La Tribunalul Iași, președintele SPR „Diamantul”, Josanu Vitalie, urmează să fie rejudecat în propriul dosar de destituire (prima destituire, cea secreta, aranjata de IGPR cu complicitatea IPJ Neamt si cu implicarea DGPI) de aceeași judecătoare care, într-o declarație de abținere, a scris că opinia ei — casată între timp de Curtea de Apel — „este în continuare valabilă”, că argumentele sale reprezintă „o opinie preformată (…) asupra litigiului în întregul lui” și că se consideră „incompatibilă (…) de a soluționa cauza”. Pe 8 iunie 2026, cererea de recuzare a acestei judecătoare a fost respinsă. Reconstituim faptele strict din actele dosarului și lăsăm, pe cât se poate, documentele să vorbească.
Suspendarea refuzată
Punctul de plecare este dosarul nr. 3868/99/2025. Josanu Vitalie contestase cele două dispoziții ale Șefului IPJ Neamț prin care fusese destituit din Poliție — Dispoziția nr. S/485461/19.02.2025 (sancțiunea disciplinara secreta, necomunicata) și Dispoziția nr. 262463/25.04.2025 (încetarea raporturilor de serviciu) — și ceruse, ca măsură urgentă, suspendarea executării lor.
Prin încheierea din 4 februarie 2026, judecătoarea Cojocaru Petronela-Roxana a respins cererile de suspendare a efectelor destituirii secrete. Atentie, nu pe fondul lor: instanța nu a analizat condițiile prevăzute de lege — cazul bine justificat și paguba iminentă (art. 14 din Legea nr. 554/2004) — ci a refuzat să intre în ele, pe motiv că actele ar fi fost deja executate, „dintr-o dată”, și că efectele lor s-ar fi consumat. În aceeași încheiere, a trimis excepțiile de neconstituționalitate la Curtea Constituțională și a suspendat judecata întregii cauze, măsură de natură să blocheze dosarul ani de zile.
Pentru un om destituit pentru activitate sindicala, lipsit de salariul de politist, de vechimea in functia de politie și de asigurări de sănătate, protecția provizorie pe care legea i-o garanta nu a fost cântărită. A fost ocolită.
„Secret de stat” pentru două petiții și o emisiune TV
Pentru a înțelege miza dosarului, trebuie privit ce stă la baza destituirii. Pârâtul IGPR a declasificat — abia în cursul procesului — și a depus la dosar o notă-raport a Direcției Control Intern, clasificată inițial „secret de serviciu” și aprobată chiar de Inspectorul General al Poliției Române. Documentul arată ce a declanșat întreaga procedură disciplinară.
Premisa lui spune totul despre mentalitatea acuzării: că, „sub paravanul exercitării îndatoririlor sindicale”, ofițerul ar fi fost „semnalat exprimând opinii și analize personale cu privire la mediul politic”, de natură „a compromite imaginea, personalul și misiunile structurilor M.A.I.”. Faptele incriminate sunt două articole publicate pe pagina sindicatului și pe sprd.ro în care erau prezentate analize și petiții adresate PSD și PNL pe tema pensiilor și a condițiilor de munca ale polițiștilor și militarilor, precum și o participare la o emisiune a Radar TV intitulată „Dezastrul din MAI nu poate fi salvat cu majorarea salariului de grad”. Atât. Pe acestea s-a clădit cercetarea care a dus la destituire.
Iar nota-raport este, până la urmă, doar concluzia. Cele două piese esentiale de la care a pornit totul lipsesc în continuare din dosar, după mai multe termene: sesizarea inițială a DGPI, clasificată „secret de stat”, și Planul de Verificare al Direcției Control Intern din IGPR, „secret de serviciu” nr. S/605959/IAS/10.07.2024— niciunul declasificat, niciunul depus nici macar in faza procesului. Omul a fost destituit fără să poată vedea actele fondatoare ale acuzațiilor ce i se pun in sarcina iar instanța (judecatoarea Cojocaru) nu le are nici acum în față, pentru ca macar sa mimeze ca respecta principiul fundamental a nemijlocirii (judecatorul trebuie sa vada probele care sustin afirmatiile partilor, cu ochii lui. Direct. Nemijlocit.)
Rețineți doar atât: două petitii sindicale adresate PSD și PNL despre salariile polițiștilor și o emisiune la un post local au fost ridicate la rang de „secret de stat”. Nu mai vorbim despre securitate națională, ci despre folosirea fara niciun rafinament a aparatului de securitate al statului in scop de represiune împotriva unui glas sindical incomod. Exact ca pe vremea Securitatii comuniste.
Curtea de Apel: un raționament desființat
Calea de atac a schimbat tabloul. Prin Decizia nr. 230/01.04.2026, definitivă, Curtea de Apel Iași a admis recursul și a casat în parte încheierea din 4 februarie. Constatările instanței de control judiciar nu lasă loc de interpretare.
Condiția inventată de prima instanță ( judecator Cojocaru) — ca actul „să nu fi fost executat încă” — a fost calificată drept:
„o adăugare la dispozițiile art. 14 alin. 1 din Legea 554/2004, operată nelegal de către judecătorul fondului.”
Despre distincția construită între „suspendarea executării unui act” și „suspendarea efectului actului produse în timp, după executare”, Curtea a reținut că judecătorul fondului „a refuzat să analizeze pe fond” condițiile cumulative ale suspendării, iar limitarea acesteia doar la actele neexecutate:
„constituie o încălcare flagrantă a dispozițiilor constituționale (art. 52 din Constituție), a dispozițiilor art. 14 alin. 1 din Legea 554/2004, precum și a dreptului de acces la o instanță.”
Nu o reformare, așadar, ci o desființare a întregului raționament — inclusiv a suspendării judecății, dispusă peste voința expresă a reclamantului de a-și continua procesul.
Aceeași lege, alt deznodământ
Că suspendarea destituirii unui lider sindical era nu doar posibilă, ci corectă în drept, o dovedește un caz aproape identic, petrecut cu câteva luni înainte și la aceeași unitate, IPJ Neamț. Polițistul Cănărău Ioan, tot lider sindical, fusese și el destituit pentru afirmații publice critice formulate în exercitarea mandatului. Prin Decizia nr. 519/R/02.09.2025, definitivă, Curtea de Apel Galați i-a admis recursul și a dispus suspendarea, reținând că „destituirea unui lider sindical pentru activitatea de reprezentare contravine dispozițiilor imperative ale Legii dialogului social” și că există „o legătură directă, cel puțin aparentă, între actele reținute ca motive ale destituirii și exercitarea mandatului sindical”.
Decizia fusese depusă la dosarul lui Josanu, ca practică judiciară relevantă, înainte de pronunțarea încheierii din 4 februarie. Tribunalul Iași a ignorat-o. Aceeași lege, aceeași instituție, aproape aceeași situație — pentru un polițist, dreptatea provizorie s-a făcut; pentru altul, nu. Diferența nu a stat în drept, ci în substanta profesionala si morala a judecătorului care l-a aplicat.
Cuvintele judecătoarei
Dupa casare, la 23 aprilie 2026, judecătoarea Cojocaru a formulat o declarație de abținere.
Conținutul declaratiei de abtinere este cel putin ingrijorator.
Deci doamna judecator recunoscut, mai întâi, că și-a menținut opinia în pofida casării: „în considerentele încheierii casată în parte am expus deja opinia subsemnatei cu privire la cererile de suspendare trimise la rejudecare (…), opinia inițială nefiind emisă, din punctul meu de vedere, eronat și este în continuare valabilă”.
A admis, apoi, că rejudecarea de către ea ar atrage incompatibilitatea: „rejudecarea, de către același judecător, a acelorași cereri pe care le-a respins pentru anumite considerente, consider că poate întruni condițiile art. 41 al. 1 CPC”.
A mers mai departe, recunoscând că opinia ei nu privește doar suspendarea, ci întregul proces: „argumentele expuse în Încheierea casată pot fi considerate și ca o opinie preformată a subsemnatei asupra litigiului în întregul lui, sens în care pot fi considerate întrunite și condițiile art. 42 al. 1 pct. 13 Cod procedură civilă”.
Și a conchis că se consideră ea însăși incompatibilă să soluționeze cauza: „există suficiente argumente pentru a fi considerată subsemnata incompatibilă a rejudeca cererile de suspendare, respectiv de a soluționa cauza, fiind necesară cel puțin asigurarea aparenței de imparțialitate edictată de normele indicate”.
Nu partea a invocat suspiciuni. Judecătoarea însăși, în scris și sub semnătură, s-a declarat incompatibilă și a cerut să fie înlăturată tocmai pentru aparența de imparțialitate.
O lectură convenabilă
Prin Încheierea nr. 84/30.04.2026, fără cale de atac, judecătorul Cristian Nicolae Luca a respins abținerea. A reținut că judecătoarea nu analizase niciodată condițiile de fond ale suspendării, iar mențiunea că opinia rămâne valabilă „nu poate conduce, prin ea însăși, la admiterea abținerii”, fiindcă ar fi vizat doar premisa juridică prealabilă.
Există însă o tensiune pe care nu o poate trece cu vederea cititorul atent. Instanța investita cu solutionarea recuzarii ( judecatorul Luca) a citit declarația de abtinere, subiectiv, în varianta cea mai îngustă cu putință — „doar despre premisa executării” — în vreme ce autoarea ei o descrisese în varianta cea mai largă: „o opinie preformată asupra litigiului în întregul lui” și o incompatibilitate „de a soluționa cauza”. Dintre cele două lecturi ale aceluiași text, a fost reținută tocmai aceea care contrazice ce a afirmat despre sine cel care l-a scris.
Recuzarea și a doua respingere
La 7 iunie 2026, Josanu Vitalie a formulat cerere de recuzare, întemeiată pe art. 42 alin. 1 pct. 13 C.proc.civ., în subsidiar pe pct. 1. Nu relua incompatibilitatea obiectivă (art. 41), ci se sprijinea pe elementul distinct al declarației personale, exprese și actuale a judecătoarei: un magistrat care își menține convingerea după casare „nu oferă părții garanția unei judecăți deschise și ne-predeterminate”. Standardul invocat este cel al aparenței de imparțialitate, consacrat de CEDO (Kyprianou c. Cipru, Micallef c. Malta, Piersack c. Belgia) — nu se cere dovada unei părtiniri efective, ci doar existența unor elemente verificabile, apte să nască îndoieli legitime.
Prin Încheierea nr. 117/08.06.2026, culmea, tot judecătorul Luca a respins și recuzarea, cu același raționament: premisa cenzurată nu mai poate fi reluată (art. 501 C.proc.civ.), deci opinia menținută privește un obiect deja desființat, nu soluția viitoare. Respingerea se sprijină, prin urmare, pe prezumția că judecătoarea va respecta casarea — pe comportamentul viitor al aceluiași magistrat care declarase deja, în scris, contrariul. Garanția pe care o cerea partea este înlocuită cu o promisiune pe care nimeni nu i-o oferă. Încheierea nu poate fi atacată separat, ci doar odată cu fondul.
Ce rămâne
Recapitulând, fără ornamente: o judecătoare a refuzat suspendarea fără să o analizeze, printr-un raționament declarat de Curtea de Apel nelegal și neconstituțional — în timp ce, pentru un alt lider sindical aflat în aceeași situație, o altă instanță acordase suspendarea. A fost casată. A cerut să se retragă, scriind că opinia ei rămâne valabilă și că se consideră incompatibilă să judece cauza. A fost menținută pe dosar. Partea a cerut recuzarea; a fost respinsă.
Întrebarea care rămâne nu este una de tehnică juridică, ci una pe care și-o pune orice om: pe ce se întemeiază încrederea că această judecătoare cu opinia pre-formata asupra intregului litigiu ( cuvintele ei) a invatat lectiile de drept date de instanta superioara si de colegul judecator Luca iar pe 9 iunie va judeca corect, cererile de suspendare? Se va inalta aceasta judecatoare, pe 9 iunie, deasupra opiniilor pre-formate?
SPR DIAMANTUL
Extras din decizia230/1 aprilie 2026 ( partea privind argumentele retinute de instanta):
