
Azi ne-a ajuns la birou, de la Tribunalul Dolj, Sentința civilă nr. 1314 din 29 octombrie 2026, pronunțată în dosarul nr. 1316/63/2020. Procesul l-a deschis S.P.R. „Diamantul” în februarie 2020, în numele a șapte polițiști de frontieră de la Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu, și privea felul în care le este calculat salariul. Tribunalul a respins acțiunea ca neîntemeiată, pe toate capetele de cerere.
Dosarul a stat peste șase ani și jumătate pe rol, iar mai bine de cinci ani și jumătate dintre ei a fost suspendat. În martie 2021, la cererea noastră, tribunalul a întrebat Curtea Constituțională dacă normele după care se calcula atunci salariul polițistului respectă Constituția. Răspunsul a venit prin Decizia nr. 420 din 30 aprilie 2026, publicată în Monitorul Oficial abia pe 18 septembrie 2026, și a fost că normele sunt constituționale. Explicăm mai jos ce am cerut, pe ce ne-am sprijinit și cum au răspuns, pe rând, Curtea și tribunalul.
Ce am cerut
La data acțiunii, pe fluturaș, salariul de funcție și salariul gradului profesional porneau tot dintr-un calcul vechi: un coeficient de ierarhizare înmulțit cu 197,33 lei. Suma aceasta era numită valoare de referință sectorială și a fost stabilită în 2008, prin art. II din Ordonanța Guvernului nr. 8/2008. Primul capăt al acțiunii cerea recalcularea salariilor pe ultimii trei ani fără acești coeficienți și fără valoarea de 197,33 lei, cu plata diferențelor, a dobânzii legale și a actualizării cu inflația.
Al doilea capăt privea sumele compensatorii, adică banii intrați în salariul de funcție la trecerea pe legea salarizării unitare, ca venitul să nu scadă. Am cerut ca valoarea lor să fie recalculată și ca sporurile să fie aduse la noul nivel. Al treilea capăt cerea aplicarea Deciziei Curții Constituționale nr. 794/2016, după care personalul care lucrează în aceleași condiții trebuie plătit la nivelul maxim din aceeași categorie profesională, pentru aceeași funcție, grad, gradație și vechime, indiferent de unitate.
Ultimele două capete țineau de Legea-cadru nr. 153/2017. Am cerut majorarea de 7,5% din art. 19 al Anexei VI, de la 1 iulie 2017, și compensația de risc sau pericol deosebit de până la 30% din art. 14 alin. (1) al aceleiași anexe, tot de la 1 iulie 2017. În acțiune am precizat expres că, dacă vreo recalculare ar fi ieșit mai mică decât ce primeau atunci colegii, ei să rămână la valorile mai mari.
Pe ce ne-am întemeiat
Punctul de plecare a fost un fapt pe care nimeni nu îl contestă. Anexa 1 la OG nr. 38/2003, cu coeficienții de ierarhizare, și OG nr. 8/2008, cu valoarea de 197,33 lei, au fost abrogate expres prin art. 48 din Legea-cadru nr. 330/2009, de la 1 ianuarie 2010. Mai mult, Parlamentul a respins în întregime OG nr. 8/2008, prin Legea nr. 49/2012. Cu toate acestea, salariul polițistului se calcula în continuare după aceste norme ieșite din vigoare.
De aceea am cerut tribunalului să trimită la Curtea Constituțională două excepții de neconstituționalitate. Prima viza chiar art. II din OG nr. 8/2008. Salarizarea polițiștilor ține de statutul lor, iar statutul funcționarilor publici se stabilește prin lege organică, potrivit art. 73 alin. (3) lit. j) din Constituție. Guvernul nu putea, așadar, să fixeze valoarea de referință printr-o ordonanță simplă, pentru că art. 115 din Constituție îi interzice să reglementeze astfel în domeniul legii organice.
A doua excepție viza art. 38 alin. (2) lit. a) din Legea-cadru nr. 153/2017, textul care a menținut în plată, în a doua jumătate a lui 2017, salariile din iunie 2017. Prin el, calculul cu 197,33 lei a trecut și în noua lege, deși art. 64 din Legea nr. 24/2000 spune că o normă abrogată nu mai poate fi repusă în vigoare. Am mai arătat că tratamentul este discriminatoriu. Demnitarii au indemnizația calculată ca un coeficient înmulțit cu salariul minim brut pe țară, iar alte categorii de bugetari au primit creșteri. În același timp, polițiștii au rămas legați de o valoare din 2008, în vreme ce salariul minim a crescut de la 600 de lei în 2009 la 1.900 de lei la 1 ianuarie 2018.
În paralel, valoarea de referință a judecătorilor creștea prin hotărâri judecătorești. Pentru magistrați, legiuitorul a păstrat și după 1 ianuarie 2010 calculul pe valoare de referință și coeficienți, printr-o derogare scrisă în Anexa VI la Legea-cadru nr. 330/2009. O recunoaște chiar Direcția Generală Financiară a MAI, într-un răspuns din 11 iulie 2019 către sindicat. Iar valoarea aceasta s-a mișcat. În mai 2020, Direcția instanțelor militare din Ministerul Apărării Naționale a comunicat valorile de referință folosite pentru judecătorii militari între 2014 și 2017, de la 291,982 lei, utilizată inițial, până la 484,17 lei. Valorile mai mari au fost stabilite ulterior și folosite pentru recalcularea drepturilor, „stabilite prin hotărâri judecătorești”. În tot acest timp, salariul polițistului se calcula pe 197,33 lei, de aproape două ori și jumătate mai puțin.
Cum a răspuns Curtea Constituțională
Curtea a judecat excepția din dosarul de la Dolj împreună cu cea pe care am ridicat-o, cu aceleași argumente, în dosarul nr. 6855/63/2020 al Tribunalului Hunedoara. Prin Decizia nr. 420/2026 le-a respins pe amândouă, cu unanimitate de voturi.
Pe prima excepție, Curtea a reținut că salarizarea nu ține de statutul polițistului, una dintre cele mai mari aberații emise în istoria Curții Constituționale. Statutul, spune CCR, înseamnă Legea nr. 360/2002, adică nașterea, derularea și încetarea raportului de serviciu, iar sistemul de salarizare nu se numără printre domeniile rezervate legii organice.
Tocmai Legea nr. 360/2002 spune contrariul. În capitolul despre drepturile polițistului, primul drept trecut la art. 28 alin. (1) este dreptul la „salariu lunar, potrivit legii”. Mai devreme, la art. 22 alin. (5), Statutul prevede că „funcțiile și modul de salarizare ale polițiștilor se stabilesc prin lege”. Curtea a jupuit, astfel, Statutul polițistului de cel mai important aspect al său, salariul, elementul central pentru care un cetățean alege să devină polițist.
Curtea mai spusese, la rândul ei, contrariul. Prin Decizia nr. 289 din 7 iunie 2005, judecând o ordonanță de salarizare a funcționarilor publici, CCR a scris că „potrivit art. 73 alin. (3) lit. j) din Constituție, statutul funcționarilor publici se stabilește prin lege organică, iar sistemul de salarizare a acestei categorii de funcționari ține de statutul lor”. La mai puțin de șase luni distanță, prin Decizia nr. 645 din 29 noiembrie 2005, pe aceeași ordonanță, Curtea a spus că sistemul de salarizare, „indiferent de categoria profesională vizată”, nu ține de legea organică. Toți cei șapte judecători care semnaseră prima decizie au stat și în completul celei de-a doua.
Argumentul din noiembrie 2005 a fost că Statutul funcționarilor publici, Legea nr. 188/1999, nu cuprindea reguli de salarizare. Statutul polițistului le cuprinde, la art. 22 și la art. 28. Cu toate acestea, Decizia nr. 420/2026 se sprijină pe Decizia nr. 645/2005, iar Decizia nr. 289/2005, pe care am invocat-o în excepție, nu este nici măcar pomenită.
Pe această bază, CCR a conchis că OG nr. 8/2008 a stabilit doar valoarea de referință și că Guvernul nu și-a depășit competența. Critica întemeiată pe art. 115 alin. (6) a fost înlăturată ca fără relevanță, pentru că acel alineat privește ordonanțele de urgență, iar OG nr. 8/2008 este o ordonanță simplă.
Pe a doua excepție, Curtea a spus că art. 38 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 153/2017 nu face trimitere la acte abrogate și nu le repune în vigoare. Textul doar menține în plată sumele din iunie 2017, cu scopul de a garanta salariile și de a nu le lăsa să scadă. Discriminare nu există, pentru că regula se aplică tuturor bugetarilor, iar stabilirea salariilor ține de marja de apreciere a legiuitorului.
Pe de altă parte, CCR a pornit de la o premisă falsă, și anume că valorile salariilor ar exista undeva, într-un tabel, pentru toate funcțiile publice, ceea ce este fals. Când spune că textul doar menține în plată sumele din iunie 2017 și că legiuitorul „normează un conținut clar și predictibil”, Curtea presupune că sumele acelea sunt scrise într-un act în vigoare. La fiecare mișcare de pe o funcție pe alta, salariul era reconstruit, folosind formule și valori de calcul cuprinse în norme abrogate de la 1 ianuarie 2010.
Ministerul a recunoscut-o primul. În ianuarie 2017, prin răspunsul nr. 5027715, Direcția Informare și Relații Publice a MAI scria că „procedeele de calcul menținute și utilizate în prezent” pentru salariul funcției îndeplinite sunt cele „preluate, potrivit reconstrucției salariale, din legislația specifică prin care se reglementa la data de 31.12.2009 salarizarea polițiștilor”, cu valoarea de referință sectorială de 197,3387 lei. În februarie 2017, Direcția Generală de Poliție a Municipiului București răspundea că valoarea cu care se înmulțesc coeficienții de ierarhizare ai polițiștilor „este 197,3387, conform Ordonanței Guvernului nr. 8/2008”. În septembrie 2017, IGPR scria că această valoare de referință se menține „și în prezent”, iar MAI arăta, prin adresa nr. 5031016, că OG nr. 38/2003 și OG nr. 8/2008 cuprind „criteriile/modalitățile/grilele/valorile concrete utilizate în calculul salariilor polițiștilor”.
Un an mai târziu, unitățile de poliție o confirmau și ele. În august 2018, IPJ Ilfov îi comunica unui polițist că, la stabilirea salariului de funcție, „se are în vedere coeficientul de ierarhizare pentru funcția deținută, prin încadrarea ipotetică în funcția similară la 31 decembrie 2009”, iar valoarea de referință folosită este de 197,33 lei, stabilită de art. II din OG nr. 8/2008. În aceeași lună, IPJ Galați a trimis formulele după care calcula salariul: coeficientul funcției înmulțit cu 197,3387 și coeficientul gradului înmulțit cu 197,3387. În noiembrie 2018, IPJ Mehedinți scria că valoarea de 197,3387 lei din OG nr. 38/2003, în forma de la 31 decembrie 2009, „se aplică și în prezent”, iar ordinul clasificat de salarizare al ministrului, OMAI nr. S/7/2018, a fost emis „având în vedere și prevederile O.G. 38/2003”, ceea ce arată falsitatea raționamentului făcut de CCR.
Intră în aceeași decizie două constatări greu de ținut laolaltă. La paragraful 23, Curtea scrie că, deși după 2010 s-a dorit un sistem unic de salarizare, „în fapt” drepturile salariale se calculează pornind de la cuantumul stabilit după legislația de dinainte de 2010. Patru paragrafe mai jos, aceeași Curte reține că textul criticat nu trimite la acte abrogate. Cu alte cuvinte, calculul cu 197,33 lei exista pe fluturaș, dar în lege nu îl găsește nimeni.
Decizia mai arată că aceleași critici fuseseră respinse deja de mai multe ori: prin Deciziile nr. 108/2021, nr. 214/2023, nr. 508/2023, nr. 155/2024 și nr. 463/2024. Prima dintre ele a fost pronunțată pe 23 februarie 2021, cu nouă zile înainte ca Tribunalul Dolj să trimită excepția noastră la Curte, și a apărut în Monitorul Oficial în mai 2021. Fiindcă „nu au intervenit elemente noi”, Curtea a păstrat soluția. Dosarul colegilor de la Giurgiu a așteptat, așadar, peste cinci ani un răspuns care exista deja.
Cum a judecat tribunalul
Primul lucru tranșat în favoarea noastră a fost excepția inadmisibilității, ridicată de inspectorat. Acesta susținea că nu putem veni direct în instanță fără un act administrativ contestat. Tribunalul a respins excepția, cu trimitere la Decizia Î.C.C.J. nr. 22/2020, potrivit căreia polițistul poate cere direct în instanță drepturile salariale neacordate.
Pe fond, tribunalul a refăcut istoria salarizării din 2010 încoace. Legile-cadru din 2009 și 2010 au păstrat sumele din decembrie 2009, iar în anii care au urmat ordonanțele de urgență au amânat, an de an, aplicarea valorii de referință și a coeficienților din noile legi. Pe această bază și pe Decizia CCR nr. 316/2023, care respinsese critici asemănătoare, instanța a conchis că reclamanții sunt nemulțumiți de legile salarizării, iar legile, odată declarate constituționale, se aplică așa cum sunt. Sumele compensatorii și Decizia CCR nr. 794/2016 nu au primit un raționament separat și au căzut odată cu primul capăt.
Pe compensația de risc, tribunalul a recunoscut că art. 14 alin. (4) din Anexa VII la Legea nr. 284/2010 a fost declarat neconstituțional prin Decizia CCR nr. 318/2019. A spus însă că asta nu înseamnă că orice polițist primește automat 30%, pentru că legea pune și alte condiții, legate de risc și de activitatea desfășurată. Sub Legea nr. 153/2017, unitățile, categoriile de personal și mărimea compensației se stabilesc prin ordin al ordonatorului principal de credite. Noi am cerut direct plata de 30%, nu obligarea ministrului să emită acest ordin, iar instanța a spus că nu poate judeca altceva decât ce i s-a cerut.
Decizia nr. 318/2019 spune însă mai mult decât a reținut tribunalul. Atunci, Curtea a declarat neconstituțional, cu unanimitate, textul care lăsa ministrului să stabilească prin ordin „unitățile, categoriile de personal, condițiile, criteriile și mărimea compensației”. Autorul excepției, un polițist, arătase că ordinul aplicat polițiștilor, S/214/2011, era clasificat secret, așa că nimeni nu putea ști după ce reguli primește sau nu compensația. Curtea a constatat că, prin ordin, ministrul nu doar aplica legea, ci o completa cu condiții pe care polițistul nu le putea anticipa. A mai reținut că o compensație legată de condiții obiective de muncă nu poate fi acordată diferit unor oameni care lucrează în aceleași condiții. Și a amintit că, potrivit art. 3 lit. b) din Legea-cadru nr. 284/2010, „drepturile de natură salarială se stabilesc numai prin norme juridice de forța legii”.
În acel dosar, procurorul susținuse că salariul și sporurile „nu reprezintă un aspect ce ține de statutul profesional al polițistului”. Curtea nu și-a însușit această teză și a admis excepția. Șapte ani mai târziu, aceeași teză a ajuns în Decizia nr. 420/2026.
Pe majorarea de 7,5%, tribunalul a urmărit etapele legii. În a doua jumătate a lui 2017 salariile au rămas înghețate, în 2018 au crescut cu 25%, iar majorarea de 7,5% ar fi fost acordată polițiștilor abia prin OUG nr. 114/2018, de la 1 ianuarie 2019. Instanța a reținut că de atunci s-a și plătit, iar pentru perioada anterioară nu exista niciun text care să permită acordarea ei.
Aici tribunalul a greșit natura dreptului. Majorarea de 7,5% nu este un element distinct de salariul de funcție, ci o creștere a salariului de funcție. Baza, adică salariul de funcție, a fost calculată în trepte, potrivit art. 38 din Legea-cadru nr. 153/2017, dar majorările nu au fost plafonate și nici înghețate, precum sporurile.
Aceeași discuție a avut loc la majorarea pentru lucrări de excepție sau misiuni speciale, cunoscută de polițiști drept „excelența”. Dreptul și-a schimbat de trei ori numele. Până la sfârșitul lui 2009 era un spor de până la 50% din salariul de bază, prin art. 34 din OG nr. 38/2003. În 2010, Legea-cadru nr. 330/2009 l-a transformat într-o primă lunară de excepție. Din 2011, Legea-cadru nr. 284/2010 l-a numit majorare, termen păstrat și de Legea-cadru nr. 153/2017. Prin Decizia nr. 75/2024, Înalta Curte a stabilit că, sub Legea nr. 153/2017, această majorare nu mai este spor sau primă, ci o creștere a salariului de funcție, „rezultând o nouă soldă de funcție”, și că, de la 1 ianuarie 2019, nu poate fi plafonată la nivelul din decembrie 2018. Pe această teză, S.P.R. „Diamantul” a câștigat procesele pe excelență, unele deja definitiv.
Ministerul Muncii spusese același lucru încă din ianuarie 2024, într-o corespondență cu MAI necomunicată polițiștilor: majorarea prevăzută în lege și în anexele ei „se calculează prin aplicarea cotei procentuale prevăzută de lege la salariul de bază, rezultând noul salariu de bază” și „nu reprezintă un spor”. Majorarea de 7,5% este exact o asemenea majorare, iar în acțiune am cerut-o „cu efect de la 1 iulie 2017”, fără dată de sfârșit. Tribunalul s-a oprit la 1 ianuarie 2019 și nu a verificat dacă, de atunci, majorarea a fost aplicată integral la salariul de funcție aflat în plată.
Ce urmează
Sentința nu este definitivă. Se poate ataca cu recurs în 15 zile de la comunicare, iar cererea se depune la Tribunalul Dolj, Secția de contencios administrativ și fiscal.
S.P.R. „Diamantul”