional.
Este un element care merită menționat de fiecare dată când o instanță de fond respinge o cerere de sesizare: calea de atac împotriva soluției de respingere, prevăzută de art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, este singura prin care o critică ajunge, într-adevăr, să fie judecată de Curte. Aici a funcționat. Rezultatul final a fost totuși unul de respingere.
Ce a decis Curtea
Curtea și-a menținut integral jurisprudența anterioară, trimițând la Decizia nr. 844 din 14 decembrie 2021 și la Decizia nr. 723 din 12 decembrie 2023, și a reținut, în esență:
Pe criticile extrinseci (art. 115 alin. (4) din Constituție). O.U.G. nr. 59/2017 a fost adoptată cu respectarea condiției situației extraordinare. Argumentul: adoptarea unei noi legi-cadru de salarizare a personalului plătit din fonduri publice era susceptibilă să producă un impact bugetar semnificativ, ceea ce reclama măsuri urgente de prevenire a consecințelor negative asupra bugetului de stat.
Pe pretinsa discriminare (art. 16). Categoriile de beneficiari ai pensiilor de serviciu și pensionarii din sistemul public nu se află în situații identice, fiind supuși unor acte normative diferite; legiuitorul este liber să instituie condiții diferite de acordare, fără ca deosebirile de tratament între categorii socio-profesionale să însemne încălcarea art. 16.
Pe dreptul de proprietate (art. 44 și art. 1 din Primul Protocol adițional). Nici Constituția, nici vreun instrument internațional nu garantează un anumit cuantum al pensiei; legiuitorul poate stabili atât o limită minimă, cât și un plafon maximal. Curtea a reiterat considerentul-cheie din jurisprudența sa: cuantumul pensiei reprezintă un bun numai în măsura în care a devenit exigibil.
Pe dreptul la pensie (art. 47 alin. (2)). Dreptul la pensie este garantat „în condițiile legii”, iar legiuitorul poate stabili conținutul dreptului și condițiile acordării, precum și să le modifice în funcție de resursele financiare existente. Art. 47 alin. (2) nu oferă garanții privind algoritmul de creștere a cuantumului în viitor.
Pe art. 53. Nefiind constatată o restrângere a exercițiului unui drept, invocarea textului este lipsită de relevanță.
Pe art. 135 alin. (2) lit. b). Text fără incidență în cauză.
O precizare de tehnică: cum și-a delimitat Curtea obiectul excepției
Autorul excepției indicase în sesizare doar art. VII pct. 3 din O.U.G. nr. 59/2017. Curtea a constatat însă că sunt formulate atât critici intrinseci — vizând strict pct. 3 —, cât și critici extrinseci, care privesc art. VII în ansamblul său și care sunt disociabile de restul actului normativ. În consecință, și-a extins din oficiu obiectul excepției asupra art. VII în întregime.
Precizăm acest lucru pentru acuratețe, nu pentru că ar reprezenta vreo noutate. Curtea procedează astfel în mod constant, ori de câte ori conținutul real al criticilor depășește textul indicat formal în actul de sesizare. Nu este un element favorabil autorului excepției și nu a schimbat cu nimic soluția: extinderea a însemnat, în fapt, că respingerea acoperă un text mai larg decât cel invocat inițial.
Aparența unei porți deschise. Și de ce nu este una
Dispozitivul se încheie cu formula obișnuită: textele sunt constituționale „în raport cu criticile formulate”. Este o limitare reală a autorității deciziei, iar în jurul ei se construiesc, de regulă, speranțe.
În cazul de față, speranțele nu sunt justificate. Două dintre criticile care par tratate superficial în această decizie au fost, în realitate, tranșate în alte dosare — unele chiar înainte de pronunțarea ei. Cine citește Decizia nr. 5/2026 izolat riscă să creadă că are în față chestiuni deschise. Nu are.
1. Semnul onorific — tranșat prin recurs în interesul legii.
Autorul excepției a susținut expres, la paragraful 7, că O.U.G. nr. 59/2017 anulează orice efect bănesc al decorației conferite pentru 25 de ani de activitate. Curtea nu i-a răspuns punctual. Motivul este simplu: chestiunea fusese deja soluționată de Înalta Curte de Casație și Justiție.
Prin Decizia nr. 16 din 13 septembrie 2021, publicată în Monitorul Oficial nr. 985 din 14 octombrie 2021, Înalta Curte a admis recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curții de Apel București. Din întreaga sesizare, o singură problemă de drept a fost declarată admisibilă — exact aceasta: dacă sporul prevăzut de art. 11 alin. (3) din Legea nr. 80/1995 este sau nu supus plafonării de la art. 60 din Legea nr. 223/2015.
Existau două orientări în practică. A doua — cea favorabilă pensionarilor — susținea că sporul nu face parte din pensie, având un alt caracter juridic, motiv pentru care se adaugă la cuantumul net, după plafonare.
Instanța supremă a respins această orientare. A reținut că a admite depășirea plafonului prin adăugarea sporului ar goli de conținut prevederile art. 60, ceea ce ar fi o interpretare contrară spiritului legii, și că, ținând seama de succesiunea normelor în timp, art. 60 se aplică inclusiv sporului pentru semnul onorific.
O precizare de terminologie, pentru că generează confuzii și pentru că cineva va încerca, mai devreme sau mai târziu, să construiască o portiță pe ea: Înalta Curte folosește în decizie denumirea „Meritul Militar”, în timp ce autorul excepției din cauza de față vorbește despre „În Serviciul Patriei”.
Nu este o inadvertență. Semnul onorific În Serviciul Patriei a fost instituit în locul vechiului Ordin Meritul Militar și al Semnului onorific În Serviciul Armatei, potrivit art. 10 din Legea nr. 573/2004. Mai mult, art. 11 din aceeași lege operează o substituire expresă, pe clase: Ordinul Meritul Militar clasa a III-a corespunde vechimii de 15 ani, clasa a II-a celei de 20 de ani, iar clasa I celei de 25 de ani. Iar art. 12 prevede că ofițerii decorați cu oricare dintre cele trei — Ordinul Meritul Militar instituit în 1954, Semnul onorific În Serviciul Armatei sau Semnul onorific În Serviciul Patriei — beneficiază de prevederile Legii nr. 80/1995.
Cu alte cuvinte: aceeași decorație, aceeași vechime, același spor, același text de lege. Dezlegarea dată de instanța supremă se aplică direct, nu prin analogie. Denumirea diferită nu deschide nimic.
Aceeași structură, articol cu articol, se regăsește în Legea nr. 574/2004, pentru maiștri militari, subofițeri, soldați și gradați profesioniști și pentru funcționarii publici cu grade profesionale echivalente: art. 10 instituie semnul onorific în locul vechiului Ordin Meritul Militar, art. 11 operează substituirea pe aceleași trei clase, iar art. 12 trimite la Legea nr. 80/1995. Concluzia este identică pentru această categorie.
Mai departe: argumentul potrivit căruia această interpretare confundă un drept de asigurare socială cu un drept compensatoriu derivat din decorare a ajuns și el la Curtea Constituțională. Decizia nr. 89 din 5 martie 2024 are ca obiect chiar art. VII din O.U.G. nr. 59/2017, art. 28, 30 și 60 din Legea nr. 223/2015 și art. 11 alin. (3) din Legea nr. 80/1995. Excepția a fost respinsă, cu unanimitate de voturi.
În același dosar a fost invocat și un al doilea argument care circulă frecvent: acela că extinderea sporului prin Legea nr. 149/2018 — inclusiv către soldați și gradați profesioniști — ar demonstra că intenția legiuitorului a fost de a majora cuantumul pensiei nete, nu de a-l plafona. Nici acesta nu a fost reținut.
Această linie este închisă la ambele niveluri.
2. Discriminarea intertemporală — invocată sub art. 16 și respinsă.
Aici trebuie o observație de acuratețe, pentru că decizia comentată chiar induce în eroare.
Critica autorului, redată la paragraful 6, viza diferența dintre pensiile militare aflate în plată anterior intrării în vigoare a O.U.G. nr. 59/2017 și cele stabilite ulterior — o comparație în interiorul aceleiași categorii, între militari și militari. Răspunsul Curții, de la paragraful 17, analizează însă discriminarea „în raport cu alte categorii de pensionari, beneficiari ai pensiilor de serviciu sau pensionari din sistemul public”. Este considerentul preluat din Decizia nr. 844/2021, unde comparația viza magistrații. Motivarea nu acoperă critica.
Ar fi însă greșit să concludem că problema a rămas nejudecată. În dosarul soluționat prin Decizia nr. 89/2024, autorii excepției au susținut expres, la paragraful 35, că art. VII pct. 3 din O.U.G. nr. 59/2017 contravine art. 16 alin. (1) din Constituție întrucât îi discriminează pe militarii care au trecut în rezervă, cu drept la pensie, după 15 septembrie 2017, față de cei care au trecut în rezervă înainte de intrarea în vigoare a ordonanței. Este exact critica intra-categorială. A fost formulată corect, pe temeiul potrivit, și a fost respinsă.
La aceasta se adaugă Decizia nr. 632 din 22 septembrie 2020, paragraful 15, prin care Curtea a reținut că, după intrarea în vigoare a ordonanței, toți beneficiarii pensiilor militare de stat au fost supuși acelorași prevederi, indiferent de data pensionării. Iar în chiar decizia comentată, la paragraful 20, se invocă principiul tempus regit actum și inexistența unui drept câștigat în temeiul unor reglementări care nu mai sunt în vigoare.
Ceea ce rămâne aici nu este o cale de atac, ci o problemă de aplicare: regimul juridic al celor pensionați înainte de 15 septembrie 2017 diferă efectiv de al celor pensionați ulterior, iar diferența se vede în modul concret în care sporurile sunt sau nu absorbite de plafon. Este o chestiune de calcul și de contestare a deciziei de pensie în cazuri individuale, nu de neconstituționalitate. Confuzia dintre cele două a produs deja destule acțiuni pierdute.
3. Contribuția individuală la bugetul de stat — singura linie care rămâne.
Decizia nu atinge, sub niciun aspect, problema reținerii contribuției individuale la bugetul de stat de la personalul militar și asimilat, într-un sistem declarat prin lege ca fiind necontributiv. Nicio critică pe această linie nu a fost formulată în dosarul de față.
O precizare necesară, pentru că distincția se pierde ușor: nu trebuie confundată contribuția individuală la bugetul de stat cu contribuția la fondul de pensie suplimentară. Cea din urmă a ajuns deja de mai multe ori în fața Curții. În dosarul soluționat prin Decizia nr. 89/2024 s-a susținut că dispozițiile criticate afectează atât sporul aferent decorației, cât și sporul de 9% ce decurge din contributivitate. În dosarul soluționat prin Decizia nr. 550 din 29 octombrie 2024 s-a invocat că pensionarilor militari nu li se valorifică această contribuție. Ambele au fost respinse.
Sunt chestiuni distincte de cea a contribuției individuale la bugetul de stat, dar suficient de apropiate încât o instanță de fond să le trateze împreună și să respingă prin simplă trimitere la jurisprudența existentă. Cine construiește pe această linie trebuie să separe explicit cele două noțiuni, de la primul paragraf al acțiunii, și să anticipeze confuzia în chiar motivarea cererii.
Concluzie
Decizia nr. 5/2026 nu aduce nimic nou. Este a nu știu câta confirmare a unei linii jurisprudențiale consolidate începând cu 2020–2021, pronunțată la aproape cinci ani după sesizare, într-un dosar în care criticile fuseseră între timp respinse în alte cauze.
Bilanțul, la data publicării ei, este acesta: plafonarea de la art. 60 a rezistat pe art. 16, art. 44, art. 47, art. 53 și art. 115 alin. (4); sporul pentru semnul onorific a fost declarat supus plafonării prin Decizia ÎCCJ nr. 16/2021, pronunțată în recurs în interesul legii, iar soluția a trecut de controlul de constituționalitate; discriminarea dintre cei pensionați înainte și după 15 septembrie 2017 a fost invocată pe temeiul corect și respinsă.
Nu spunem aceste lucruri pentru a descuraja pe nimeni, ci pentru contrariul: pentru ca energia și banii să nu se mai consume pe direcții deja închise. Un dosar pierdut pe o critică soluționată în 2021 nu este un act de curaj, ci o pierdere de resurse — și, mai grav, o confirmare în plus care îngreunează munca celor care caută unghiuri noi.
Unghiurile noi există. Nu sunt însă cele pe care le repetă toată lumea.
EMIL PASCUT
SPR DIAMANTUL
