Pentru anul 2025, Guvernul a interzis plata în bani a concediului neefectuat la încetarea raportului de muncă sau de serviciu, în toate instituțiile publice. O hotărâre rămasă definitivă pe 21 septembrie 2026 a lăsat neaplicată interdicția, pentru că încalcă dreptul Uniunii Europene. Raționamentul instanței îi privește și pe polițiștii care au ieșit din sistem, oricare ar fi fost motivul plecării.
Un polițist care iese din sistem, fie că se pensionează, își dă demisia, este destituit ori moare în activitate, are dreptul să primească în bani zilele de concediu de odihnă pe care nu le-a mai efectuat. Regula e scrisă în art. 37 alin. (3) din Ordonanța Guvernului nr. 38/2003 privind salarizarea polițiștilor. Potrivit textului, polițiștilor „ale căror raporturi de serviciu au încetat sau care au decedat înainte de a fi efectuat concediul de odihnă li se compensează în bani concediul neefectuat”. Pentru anul 2025, Guvernul a suspendat această regulă printr-o singură frază, pusă în ordonanța de urgență cu care a pregătit bugetul.
Ce prevede interdicția
Art. III alin. (5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 156/2024 a fost publicat în Monitorul Oficial pe 31 decembrie 2024. Textul prevede că, „în anul 2025, pentru personalul din instituțiile și autoritățile publice […], indiferent de sistemul de finanțare și de subordonare […], nu beneficiază la încetarea raporturilor de muncă sau de serviciu de compensarea în bani a concediilor neefectuate aferente anului 2025”. Formularea nu face nicio distincție. Îi cuprinde deopotrivă pe angajații cu contract de muncă și pe funcționarii cu statut special, cum sunt polițiștii, iar motivul plecării nu contează. Interdicția privește numai zilele aferente anului 2025, adică partea de concediu cuvenită proporțional cu lunile lucrate în acel an. Zilele rămase din anii anteriori se compensează în continuare după regula generală.
Practic, cine a ieșit din poliție în 2025 fără să fi apucat să-și ia concediul pe acel an a rămas și fără concediu, și fără bani. Unitățile care refuză plata invocă exact acest text, pentru că este o normă în vigoare și nu a fost modificată de la adoptare.
Ce a decis instanța
Litigiul care a ajuns acum la o soluție definitivă nu privește un polițist, ci o profesoară, reprezentată de sindicatul ei, Uniunea Sindicatelor Libere din Învățământul Preuniversitar Iași. Contractul ei pe perioadă determinată a încetat la 27 iunie 2025. Din cele 50 de zile de concediu cuvenite, efectuase 25, în vacanțele școlare. Liceul i-a refuzat plata celorlalte 25 de zile, cu trimitere la art. III alin. (5) din OUG nr. 156/2024.
Prin sentința civilă nr. 865 din 28 aprilie 2026, Tribunalul Iași a obligat liceul să plătească indemnizația pentru cele 25 de zile, actualizată cu indicele de inflație și cu dobânda legală penalizatoare, calculate de la scadență până la plata efectivă. Liceul a făcut apel. Curtea de Apel Iași l-a respins prin decizia nr. 753 din 21 septembrie 2026, iar sentința a rămas definitivă. Hotărârea de fond poate fi citită, în forma anonimizată, pe portalul ReJust.
Tribunalul a pornit de la art. 7 alin. (2) din Directiva 2003/88/CE privind organizarea timpului de lucru. Potrivit acestui text, perioada minimă de concediu anual plătit „nu poate fi înlocuită cu o indemnizație financiară, cu excepția cazului în care relația de muncă încetează”. Instanța s-a sprijinit și pe art. 31 alin. (2) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, care garantează dreptul oricărui lucrător la concediu anual plătit. A reținut că art. 7 din directivă este precis și necondiționat, deci are efect direct și poate fi invocat împotriva statului, fie că acesta acționează ca angajator, fie ca autoritate. Potrivit art. 148 alin. (2) din Constituție, dreptul Uniunii are prioritate față de legea internă contrară. Judecătorul trebuie, așadar, să lase neaplicată norma națională, fără să aștepte abrogarea ei de către legiuitor (hotărârea Curții de Justiție a Uniunii Europene din 6 martie 2014, Napoli, C‑595/12, punctul 50).
Precedentul european: Copertino
Raționamentul se sprijină pe hotărârea Curții de Justiție din 18 ianuarie 2024, Comune di Copertino (C‑218/22). Cauza privea o lege italiană care interzicea angajatorilor publici, din rațiuni de control al cheltuielilor, să plătească zilele de concediu neefectuate atunci când lucrătorul pleca de bunăvoie, în acel caz prin pensionare anticipată. Curtea de Justiție a stabilit că dreptul la indemnizație are doar două condiții, încetarea raportului de muncă și neefectuarea concediului (punctul 31). A adăugat că „motivul pentru care a încetat raportul de muncă nu este relevant” (punctul 40) și că protecția sănătății lucrătorilor „nu poate fi subordonată considerentelor cu caracter pur economic” (punctul 45).
„Rezultă că, în conformitate cu articolul 7 alineatul (2) din Directiva 2003/88, un lucrător care nu a fost în măsură să efectueze în întregime concediul anual plătit înainte de încetarea raportului său de muncă are dreptul la o indemnizație financiară pentru concediul anual plătit neefectuat. Nu este relevant în această privință motivul pentru care a încetat raportul de muncă. Prin urmare, faptul că lucrătorul încetează din proprie inițiativă raportul de muncă nu are nicio incidență asupra dreptului său de a percepe, dacă este cazul, o indemnizație financiară pentru concediul anual plătit pe care nu a putut să îl efectueze înainte de încetarea raportului său de muncă.”
Curtea de Justiție a Uniunii Europene, hotărârea din 18 ianuarie 2024, Comune di Copertino, C‑218/22, punctul 32
Curtea a admis o singură excepție. Indemnizația poate lipsi dacă angajatorul dovedește că l-a pus efectiv pe lucrător în situația de a-și lua concediul, l-a informat la timp că altfel îl pierde, iar lucrătorul a renunțat la el în mod deliberat. Sarcina acestei dovezi îi revine angajatorului (punctele 48–50). Tribunalul Iași a aplicat exact acest criteriu: liceul nu a dovedit că profesoara ar fi renunțat intenționat la concediu, așa că interdicția nu i se putea opune.
De ce îi privește pe polițiști
Directiva 2003/88 se aplică și polițiștilor. Curtea de Justiție a arătat, în hotărârea din 30 aprilie 2020 în cauza C‑211/19 (Készenléti Rendőrség), că directiva se aplică membrilor forțelor de ordine chiar și atunci când supraveghează frontiera în timpul unui aflux de migranți. Excepție fac doar misiunile desfășurate în evenimente cu totul excepționale, a căror gravitate impune măsuri indispensabile pentru protecția vieții, a sănătății și a securității colectivității. Inspectoratele și celelalte unități de poliție sunt instituții publice, așa că un refuz al lor are ca temei același art. III alin. (5) pe care Tribunalul Iași l-a lăsat neaplicat.
Fiindcă motivul încetării nu contează, situația îi cuprinde pe toți cei care au ieșit din poliție în 2025: pensionați la cerere sau pentru limită de vârstă, demisionari și destituiți. Dreptul nu se stinge nici la decesul polițistului. Art. 37 alin. (3) din OG nr. 38/2003 îi menționează expres pe polițiștii decedați. Curtea de Justiție a hotărât că indemnizația pentru concediul neefectuat se transmite moștenitorilor, iar instanța națională trebuie să le-o acorde chiar dacă legea internă o exclude (hotărârea din 6 noiembrie 2018, Bauer și Willmeroth, C‑569/16 și C‑570/16).
Și în 2026
Pentru anul 2026, aceeași interdicție, aproape cuvânt cu cuvânt, a fost preluată în art. XVIII alin. (9) din Legea nr. 141/2025 privind unele măsuri fiscal-bugetare. Curtea Constituțională a respins obiecția formulată împotriva acestui text prin Decizia nr. 357 din 22 iulie 2025. Analiza Curții s-a limitat însă la Constituție. A verificat textul față de art. 4, 16, 41 alin. (2) și 53 din Constituție (paragrafele 166–170) și a reținut că norma „încurajează salariații să își efectueze concediul”. Interdicția din 2025 apare acolo doar ca „o măsură similară” (paragraful 168). Decizia nu se referă nici la Directiva 2003/88, nici la hotărârea Copertino.
Întrebarea dacă interdicția respectă dreptul Uniunii a rămas, prin urmare, la instanțele obișnuite, care pot lăsa neaplicată o normă contrară fără să aștepte vreo decizie a Curții Constituționale. Și Curtea de Justiție a admis în Copertino că încurajarea concediului efectiv este un scop legitim (punctul 46), dar numai cu condiția ca angajatorul să dovedească faptul că lucrătorul a avut în mod real posibilitatea să-și ia zilele. Pentru 2026 nu cunoaștem încă o hotărâre judecătorească. Textul are însă aceeași formulare, iar dreptul european pe care s-a sprijinit Tribunalul Iași este același.
Ce pot face cei afectați
Polițistul care a ieșit din sistem în 2025 sau în 2026 cu zile de concediu neefectuate și nu le-a primit în bani poate cere plata printr-o cerere scrisă. Cererea se adresează unității la care i-a încetat raportul de serviciu și trimite la art. 37 alin. (3) din OG nr. 38/2003, la art. 7 alin. (2) din Directiva 2003/88/CE și la hotărârea Copertino. Aceeași cerere o pot face moștenitorii unui polițist decedat.
Dacă unitatea refuză sau nu răspunde în 30 de zile, polițistul se poate adresa direct secției de contencios administrativ a tribunalului de domiciliu, în termen de 6 luni (art. 11 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ). Refuzul nejustificat de a rezolva o cerere privind un drept, ca și lipsa răspunsului în termen, este asimilat actului administrativ (art. 2 alin. (2) din aceeași lege).
Emil Păscuț, S.P.R. „Diamantul”