Tragedia din localitatea Cenei, județul Timiș, consumată în ianuarie 2026, reprezintă nu doar un act de violență extremă care a șocat conștiința publică, ci și punctul de inflexiune care demască prăbușirea structurală a sistemului de protecție și justiție pentru minori din România. Moartea violentă a lui Alin Mario Berinde, un adolescent de 15 ani ucis cu premeditare de propriii semeni, a declanșat un reflex politic previzibil: propunerea unor măsuri punitive populiste, cristalizate sub denumirea de „Legea Mario”, care vizează scăderea vârstei răspunderii penale la 10 ani. Această retorică a „mâinii de fier” ascunde însă o ipocrizie instituțională profundă. În timp ce guvernanții promit siguranță prin înăsprirea legii penale, Ministerul Afacerilor Interne (MAI) și Inspectoratul General al Poliției Române (IGPR) au orchestrat, începând cu martie 2024, un proces deliberat de deprofesionalizare a structurilor care ar fi trebuit să prevină și să investigheze delicvența juvenilă. Eliminarea avizului de poliție judiciară pentru polițiștii de siguranță școlară și ignorarea sistematică a Regulilor de la Beijing reprezintă fundalul pe care s-a clădit drama de la Cenei.
Statul român a ales să sacrifice nevoia de profesionalizare în favoarea unor structuri de „prevenire” de fațadă, golite de conținut juridic, în timp ce instituții precum Avocatul Poporului au asistat impasibile. Justiția pentru minori nu este în criză din cauza limitelor de vârstă, ci din cauza abandonului profesional al autorităților care au transformat protecția copilului într-un exercițiu de relații publice.
Cazul Cenei: O criză valorică și un eșec al monitorizării timpurii
În seara de 19 ianuarie 2026, comunitatea din Cenei a devenit scena unei crime a cărei brutalitate amintește de cele mai negre analize criminologice. Mario Berinde a fost ademenit de doi adolescenți de 15 ani și unul de 13 ani la locuința celui mai mic dintre aceștia, sub pretextul prezentării unui vehicul de tip ATV. Ceea ce a urmat a fost o execuție planificată cu o lună înainte, motivată de o invidie viscerală față de statutul material al victimei. Lovit cu toporul și cuțitul, Mario a fost ulterior victima unei încercări de profanare, agresorii încercând să îi incendieze cadavrul înainte de a-l îngropa dezbrăcat într-o groapă săpată anterior în grădină.
| Cronologia și elementele cheie ale crimei din Cenei | Detalii Operative și Constatări |
| Perioada de premeditare | Aproximativ 30 de zile înainte de comiterea faptei |
| Profilul agresorilor | Trei minori (doi de 15 ani, unul de 13 ani) |
| Instrumentele crimei | Topor (utilizat de cel de 15 ani) și cuțit (utilizat de cel de 13 ani) |
| Factori de risc asociați | Consum de cannabis confirmat post-crimă |
| Antecedente ignorate | Agresiuni anterioare asupra altui tânăr, plângere retrasă |
| Reacția socială | Petiție online cu peste 252.000 de semnături pentru „Legea Mario” |
Impactul acestui caz asupra opiniei publice a fost amplificat de eliberarea imediată a minorului de 13 ani, considerat de legislația actuală sub vârsta răspunderii penale. Totuși, investigațiile jurnalistice indică faptul că acești minori nu erau la prima abatere violentă. Un incident anterior, în care agresorii bătuseră un alt tânăr, fusese soluționat prin retragerea plângerii, un simptom clar al lipsei unei intervenții specializate din partea poliției care să identifice potențialul letal al acestor comportamente. Statul nu a eșuat la Cenei doar în noaptea crimei, ci și în lunile de premeditare în care nicio structură de siguranță școlară sau de prevenire nu a interceptat semnalele de radicalizare a violenței acestor tineri.
„Legea Mario” între necesitate juridică și populism penal
Răspunsul Ministerului Justiției, prin vocea ministrului Marinescu, a fost înființarea unui grup de lucru pluridisciplinar pentru a evalua scăderea vârstei răspunderii penale la 10 ani pentru infracțiuni grave. Această propunere, deși validată de frustrarea socială legitimă, ignoră realitatea empirică a sistemului de probațiune din România. Experții subliniază că simpla înăsprire a legii fără o infrastructură de reabilitare specializată nu face decât să alimenteze „cultura controlului”, unde statul investește în ziduri de penitenciar în loc de servicii comunitare și intervenții familiale bazate pe dovezi.
Ipocrizia autorităților devine strigătoare când observăm că, în timp ce propun pedepsirea copiilor de 10 ani, au deprofesionalizat cercetarea cauzelor penale privind minorii.
Deprofesionalizarea Poliției Române: Decizia din 29 martie 2024
Nucleul crizei actuale rezidă în Dispoziția Inspectorului General al Poliției Române nr. 22 din 29.03.2024. Prin acest act administrativ, emis sub semnătura chestorului-șef Benone-Marian Matei, s-a dispus eliminarea totală a competenței de cercetare judiciară a polițiștilor din structurile de siguranță școlară. Această manevră a anulat progresele realizate prin Dispoziția 118/2022, care le oferise acestor polițiști instrumentele legale pentru a investiga infracțiuni comise în mediul școlar, precum lovirile, amenințările, hărțuirea sexuală sau portul de obiecte periculoase.
Motivația oficială, transmisă prin purtătoarea de cuvânt Olga Menaev, susținea că măsura vizează „consolidarea rolului de prevenire”. În realitate, a fost vorba despre un abandon al specializării. Peste 170 de polițiști la nivel național, care începuseră să dezvolte abilități specifice de comunicare cu minorii și să înțeleagă cazuistica mediului școlar, au fost transformați în simpli agenți de patrulare și PR pedagogic.
| Consecințele ridicării avizului de poliție judiciară (2024) | Impactul asupra sistemului de justiție juvenilă |
| Redistribuirea dosarelor | Toate cauzele penale cu minori au fost transferate către Ordine Publică și Investigații Criminale, structuri deja sufocate. |
| Pierderea continuității | Polițiștii care cunoșteau elevii și riscurile specifice fiecărei școli nu mai pot finaliza cercetările începute. |
| Golierea de conținut a prevenției | Fără acces la dosare și informații operative, activitatea de prevenire devine o lectură formală din broșuri. |
| Creșterea deficitului operativ | În plină criză de personal (30-45% în anumite județe), IGPR a retras „din producție” 170 de investigatori specializați. |
Această deprofesionalizare a creat un vid de autoritate în școli. Un polițist de siguranță școlară cu aviz judiciar avea o legitimitate sporită; el nu era doar un invitat la festivități, ci ofițerul care documentase actele de bullying sau agresiunile sexuale din unitatea respectivă. Prin ruperea sinergiei dintre prevenire și combatere, IGPR a lăsat mii de cazuri de violență școlară în sarcina unor ofițeri generaliști care tratează bătaia dintre doi minori cu aceeași metodologie cu care tratează furtul de fier vechi.
Explozia violenței juvenile în cifre oficiale
Datele centralizate chiar de IGPR arată o tendință de creștere exponențială a infracțiunilor unde minorii sunt victime sau agresori, o realitate care ar fi trebuit să determine întărirea structurilor specializate, nu dezmembrarea lor.
| Infracțiuni sesizate săvârșite asupra minorilor | 2020 | 2021 | 2022 | 2023 | 3 luni 2024 |
| Loviri sau alte violențe (Art. 193 CP) | 2.009 | 2.447 | 3.682 | 4.222 | 1.244 |
| Actul sexual cu un minor (Art. 220 CP) | 2.034 | 2.658 | 3.097 | 3.546 | 1.024 |
| Rele tratamente aplicate minorului (Art. 197 CP) | 479 | 560 | 491 | 530 | 136 |
| Traficul de minori (Art. 211 CP) | 133 | 111 | 90 | 107 | 34 |
Doar în primele trei luni ale anului 2024, s-au înregistrat peste 1.200 de cazuri de loviri, cifră care proiectată anual depășește recordurile anterioare. În acest context, decizia de a reduce numărul de polițiști specializați în cercetarea acestor fapte apare nu doar ca o eroare managerială, ci ca o sabotare a siguranței publice.
Trădarea angajamentelor internaționale: Regulile de la Beijing
România a ratificat Convenția ONU privind drepturile copilului și s-a angajat să respecte Rezoluția ONU nr. 33/40 din 29 noiembrie 1985, care stabilește „Ansamblul regulilor minime ale Națiunilor Unite cu privire la administrarea justiției pentru minori”, cunoscute sub numele de Regulile de la Beijing.
Regula 12 din acest document este de o claritate care condamnă direct acțiunile recente ale IGPR: „Pentru a se achita mai bine de funcțiile lor, ofițerii de poliție care se ocupă frecvent sau exclusiv de minori sau care se consacră, mai ales, prevenirii delincvenței juvenile trebuie să primească o instruire și o formație specială. În marile orașe, ar trebui să fie create în acest scop servicii speciale de poliție”. Comentariul oficial al ONU la această regulă subliniază că poliția este primul intermediar cu aparatul de justiție, iar funcționarii săi trebuie să acționeze nuanțat și judicios pentru a evita traumatizarea minorului.
Prin ridicarea avizului judiciar de la poliția școlară, statul român a ales să ignore principiul specializării. În prezent, în afara infracțiunilor la viața sexuală unde există o brumă de expertiză centralizată la nivel de inspectorat, restul paletei infracționale este gestionat de polițiști fără nicio pregătire psihopedagogică. Aceasta este o încălcare flagrantă a Art. 6 din Regulament, care cere ca persoanele care exercită activitatea de cercetare penală să fie special pregătite pentru a folosi această putere în mod judicios.
Specializarea de fațadă și „polițistul bun la toate”
Argumentul IGPR conform căruia toți polițiștii cu aviz de poliție judiciară sunt instruiți să interacționeze cu minorii este o eroare logică și profesională. În criminologia modernă, specializarea nu este definită doar de competența legală, ci de frecvența interacțiunii și aprofundarea cazuisticii. Un polițist care audiază un minor o dată la șase luni nu va avea niciodată deprinderile și exercițiul necesar pentru a câștiga încrederea unui copil traumatizat, spre deosebire de un ofițer de siguranță școlară / minori care se află zilnic în acel mediu.
Mai mult, managementul poliției pare să ignore Regula 5 din Beijing, care stipulează că sistemul de justiție trebuie să asigure bunăstarea minorului și să se asigure că reacția față de delincvenți este proporțională cu circumstanțele. Prin trimiterea unor polițiști generaliști, instruiți în forța brută a ordinii publice, statul român transformă primul contact al minorului cu legea într-o experiență de intimidare, ceea ce alimentează comportamentul antisocial ulterior, exact așa cum s-a văzut în cazul de la Cenei.
Avocatul Poporului: Un mecanism de validare a incompetenței
În acest peisaj al degradării instituționale, Instituția Avocatul Poporului, condusă de Renate Weber, a demonstrat o pasivitate complice. Deși are mandatul constituțional de a apăra drepturile persoanelor fizice, inclusiv ale copiilor prin structura „Avocatul Copilului”, reacția instituției la de-profesionalizarea poliției judiciare în cauzele privind minorii a fost una pur birocratică.
Sesizat de sindicatul Diamantul cu privire la încălcarea Regulilor de la Beijing prin Dispoziția 22/2024, Avocatul Poporului a pus în mișcare o „centrifugă” de hârtii:
- A trimis petiția către IGPR, adică exact către autoritatea reclamată.
- A așteptat săptămâni în șir un răspuns care a fost o înșiruire de banalități juridice semnate de chestorul Benone Matei.
- A preluat „copy-paste” punctul de vedere al poliției, concluzionând că nu se impun demersuri suplimentare deoarece „IGPR apreciază ca necesară pregătirea tuturor polițiștilor”.
O instituție plătită regește pentru a veghea asupra drepturilor copilului nu ar fi trebuit să accepte argumentul IGPR care confundă „competența în materie” cu „specializarea profesională”. Specializarea presupune un stagiu de pregătire teoretică și atribuții directe continue, nu doar o delegare legală pe o hârtie semnată la București.
Causalitatea eșecului: Cum a generat birocrația nevoia de „Legea Mario”
Există o legătură de cauzalitate directă între deciziile administrative din 2024 și crima din 2026. Analiza sistemică relevă următorul mecanism al dezastrului:
- Eliminarea expertizei: Prin retragerea avizului de poliție judiciară, IGPR a semnalat agresorilor minori că mediul școlar este o „zonă gri”, unde poliția nu mai are forță coercitivă imediată.
- Erodarea informației operative: Polițiștii de siguranță școlară, reduși la rolul de lectori, au pierdut accesul la sursele de informație din rândul elevilor, surse care ar fi putut dezvălui planurile de ucidere a lui Mario Berinde.
- Supraîncărcarea generalistă: Transferarea dosarelor către polițiști de la Ordine Publică, care lucrează în regim de urgență pe o paletă infracțională uriașă, a dus la soluții superficiale și la o percepție de impunitate în rândul tinerilor violenți.
- Reacția populistă: Când sistemul de monitorizare și prevenție eșuează din cauza deprofesionalizării, statul oferă publicului „sânge simbolic” sub forma scăderii vârstei răspunderii penale, ascunzând faptul că el însuși a distrus mecanismele de control.
Este un cerc vicios al ipocriziei: Ministerul Justiției propune legi aspre pentru copii de 10 ani, în timp ce Ministerul de Interne refuză să aibă polițiști specializați care să identifice acțiunile acestor copii înainte de a deveni letale.
Prevenția de vitrină și abandonul rual
Cazul Cenei evidențiază și o discriminare geografică în politicile de siguranță. Majoritatea resurselor de „prevenire” și a camerelor de audiere dotate sunt concentrate în marile orașe, lăsând zonele rurale la mâna unor polițiști de secție epuizați de deficitul de personal. Dealerii de droguri care au alimentat agresorii lui Mario prosperă în localități unde poliția nu mai are timp de „investigații de finețe”, fiind ocupată cu birocrația unei reorganizări prost gândite.
Programul de guvernare actual promite tabere și activități cu sportivi de la clubul Dinamo în școli ca măsură anti-drog, o „bomboană de sticlă” care ignoră nevoia de poliție judiciară anti-drog specializată și de o poliție școlară /minori cu puteri depline.
Tragedia de la Cenei nu este un accident izolat, ci simptomul unui sistem care a ales imaginea în locul profesionalismului. Scăderea vârstei răspunderii penale, deși poate satisface nevoia de răzbunare socială, va fi un eșec la fel de mare ca și „reforma” din 2024 dacă nu este însoțită de o reconstrucție a poliției judiciare pentru minori.
România are nevoie de polițiști care să știe să vorbească cu un copil, nu doar de politicieni care să știe să profite de pe urma morții unuia. „Legea Mario” fără o poliție judiciară specializată va fi doar un alt instrument de populism penal care va umple celulele, lăsând cauzele profunde ale violenței juvenile neatinse. Justiția pentru minori trebuie să fie despre salvare și prevenție, nu despre un stat nervos care pedepsește la sughițul indignării publice ceea ce nu a fost capabil să prevină prin profesionalism.
Vitalie Josanu
Sursa imagine: Europa Liberă